|
|
Postat 13:16 pe 10.12.2012
|
|
 AL PATRULEA MAG Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus: - Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru. Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitorul. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitorul, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus: - Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă. Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitorul, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus: - În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... - Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul. - Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni. Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.  FARA CRACIUN Fără să avem Crăciun Nu ne-am bucura acum. N-am fi an de an copii, Moş Crăciun n-ar mai veni. N-am trăi minunea sfântă, Când colind inima cântă Celui ce din Cer coboară Şi se naşte din Fecioară. Dacă n-am avea Crăciun Cum ne-am mântui acum ? El S-a coborât din a Sa mărire S-aducă pe pământ pace şi bunăvoire. Dar Crăciunul vine an de an, Domnul îşi urmează al mântuirii plan. Vine iar în peştera săracă Şi Se naşte din Maica Preacurată. Îngeri, oameni cântă împreună, În miez de noapte colindele răsună Steaua îşi urmează strălucitoare calea, Păstoraşii aud de Sus chemarea. Dacă n-ar mai fi Crăciun Brazi nu am împodobi acum, Inimi n-ar mai tresălta, Lumea în întuneric ar umbla. Dar El vine negreşit, Cu magii de la răsărit, Cu iubire vine iară, Din Cerul Cel sfânt coboară. Să-I cântăm colind pios, Domnului Iisus Hristos. Să-L rugăm, cu îndurare, Ca şi-n peştera din suflet să coboare.  IARNĂ ALBĂ CA-N POVEŞTI, BINECUVÂNTATĂ CU AROME DE SĂNĂTATE, BUNĂTATE, MIROS DE BUCURII ŞI ÎMPLINIRI!
AL PATRULEA MAG Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus: - Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru. Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitorul. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitorul, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus: - Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă. Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitorul, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus: - În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... - Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul. - Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni. Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu. FARA CRACIUN Fără să avem Crăciun Nu ne-am bucura acum. N-am fi an de an copii, Moş Crăciun n-ar mai veni. N-am trăi minunea sfântă, Când colind inima cântă Celui ce din Cer coboară Şi se naşte din Fecioară. Dacă n-am avea Crăciun Cum ne-am mântui acum ? El S-a coborât din a Sa mărire S-aducă pe pământ pace şi bunăvoire. Dar Crăciunul vine an de an, Domnul îşi urmează al mântuirii plan. Vine iar în peştera săracă Şi Se naşte din Maica Preacurată. Îngeri, oameni cântă împreună, În miez de noapte colindele răsună Steaua îşi urmează strălucitoare calea, Păstoraşii aud de Sus chemarea. Dacă n-ar mai fi Crăciun Brazi nu am împodobi acum, Inimi n-ar mai tresălta, Lumea în întuneric ar umbla. Dar El vine negreşit, Cu magii de la răsărit, Cu iubire vine iară, Din Cerul Cel sfânt coboară. Să-I cântăm colind pios, Domnului Iisus Hristos. Să-L rugăm, cu îndurare, Ca şi-n peştera din suflet să coboare. IARNĂ ALBĂ CA-N POVEŞTI, BINECUVÂNTATĂ CU AROME DE SĂNĂTATE, BUNĂTATE, MIROS DE BUCURII ŞI ÎMPLINIRI! |
|
|
|
Postat 12:43 pe 11.12.2012
|
|
 SFÂNTUL IERARH SPIRIDON În fiecare an, pe 12 decembrie prăznuim pe Sf. Spiridon, care şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat. Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora (prăznuită la 11 februarie): Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă. Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele: - clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă; - când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit; - în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor; - în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare; - în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea): "Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă". Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el. Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite. La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi. Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaşte, în următoarele zile: - în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu; - în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi; - în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul; - în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele. (Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).  Ierarh și învățător al dreptei credințe Apărător al dogmelor cu minune, Meșteșugirea ereticei elocințe Ai risipit-o prin rugăciune. Pentru aceasta Trimitunda se veselește De arhiereul ei cel ales și cu credință Pe tine, Spiridoane, te cinstește Închinătorul Treimii Celei de o ființă. Să se veselească Corfu și să cinstească Pe ocrotitorul ei cel sfânt și tare, Că n-au răzbit să o cucerească Necredincioșii veniți peste mare Ci năvălitorilor ieșindu-le înainte Pornirea lor cea lacomă, Părinte, Ai surpat, cu înfricoșătoare arătare. Pentru aceea tot credinciosul popor Te numește pe tine apărător. Tămăduiri dăruiește, Maică Preacurată Cu Sfântul Spiridon împreună Celor ce pătimesc în boală îndelungată Si la moaștele sfântului se adună; Si însuți vino, Sfinte, să miluiești Pe cei aflați în dureri și nedreptăți Că tu, Părinte, călătorești Si celor credincioși te arăți.
SFÂNTUL IERARH SPIRIDON În fiecare an, pe 12 decembrie prăznuim pe Sf. Spiridon, care şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat. Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora (prăznuită la 11 februarie): Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă. Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele: - clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă; - când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit; - în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor; - în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare; - în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea): "Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă". Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el. Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite. La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi. Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaşte, în următoarele zile: - în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu; - în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi; - în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul; - în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele. (Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia). Ierarh și învățător al dreptei credințe Apărător al dogmelor cu minune, Meșteșugirea ereticei elocințe Ai risipit-o prin rugăciune. Pentru aceasta Trimitunda se veselește De arhiereul ei cel ales și cu credință Pe tine, Spiridoane, te cinstește Închinătorul Treimii Celei de o ființă. Să se veselească Corfu și să cinstească Pe ocrotitorul ei cel sfânt și tare, Că n-au răzbit să o cucerească Necredincioșii veniți peste mare Ci năvălitorilor ieșindu-le înainte Pornirea lor cea lacomă, Părinte, Ai surpat, cu înfricoșătoare arătare. Pentru aceea tot credinciosul popor Te numește pe tine apărător. Tămăduiri dăruiește, Maică Preacurată Cu Sfântul Spiridon împreună Celor ce pătimesc în boală îndelungată Si la moaștele sfântului se adună; Si însuți vino, Sfinte, să miluiești Pe cei aflați în dureri și nedreptăți Că tu, Părinte, călătorești Si celor credincioși te arăți. |
|
|
|
Postat 14:16 pe 12.12.2012
|
|
 O MINUNE A SFÂNTULUI SPIRIDON Odată, părinţii de la Chilia „Sfântul Spiridon“, care aparţine de Mănăstirea Kutlumusiu, erau îngrijoraţi deoarece nu găsiseră încă peşte pentru praznicul sfântului care se apropia. Călugării spuneau stareţului să cumpere morun uscat, dar bătrânul le răspundea: – Aveţi răbdare şi veţi vedea că Sfântul Spiridon ne va aduce peşte. Apoi, stareţul a început să se roage. Părinţii îşi pierduseră răbdarea şi erau foarte mâhniţi deoarece trebuiau să gătească peştele. Deodată au auzit bătăi în poartă. Când au deschis, au văzut doi pescari, cu două panere pline de peşte, care-l căutau pe stareţ. Ucenicii l-au chemat pe stareţ, dar când a venit bătrânul pescarii au spus: – Nu acesta este stareţul. La noi a venit un alt stareţ şi ne-a spus: „Să duceţi peştele la Chilia Sfântului Spiridon, unde este hram, şi veţi fi plătiţi cu un preţ bun. Dacă vreţi, vă dau şi arvuna“. Stareţul a înţeles minunea şi i-a dus în biserică să se închine. De îndată ce au zărit icoana Sfântului Spiridon au spus: – Acesta este stareţul care ne-a spus să aducem peştele aici! (Patericul atonit)  RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH SPIRIDON O, Sfinte Ierarhe Spiridon, lauda Trimitundei și icoană a ierahilor smeriți și înțelepțiți de Ahiereul Cel Mare, cu pașii rugăcunilor tale străbate și sufletele noastre pustiite de păcat și covârșite de prea multe întristare. Pleacă urechea ta și ascultă suspinurile, necazurile și nevoile noastre. Mulțimea păcatelor noastre ne-a adus deopotrivă sărăcie trupească și sufletească. Îndepărtatu-ne-am de Hristos și a fugit de la noi toată bunătatea inimii. În nevoi de tot felul călătorim pe marea acestei vieți și nu avem pe cine să potolească valurile cele sărate ale ispitelor. Din toate părțile suntem cuprinși de vrăjmașii văzuți și ne văzuți, dar noi înșine suntem cei mai mari vrăjmași ai sufletelor noastre, pe care în toată vremea le rănim cu sabia păcatului. Cine va auzi suspinurile noastre și spre lacrimile noastre cine va privi ? Cine va ridica de la noi povara cea greu de purtat a necazurilor de tot felul. Ci tu, Sfinte Spiridon, cel ce te-ai milostivit de cel sărac și șarpele în aur ai prefăcut și inima noastră ce s-a făcut sălaș al șerpilor patimilor o arată vistierie de gânduri ale înțelepciunii. Din pagubă ne scoate, cel ce ești apărător al dreptății și sărăcia sufletelor noastre o acoperă cu veșmântul strălucitor al rugăciunii tale. Foametea noastră cea sufletească o potolește cu pâinea rugăciunii tale și curgerea patimilor noastre o oprește cu zidul gândului smerit. În toate nevoile noastre cercetează-ne și ne miluiește, ca pururea să aducem slavă Treimii Celei de viață Făcătoare, Tatălui Celui fără de început, Preaiubitului Său Fiu și Duhului Mângâietor în vecii vecilor. Amin.
O MINUNE A SFÂNTULUI SPIRIDON Odată, părinţii de la Chilia „Sfântul Spiridon“, care aparţine de Mănăstirea Kutlumusiu, erau îngrijoraţi deoarece nu găsiseră încă peşte pentru praznicul sfântului care se apropia. Călugării spuneau stareţului să cumpere morun uscat, dar bătrânul le răspundea: – Aveţi răbdare şi veţi vedea că Sfântul Spiridon ne va aduce peşte. Apoi, stareţul a început să se roage. Părinţii îşi pierduseră răbdarea şi erau foarte mâhniţi deoarece trebuiau să gătească peştele. Deodată au auzit bătăi în poartă. Când au deschis, au văzut doi pescari, cu două panere pline de peşte, care-l căutau pe stareţ. Ucenicii l-au chemat pe stareţ, dar când a venit bătrânul pescarii au spus: – Nu acesta este stareţul. La noi a venit un alt stareţ şi ne-a spus: „Să duceţi peştele la Chilia Sfântului Spiridon, unde este hram, şi veţi fi plătiţi cu un preţ bun. Dacă vreţi, vă dau şi arvuna“. Stareţul a înţeles minunea şi i-a dus în biserică să se închine. De îndată ce au zărit icoana Sfântului Spiridon au spus: – Acesta este stareţul care ne-a spus să aducem peştele aici! (Patericul atonit) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH SPIRIDON O, Sfinte Ierarhe Spiridon, lauda Trimitundei și icoană a ierahilor smeriți și înțelepțiți de Ahiereul Cel Mare, cu pașii rugăcunilor tale străbate și sufletele noastre pustiite de păcat și covârșite de prea multe întristare. Pleacă urechea ta și ascultă suspinurile, necazurile și nevoile noastre. Mulțimea păcatelor noastre ne-a adus deopotrivă sărăcie trupească și sufletească. Îndepărtatu-ne-am de Hristos și a fugit de la noi toată bunătatea inimii. În nevoi de tot felul călătorim pe marea acestei vieți și nu avem pe cine să potolească valurile cele sărate ale ispitelor. Din toate părțile suntem cuprinși de vrăjmașii văzuți și ne văzuți, dar noi înșine suntem cei mai mari vrăjmași ai sufletelor noastre, pe care în toată vremea le rănim cu sabia păcatului. Cine va auzi suspinurile noastre și spre lacrimile noastre cine va privi ? Cine va ridica de la noi povara cea greu de purtat a necazurilor de tot felul. Ci tu, Sfinte Spiridon, cel ce te-ai milostivit de cel sărac și șarpele în aur ai prefăcut și inima noastră ce s-a făcut sălaș al șerpilor patimilor o arată vistierie de gânduri ale înțelepciunii. Din pagubă ne scoate, cel ce ești apărător al dreptății și sărăcia sufletelor noastre o acoperă cu veșmântul strălucitor al rugăciunii tale. Foametea noastră cea sufletească o potolește cu pâinea rugăciunii tale și curgerea patimilor noastre o oprește cu zidul gândului smerit. În toate nevoile noastre cercetează-ne și ne miluiește, ca pururea să aducem slavă Treimii Celei de viață Făcătoare, Tatălui Celui fără de început, Preaiubitului Său Fiu și Duhului Mângâietor în vecii vecilor. Amin. |
|
|
|
Postat 15:29 pe 12.12.2012
|
|
 ÎNTÂLNIRE DE LUCRU Se spune că Satan a organizat o întâlnire de lucru cu toţi demonii săi. Odată ce s-au adunat toţi înaintea lui, a luat cuvântul şi le-a zis: - Măi, băieţi! Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică, să citească Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, şi să descopere cuvântul... Nu avem nicio putere să oprim relaţia intimă pe care o au cu Salvatorul lor. Noi ştim că odată ce se prind în legătură cu Iisus, puterea noastră asupra lor este nimicită. Din această cauză m-am tot gândit ce să facem, şi iată ce idee mi-a venit... Daţi-le voie să meargă la Biserică, să se închine Dumnezeului lor, dar furaţi-le timpul ca să nu mai aibă timp să dezvolte şi să întreţină o relaţie cu Iisus Hristos şi cu Maria, mama Lui, de care noi ne temem atât de mult. Cum vom face aceasta? Potrivnicii creştinilor au tăcut... - Iată cum! Ţineţi-i ocupaţi cu aspectele neesenţiale ale vieţii, inventaţi nenumărate scheme care să le ocupe mintea tot timpul.. Tentaţii, să cheltuiască, să-şi dorească mai mult, mai mult, mai mult.. Să caute să muncească cât mai mult - 10,12,14 ore pe zi, chiar şi Duminicile, pentru ca să creadă că aşa îşi pot împlini toate cele ce ţin de trebuinţele lor materiale... Trimiteţi-i în Spania, Italia şi Anglia. Cât mai departe de familiile lor. Acolo împuşcăm doi iepuri: le dăm mult de muncă şi îi lipsim, pe cei mai mulţi ortodocşi, de bisericile lor, de spovedanie şi împărtăşanie… Împuţinaţi-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor. Suprastimulaţi-le mintea ca să nu mai poată auzi liniştea, care le-ar putea oferi un timp de meditaţie la rostul vieţii lor şi să vadă deşertăciunea sufletelor lor.. Televizoare peste tot, dvd-uri, computere, ziare şi reviste, manele, desene animate, jocuri, lux; nu-mi pasă cum le numiţi, utilizaţi orice lucru de care se pot folosi fără oprire şi prin care putem vinde vise goale... Asta va încărca minţile lor şi va rupe orice legătură cu Hristos... Umpleţi-le vieţile cu super oferte, jocuri de noroc şi orice servicii şi produse gratuite, adică speranţe false şi iluzii... Nu uitaţi de femeie! Ea a ştiut întotdeauna să ispitească. Folosiţi-o cât mai sumar îmbrăcată pentru a înşela ochii bărbaţilor, care vor fi şi mai slabi şi vor crede că frumuseţea trupului este importantă şi vor deveni nesatisfăcuţi de propriilor lor neveste. Ţineţi-le pe neveste ocupate cu treburile casei, cu bucătăria, cu mofturile copiilor, cu îndatoririle faţă de soţ, de părinţi, pentru ca, odată sfârşită ziua, să nu le mai poată oferi soţilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar şi vor căuta mângâiere în altă parte. Daţi-le pe Moş Crăciun, daţi-le brad, pentru a-i îndepărta de la adevăratul sens al Naşterii Mântuitorului, la fel şi cu Paştile, daţi-le iepuraş, să uite de Înviere şi de puterea lui Iisus Hristos asupra păcatului şi a morţii... Astfel, ei singuri îşi vor îndepărta proprii copii de la Adevăr... În vacanţe învăţaţi-i să facă excese: discoteci, grătare, petreceri, să nu se poată linişti prea mult, ca să poată reflecta la creaţia lui Dumnezeu. Astfel, faceţi ca ei să se întoarcă la viaţa de zi cu zi şi mai obosiţi, să nu aibă timp să se încarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Daţi-le parcuri distractive, evenimente sportive în fiecare zi, spectacole de muzică, filme.. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi ! Umpleţi-le viaţa cu atât de multe invenţii şi cauze bune, încât să creadă că ei sunt stăpâni pe vieţile lor şi pot face "ceva".. Curând îşi vor sacrifica şi sănătatea şi familia pentru a face "ceva" cu viaţa lor... Să ştiţi băieţi că o să meargă, o să meargă.. E un plan bun. Acum plecaţi şi faceţii cum v-am spus... Astfel, demonii au plecat pe pământ să facă totul spre a-i ţine pe oameni ocupaţi cu scopurile lor în viaţă, pentru a le împuţina timpul în care ar putea medita la viaţă şi moarte, la Judecată, la necesitatea schimbării vieţii lor şi mai ales timpul de rugăciune... Întrebarea este: A reuşit oare satan în planul lui sau nu?!  Colindã Azi, din Fecioară S-a născut Iisus Mântuitorul Si sus pe cer luceste-o stea Vestind la tot poporul. Iar îngerii din cer I-aduc Cântarea lor divină Si magii si păstorii vin Si-n fata Lui se-nchină. El a venit din ceruri, jos Spre a sfinti pământul Să-mpace omul păcătos Cu Dumnezeu Prea Sfântul. Întreabă-te smerit acum De împlinesti, crestine Ce Fiul Tatălui ceresc Asteaptă de la tine. El vrea păcatele să-I spui Cu lacrimi si suspine Si inima El ti-ar umplea De bucurii divine. Primeste-L azi în viata ta Căci astăzi e zi sfântă Din negura păcatului Înaltă-te si-L cântă.
ÎNTÂLNIRE DE LUCRU Se spune că Satan a organizat o întâlnire de lucru cu toţi demonii săi. Odată ce s-au adunat toţi înaintea lui, a luat cuvântul şi le-a zis: - Măi, băieţi! Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică, să citească Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, şi să descopere cuvântul... Nu avem nicio putere să oprim relaţia intimă pe care o au cu Salvatorul lor. Noi ştim că odată ce se prind în legătură cu Iisus, puterea noastră asupra lor este nimicită. Din această cauză m-am tot gândit ce să facem, şi iată ce idee mi-a venit... Daţi-le voie să meargă la Biserică, să se închine Dumnezeului lor, dar furaţi-le timpul ca să nu mai aibă timp să dezvolte şi să întreţină o relaţie cu Iisus Hristos şi cu Maria, mama Lui, de care noi ne temem atât de mult. Cum vom face aceasta? Potrivnicii creştinilor au tăcut... - Iată cum! Ţineţi-i ocupaţi cu aspectele neesenţiale ale vieţii, inventaţi nenumărate scheme care să le ocupe mintea tot timpul.. Tentaţii, să cheltuiască, să-şi dorească mai mult, mai mult, mai mult.. Să caute să muncească cât mai mult - 10,12,14 ore pe zi, chiar şi Duminicile, pentru ca să creadă că aşa îşi pot împlini toate cele ce ţin de trebuinţele lor materiale... Trimiteţi-i în Spania, Italia şi Anglia. Cât mai departe de familiile lor. Acolo împuşcăm doi iepuri: le dăm mult de muncă şi îi lipsim, pe cei mai mulţi ortodocşi, de bisericile lor, de spovedanie şi împărtăşanie… Împuţinaţi-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor. Suprastimulaţi-le mintea ca să nu mai poată auzi liniştea, care le-ar putea oferi un timp de meditaţie la rostul vieţii lor şi să vadă deşertăciunea sufletelor lor.. Televizoare peste tot, dvd-uri, computere, ziare şi reviste, manele, desene animate, jocuri, lux; nu-mi pasă cum le numiţi, utilizaţi orice lucru de care se pot folosi fără oprire şi prin care putem vinde vise goale... Asta va încărca minţile lor şi va rupe orice legătură cu Hristos... Umpleţi-le vieţile cu super oferte, jocuri de noroc şi orice servicii şi produse gratuite, adică speranţe false şi iluzii... Nu uitaţi de femeie! Ea a ştiut întotdeauna să ispitească. Folosiţi-o cât mai sumar îmbrăcată pentru a înşela ochii bărbaţilor, care vor fi şi mai slabi şi vor crede că frumuseţea trupului este importantă şi vor deveni nesatisfăcuţi de propriilor lor neveste. Ţineţi-le pe neveste ocupate cu treburile casei, cu bucătăria, cu mofturile copiilor, cu îndatoririle faţă de soţ, de părinţi, pentru ca, odată sfârşită ziua, să nu le mai poată oferi soţilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar şi vor căuta mângâiere în altă parte. Daţi-le pe Moş Crăciun, daţi-le brad, pentru a-i îndepărta de la adevăratul sens al Naşterii Mântuitorului, la fel şi cu Paştile, daţi-le iepuraş, să uite de Înviere şi de puterea lui Iisus Hristos asupra păcatului şi a morţii... Astfel, ei singuri îşi vor îndepărta proprii copii de la Adevăr... În vacanţe învăţaţi-i să facă excese: discoteci, grătare, petreceri, să nu se poată linişti prea mult, ca să poată reflecta la creaţia lui Dumnezeu. Astfel, faceţi ca ei să se întoarcă la viaţa de zi cu zi şi mai obosiţi, să nu aibă timp să se încarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Daţi-le parcuri distractive, evenimente sportive în fiecare zi, spectacole de muzică, filme.. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi ! Umpleţi-le viaţa cu atât de multe invenţii şi cauze bune, încât să creadă că ei sunt stăpâni pe vieţile lor şi pot face "ceva".. Curând îşi vor sacrifica şi sănătatea şi familia pentru a face "ceva" cu viaţa lor... Să ştiţi băieţi că o să meargă, o să meargă.. E un plan bun. Acum plecaţi şi faceţii cum v-am spus... Astfel, demonii au plecat pe pământ să facă totul spre a-i ţine pe oameni ocupaţi cu scopurile lor în viaţă, pentru a le împuţina timpul în care ar putea medita la viaţă şi moarte, la Judecată, la necesitatea schimbării vieţii lor şi mai ales timpul de rugăciune... Întrebarea este: A reuşit oare satan în planul lui sau nu?! Colindã Azi, din Fecioară S-a născut Iisus Mântuitorul Si sus pe cer luceste-o stea Vestind la tot poporul. Iar îngerii din cer I-aduc Cântarea lor divină Si magii si păstorii vin Si-n fata Lui se-nchină. El a venit din ceruri, jos Spre a sfinti pământul Să-mpace omul păcătos Cu Dumnezeu Prea Sfântul. Întreabă-te smerit acum De împlinesti, crestine Ce Fiul Tatălui ceresc Asteaptă de la tine. El vrea păcatele să-I spui Cu lacrimi si suspine Si inima El ti-ar umplea De bucurii divine. Primeste-L azi în viata ta Căci astăzi e zi sfântă Din negura păcatului Înaltă-te si-L cântă. |
|
|
|
Postat 13:19 pe 13.12.2012
|
|
 SA NU SPUI… Să nu spui „Tată”, dacă nu te comporţi ca un fiu. Să nu spui „Nostru”, dacă trăieşti închis în egoismul tău. Să nu spui „Care eşti în ceruri”, dacă eşti preocupat numai de lucrurile pământeşti. Să nu spui „Sfinţească-se numele Tău”, dacă nu îl respecţi. Să nu spui „Vie împărăţia Ta”, dacă o confunzi cu succesul material. Să nu spui „Facă-se voia Ta”, dacă nu o accepţi când e dureroasă. Să nu spui „Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi”, dacă nu te gândeşti la cei înfometaţi, la cei însetaţi, la cei fără carte, fără adăpost, fără mijloace de supravieţuire. Să nu spui „Ne iartă nouă păcatele noastre”, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele tău. Să nu spui „Nu ne duce pe noi în ispită”, dacă ai de gând să păcătuieşti în continuare. Să nu spui „Mântuieşte-ne de cel rău”, dacă nu te împotriveşti răului. Să nu spui „Amin”, dacă nu iei în serios cuvintele din Tatăl nostru.  MARIA Maria se preumbla, Vreun locaş a-şi căpăta. Jos, în sus şi iară-n jos, Căci bătea vânt friguros. Si-avea veştmânt de-argint Căci va naşte Fiul sfânt. Bună seara lui Crăciun, Zise Maria celui bun. Lasă-mă-n palatul tău Ca să nasc pe Dumnezeu. Dar Crăciun astfel grăia: "Palatul meu nu-ţi voi da. Du-te-n grajdul cailor Sau în ieslea boilor, Căci aice n-ai ce face, Nu te las să naşti în pace". Maria atunci plecă Ieşi-n cale şi-alergă Şi-un grajd mare află. Intră, intră suspinând Durerile-o cuprindeau Să mai meargă nu puteau. Pusa-i jos şi odihni, Caii-ncep a tropăi Şi iepele-a râncheza "Staţi pe loc nu tropăiţi Cu rânchezu' conteniţi Căci durerea mi-o măriţi" Însă caii n-au încetat Şi Maria s-a sculat Şi astfel le-a cuvântat: "Fir-aţi voi cai blestemaţi Să n-aveţi nici gând a sta Ori de cât îndestula". Zicând Maria ieşi Din grajd şi-n cale porni. Şi merse până află O peşteră şi intră Şi în iesle s-a băgat Pe fân moale s-a culcat, Ea în ieslea boilor, Boilor săracilor. Boii-ncep a rumega Şi Maria suspina: "Staţi pe loc nu rumegaţi, Liniştea mi-o tulburaţi" Zicând Maria lăcrimând Către ei duios plângând, Boii-ndată încetă Şi grăbiţi o ajută. "Fir-aţi voi boi fericiţi Şi de oameni mult iubiţi, De mine, de Dumnezeu, Şi de sfântul Fiul meu". Când fu pe la miez de noapte Trecu durerile toate Şi s-a născut Fiul sfânt, Dumnezeu pe-acest pământ. Şi cum dânsul s-a născut Ieslea-n rai s-a prefăcut, Şi peştera în palat De un mare împărat. Mii de flăcări îmi ardeau, Şi-alte mii se aprindeau, Mii şi mii de luminele Străluceau ca nişte stele. Iar prin iesle flori creştea Fânu-n flori se prefăcea, Maria se-nveselea, Pruncu-n braţe-şi cuprindea, Foarte mult s-a bucurat Cum că lumea s-a scăpat. Astăzi s-a născut Hristos Să ne fie cu folos Şi de-acum până-n vecie Mila Domnului să fie, De această bucurie Şi o nouă veselie.
SA NU SPUI… Să nu spui „Tată”, dacă nu te comporţi ca un fiu. Să nu spui „Nostru”, dacă trăieşti închis în egoismul tău. Să nu spui „Care eşti în ceruri”, dacă eşti preocupat numai de lucrurile pământeşti. Să nu spui „Sfinţească-se numele Tău”, dacă nu îl respecţi. Să nu spui „Vie împărăţia Ta”, dacă o confunzi cu succesul material. Să nu spui „Facă-se voia Ta”, dacă nu o accepţi când e dureroasă. Să nu spui „Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi”, dacă nu te gândeşti la cei înfometaţi, la cei însetaţi, la cei fără carte, fără adăpost, fără mijloace de supravieţuire. Să nu spui „Ne iartă nouă păcatele noastre”, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele tău. Să nu spui „Nu ne duce pe noi în ispită”, dacă ai de gând să păcătuieşti în continuare. Să nu spui „Mântuieşte-ne de cel rău”, dacă nu te împotriveşti răului. Să nu spui „Amin”, dacă nu iei în serios cuvintele din Tatăl nostru. MARIA Maria se preumbla, Vreun locaş a-şi căpăta. Jos, în sus şi iară-n jos, Căci bătea vânt friguros. Si-avea veştmânt de-argint Căci va naşte Fiul sfânt. Bună seara lui Crăciun, Zise Maria celui bun. Lasă-mă-n palatul tău Ca să nasc pe Dumnezeu. Dar Crăciun astfel grăia: "Palatul meu nu-ţi voi da. Du-te-n grajdul cailor Sau în ieslea boilor, Căci aice n-ai ce face, Nu te las să naşti în pace". Maria atunci plecă Ieşi-n cale şi-alergă Şi-un grajd mare află. Intră, intră suspinând Durerile-o cuprindeau Să mai meargă nu puteau. Pusa-i jos şi odihni, Caii-ncep a tropăi Şi iepele-a râncheza "Staţi pe loc nu tropăiţi Cu rânchezu' conteniţi Căci durerea mi-o măriţi" Însă caii n-au încetat Şi Maria s-a sculat Şi astfel le-a cuvântat: "Fir-aţi voi cai blestemaţi Să n-aveţi nici gând a sta Ori de cât îndestula". Zicând Maria ieşi Din grajd şi-n cale porni. Şi merse până află O peşteră şi intră Şi în iesle s-a băgat Pe fân moale s-a culcat, Ea în ieslea boilor, Boilor săracilor. Boii-ncep a rumega Şi Maria suspina: "Staţi pe loc nu rumegaţi, Liniştea mi-o tulburaţi" Zicând Maria lăcrimând Către ei duios plângând, Boii-ndată încetă Şi grăbiţi o ajută. "Fir-aţi voi boi fericiţi Şi de oameni mult iubiţi, De mine, de Dumnezeu, Şi de sfântul Fiul meu". Când fu pe la miez de noapte Trecu durerile toate Şi s-a născut Fiul sfânt, Dumnezeu pe-acest pământ. Şi cum dânsul s-a născut Ieslea-n rai s-a prefăcut, Şi peştera în palat De un mare împărat. Mii de flăcări îmi ardeau, Şi-alte mii se aprindeau, Mii şi mii de luminele Străluceau ca nişte stele. Iar prin iesle flori creştea Fânu-n flori se prefăcea, Maria se-nveselea, Pruncu-n braţe-şi cuprindea, Foarte mult s-a bucurat Cum că lumea s-a scăpat. Astăzi s-a născut Hristos Să ne fie cu folos Şi de-acum până-n vecie Mila Domnului să fie, De această bucurie Şi o nouă veselie. |
|
|
|
Postat 20:47 pe 14.12.2012
|
|
 SFANTUL MUCENIC ELEFTERIE 15 DECEMBRIE Acesta era din Roma, in anii imparatiei lui Adrian (117-138). Si, tanar foarte fiind, si ramas orfan de tata, avand numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era invatata sa creada in Hristos de Sfantul Apostol Pavel. Deci, l-a adus Antia pe Sfantul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el sa invete Sfanta Carte si l-a asezat in randuiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, si la optsprezece ani, preot, iar cand a ajuns la douazeci de ani l-a hirotonit episcop in Iliric. Si, de vreme ce pe multi invata si-i intorcea la credinta lui Hristos, a trimis Adrian imparatul de l-au adus inaintea lui si marturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar pe idoli defaimandu-i, a fost dat la chinuri. A poruncit sa-l culce pe un pat de arama si sa-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un gratar de fier inrosit in foc si iarasi l-au bagat intr-o caldare plina cu untura si cu smoala in clocot; si cu puterea si cu darul lui Hristos a fost pazit de toate nevatamat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfantul Elefterie intr-un cuptor de arama ars in foc, in care a intrat mai intai Coremon insusi, fiind luminat de Duhul Sfant; si iesind nevatamat si marturisind ca Hristos este Dumnezeu, i s-a taiat capul; iar pe Sfantul Elefterie, iesind neatins, a poruncit tiranul sa-l arunce in temnita. A fost legat apoi de un car tras de cai salbatici si, fiind slobozit de ingeri, a fost dus intr-un munte inalt; acolo traia cu fiarele salbatice, care se imblanzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimisi sa-l prinda, precum si pe altii, care au crezut in Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi si l-au dus iarasi in fata imparatului, care l-a dat sa-l manance fiarele. Dar, scapand nevatamat, imparatul a poruncit la doi slujitori de l-au strapuns cu sulitele: si, asa, si-a dat fericitul sau sufletu in mana Ziditorului. Iar maica sa, Antia, imbratisand pe Sfantul mort si sarutandu-l, a cazut peste dansul si i s-a taiat si ei capul cu sabia. 
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ELEFTERIE
O, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie, cel ce ca o făclie a Înţelepciunii ai fost pus în sfeşnicul Bisericii spre luminarea poporului drept credincios, şi acum străluceşte sufletele noastre cu razele rugăciunilor tale. Gura ta cea sfinţită s-a arătat izvor al curgerilor înţelepciunii Cuvântului, adăpând pe toţi cei însetaţi de cunoaşterea Adevărului. Din legăturile înşelăciunii pe mulţi păgâni ai eliberat, cel ce poţi numele dumnezeieştii eliberări, deci, şi acum te rugăm, scoate-ne şi pe noi din cursele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi ne povăţuieşte în pământul acestei vieţi grabnic trecătoare, ca bine petrecând întru faptele mântuirii, să ne învrednicim a ajunge cu pace la Ierusalimul cel de sus.
Multe chinuri a adus asupra ta mânia vrăjmaşilor, dar ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii Adevărului şi ca un porumbel ai zburat cu aripile Duhului la lăcaşurile cele cereşti, unde străluceşte de-a pururea lumina cea înţelegătoare a Treimii celei de viaţă Făcătoare şi unde îngerii se veselesc în cântări de laudă a frumuseţii Stăpânului. Noi, cei încă lipsiţi de vederea slavei Ziditorului, care avem ochii sufletului acoperiţi cu vălul păcatului te rugăm să ne fi povăţuitor prin mijlocul a multor curse, ca să călcăm şi noi cu puterea credinţei toate cursele vrăjmaşului.
Focul nu s-a apropiat de tine, căci în cămara inimii purtai focul înfricoşător al dragostei dumnezeieşti, care mistuie toată cugetarea cea materialnică. Fiarele s-au plecat lesne înaintea blândeţii tale, recunoscând întru tine chipul lui Adam înainte de cădere, iar cei credincioşi poartă amintirea ta în inimi ca pe o icoană a desăvârşirii. Pentru aceasta, veselindu-se sufletele noastre de minunile cele mari pe care braţul Domnului le-a lucrat spre cinstirea ta, ne înfricoşăm cu gândul şi strigăm către tine: Bucură-te, cunună a ierarhilor prea slăviţi, cel ce eşti apărător nebiruit al creştinilor în faţa vrăjmaşilor nevăzuţi.
Cu îndrăzneala ta cea mare către Hristos, cere să se dăruiască pace sufletelor noastre tulburate de viforul ispitelor şi întăreşte turnul minţii noastre pe temelia Adevărului. Celor iubitori de viaţă duhovnicească le dăruieşte sporire în toate faptele cele bune prin jertfa rugăciunilor tale aduse la tronul Dumnezeirii. Pe prunci îi păzeşte, rugându-L pe Hristos să hrănească pe ei mai mult cu laptele credinţei, ca unul ce din copilărie te-ai arătat vas curat al ascultării poruncilor lui Dumnezeu. Prin râvna credinţei tale pe cei tineri îi ridică la lucrarea faptelor celor dumnezeieşti şi cu toiagul rugăciunii tale sprijină pe cei bătrâni, ce-şi poartă paşii spre apusurile vieţii.
Ca unul ce porţi întru tine strălucirea gândului dumnezeiesc, fiind luminat de raza Treimii, şi doreşti ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa Adevărului, arătă-ne şi pe noi mai râvnitori spre mântuirea aproapelui. Ajute-ne Sfinte, ca, după pilda vieţii tale, să fim şi noi ca nişte candele veşnic aprinse ale iubirii, dăruind lumina înţelepciunii lui Dumnezeu celor ce zac întru întunericul neştiinţei. Întăreşte-ne pe noi, cei slabi, care, ca nişte vieţuitori în lume, încă ne primejduim a cădea în prăpastia ispitelor şi ca un pururea rugător al nostru la scaunului Celui Preaînalt cere pentru noi toate darurile cele duhovniceşti care ne sunt spre folosul sufletelor noastre şi ale celor ce aşteaptă de la noi faptele iubirii.
Străini fiind cu umbra vieţuirii noastre de lumina darurilor tale, îndrăznim a te ruga smerit, ca să mijloceşti la ieşirea noastră din acest trup stricăcios acoperământul milei dumnezeieşti. Roagă-L pe Mult Înduratul Dumnezeu să ne trimită nouă înger de pace, care să ne păzească de mânia vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, cărora am slujit din pricina patimilor şi a neputinţelor noastre. Îmblânzeşte-L pe Cel este Adâncul blândeţii în ceasul judecăţii noastre, ca să treacă cu vederea nedreptăţile noastre din această viaţă şi să ne primească pe toţi întru îmbrăţişarea pocăinţei, rânduindu-ne cămara slavei îngereşti. Încă şi acum te rugăm să ceri pentru noi sfârşit cu pace şi întru pocăinţă, ca lepădănd tot jugul răutăţii să alergăm ca fiul cel risipitor către Părintele ceresc, cel Ce ne aşteaptă cu sărutarea păcii. Zdrobeşte cu puterea rugăciunilor tale zidul păcatelor noastre, ca să aflăm împăcare cu Cel pe Care în fiecare ceas Îl mâhnim cu neîncetata petrecere noastră întru faptele răutăţii, ca ajungând cu mintea în cămara inimii să-I cântăm: Slavă Ţie, Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, Cel Ce ne-ai trimis nouă pe Sfântul Ierarh şi Mucenic al Tău Elefterie, cel drept, care nu şi-a murdărit niciodată mâinile întru păcate, asemenea nouă fiilor celor risipitori. Pentru rugăciunile lui săvârşite din dragostea cea pentru noi, iartă nouă mulţimea păcatelor noastre, ca să-l lăudăm pe dânsul, grăind: Bucură-te, Sfinte Elefterie, cununa ierarhilor celor împodobiţi cu strălucirea hainei muceniciei, adu înaintea tronului Treimii slavă neîncetată şi din parte a noastră, a celor ce lăudăm pe Tatăl Cel Iubitor de oameni împreună cu Fiul Cel înălţat pentru noi pe altarul Crucii şi cu Duhul Cel ce luminează inimile noastre, că Dumnezului nostru I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
 AL IUDEII ÎMPĂRAT Al Iudeii Împărat Într-o zi porunc-a dat Ca la locul de născare Să se-nscrie fiecare... o minune. Merse Iosif să se-nscrie Şi el cu a sa soţie De la el din Galileea În Viflaim, în Iudea ... o minune Acolo dac-au sosit Mamei ceasul i-a venit Ca să-L nască pe Isus Caută loc în jos şi-n sus ... o minune În zadar caută-n cetate Case, hanuri pline-s toate Lângă Viflaim afară Într-un staul vechi intrară ... o minune Acolo Maria jos Naşte pe Iisus Hristos Dup-aceea l-a-nfăşat Şi în iesle l-a culcat ... o minune Pe un deal păstori şedeau Noaptea oile-şi păzeau Şi cum stau, din slavă , iată Că un înger li se-arată ... o minune Faţa lui când o zăresc Toţi de spaimă-ncremenesc Iar al Domnului trimis Nu vă-spăimântaţi, le-a zis ... o minune Vă aduc o bucurie Vesel azi tot omul fie Saltă fericit poporul S-a născut Mântuitorul ... o minune .
SFANTUL MUCENIC ELEFTERIE 15 DECEMBRIE Acesta era din Roma, in anii imparatiei lui Adrian (117-138). Si, tanar foarte fiind, si ramas orfan de tata, avand numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era invatata sa creada in Hristos de Sfantul Apostol Pavel. Deci, l-a adus Antia pe Sfantul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el sa invete Sfanta Carte si l-a asezat in randuiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, si la optsprezece ani, preot, iar cand a ajuns la douazeci de ani l-a hirotonit episcop in Iliric. Si, de vreme ce pe multi invata si-i intorcea la credinta lui Hristos, a trimis Adrian imparatul de l-au adus inaintea lui si marturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar pe idoli defaimandu-i, a fost dat la chinuri. A poruncit sa-l culce pe un pat de arama si sa-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un gratar de fier inrosit in foc si iarasi l-au bagat intr-o caldare plina cu untura si cu smoala in clocot; si cu puterea si cu darul lui Hristos a fost pazit de toate nevatamat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfantul Elefterie intr-un cuptor de arama ars in foc, in care a intrat mai intai Coremon insusi, fiind luminat de Duhul Sfant; si iesind nevatamat si marturisind ca Hristos este Dumnezeu, i s-a taiat capul; iar pe Sfantul Elefterie, iesind neatins, a poruncit tiranul sa-l arunce in temnita. A fost legat apoi de un car tras de cai salbatici si, fiind slobozit de ingeri, a fost dus intr-un munte inalt; acolo traia cu fiarele salbatice, care se imblanzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimisi sa-l prinda, precum si pe altii, care au crezut in Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi si l-au dus iarasi in fata imparatului, care l-a dat sa-l manance fiarele. Dar, scapand nevatamat, imparatul a poruncit la doi slujitori de l-au strapuns cu sulitele: si, asa, si-a dat fericitul sau sufletu in mana Ziditorului. Iar maica sa, Antia, imbratisand pe Sfantul mort si sarutandu-l, a cazut peste dansul si i s-a taiat si ei capul cu sabia.
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ELEFTERIE
O, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie, cel ce ca o făclie a Înţelepciunii ai fost pus în sfeşnicul Bisericii spre luminarea poporului drept credincios, şi acum străluceşte sufletele noastre cu razele rugăciunilor tale. Gura ta cea sfinţită s-a arătat izvor al curgerilor înţelepciunii Cuvântului, adăpând pe toţi cei însetaţi de cunoaşterea Adevărului. Din legăturile înşelăciunii pe mulţi păgâni ai eliberat, cel ce poţi numele dumnezeieştii eliberări, deci, şi acum te rugăm, scoate-ne şi pe noi din cursele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi ne povăţuieşte în pământul acestei vieţi grabnic trecătoare, ca bine petrecând întru faptele mântuirii, să ne învrednicim a ajunge cu pace la Ierusalimul cel de sus.
Multe chinuri a adus asupra ta mânia vrăjmaşilor, dar ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii Adevărului şi ca un porumbel ai zburat cu aripile Duhului la lăcaşurile cele cereşti, unde străluceşte de-a pururea lumina cea înţelegătoare a Treimii celei de viaţă Făcătoare şi unde îngerii se veselesc în cântări de laudă a frumuseţii Stăpânului. Noi, cei încă lipsiţi de vederea slavei Ziditorului, care avem ochii sufletului acoperiţi cu vălul păcatului te rugăm să ne fi povăţuitor prin mijlocul a multor curse, ca să călcăm şi noi cu puterea credinţei toate cursele vrăjmaşului.
Focul nu s-a apropiat de tine, căci în cămara inimii purtai focul înfricoşător al dragostei dumnezeieşti, care mistuie toată cugetarea cea materialnică. Fiarele s-au plecat lesne înaintea blândeţii tale, recunoscând întru tine chipul lui Adam înainte de cădere, iar cei credincioşi poartă amintirea ta în inimi ca pe o icoană a desăvârşirii. Pentru aceasta, veselindu-se sufletele noastre de minunile cele mari pe care braţul Domnului le-a lucrat spre cinstirea ta, ne înfricoşăm cu gândul şi strigăm către tine: Bucură-te, cunună a ierarhilor prea slăviţi, cel ce eşti apărător nebiruit al creştinilor în faţa vrăjmaşilor nevăzuţi.
Cu îndrăzneala ta cea mare către Hristos, cere să se dăruiască pace sufletelor noastre tulburate de viforul ispitelor şi întăreşte turnul minţii noastre pe temelia Adevărului. Celor iubitori de viaţă duhovnicească le dăruieşte sporire în toate faptele cele bune prin jertfa rugăciunilor tale aduse la tronul Dumnezeirii. Pe prunci îi păzeşte, rugându-L pe Hristos să hrănească pe ei mai mult cu laptele credinţei, ca unul ce din copilărie te-ai arătat vas curat al ascultării poruncilor lui Dumnezeu. Prin râvna credinţei tale pe cei tineri îi ridică la lucrarea faptelor celor dumnezeieşti şi cu toiagul rugăciunii tale sprijină pe cei bătrâni, ce-şi poartă paşii spre apusurile vieţii.
Ca unul ce porţi întru tine strălucirea gândului dumnezeiesc, fiind luminat de raza Treimii, şi doreşti ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa Adevărului, arătă-ne şi pe noi mai râvnitori spre mântuirea aproapelui. Ajute-ne Sfinte, ca, după pilda vieţii tale, să fim şi noi ca nişte candele veşnic aprinse ale iubirii, dăruind lumina înţelepciunii lui Dumnezeu celor ce zac întru întunericul neştiinţei. Întăreşte-ne pe noi, cei slabi, care, ca nişte vieţuitori în lume, încă ne primejduim a cădea în prăpastia ispitelor şi ca un pururea rugător al nostru la scaunului Celui Preaînalt cere pentru noi toate darurile cele duhovniceşti care ne sunt spre folosul sufletelor noastre şi ale celor ce aşteaptă de la noi faptele iubirii.
Străini fiind cu umbra vieţuirii noastre de lumina darurilor tale, îndrăznim a te ruga smerit, ca să mijloceşti la ieşirea noastră din acest trup stricăcios acoperământul milei dumnezeieşti. Roagă-L pe Mult Înduratul Dumnezeu să ne trimită nouă înger de pace, care să ne păzească de mânia vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, cărora am slujit din pricina patimilor şi a neputinţelor noastre. Îmblânzeşte-L pe Cel este Adâncul blândeţii în ceasul judecăţii noastre, ca să treacă cu vederea nedreptăţile noastre din această viaţă şi să ne primească pe toţi întru îmbrăţişarea pocăinţei, rânduindu-ne cămara slavei îngereşti. Încă şi acum te rugăm să ceri pentru noi sfârşit cu pace şi întru pocăinţă, ca lepădănd tot jugul răutăţii să alergăm ca fiul cel risipitor către Părintele ceresc, cel Ce ne aşteaptă cu sărutarea păcii. Zdrobeşte cu puterea rugăciunilor tale zidul păcatelor noastre, ca să aflăm împăcare cu Cel pe Care în fiecare ceas Îl mâhnim cu neîncetata petrecere noastră întru faptele răutăţii, ca ajungând cu mintea în cămara inimii să-I cântăm: Slavă Ţie, Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, Cel Ce ne-ai trimis nouă pe Sfântul Ierarh şi Mucenic al Tău Elefterie, cel drept, care nu şi-a murdărit niciodată mâinile întru păcate, asemenea nouă fiilor celor risipitori. Pentru rugăciunile lui săvârşite din dragostea cea pentru noi, iartă nouă mulţimea păcatelor noastre, ca să-l lăudăm pe dânsul, grăind: Bucură-te, Sfinte Elefterie, cununa ierarhilor celor împodobiţi cu strălucirea hainei muceniciei, adu înaintea tronului Treimii slavă neîncetată şi din parte a noastră, a celor ce lăudăm pe Tatăl Cel Iubitor de oameni împreună cu Fiul Cel înălţat pentru noi pe altarul Crucii şi cu Duhul Cel ce luminează inimile noastre, că Dumnezului nostru I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
AL IUDEII ÎMPĂRAT Al Iudeii Împărat Într-o zi porunc-a dat Ca la locul de născare Să se-nscrie fiecare... o minune. Merse Iosif să se-nscrie Şi el cu a sa soţie De la el din Galileea În Viflaim, în Iudea ... o minune Acolo dac-au sosit Mamei ceasul i-a venit Ca să-L nască pe Isus Caută loc în jos şi-n sus ... o minune În zadar caută-n cetate Case, hanuri pline-s toate Lângă Viflaim afară Într-un staul vechi intrară ... o minune Acolo Maria jos Naşte pe Iisus Hristos Dup-aceea l-a-nfăşat Şi în iesle l-a culcat ... o minune Pe un deal păstori şedeau Noaptea oile-şi păzeau Şi cum stau, din slavă , iată Că un înger li se-arată ... o minune Faţa lui când o zăresc Toţi de spaimă-ncremenesc Iar al Domnului trimis Nu vă-spăimântaţi, le-a zis ... o minune Vă aduc o bucurie Vesel azi tot omul fie Saltă fericit poporul S-a născut Mântuitorul ... o minune . |
|
|
|
Postat 13:48 pe 16.12.2012
|
|
 CRACIUN SI CRACIUNEASA – O PILDA DESPRE BUNATATE Craciun si Craciuneasa, in mitologia romaneasca, sunt protagonistii unor legende strans legate de momentul Nasterii lui Iisus Hristos. Ca in orice creatie folclorica, geniul popular a venit cu intamplari si explicatii emotionante, diferite de povestea biblica, apropiate, mai degraba, de basmele romanesti, in care Binele este intotdeauna rasplatit. Se povesteste astfel ca, atunci cand s-a apropiat momentul nasterii, Maria si Iosif s-au intors in Nazaret, in locul lor de bastina, unde, potrivit poruncii imparatului, trebuiau luati in evidenta. Nemaigasind insa pe nimeni din neamul lor, au mers din casa in casa, in cautarea unui adapost. S-au oprit la poarta unuia dintre cei mai bogati oameni din sat, la vremea aceea, Craciun, om rau si viclean, cu inima de piatra, care isi pedepsea aspru nevasta si pe cele trei fiice (una oarba, alta schioapa si alta oloaga, din pricina lui), ori de cate ori i se parea lui ca poruncile nu i-au fost indeplinite intocmai. In lipsa barbatului ei, Craciuneasa este induiosata de strainii (Iosif si Maria) care ii cereau adapost si le face loc, fara stirea barbatului ei, langa ieslea de animale. Spune povestea ca, pe vremea aceea, stele nu erau pe cer, ci numai luna, la a carei lumina oamenii lucrau, precum astazi la soare. Pruncul Iisus s-a nascut prin tampla Fecioarei Maria, asa cum a hotarat Dumnezeu, ca sa ii poata salva pe oameni de sub stapanirea diavolului. Craciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului sa nasca, iar animalele din iesle l-au incalzit pe Iisus. Atunci a aparut, pentru prima data pe bolta cereasca, Luceafarul, deasupra casei in care se nascuse Pruncul Sfant si, mai pe urma, si stelele. Craciun, venind spre casa, se gandeste furios ca nevasta si fiicele au dat foc casei. Intre timp, Craciuneasa isi trimisese fiica oloaga sa ii duca Maicii rodii si aceasta, recunoscatoare, i-a vindecat mana, punandu-i-o la loc, si nu oricum, ci o mana de aur. Fetei celei schioape i-a daruit un picior de aur, iar celei oarbe i-a redat vederea. Neintelegand nimic din toate acestea si, mai furios ca oricand, Craciun taie mainile Craciunesei, pe care povestile romanesti o numesc Baba Iova. Plangand, Craciuneasa se duce in fata Fecioarei Maria care, nu numai ca i le-a pus la loc, dar le-a facut si mai frumoase si mai harnice. Intelegand, in sfarsit, minunea, Craciun isi cere iertare in fata nevestei sale si se inchina Fecioarei Maria si Pruncului Iisus. Pentru ca Hristos s-a nascut in casa acestui om si el a fost primul care a crezut in Fiul lui Dumnezeu, de atunci, ziua Nasterii lui Iisus s-a numit Craciun. Boii care l-au incalzit pe prunc au fost binecuvantati, caii care, in tot acest timp, nu au facut decat sa manance nepasatori, au fost blestemati sa nu aiba odihna decat “In ziua de Ispas/ Si atunci numai un ceas”, iar un plop care si-a tot framantat frunzele, facand zgomot toata noaptea, nelasandu-l pe prunc sa doarma, de asemenea, a fost blestamat: “Frunza ta sa n-aiba stare/Nici pe vant, nici pe racoare”. In aceeasi noapte, ingerii l-au scaldat pe Iisus in roua florilor, l-au infasat in scutece de matase si l-au dus Tatalui Ceresc, dupa care, in cantece de slava, l-au asezat in bratele Maicutei Sfinte. O stea mare de la Rasarit a vestit ca s-a nascut Imparatul lumii, iar Magii, calauziti de stea, L-au gasit pe Iisus si i-au daruit tamaie, smirna si aur. Craciun si Craciuneasa, de al caror nume se leaga sarbatoarea Nasterii Domnului, sunt prezenti si in alte legende, in care Craciun este cioban (demonic) sau mos (mai rar, zeu). In acestea, pana la un punct, evenimentele sunt aceleasi, adaugandu-li-se, in final, un episod, in care Craciun, bucuros ca nevasta lui a fost salvata, aprinde un foc, in curtea casei, din lemne de brad, si joaca in jurul focului, laolalta cu toate slugile. La sfarsit Craciun si Craciuneasa ofera Maicii Domnului si Pruncului Iisus, daruri din gospodaria lor, branza, lapte, smantana. De aici, convingerea ca Mos Craciun este ciobanul transformat in sfant, care aduce copiilor daruri de ziua Nasterii lui Iisus. Este o explicatie care vine din mitologia precrestina, peste care s-a suprapus legenda biblica, darurile pentru copii fiind similare si celor pe care Magii le-au dus, in iesle, lui Mesia. O alta corespondenta intre felul in care celebram astazi sarbatoarea Nasterii Domnului si fondul mitologic vechi consta in faptul ca, spun legendele, cantecele de bucurie ale slugilor, adresate lui Craciun si Craciunesei, dupa ce Fecioara Maria ii lipeste manile la loc femeii care i-a dat adapost, s-au transformat in colindele pe care le spun copiii, in ajunul sarbatorii. Focului aprins de Craciun si Craciuneasa in curtea casei ii corespund, in unele regiuni ale tarii, “rotile de foc”, carora li se da drumul pe costise, in noaptea de Craciun. Acest obicei pare sa aiba, in folclorul romanesc (dar si la bulgari si albanezi), si o alta explicatie, referitoare la cultul Soarelui (al luminii), la romani – “Dies natales Solis invicti” (“Ziua Soarelui neinvins”) – care a inlocuit o alta sarbatoare, pe cea in cinstea zeului Mithra, nascut pe 25 decembrie, in preajma solstitiului de iarna. Povestile despre Craciun si Craciuneasa demonstreaza si ca legatura mosului-cioban (deci, si a Craciunului) cu bradul sacru este foarte veche (de pe vremea dacilor), cu secole inainte de Sfantul Bonifaciu de Strasburg (secolul al XIX-lea), care inlocuieste stejarul, arborele adorat de druizi, in ceremoniile religioase, cu bradul.  ESTE HAR… - să iubeşti fără să fii iubit… - să slujeşti fără să fii preţuit… - să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… - să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… - să ierţi fără să fii iertat… - să-l susţii pe cel care te-a lepădat… - să crezi deşi nu vezi în faţă… - să investeşti clădind fără speranţă… - să taci pentru a nu face rău aproapelui… - să vorbeşti de dragul adevărului… - să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti…. - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti… LUPTĂ-TE, SUFLETE, CA SĂ PRIMEŞTI ACEST HAR !
CRACIUN SI CRACIUNEASA – O PILDA DESPRE BUNATATE Craciun si Craciuneasa, in mitologia romaneasca, sunt protagonistii unor legende strans legate de momentul Nasterii lui Iisus Hristos. Ca in orice creatie folclorica, geniul popular a venit cu intamplari si explicatii emotionante, diferite de povestea biblica, apropiate, mai degraba, de basmele romanesti, in care Binele este intotdeauna rasplatit. Se povesteste astfel ca, atunci cand s-a apropiat momentul nasterii, Maria si Iosif s-au intors in Nazaret, in locul lor de bastina, unde, potrivit poruncii imparatului, trebuiau luati in evidenta. Nemaigasind insa pe nimeni din neamul lor, au mers din casa in casa, in cautarea unui adapost. S-au oprit la poarta unuia dintre cei mai bogati oameni din sat, la vremea aceea, Craciun, om rau si viclean, cu inima de piatra, care isi pedepsea aspru nevasta si pe cele trei fiice (una oarba, alta schioapa si alta oloaga, din pricina lui), ori de cate ori i se parea lui ca poruncile nu i-au fost indeplinite intocmai. In lipsa barbatului ei, Craciuneasa este induiosata de strainii (Iosif si Maria) care ii cereau adapost si le face loc, fara stirea barbatului ei, langa ieslea de animale. Spune povestea ca, pe vremea aceea, stele nu erau pe cer, ci numai luna, la a carei lumina oamenii lucrau, precum astazi la soare. Pruncul Iisus s-a nascut prin tampla Fecioarei Maria, asa cum a hotarat Dumnezeu, ca sa ii poata salva pe oameni de sub stapanirea diavolului. Craciuneasa a ajutat-o pe Maica Domnului sa nasca, iar animalele din iesle l-au incalzit pe Iisus. Atunci a aparut, pentru prima data pe bolta cereasca, Luceafarul, deasupra casei in care se nascuse Pruncul Sfant si, mai pe urma, si stelele. Craciun, venind spre casa, se gandeste furios ca nevasta si fiicele au dat foc casei. Intre timp, Craciuneasa isi trimisese fiica oloaga sa ii duca Maicii rodii si aceasta, recunoscatoare, i-a vindecat mana, punandu-i-o la loc, si nu oricum, ci o mana de aur. Fetei celei schioape i-a daruit un picior de aur, iar celei oarbe i-a redat vederea. Neintelegand nimic din toate acestea si, mai furios ca oricand, Craciun taie mainile Craciunesei, pe care povestile romanesti o numesc Baba Iova. Plangand, Craciuneasa se duce in fata Fecioarei Maria care, nu numai ca i le-a pus la loc, dar le-a facut si mai frumoase si mai harnice. Intelegand, in sfarsit, minunea, Craciun isi cere iertare in fata nevestei sale si se inchina Fecioarei Maria si Pruncului Iisus. Pentru ca Hristos s-a nascut in casa acestui om si el a fost primul care a crezut in Fiul lui Dumnezeu, de atunci, ziua Nasterii lui Iisus s-a numit Craciun. Boii care l-au incalzit pe prunc au fost binecuvantati, caii care, in tot acest timp, nu au facut decat sa manance nepasatori, au fost blestemati sa nu aiba odihna decat “In ziua de Ispas/ Si atunci numai un ceas”, iar un plop care si-a tot framantat frunzele, facand zgomot toata noaptea, nelasandu-l pe prunc sa doarma, de asemenea, a fost blestamat: “Frunza ta sa n-aiba stare/Nici pe vant, nici pe racoare”. In aceeasi noapte, ingerii l-au scaldat pe Iisus in roua florilor, l-au infasat in scutece de matase si l-au dus Tatalui Ceresc, dupa care, in cantece de slava, l-au asezat in bratele Maicutei Sfinte. O stea mare de la Rasarit a vestit ca s-a nascut Imparatul lumii, iar Magii, calauziti de stea, L-au gasit pe Iisus si i-au daruit tamaie, smirna si aur. Craciun si Craciuneasa, de al caror nume se leaga sarbatoarea Nasterii Domnului, sunt prezenti si in alte legende, in care Craciun este cioban (demonic) sau mos (mai rar, zeu). In acestea, pana la un punct, evenimentele sunt aceleasi, adaugandu-li-se, in final, un episod, in care Craciun, bucuros ca nevasta lui a fost salvata, aprinde un foc, in curtea casei, din lemne de brad, si joaca in jurul focului, laolalta cu toate slugile. La sfarsit Craciun si Craciuneasa ofera Maicii Domnului si Pruncului Iisus, daruri din gospodaria lor, branza, lapte, smantana. De aici, convingerea ca Mos Craciun este ciobanul transformat in sfant, care aduce copiilor daruri de ziua Nasterii lui Iisus. Este o explicatie care vine din mitologia precrestina, peste care s-a suprapus legenda biblica, darurile pentru copii fiind similare si celor pe care Magii le-au dus, in iesle, lui Mesia. O alta corespondenta intre felul in care celebram astazi sarbatoarea Nasterii Domnului si fondul mitologic vechi consta in faptul ca, spun legendele, cantecele de bucurie ale slugilor, adresate lui Craciun si Craciunesei, dupa ce Fecioara Maria ii lipeste manile la loc femeii care i-a dat adapost, s-au transformat in colindele pe care le spun copiii, in ajunul sarbatorii. Focului aprins de Craciun si Craciuneasa in curtea casei ii corespund, in unele regiuni ale tarii, “rotile de foc”, carora li se da drumul pe costise, in noaptea de Craciun. Acest obicei pare sa aiba, in folclorul romanesc (dar si la bulgari si albanezi), si o alta explicatie, referitoare la cultul Soarelui (al luminii), la romani – “Dies natales Solis invicti” (“Ziua Soarelui neinvins”) – care a inlocuit o alta sarbatoare, pe cea in cinstea zeului Mithra, nascut pe 25 decembrie, in preajma solstitiului de iarna. Povestile despre Craciun si Craciuneasa demonstreaza si ca legatura mosului-cioban (deci, si a Craciunului) cu bradul sacru este foarte veche (de pe vremea dacilor), cu secole inainte de Sfantul Bonifaciu de Strasburg (secolul al XIX-lea), care inlocuieste stejarul, arborele adorat de druizi, in ceremoniile religioase, cu bradul. ESTE HAR… - să iubeşti fără să fii iubit… - să slujeşti fără să fii preţuit… - să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… - să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… - să ierţi fără să fii iertat… - să-l susţii pe cel care te-a lepădat… - să crezi deşi nu vezi în faţă… - să investeşti clădind fără speranţă… - să taci pentru a nu face rău aproapelui… - să vorbeşti de dragul adevărului… - să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti…. - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti… LUPTĂ-TE, SUFLETE, CA SĂ PRIMEŞTI ACEST HAR ! |
|
|
|
Postat 12:47 pe 17.12.2012
|
|
 SFÂNTUL DIONISIE - SFÂNT AL IERTĂRII 17 DECEMBRIE Sfântul Dionisie este pildă pentru noi pentru iertarea semenilor noştri, dar şi pentru dragoste faţă de ei. În viaţa sfântului se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfântul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorîse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfântului. Sfântul a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. Mai târziu, ucigaşul s-a pocăit şi a devenit monah la rândul lui. De aceea, sfântul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră. 
Este protectorul insulei Zakynthos, fiind născut aici în 1547. Părinţii săi s-au îngrijit să primească o educţie aleasă şi fiind înstăriţi, i-au angajat un profesor care îi preda italiana, latina şi greaca veche, dar şi cursuri de teologie.
Îndrăgind viaţa călugărească, a intrat în mănăstire; râvnitor spre cele sfinte şi evlavios, a fost găsit vrednic de a fi hirotonit episcop, întâi al Aeginei, apoi al Zakynthosului şi Strofadelor. Smerit fiind însă, a părăsit scaunul episcopal la o vreme şi s-a reîntors la nevoinţa din chilie.
În anul 1622, în 17 decembrie, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat după dorinţa sa în biserica Sf. Gheorghe Strofades, locul în care a fost hirotonit preot. După trei ani, trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună-mireasmă şi apoi mutat în biserica ce îi poartă numele, construită în anul 1708 în cinstea lui.
Un puternic cutremur a distrus aproape în întregime insula în anul 1953, însă Biserica şi trupul făcător de minuni al Sfântului au fost păstrate nevătămate.
Minuni se fac şi în zilele noastre la racla Sfântului şi nu numai acolo, ci în tot ţinutul şi dincolo de acesta. Sute de localnici şi pelerini vin să se închine la Sfintele moaşte, să mulţumească sau să ceară sfat.
În unele zile, capacul raclei nu poate fi ridicat, sicriul de argint rămânând ferecat. Atunci monahii spun că Sfântul e plecat să împlinească rugile şi chemările celor care îi cer ajutorul. Încălţămintea Sfântului trebuie schimbată din vreme în vreme deoarece se ponoseşte, iar pe marginea veşmintelor sale se găsesc de multe ori alge sau cristale de sare.
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH DIONISIE DIN ZAKYNTHOS
O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce te-ai arătat carte a înţelepciunii Cuvântului luminată cu razele smereniei Duhului întru care ochiul Cel Atoatevăzător al Tatălui a văzut toată dorirea de desăvârşire, pe noi, cei întunecaţi la minte ne arată cărţi vestitoare ale milostivirii Preasfintei Treimi, pe Care roag-O să ardă în focul iubirii Sale dumnezeieşti cartea întru care sunt însemnate păcatele noastre.
În toată vremea vieţii ai odihnit pe săraci şi privirea inimii nu ţi-ai întors dinspre cei necăjiţi şi întristaţi, pe toţi chemând la viaţa cea mai bună. Nu ne lipsi nici pe noi de ajutorul tău părintesc, ci cârmuieşte corabia minţii noastre ca să ajungă la limanul Înţelepciunii. Strică toate uneltirile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi întinde mână de ajutor celor ce se primejduiesc pe mare, aducându-i în pământul cel bun al credinţei Cuvântului. Din paharul rugăciunilor tale adapă pe cei însetaţi de mântuire şi porţile minţii noastre le închide dinspre năvala gândurilor răutăţii, mai ales în vremea rugăciunii, spre a ne bucura în cămara cea înţelegătoare de nuntă de lumina Preadulcelui Mire Hristos, Cel Ce cheamă pe toţi din adâncul patimilor la limanul desăvârşirii. Ca unul ce ai strălucit cu simplitatea, întrecând pe prunci în nevinovăţie, pe noi, cei ce suntem ca nişte morminte văruite pline de toată necurăţia vicleşugurilor, ne înviază sufleteşte întinzându-ne ca o mână înţelegătoare prea sfinţită rugăciunea ta. Sădeşte în inimile noastre frica de Dumnezeu şi binecuvintează via înţelegătoare a inimii noastre ca să aducă din gânduri dumnezeieşti roade de fapte bune.
Îngrădeşte-ne în toată vremea cu sabia rugăciunii tale şi tulburarea ispitelor o alungă de la noi, ca întru pace să lucrăm poruncile dumnezeieşti. Întăreşte-ne ca, luând învăţătură din pilda vieţuirii tale mai presus de minte, să păzim porunca ascultării de povăţuitorii noştri duhovniceşti şi să aflăm plata mântuirii. Roagă-te ca Mântuitorul Hristos să lumineze pe mai marii noştri, ca bine să lucreze în via Cuvântului şi să aducă în hambarele de sus rod însutit.
O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cununa laudei neîncetate a Zakynthosului şi bucuria credincioşilor celor ce află scăpare la sfintele tale moaşte, caută cu milostivire spre noi, cei pururea tulburaţi de norii cei negri ai ispitelor. Străluceşte-ne lumina pocăinţei mai înainte de sfârşitul nostru şi cu starea ta de faţă la tronul Treimii, opreşte viforul bolilor şi a toată neputinţa, ca întru adierile Duhului să aducem laudă Celui Ce ne revarsă prin tine mare milă.Amin.
SFÂNTUL DIONISIE - SFÂNT AL IERTĂRII 17 DECEMBRIE Sfântul Dionisie este pildă pentru noi pentru iertarea semenilor noştri, dar şi pentru dragoste faţă de ei. În viaţa sfântului se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfântul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorîse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfântului. Sfântul a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. Mai târziu, ucigaşul s-a pocăit şi a devenit monah la rândul lui. De aceea, sfântul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră.
Este protectorul insulei Zakynthos, fiind născut aici în 1547. Părinţii săi s-au îngrijit să primească o educţie aleasă şi fiind înstăriţi, i-au angajat un profesor care îi preda italiana, latina şi greaca veche, dar şi cursuri de teologie.
Îndrăgind viaţa călugărească, a intrat în mănăstire; râvnitor spre cele sfinte şi evlavios, a fost găsit vrednic de a fi hirotonit episcop, întâi al Aeginei, apoi al Zakynthosului şi Strofadelor. Smerit fiind însă, a părăsit scaunul episcopal la o vreme şi s-a reîntors la nevoinţa din chilie.
În anul 1622, în 17 decembrie, a trecut la Domnul şi a fost înmormântat după dorinţa sa în biserica Sf. Gheorghe Strofades, locul în care a fost hirotonit preot. După trei ani, trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună-mireasmă şi apoi mutat în biserica ce îi poartă numele, construită în anul 1708 în cinstea lui.
Un puternic cutremur a distrus aproape în întregime insula în anul 1953, însă Biserica şi trupul făcător de minuni al Sfântului au fost păstrate nevătămate.
Minuni se fac şi în zilele noastre la racla Sfântului şi nu numai acolo, ci în tot ţinutul şi dincolo de acesta. Sute de localnici şi pelerini vin să se închine la Sfintele moaşte, să mulţumească sau să ceară sfat.
În unele zile, capacul raclei nu poate fi ridicat, sicriul de argint rămânând ferecat. Atunci monahii spun că Sfântul e plecat să împlinească rugile şi chemările celor care îi cer ajutorul. Încălţămintea Sfântului trebuie schimbată din vreme în vreme deoarece se ponoseşte, iar pe marginea veşmintelor sale se găsesc de multe ori alge sau cristale de sare.
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH DIONISIE DIN ZAKYNTHOS
O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce te-ai arătat carte a înţelepciunii Cuvântului luminată cu razele smereniei Duhului întru care ochiul Cel Atoatevăzător al Tatălui a văzut toată dorirea de desăvârşire, pe noi, cei întunecaţi la minte ne arată cărţi vestitoare ale milostivirii Preasfintei Treimi, pe Care roag-O să ardă în focul iubirii Sale dumnezeieşti cartea întru care sunt însemnate păcatele noastre.
În toată vremea vieţii ai odihnit pe săraci şi privirea inimii nu ţi-ai întors dinspre cei necăjiţi şi întristaţi, pe toţi chemând la viaţa cea mai bună. Nu ne lipsi nici pe noi de ajutorul tău părintesc, ci cârmuieşte corabia minţii noastre ca să ajungă la limanul Înţelepciunii. Strică toate uneltirile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi întinde mână de ajutor celor ce se primejduiesc pe mare, aducându-i în pământul cel bun al credinţei Cuvântului. Din paharul rugăciunilor tale adapă pe cei însetaţi de mântuire şi porţile minţii noastre le închide dinspre năvala gândurilor răutăţii, mai ales în vremea rugăciunii, spre a ne bucura în cămara cea înţelegătoare de nuntă de lumina Preadulcelui Mire Hristos, Cel Ce cheamă pe toţi din adâncul patimilor la limanul desăvârşirii. Ca unul ce ai strălucit cu simplitatea, întrecând pe prunci în nevinovăţie, pe noi, cei ce suntem ca nişte morminte văruite pline de toată necurăţia vicleşugurilor, ne înviază sufleteşte întinzându-ne ca o mână înţelegătoare prea sfinţită rugăciunea ta. Sădeşte în inimile noastre frica de Dumnezeu şi binecuvintează via înţelegătoare a inimii noastre ca să aducă din gânduri dumnezeieşti roade de fapte bune.
Îngrădeşte-ne în toată vremea cu sabia rugăciunii tale şi tulburarea ispitelor o alungă de la noi, ca întru pace să lucrăm poruncile dumnezeieşti. Întăreşte-ne ca, luând învăţătură din pilda vieţuirii tale mai presus de minte, să păzim porunca ascultării de povăţuitorii noştri duhovniceşti şi să aflăm plata mântuirii. Roagă-te ca Mântuitorul Hristos să lumineze pe mai marii noştri, ca bine să lucreze în via Cuvântului şi să aducă în hambarele de sus rod însutit.
O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cununa laudei neîncetate a Zakynthosului şi bucuria credincioşilor celor ce află scăpare la sfintele tale moaşte, caută cu milostivire spre noi, cei pururea tulburaţi de norii cei negri ai ispitelor. Străluceşte-ne lumina pocăinţei mai înainte de sfârşitul nostru şi cu starea ta de faţă la tronul Treimii, opreşte viforul bolilor şi a toată neputinţa, ca întru adierile Duhului să aducem laudă Celui Ce ne revarsă prin tine mare milă.Amin.
|
|
|
|
Postat 20:07 pe 17.12.2012
|
|
 SFÂNTUL CUVIOS DANIIL SIHASTRUL Acest Sfânt Cuvios s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, într-un sat din ţinutul Rădăuţi. Din copilărie, cuprins de o deosebită râvnă pentru cele duhovniceşti, a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântului Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se pentru sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea. Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acelei obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti o dată cu numele de David. Râvnind spre mai multe nevoinţe duhovniceşti, s-a îndreptat la mănăstirea Sfântului Lavrentie, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi; aici ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, cu sfatul părintelui său duhovnicesc, egumenul acelei lavre i-a dat schima cea mare şi i-a pus numele Daniil. Nu după multă vreme de la primirea schimei, cu binecuvântarea stareţului, se retrage în codrii locului, pe valea pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească şi cinstitori ai sihaştrilor, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna. Cunoscut ca mare nevoitor al sfintelor rugăciuni, Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este Stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Şi aici a fost cercetat de credincioşi pentru folosul cel duhovnicesc. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronica lui Ion Neculce şi alte multe însemnări din paginile de istorie ale neamului şi Bisericii noastre străbune. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a raspandit curand, mai ales in satele din partile de nord ale Moldovei. Era cautat de multime de credinciosi, carora le citea rugaciuni pentru izbavirea de boli si suferinte. A auzit despre el si tanarul Stefan, feciorul lui Bogdan al II-lea, cel ucis la Reuseni, din porunca fratelui sau Petru Aron in octombrie 1451. Se spune ca tanarul Stefan, scapat atunci ca prin minune, si-a gasit adapost tocmai in chilia sihastrului Daniil, care l-a intarit si incurajat, prin cuvinte parintesti de mangaiere. Si tot atunci, cuviosul Daniil ar fi prezis tanarului coplesit de durere si deznadejde, ca nu peste multa vreme va urca pe tronul tatalui sau Bogdan II si al bunicului sau Alexandru cel Bun. Si cuvantul sihastrului s-a implinit, in aprilie 1457, cand vrednicul de pomenire mitropolitul Teoctist “l-a pomazuit spre domnie” pe Stefan cel Mare, “la locul ce sa chiama Direptatea”, cum scria batranul cronicar Grigorie Ureche. Ajuns pe tronul Moldovei, Stefan Voda l-a cercetat pe sihastrul Daniil si in anii lui de domnie, atat in vremuri de pace, cat si in vremuri de cumpana pentru tara. Tot traditia spune ca el l-ar fi indemnat pe domn sa ridice manastirea Putna, in apropiere de chilia in care traia. Noua manastire a fost sfintita la 10 septembrie 1470 de mitropolitul tarii, Teoctist, de episcopul Tarasie de la Roman, inconjurati de un ales sobor de arhimandriti, ieromonahi si preoti de mir, 64 la numar. Mai tarziu, biserica manastirii a devenit gropnita lui Stefan cel Mare si a familiei sale. Tot traditia ne spune ca domnitorul si ierarhii tarii aveau de gand sa randuiasca in slujba de egumen pe Daniil, dar el n-a primit, ci a ramas pe mai departe la chilia lui, continuand sa fie cercetat de tot mai multi credinciosi. Intre timp, a murit mitropolitul Teoctist al Moldovei, al 18 noiembrie 1478. Si de data aceasta, domnul si boierii din Sfatul tarii s-au gandit sa ridice la aceasta inalta vrednicie tot pe sihastrul Daniil. Auzind de aceasta, el si-a parasit chilia si s-a indreptat spre locuri mai retrase, oprindu-se undeva pe apa raului Voronet (numit si Corbul), unde si-a facut o noua chilie sub stanca numita Soimul. Impovarat de ani, a inceput aici o noua perioada a vietii lui. Ca si la Radauti sau in chilia lui de la Viteul, el priveghea si se ruga fara incetare, povatuind pe toti aceia care se indreptau spre chilia lui de sihastru. A pregatit si aici ucenici in ale calugariei, intre care si pe Grigorie Rosca, viitor egumen la Probota, apoi mitropolit al Moldovei si nou ctitor la Voronet. Intre cei care se indreptau si acum spre chilia lui, spre a-i cere cuvant de invatatura si de mangaiere, s-a numarat din nou Stefan cel Mare. In vara anului 1476 a intrat in Moldova o puternica si pustiitoare armata turceasca, comandata de insusi sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. In lupta de la Valea Alba-Razboieni, din tinutul Neamtului, din 26 iulie 1476, oastea lui Stefan cel Mare a fost infranta, iar domnul, cu putini osteni s-a retras in nordul tarii, din fata invadatorilor. In aceste imprejurari dramatice, domnitorul il cauta din nou pe Daniil si-i cere cuvant de incurajare, in acele ceasuri de restriste pentru tara Moldovei. Intalnirea lor este descrisa in cuvinte emotionante de cronicarul Ion Neculce, in lucrarea sa O sama de cuvinte, pe baza marturiilor culese de el insusi din traditia pastrata pe atunci in popor. Asadar, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor, pentru a izbavi tara Moldovei. Si tot de la el a venit si indemnul de a zidi o manastire noua la Voronet, in apropierea chiliei sale. Noua ctitorie a lui Stefan cu hramul Sfantul Gheorghe purtatorul de biruinta, a fost ridicata in vara anului 1488, din 26 mai pana la 14 septembrie, dupa cum spune pisania, deci la 12 ani dupa luptele pustiitoare pe care le-a avut cu turcii. Nu stim cand a trecut Daniil la cele vesnice. A fost ingropat in partea sudica a pronaosului bisericii de la Voronet. Pe mormantul sau a fost asezata o lespede de gresie, pe care se afla o inscriptie in limba slavona: “Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimnicul Daniil”, fara nici o lamurire cu privire la data mutarii sale la Domnul. Tot traditia spune ca, la inmormantarea lui ar fi luat parte si domnitorul Stefan cel Mare, care a randuit sa i se aseze pe mormant acea piatra funerara. In manastirea Putna se pastreaza pana azi un deget aratator, imbracat in ferecatura de argint si impodobit cu margaritare, din 1749, care, dupa traditie, ar fi al Cuviosului Daniil; cu acest deget ar fi aratat lui Stefan cel Mare locul potrivit pentru zidirea manastirii Putna. CU RUGĂCIUNILE SFÂNTULUI CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DANIIL SIHASTRUL NUMIT ŞI CEL NOU, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-NE ŞI NE MÂNTUIEŞTE PE NOI. AMIN.  LA IESLEA TA Smerită mă închin Iisuse La ieslea-n care Te-ai născut Şi îţi privesc mica făptură, Surâsul Tău mi-e cunoscut! E-atâta frumuseţe-n Tine Si gingăşie si căldură, Fiinţa Ta emană viaţă, Înlătură tot ce e ură! În juru-ţi zburdă mieluşeii De bucurie c-ai venit; Iisuse, toată lumea astăzi E fericită! Fii slăvit! Călăuziti apoi de steauă Se-arată magii cu grăbire; Aduc belsug de daruri sfinte Cântându-Ţi Iisuse, mărire! O noapte sfântă, binecuvântată În care ne-ai adus iubirea, Iisus e Împăratul Păcii, Tresalte, cânte omenirea! Vestiţi cu mic, cu mare tot poporul, Căci Domnul s-a născut azi din Maria, La Betleem călăuziţi de steauă, Veniţi! Ne-aşteaptă chiar acum Mesia! Iisuse-Ţi dăruiesc ca magii Umilă, darul... e micut: E inima-mi ce bate tare Spre-a Te servi tot mai supus! O, Doamne-Ţi mulţumesc acuma, Tu m-ai primit la ieslea Ta, Să ma închin la fel ca magii, Căci Te-ai născut şi-n viaţa mea!
SFÂNTUL CUVIOS DANIIL SIHASTRUL Acest Sfânt Cuvios s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, într-un sat din ţinutul Rădăuţi. Din copilărie, cuprins de o deosebită râvnă pentru cele duhovniceşti, a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântului Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se pentru sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea. Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acelei obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti o dată cu numele de David. Râvnind spre mai multe nevoinţe duhovniceşti, s-a îndreptat la mănăstirea Sfântului Lavrentie, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi; aici ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, cu sfatul părintelui său duhovnicesc, egumenul acelei lavre i-a dat schima cea mare şi i-a pus numele Daniil. Nu după multă vreme de la primirea schimei, cu binecuvântarea stareţului, se retrage în codrii locului, pe valea pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească şi cinstitori ai sihaştrilor, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna. Cunoscut ca mare nevoitor al sfintelor rugăciuni, Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este Stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Şi aici a fost cercetat de credincioşi pentru folosul cel duhovnicesc. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşa cum arată cronica lui Ion Neculce şi alte multe însemnări din paginile de istorie ale neamului şi Bisericii noastre străbune. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a raspandit curand, mai ales in satele din partile de nord ale Moldovei. Era cautat de multime de credinciosi, carora le citea rugaciuni pentru izbavirea de boli si suferinte. A auzit despre el si tanarul Stefan, feciorul lui Bogdan al II-lea, cel ucis la Reuseni, din porunca fratelui sau Petru Aron in octombrie 1451. Se spune ca tanarul Stefan, scapat atunci ca prin minune, si-a gasit adapost tocmai in chilia sihastrului Daniil, care l-a intarit si incurajat, prin cuvinte parintesti de mangaiere. Si tot atunci, cuviosul Daniil ar fi prezis tanarului coplesit de durere si deznadejde, ca nu peste multa vreme va urca pe tronul tatalui sau Bogdan II si al bunicului sau Alexandru cel Bun. Si cuvantul sihastrului s-a implinit, in aprilie 1457, cand vrednicul de pomenire mitropolitul Teoctist “l-a pomazuit spre domnie” pe Stefan cel Mare, “la locul ce sa chiama Direptatea”, cum scria batranul cronicar Grigorie Ureche. Ajuns pe tronul Moldovei, Stefan Voda l-a cercetat pe sihastrul Daniil si in anii lui de domnie, atat in vremuri de pace, cat si in vremuri de cumpana pentru tara. Tot traditia spune ca el l-ar fi indemnat pe domn sa ridice manastirea Putna, in apropiere de chilia in care traia. Noua manastire a fost sfintita la 10 septembrie 1470 de mitropolitul tarii, Teoctist, de episcopul Tarasie de la Roman, inconjurati de un ales sobor de arhimandriti, ieromonahi si preoti de mir, 64 la numar. Mai tarziu, biserica manastirii a devenit gropnita lui Stefan cel Mare si a familiei sale. Tot traditia ne spune ca domnitorul si ierarhii tarii aveau de gand sa randuiasca in slujba de egumen pe Daniil, dar el n-a primit, ci a ramas pe mai departe la chilia lui, continuand sa fie cercetat de tot mai multi credinciosi. Intre timp, a murit mitropolitul Teoctist al Moldovei, al 18 noiembrie 1478. Si de data aceasta, domnul si boierii din Sfatul tarii s-au gandit sa ridice la aceasta inalta vrednicie tot pe sihastrul Daniil. Auzind de aceasta, el si-a parasit chilia si s-a indreptat spre locuri mai retrase, oprindu-se undeva pe apa raului Voronet (numit si Corbul), unde si-a facut o noua chilie sub stanca numita Soimul. Impovarat de ani, a inceput aici o noua perioada a vietii lui. Ca si la Radauti sau in chilia lui de la Viteul, el priveghea si se ruga fara incetare, povatuind pe toti aceia care se indreptau spre chilia lui de sihastru. A pregatit si aici ucenici in ale calugariei, intre care si pe Grigorie Rosca, viitor egumen la Probota, apoi mitropolit al Moldovei si nou ctitor la Voronet. Intre cei care se indreptau si acum spre chilia lui, spre a-i cere cuvant de invatatura si de mangaiere, s-a numarat din nou Stefan cel Mare. In vara anului 1476 a intrat in Moldova o puternica si pustiitoare armata turceasca, comandata de insusi sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. In lupta de la Valea Alba-Razboieni, din tinutul Neamtului, din 26 iulie 1476, oastea lui Stefan cel Mare a fost infranta, iar domnul, cu putini osteni s-a retras in nordul tarii, din fata invadatorilor. In aceste imprejurari dramatice, domnitorul il cauta din nou pe Daniil si-i cere cuvant de incurajare, in acele ceasuri de restriste pentru tara Moldovei. Intalnirea lor este descrisa in cuvinte emotionante de cronicarul Ion Neculce, in lucrarea sa O sama de cuvinte, pe baza marturiilor culese de el insusi din traditia pastrata pe atunci in popor. Asadar, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor, pentru a izbavi tara Moldovei. Si tot de la el a venit si indemnul de a zidi o manastire noua la Voronet, in apropierea chiliei sale. Noua ctitorie a lui Stefan cu hramul Sfantul Gheorghe purtatorul de biruinta, a fost ridicata in vara anului 1488, din 26 mai pana la 14 septembrie, dupa cum spune pisania, deci la 12 ani dupa luptele pustiitoare pe care le-a avut cu turcii. Nu stim cand a trecut Daniil la cele vesnice. A fost ingropat in partea sudica a pronaosului bisericii de la Voronet. Pe mormantul sau a fost asezata o lespede de gresie, pe care se afla o inscriptie in limba slavona: “Acesta este mormantul parintelui nostru David, schimnicul Daniil”, fara nici o lamurire cu privire la data mutarii sale la Domnul. Tot traditia spune ca, la inmormantarea lui ar fi luat parte si domnitorul Stefan cel Mare, care a randuit sa i se aseze pe mormant acea piatra funerara. In manastirea Putna se pastreaza pana azi un deget aratator, imbracat in ferecatura de argint si impodobit cu margaritare, din 1749, care, dupa traditie, ar fi al Cuviosului Daniil; cu acest deget ar fi aratat lui Stefan cel Mare locul potrivit pentru zidirea manastirii Putna. CU RUGĂCIUNILE SFÂNTULUI CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU DANIIL SIHASTRUL NUMIT ŞI CEL NOU, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-NE ŞI NE MÂNTUIEŞTE PE NOI. AMIN. LA IESLEA TA Smerită mă închin Iisuse La ieslea-n care Te-ai născut Şi îţi privesc mica făptură, Surâsul Tău mi-e cunoscut! E-atâta frumuseţe-n Tine Si gingăşie si căldură, Fiinţa Ta emană viaţă, Înlătură tot ce e ură! În juru-ţi zburdă mieluşeii De bucurie c-ai venit; Iisuse, toată lumea astăzi E fericită! Fii slăvit! Călăuziti apoi de steauă Se-arată magii cu grăbire; Aduc belsug de daruri sfinte Cântându-Ţi Iisuse, mărire! O noapte sfântă, binecuvântată În care ne-ai adus iubirea, Iisus e Împăratul Păcii, Tresalte, cânte omenirea! Vestiţi cu mic, cu mare tot poporul, Căci Domnul s-a născut azi din Maria, La Betleem călăuziţi de steauă, Veniţi! Ne-aşteaptă chiar acum Mesia! Iisuse-Ţi dăruiesc ca magii Umilă, darul... e micut: E inima-mi ce bate tare Spre-a Te servi tot mai supus! O, Doamne-Ţi mulţumesc acuma, Tu m-ai primit la ieslea Ta, Să ma închin la fel ca magii, Căci Te-ai născut şi-n viaţa mea! |
|
|
|
Postat 11:13 pe 18.12.2012
|
|
 DACA VREI SA FII FERICIT O CLIPA, RAZBUNA-TE ! DACA VREI SA FII FERICIT O VIATA, IARTA ! Cel ce vrea să-şi mântuiască sufletul, o singură cale are: iertarea aproapelui ! Viaţa e prea scurtă ca să pierzi timpul urând pe cineva ! Nu merită să păşeşti în viaţă împovărat de lanţurile neiertării ! Sunt trei categorii de oameni: 1. Oamenii care au ajuns la înălţimea de a ierta pe vrăjmaşi şi de a-i iubi se numesc fiii lui Dumnezeu, căci se aseamănă cu Mântuitorul Care a iertat pe răstignitorii Săi. 2. Oamenii care ţin minte răul se numesc fiii lui Adam. 3. Cei care nu se pleacă în niciun fel şi stau înţepeniţi de mândrie se numesc fiii celui viclean. Cel ce iartă şi iubeşte pe vrăjmaşii săi are cel mai mare avantaj sufletesc şi iată de ce: 1. Împlineşte porunca Mântuitorului care zice: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri !” 2. Primeşte şi el iertare de la Dumnezeu pentru păcatele lui. 3. Face multă pace şi linişte între oameni. 4. Arde cele mai usturătoare bice demonilor, iar ei fug îngroziţi de acel om, fiindcă e smerit şi de aceea iartă; numai cel mândru şi îngâmfat nu iartă. 5. Dumnezeu Se bucură şi Se laudă înaintea îngerilor cu un astfel de creştin, căci se aseamănă cu Fiul Său, Cel Care a iertat pe toţi hulitorii şi răstignitorii Săi, atunci când a zis: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac !” 6. Rugăciunile lui sunt ascultate şi împlinite cât mai curând, fiindcă ajung direct la Dumnezeu, fără nici o piedică. 7. Unui astfel de creştin îi sunt primite toate jertfele şi darurile pe care le aduce la Sfânta Biserică sau pe care le dă de pomană, căci poţi să vii cu toate darurile, dar dacă ţii duşmănie pe cineva, Domnul Hristos, de aici din biserică, te trimite întâi să te împaci cu cel cu care eşti certat şi pe urmă să vii să-ţi aduci darul. 8. Creştinul care şi-a cerut iertare de la vrăjmaşii săi înainte de a merge la spovedanie, primeşte şi el iertare de toate păcatele lui. 9. Creştinul care nu iartă nu se poate împărtăşi cu Sfintele Taine şi nici rugăciunea „Tatăl nostru” nu o poate spune, căci atunci când zice: „şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” ne cerem singuri osândă de la Dumnezeu, fiindcă Îi cerem să ne ierte nouă precum şi noi iertăm, iar dacă noi nu iertăm şi ţinem duşmănie, nici Dumnezeu nu ne va ierta. Suntem datori să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte într-o zi celor ce ne greşesc, adică la infinit, mai ales atunci când ei vin sinceri şi cu durere în suflet şi ne cer iertare. Noi trebuie nu numai să-i iertăm ci şi noi să le cerem iertare la rândul nostru, că în felul acesta ei se umilesc şi se îmblânzesc. Ne dă Dumnezeu putere să iertăm atunci când noi nu mai putem, dar să cerem cu răgăciune tare şi cu metanii: „Dă-mi, Doamne, putere să iert cum ai iertat Tu !” Am iertat cu adevărat atunci când, oricare eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza supărării, pentru că ea a dispărut. Iertarea lucrează pentru binele celui care iartă. Să nu ne găsească moartea neîmpăcaţi cu cei ce ne-au greşit sau cărora le-am greşit cu ceva, căci la moarte s-a sfârşit drumul şi mergem să dăm seama de faptele noastre ! „Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum…” (Matei 5:25) Orice-ar fi şi orice-ai face, Inima să-ţi fie-n pace. Orişice te-ar supăra, IARTĂ ca să poţi zbura !  ASTAZI VIN SI-MI PLEC GENUNCHII Astazi vin si-mi plec genunchii, Înaintea ieslei Tale Copilas din alta lume Obosit de frig si cale Si-mi plec inima si fata, Copilas din zare-albastra Sa ma-nchin cu umilinta Caci cobori în lumea noastra Nu am smirna ca si magii, Nici tamaie si nici aur Lacrimile pocaintei Îmi sunt singurul tezaur Ti le-aduc acum-nainte, Cu sfiala si rusine Copilas venit din ceruri, Sa porti crucea pentru mine
DACA VREI SA FII FERICIT O CLIPA, RAZBUNA-TE ! DACA VREI SA FII FERICIT O VIATA, IARTA ! Cel ce vrea să-şi mântuiască sufletul, o singură cale are: iertarea aproapelui ! Viaţa e prea scurtă ca să pierzi timpul urând pe cineva ! Nu merită să păşeşti în viaţă împovărat de lanţurile neiertării ! Sunt trei categorii de oameni: 1. Oamenii care au ajuns la înălţimea de a ierta pe vrăjmaşi şi de a-i iubi se numesc fiii lui Dumnezeu, căci se aseamănă cu Mântuitorul Care a iertat pe răstignitorii Săi. 2. Oamenii care ţin minte răul se numesc fiii lui Adam. 3. Cei care nu se pleacă în niciun fel şi stau înţepeniţi de mândrie se numesc fiii celui viclean. Cel ce iartă şi iubeşte pe vrăjmaşii săi are cel mai mare avantaj sufletesc şi iată de ce: 1. Împlineşte porunca Mântuitorului care zice: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri !” 2. Primeşte şi el iertare de la Dumnezeu pentru păcatele lui. 3. Face multă pace şi linişte între oameni. 4. Arde cele mai usturătoare bice demonilor, iar ei fug îngroziţi de acel om, fiindcă e smerit şi de aceea iartă; numai cel mândru şi îngâmfat nu iartă. 5. Dumnezeu Se bucură şi Se laudă înaintea îngerilor cu un astfel de creştin, căci se aseamănă cu Fiul Său, Cel Care a iertat pe toţi hulitorii şi răstignitorii Săi, atunci când a zis: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac !” 6. Rugăciunile lui sunt ascultate şi împlinite cât mai curând, fiindcă ajung direct la Dumnezeu, fără nici o piedică. 7. Unui astfel de creştin îi sunt primite toate jertfele şi darurile pe care le aduce la Sfânta Biserică sau pe care le dă de pomană, căci poţi să vii cu toate darurile, dar dacă ţii duşmănie pe cineva, Domnul Hristos, de aici din biserică, te trimite întâi să te împaci cu cel cu care eşti certat şi pe urmă să vii să-ţi aduci darul. 8. Creştinul care şi-a cerut iertare de la vrăjmaşii săi înainte de a merge la spovedanie, primeşte şi el iertare de toate păcatele lui. 9. Creştinul care nu iartă nu se poate împărtăşi cu Sfintele Taine şi nici rugăciunea „Tatăl nostru” nu o poate spune, căci atunci când zice: „şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” ne cerem singuri osândă de la Dumnezeu, fiindcă Îi cerem să ne ierte nouă precum şi noi iertăm, iar dacă noi nu iertăm şi ţinem duşmănie, nici Dumnezeu nu ne va ierta. Suntem datori să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte într-o zi celor ce ne greşesc, adică la infinit, mai ales atunci când ei vin sinceri şi cu durere în suflet şi ne cer iertare. Noi trebuie nu numai să-i iertăm ci şi noi să le cerem iertare la rândul nostru, că în felul acesta ei se umilesc şi se îmblânzesc. Ne dă Dumnezeu putere să iertăm atunci când noi nu mai putem, dar să cerem cu răgăciune tare şi cu metanii: „Dă-mi, Doamne, putere să iert cum ai iertat Tu !” Am iertat cu adevărat atunci când, oricare eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza supărării, pentru că ea a dispărut. Iertarea lucrează pentru binele celui care iartă. Să nu ne găsească moartea neîmpăcaţi cu cei ce ne-au greşit sau cărora le-am greşit cu ceva, căci la moarte s-a sfârşit drumul şi mergem să dăm seama de faptele noastre ! „Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum…” (Matei 5:25) Orice-ar fi şi orice-ai face, Inima să-ţi fie-n pace. Orişice te-ar supăra, IARTĂ ca să poţi zbura ! ASTAZI VIN SI-MI PLEC GENUNCHII Astazi vin si-mi plec genunchii, Înaintea ieslei Tale Copilas din alta lume Obosit de frig si cale Si-mi plec inima si fata, Copilas din zare-albastra Sa ma-nchin cu umilinta Caci cobori în lumea noastra Nu am smirna ca si magii, Nici tamaie si nici aur Lacrimile pocaintei Îmi sunt singurul tezaur Ti le-aduc acum-nainte, Cu sfiala si rusine Copilas venit din ceruri, Sa porti crucea pentru mine |
|
Inapoi la Pagina de Discutii 