Cine cade primul in groapa?

Cine cade primul in groapa? Mareste imaginea.

Sfântul Nicolae Velimirovici povestea istoria unui băcan pe care îl furau la nesfârşit băieţii de prăvălie. El îi înlocuia cu alţii, care aveau recomandări excelente, dar şi aceia se dovedeau a fi hoţi. Câteodată, îl apuca turbarea sau deznădejdea, şi se plângea la nesfârşit prietenilor negustori. Nimeni nu putea să-i dea un sfat potrivit, toţi dădeau din umeri: „Păi ce să-i faci, aşa sunt oamenii de acum!”

In cele din urmă, Domnul i-a trimis băcanului un sfătuitor adevărat. In oraş au venit nişte călugări ruşi ca să strângă danii pentru mănăstirea lor. Au intrat în magazin, şi omul nostru a început să se plângă de băieţii de prăvălie cu nărav rău. Un călugăr bătrân l-a privit cu luare-aminte: „Este izbăvire, şi ea se află în tine însuţi! Cu ce măsură mă- sori cumpărătorilor tăi? Dă-le peste măsură, întotdeauna peste măsură, şi atunci nu vei mai fi furat!”

Negustorul a fost luat pe nepusă masă: nimeni nu-i dăduse până atunci de înţeles că e furat deoarece şi el fură. Ii înşela la cântar pe cumpărători, iar angajaţii îl furau pe el! De atunci a început să procedeze ca negustorii din vremea veche: dădea fiecăruia cu prisos - câteva grame în plus de orez, de zahăr, de cafea sau de alte alimente. Şi furturile au încetat! Acum băieţii de prăvălie lucrau cinstit, şi afacerea a început imediat să meargă bine.

„Tu simţi, conchide sfântul, că bătrânul călugăr ţi-a deschis ochii ca să vezi adevărul, şi s-a pogorât asupra ta binecuvântarea lui Dumnezeu - şi acum, ca un propovăduitor al Evangheliei, înveţi toată negustorimea.”

Sfântul Nicolae mai povesteşte despre un vecin rău care le interzicea oamenilor să aducă apă pe cărarea care trecea prin pajiştea lui. Văzând că opreliştea n-are nici un efect, a pus gard. Oamenii săreau şi peste gard, căci le venea mai greu să ocolească. Infuriat, stăpânul pământului a pus o capcană, acoperind-o cu paie, dar în capcană a picat chiar hica lui, rămânând invalidă pe toată viaţa. Disperat, omul a lăsat liberă calea către izvor. Aşa e judecata lui Dumnezeu: „A fost rău cu alţii, iar răul a căzut asupra lui.”

Mi-a rămas întipărită în memorie şi povestirea contemporană „Fiul vândut”. E trist să-ţi critici colegii, dar în medicina noastră indiferenţa, venalitatea şi cinismul nu sunt nicidecum nişte rarităţi. Iar răsplata nu se lasă aşteptată.

Un tânăr se întorcea de la serviciu cu maşina. Deodată, un pieton imprudent se repede pe carosabil. O coliziune puternică, şi sub roţi zace un copil. Şoferului i s-a făcut negru în faţa ochilor. Il duce repede pe băieţel la spital şi îl imploră pe doctor să-l consulte. Doctorul nu se grăbeşte; îl cheamă în camera medicilor şi îi scrie pe o hârtie suma pe care o pretinde pentru serviciile sale, care potrivit legii sunt gratuite. „Bine, vă aduc banii, dar vă implor, ajutaţi copilul! Mă întorc cât se poate de repede. Domnule doctor, vă rog, moare!” - strigă omul.

Iată că se întoarce cu suma cerută, intrând în secţie ca o vijelie. S-a dovedit că medicul nici nu se apropiase de băieţel. Acesta zăcea părăsit în camera de gardă. Doar o soră medicală miloasă încerca să păstreze în el ultimele scântei de viaţă.

„Să mergem să vedem care-i treaba”, a mormăit leneş şi fără chef doctorul lipsit de inimă - însă deodată i s-a zugrăvit pe chip groaza, iar din piept i-a ţâşnit un geamăt de deznădejde: pe targă murea propriul lui fiu, iar el pierduse vremea, şi nimeni nu-l mai putea ajuta pe nefericit!

Toată viaţa dinainte a trecut ca un film prin faţa ochilor tatălui vinovat. Acesta a încărunţit. De câte ori nu adusese acasă bani câştigaţi în mod necinstit, pe care îi smulgea de la pacienţi în schimbul speranţei de supravieţuire?! De câte ori nu profitase de pe urma necazului altora, strângând moştenire pentru fiul său?! Şi pentru ce?

Aşadar, înainte de a săpa groapa altuia în gând, şi cu atât mai mult în mod real, să ţinem cont: primul ajunge în groapă cel ce o sapă. Cu adevărat, cine sapă groapa altuia cade singur în ea, şi când cineva rostogoleşte o piatră, aceasta se prăvăleşte tot peste el (Pilde 26,27). Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea... căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura (Lc. 6,31,38).

Iată nişte versuri grăitoare ale unui autor necunoscut:

„Să nu faci rău, căci ca un bumerang se va întoarce.
Să nu scuipi în fântână, căci o să bei din ea.
Să nu-l jigneşti pe cel mai mic ca tine -
Dacă va trebui cândva să-i ceri ceva?
Să nu-ţi trădezi prietenii, câ-i pierzi,
Şi dacă-i pierzi pe cei iubiţi nu-i mai recapeţi.
Să nu te minţi pe tine însuţi: o să vezi
Că prin minciună singur te trădezi!”

Mi-a căzut odată sub ochi o parabolă contemporană, într-una din variantele căreia se întrevăd motive creştine - fiindcă principalul constă nu în detalii, nu în personaje, nu în subiect, ci în sensul moral. Alegoria nu trebuie înţeleasă literal.

Un om - să-l numim Maxim - nutrea trei vise ambiţioase: să aibă o muncă bine plătită, să se însoare cu o femeie frumoasă şi să devină celebru în toată lumea.

Odată, pe o iarnă geroasă, Maxim se grăbea să ajungă la sediul unei firme importante, pentru un interviu. Deodată, chiar în faţa lui a căzut un bărbat în vârstă. Maxim s-a gândit că cel mai probabil e vreun beţiv, şi nu l-a ajutat să se ridice. La întâlnirea programată nu a întârziat, dar interviul a eşuat şi funcţia pe care o dorea nu i-a revenit.

Altădată, într-o seara de vară, Maxim se plimba prin oraş. Văzând o trupă de artişti de stradă, s-a oprit ca să se delecteze de priveliştea veselă, pasionantă. După ce s-a terminat spectacolul au răsunat aplauze, şi mulţimea a început să se împrăştie. Şi Maxim a dat să plece, dar cineva i-a atins cu sfială umărul. Eroina principală a spectacolului, o artistă bătrână, a început să-l întrebe dacă i-a plăcut spectacolul, dacă a fost mulţumit de jocul actorilor. Maxim n-a vrut să discute cu ea, ci i-a întors spatele cu dezgust.

In fine, într-o seară ploioasă Maxim se grăbea acasă de la ziua de naştere a unui prieten. Obosit, visa la o baie parfumată, la aşternutul cald şi confortabil. Deodată, a auzit tânguiri înăbuşite: plângea o femeie care stătea pe bancă lângă casa lui. Fără umbrelă. Singură cu durerea ei. A cerut ajutor de la Maxim: nu-i trebuia decât cineva care s-o asculte. Maxim şovăia. In gând vedea baia şi aşternutul, şi a intrat repede, fără să spună nimic, în scara blocului.

Egoistul a dus o viaţă nefericită şi nimicnică. După moarte a auzit glasul conştiinţei: „De Ia tine nu se cereau decât mâna, ochii si inima. Iti aduci aminte de omul care a căzut în iarna aceea, când era polei pe drum? Era directorul general al firmei la care voiai să te angajezi. Te aştepta o carieră ameţitoare. Tot ce se cerea de la tine era mâna ta. Iţi aduci aminte de bătrâna artistă de stradă care s-a legat de tine cu întrebările ei? Era de lapt o tânără actriţă care s-a îndrăgostit de tine la prima vedere. Vă aştepta un viitor fericit, copii, dragoste nestinsă. Tot ce se cerea de la tine erau ochii tăi. Iţi aminteşti de femeia care plângea lângă scara ta în seara aceea ploioasă? Era o scriitoare celebră, care trecea printr-o criză familială şi avea foarte mare nevoie de sprijin. Dacă i-ai fi încălzit sufletul cu vorbe înţelepte de mângâiere, ar fi scris o carte şi ar fi povestit despre întâmplare. Cartea ar fi devenit cunoscută în toată lumea, şi pe primele pagini ar fi apărut numele persoanei care a inspirat-o pe autoare. Tot ce se cerea de ia tine era inima ta, dar tu ai fost neatent şi nepăsător... Fericirea are chipul unei enigme.”

Tristă parabolă! Câte ocazii pierdem din vina egoismului nostru, şi cât de mare este plata pentru împietrirea inimii! Este absurd, se înţelege, să presupunem că pe lumea cealaltă vor fi aprobate planurile noastre venale, dorinţele noastre orgolioase şi ambiţiile noastre samavolnice. Domnul nu binecuvântează pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (In 2, 16). Oricum, vom afla răspunsurile la întrebările care ne frământă. Va deveni clar şi felul în care ar fi decurs viaţa noastră dacă n-am fi păcătuit. Necazul este că uşile pocăinţei vor fi atunci închise deja, în ce ne priveşte, pe veşnicie...

KONSTANTIN V. ZORIN

DACĂ PUTERILE SUNT PE SFÂRŞITE, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "DACĂ PUTERILE SUNT PE SFÂRŞITE"

 

Pe aceeaşi temă

29 Mai 2017

Vizualizari: 1522

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

egosimul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE