ICOANA "BOTEZUL DOMNULUI"

BOLTA CEREASCĂ, RAZA, PORUMBELUL
În partea superioară a compoziţiei apare o emisferă formată în general din trei zone de culoare gri-albăstrui în degradé. Aceasta este reprezentarea iconografică a bolţii cereşti, echivalentă, la nivel simbolic, cu cerurile deschise.
Această emisferă semnifică totodată prezenţa lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, prezenţă evidenţiată uneori şi printr-o mână care binecuvântează. În ceea ce priveşte icoana Botezul Domnului, aceasta mână reprezintă iconografic glasul Tatălui care s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit.”.
Din cadrul acestei emisfere porneşte o rază de lumină îndreptată spre Hristos.
Aproape de extremitatea razei, deasupra creştetului Mântuitorului, este reprezentat într-un contur sferic un porumbel alb - chip al Duhului Sfânt care se arată în momentul Botezului Domnului „sub pogorământul unei înfăţişări trecătoare”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Arătarea Duhului Sfânt la Botezul Domnului în chip de porumbel este explicată de Sfinţii Părinţi prin analogie cu potopul:
„Aşa cum atunci lumea a fost curăţită de păcat prin apele potopului, iar porumbelul a adus o ramură de măslin în Arca lui Noe, vestind sfârşitul potopului, şi pacea a revenit pe pământ, tot aşa, Sfântul Duh coboară în chip de porumbel ca să vestească iertarea păcatelor şi milostivirea lui Dumnezeu asupra lumii. Atunci o ramură de măslin, acum, milostivirea Dumnezeului nostru.” (Sfântul Ioan Damaschin)
În ceea ce priveşte reprezentarea Sfântului Duh ca porumbel în alte icoane decât cea a Botezului, cum ar fi icoana Pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor şi, în special, icoana Bunei Vestiri, care a dobândit popularitate în sec. al XVII-lea, Marele Sinod de la Moscova (1666 -1667) dă următoarea explicaţie:
„Sfântul Duh a apărut în chip de porumbel doar la Sfântul Botez al Domnului în Iordan, şi de aceea numai în acest context trebuie înfăţişat Sfântul Duh ca porumbel. Pentru că pe Muntele Tabor a apărut ca nor, şi alteori altfel.” (Documentele sinoadelor de la Moscova 1666 - 1667)

MÂNTUITORUL HRISTOS este reprezentat stând în picioare, în mijlocul râului Iordan, ca într-un mormânt curgător care Îi cuprinde trupul din toate părţile, înţelegând prin aceasta că nu doar o parte, ci tot trupul Lui s-a scufundat ca semn al îngropării Lui, pentru că Botezul semnifică moartea Domnului. (conform Coloseni 2, 12)
Însă afundarea nu poate fi despărţită de ieşire care simbolizează Învierea Sa din morţi. „Cufundarea şi ieşirea sunt chipul Coborârii la iad şi al Învierii.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Chipul Domnului are o expresie blândă și smerită, arătând, în același timp sobrietate şi concentrare.
Mântuitorul Hristos este reprezentat fie cu totul dezbrăcat, fie doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor. Icoanele vechi îl înfăţişează pe Hristos gol, conform textelor liturgice, subliniind prin aceasta chenoza dumnezeirii Sale: „Se dezbracă Cel care a îmbrăcat cerul cu nori.” (Canonul praznicului, cântarea a 8-a, Utrenia din ajunul praznicului Botezului).
Se arată în acelaşi timp şi scopul acestei chenoze pentru că, dezbrăcându-şi trupul, îmbracă astfel goliciunea lui Adam, şi împreună cu ea pe cea a întregii omeniri, în veşmântul slavei şi al nestricăciunii.
Cu toate că iconografia iniţială îl înfăţişează pe Hristos gol, astăzi este mai potrivit să fie înfăţişat cu o învelitoare în jurul coapselor (variantă adoptată dealtfel şi în icoana răstignirii Domnului) pentru a sublinia curăţia Celui Care este „singur fără de păcat”.
Mântuitorul Hristos este înfăţişat făcând un pas înainte către Sfântul Ioan Botezătorul şi plecându-Și capul sub mâna acestuia. Se arată prin acest gest suprema iniţiativă a Domnului Care vine de bunăvoie şi cu smerenie, pentru a împlini o rânduială de care El nu avea nevoie, fiind întru totul fără de păcat, dar arătând prin aceasta că a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. El binecuvântează apele Iordanului, fie cu ambele mâini, fie doar cu mâna dreaptă, sfinţindu-le în acelaşi timp prin cufundarea Lui.

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL este înfăţişat în icoană purtând tunică şi himation sau o haină de păr care îi acoperă trupul, stând în picioare, pe malul râului, la dreapta lui Hristos și pășind ferm spre Acesta. El se află în acelaşi timp aplecat în semn de supunere şi sfială faţă de Cel căruia nu este vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei.
Această ezitare a Boteză-torului în momentul întâlnirii cu Hristos, este sugestiv redată în slujba Praznicului:
„La repejunile Iordanului venind astăzi Domnul a strigat către Ioan: nu te teme a mă boteza, că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.” (Utrenia, condacul Înainteprăznuirii, glas 4)
Ioan îl identifică pe Hristos de îndată ce Îl vede: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.” (Ioan 1, 29)
Cu mâna dreaptă deasupra capului Mântuitorului, face gestul sacramental specific ritualului Botezului, exprimând în acelaşi timp şi cutremurul ce l-a cuprins:
„Nu îndrăznesc să ating preacuratul Tău cap, sfinţeşte-mă Tu, Doamne, cu arătarea Ta dumnezeiască.” (Stihiră la Litie)
În mâna stângă ţine uneori un sul, simbolul propovăduirii sale, sau face un gest de rugăciune. Privirea sa se îndreaptă în acelaşi timp spre înălţime, dovadă a faptului că el însuşi L-a atins pe Hristos, a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se asupra Lui în chip de porumbel (Ioan 1, 29-34), a auzit glasul Părintelui Ceresc „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17), și a mărturisit apoi despre acestea lumii.

SECUREA
În partea inferioară a icoanei, la picioarele Sfântului Ioan Botezătorul este reprezentat un arbust la baza căruia stă o secure, rezumat cutremurător al învăţă-turii date de acesta fiecărui nou botezat:
„Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” (Matei 3, 10-11)

ÎNGERII
În faţa Sfântului Ioan Botezătorul, de cealaltă parte a râului, se află doi, trei sau chiar mai mulţi îngeri, aplecați, cu aripile lăsate într-o atitudine de slăvire, de rugăciune și de slujire.
Ideea includerii îngerilor în icoana Botezului apare cel puţin din sec. al VI-lea, cu toate că prezenţa lor nu este indicată nici în Evanghelii şi nici în troparul care rezumă principalele momente ale evenimentului. Textele slujbelor, pomenindu-le prezenţa, vorbesc despre starea lor („Cetele îngereşti s-au umplut de mirare, de frică şi de bucurie.” - Tropar, glas 7, Ceasul al 9-lea), însă nu precizează rolul pe care aceştia l-au avut, astfel încât acest rol este adesea diferit înţeles şi reprezentat.
Îngerii sunt înfățișați, fie având mâinile acoperite de propriile mantii, în semn de evlavie şi supunere în faţa Celui ce se botează, fie purtând ştergare. Obiceiul acoperirii mâinilor este de origine răsăriteană şi a fost adoptat la curtea din Bizanţ, unde obiectele înmânate împăratului sau primite de la acesta erau ţinute cu mâinile acoperite ca semn al unui deosebit respect. Acoperirea mâinilor în iconografie exprimă evlavia şi supunerea faţă de o persoană sfântă.
În unele icoane, ei au rol de slujitori şi ţin în mâini ştergare, gata să înveşmânteze Trupul Domnului când iese din apă, indicându-se prin aceasta, încă o dată, faptul că botezul s-a făcut prin scufundare, ceea ce necesită ştergerea trupului celui botezat la ieşirea din apă.
Deşi rolul de slujitori ai Domnului nu este clar definit în ceea ce priveşte momentul Botezului, acest rol se dezvăluie într-un fragment următor relatării Botezului, în care aflăm că „Iisus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavol”, iar atunci când diavolul L-a lăsat, „iată îngerii, venind la El Îi slujeau”. (Matei 4, 1; 4, 11)
În orice caz, prezenţa îngerilor în icoana Botezului, cât şi în alte icoane precum Naşterea Domnului, Bunavestire, Învierea sau Înălţarea, atestă faptul că cetele îngereşti au fost martore nevăzute ale petrecerii în trup a Domnului încercând şi ele să pătrundă treptat înţelesurile tainei celei din veac ascunse a Lui Dumnezeu.

IORDANUL (din limba ebraică Jarden - care coboară)
Între cei doi versanţi înalţi, semn al prezenţei Duhului Sfânt, curge râul Iordan cu revărsare mare.
În unele icoane, apa în care a intrat Hristos Îi acoperă tot trupul până la umeri, în altele, apa curgătoare a râului apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Acest din urmă mod de reprezentare pare să fie utilizat pentru a nu strica linia clară a trupului, claritatea fiind unul din principiile folosite de iconarii bizantini.
Însă, primul mod, mai vechi de reprezentare a apei, în faţă şi pe ambele laturi ale trupului, este mai potrivit pentru că are în vedere o claritate superioară a formei trupului. Arată că Botezul s-a făcut prin scufundare totală în apele Iordanului după cum spun și Evangheliile. (Matei 3, 16; Marcu 1, 10)
Râul Iordan este reprezentat aici sub forma unei peşteri întunecoase (imagine iconografică a iadului), sau a unui mormânt lichid, curgător, care cuprinde trupul Domnului (chip al înmormântării reprodus în Taina Botezului prin cufundarea totală).
Regăsim aici motivul peşterii care apare în icoana Naşterii Domnului, ca loc ce adăpostește ieslea în care se află Pruncul Hristos, în icoana Răstignirii, sub Crucea în care se află în chip simbolic ţeasta primului Adam, apoi în icoana Cincizecimii, sub forma unei închisori întunecate din care se zăreşte silueta unui bătrân împărat, şi nu în ultimul rând, în icoana Pogorârii la iad, unde peştera întunecată reprezintă în mod propriu-zis, iadul.
Astfel, prin acest element de legătură - peştera, se crează contrastul permanent între întunericul în care se afla omenirea până la venirea Mântuitorului şi lumina dumnezeiască ce pătrunde în lume odată cu Întruparea Sa.
Tema apei ocupă un loc privilegiat în Sfintele Evanghelii. Odinioară imagine a morţii (potopul), ea este acum „izvor de apă vie” (Apocalipsă 21, 6; Ioan 4, 14). Odată cu intrarea lui Hristos în râul Iordan, firea umană împreună cu întreaga creație își schimbă starea căzută și se sfințesc prin harul Duhului Sfânt.

FĂPTURILE MARINE
În unele icoane, sunt reprezentate si anumite făpturi, aşezate în râul Iordan.

În partea inferioară a icoanei, la picioarele Mântuitorului, sunt înfăţişate adesea, în dimensiuni discrete, siluetele a două personaje - un bărbat şi o femeie. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar chipurile lor au o expresie de mare uimire. Cele două siluete ilustrează texte ale vechiului testament care sunt prefigurări ale Botezului: „Marea a văzut şi a fugit: Iordanul s-a întors înapoi.” (Psalmul 113, 3).

Figura bărbătească - un personaj întins în albia râului, ţinând în mâini un vas din care se varsă apă - este reprezentarea alegorică a râului Iordan. Personajul este întors cu faţa de la Hristos, cuprins fiind de o mare uimire, spaimă chiar, motivul desprins din textele liturgice fiind acela de „a-L fi văzut fără veşmânt pe cel Nevăzut”.
Troparul explică această prezenţă:
„Întorsu-s-a oarecând râul Iordanului prin cojocul lui Elisei, înâlţându-se Ilie. Şi s-au despărţit apele într-o parte şi într-alta şi i s-au făcut lui calea uscată ceea ce era udă, spre chipul Botezului cu adevărat. Prin carele noi curgerea vieţii cea trecătoare o trecem.” (Troparul duminicii dinaintea praznicului)

Figura feminină - o femeie pe jumătate goală, purtând coroană pe cap şi sceptru în mână, luându-o la fugă călare pe unul sau doi peşti - este o alegorie a mării şi face trimitere la una din prefigurările Botezului - trecerea poporului iudeu prin Marea Roşie.
În unele reprezentări Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră formând o cruce (asemănătoare cu porţile iadului din icoana Pogorârii la iad) sub care se află şerpi cu capetele ridicate, alteori, apare chiar un balaur sub picioarele Lui. Icoana ilustrează în acest fel, biruinţa lui Hristos asupra puterilor întunericului (a diavolului și a îngerilor lui) simbolizate prin acești monştri marini - balauri, șerpi -, puşi pe fugă sau zdrobiţi, detaliu inspirat din Psalmul 13, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă.”.
„Plecatu-Ți-ai creştetul Înaintemergătorului, sfărâmat-ai capetele balaurilor, venit-ai la repejuni, luminat-ai toate, spre a Te slăvi pe Tine, Mântuitorule, Luminătorul sufletelor noastre.” (Stihiră la Doamne strigat-am ... şi acum, Vecernia Mare, glas 2)
„Pe Adam cel stricat iarăşi îl zideşte în repejunile Iordanului şi capetele balaurilor celor ascunşi le sfarmă Împăratul veacurilor.” (Utrenia praznicului, cântarea 1, glas 2)
Uneori, în jurul lui Hristos înoată peşti mici şi chiar copii, însă este de evitat introducerea în scenă a amănuntelor irelevante.
Toate aceste elemente acvatice trebuie reprezentate cu discreţie, în proporţii echilibrate, astfel încât să rămână în plan secund, pentru a nu produce o distragere inutilă a atenției de la componentele principale ale icoanei care conduc la adevărata înțelegere a însemnătății praznicului.



BOTEZUL DOMNULUI

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci Ioan, chemând, înflăcăra,
Căci pentru cer el a aprins scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza,
Şi-n urma tuturor se-apropia
Iisus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu,
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Iisus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”

Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL

Mesajul Sfântului Ioan a fost: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2…) şi „Faceţi roade vrednice de pocăinţă.” (Luca 3, 8)
Dar ce este pocăinţa?
Pocăinţa înseamnă schimbarea gândirii. Cuvântul din limba greacă tradus în limba română «pocăinţă» este metanoie de la [meta ] — a schimba, şi [noie] — minte, gândire. Deci, pocăinţa este o schimbare a gândirii, a conceptului despre viaţă.
"Omul care vrea să se pocăiască de păcate trebuie să se oprească hotărât, de a mai păcătui, în primul rând; în al doilea rând, să meargă la biserică şi să se spovedească de toate păcatele sale; al treilea să facă un canon potrivit cu păcatele sale; al patrulea, să se căiască din inimă mereu pentru ce a făcut şi să regrete toată viaţa, iar în al cincilea să se curăţească prin lacrimile vărsate la rugăciune, căci numai aşa se poate apropia de Mielul lui Dumnezeu ca să-L primească prin Taina Sfintei Împărtăşanii.
Nu există iertarea păcatelor fără spovedanie la un preot duhovnic iscusit şi fără împlinirea unui canon. Sfântul Ioan spune: "Faceţi fapte vrednice de pocăinţa voastră! Auziţi, fapte vrednice de pocăinţa voastră. Cuvântul "pocăinţă" era strigătul adresat trufiei din lume, era o chemare adresată cărturarilor şi fariseilor vremii care îngropaseră legea lui Moise şi cuvintele profeţilor în nişte vorbe fără suflet şi în forme fără viaţă.
Pocăinţa după cum o predică Sfântul Ioan este o virtute şi o şcoală, care trebuie practicată în toată viaţa omului, e virtutea naşterii şi şcoala smereniei; e lupta morală de a face totdeauna fapte după voia şi legea lui Dumnezeu; este taina care-l renaşte pe om, înnoindu-i botezul cel dintâi, pe care l-a întunecat cu păcatele lui. În casa unde nu se face pocăinţă intră mânia lui Dumnezeu şi securea stă la rădăcina pomilor. De aceea vedem necazuri care mai de care mai grele, fiindcă securea taie şi aruncă la focul suferinţelor pe oameni, până când se pocăiesc. Taie şi aruncă la închisoare, taie şi aruncă la spitale, taie şi aruncă în mizerie, taie şi aruncă pe unii soţi, unii într-o parte şi altul în alta până se pocăiesc, până încetează a mai păcătui, până când se spovedesc şi fac pocăinţă.
Cei care nu se pocăiesc nici în aceste suferinţe şi-i ajunge moartea în păcate vor merge şi dincolo în suferinţele iadului pe veci. Să fim cu luare-aminte că securea stă la rădăcina întregului pământ. E gata să taie Dumnezeu toată uscătura şi s-o arunce la foc, e gata să ia foc pământul, căci lumea nu vrea să se pocăiască, nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu".
(Părintele Visarion Iugulescu)



BOTEZĂTORUL

Prin vreme a venit Botezătorul
Ca să deschidă Calea Lui Hristos,
El fost-a Antemergătorul
Chemând la pocăinţă tot poporul
Cu glas de tunet, glas tăios.

Cu mijlocul încins în brâul de curea
Şi aspra lui manta din părul de cămilă,
În Galileia, la Iordan sălăşluia
Şi despre a pocăinţei Cale el vorbea
Să vină toţi de bună voie nu de silă.

Însuşi Iisus depuse mărturie
Despre statura lui spirituală,
Despre Ioan, predicatorul din pustie,
Care avea credinţă şi o mărturie vie
Proorocul Celui Sfânt fără-ndoială!

-”Ce aţi ieşit ca să vedeţi?
O trestie de vânt ce-i clătinată?
Un profet vorbind de sfinte cărţi
Fără “pardon” pentru Împăraţi,
Care a împărăţiei cale v-o arată?

-Da, Eu vă spun: mai mult ca un profet!
Mai mare decât orice om născut vreodată,
Cu duhul înfocat şi înţelept…
El vă vorbeşte clar şi drept
Şi a împărăţiei cale v-o arată.”

Aşa veni Ioan prin vreme
El Antemergătorul lui Hristos
El fost-a glasul care nu se teme,
Ce spune oricui în orice vreme
Te pocăieşte azi, trăind frumos!

Oprit din drum de-a lui Irod furie,
Căzu un cap de sfânt şi de profet!
Dar mărturia lui rămas-a vie,
“Glasul celui care strigă în pustie”
-Spre pocăinţă de te-ntorci eşti înţelept!

“Binecuvantat fie Sfantul Botezator Ioan in veci, caci a implinit Vestea Cea Buna inaintea sosirii Vestii Celei Bune! Plecand in pustie, el s-a daruit intreg voii lui Dumnezeu, cu trupul si cu sufletul. Voia lui Dumnezeu a implinit-o in trupul sau pe pamant, ca si in cerul sufletului sau. Nici foamea, nici fiarele salbatice nu s-au apropiat de trupul sau de-a lungul anilor lungi pe care i-a petrecut in pustie. Nici nu a fost sufletul sau vatamat de tristete sau disperare din cauza singuratatii, si nici de mandrie din cauza vederiler ceresti. El nu a cautat la oameni nici paine si nici cunoastere. Insusi Dumnezeu i-a daruit toate cele de trebuinta, caci el insusi se daruise mai inainte cu totul voii lui Dumnezeu.

El nici s-a indreptat cu pasii spre pustie, nici a iesit afara din ea. O carma nevazuta de sus i-a calauzit intreaga viata. Caci la ceasul in care a trebuit sa iasa din pustie si sa iasa in intampinarea Domnului, s-a spus: Cuvantul lui Dumnezeu a venit la Ioan (Luca 3:2). Ioan a vorbit ca un tanar nevinovat despre vestirea ce o primise de la puterile ceresti:

Si eu nu-L cunosteam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1: 33-34).

Cat de bland si de simplu vorbeste despre cele ceresti! Si cat de infricosator este el, intocmai ca un leu, atunci cand striga impotriva nelegiuirii oamenilor, a lui Irod si Irodiadei! Mielul si leul salasluiesc amandoi in el. Cerul ii este la fel de aproape precum o mama de pruncul ei. Voia lui Dumnezeu ii este tot atat de limpede precum ii sunt aproape ingerii din cer.

O ATOTINTELEPTE DOAMNE, CALAUZESTE SUFLETELE NOASTRE IN PUSTIA VIETII ACESTEIA DUPA SFINTA VOIA TA, ASA CUM L-AI CALAUZIT SI PE BOTEZATORUL!

Caci a Ta este slava si multumita in veci, Amin”.

Sfantul Nicolae Velimirovici



CANTARE DE LAUDA LA SFANTUL INAINTEMERGATOR SI BOTEZATOR IOAN

Treizeci de ani de post si rugaciune!
Acestea nici fiarele muntilor nu le pot indura.
Leul isi potoleste foamea si racnetul sau strabate pustia
Frunzele copacilor plang la adierea vantului
Dar tu, nici plangi nici racnesti nici suspini
Iar plangerea ta pustia nu o aude.
Spune-mi, oare om esti? Si numele tau care este?
Cu oamenii vreodata vei dori sa graiesti?
Eu sunt glasul, glasul, glasul ce vesteste pre Cuvantul
Fiilor lui Israel; fost-am trimis sa strig
Pocaiti-va, popoare, caci iata, Stapanul vine,
Aduceti roada buna, fiecare dupa puterile voastre.
Iata-L ca vine! O Minune a minunilor,
In mijlocul apelor, din cer, un foc ascuns!
Iata Mielul lui Dumnezeu paseste printre lupi!
Lupilor, al vostru suflet lupesc curatiti-l in ape!
Treizeci de ani de post si rugaciune.
Din trupul tau, in afara de glas, ce mai ramane?
Trupul tau topit e doar umbra glasului tau
Care vesteste: Iata Dumnezeu vine la noi!
Trupul tau uscat ca trestia, Irod l-a ucis;
Dar glasul nu a murit, ci graieste, si nimeni nu-l poate opri.
Al cui e glasul acesta? Chiar veacurile tremura la strigatul lui!
Al unui leu flamand? Nu, ci al barbatului credintei.

RANDURI PENTRU PRIETENI

Noi oamenii suntem ca nişte actori pe o scenă, fiecare cu rolul lui, cu îmbrăcămintea lui, cu stările sale interioare…fiecare om pe care-l întâlneşti aici, te va învăţa ceva, fie bine, fie rău.

Să nu te însoţeşti cu oamenii vicioşi, ci fii atent cum îţi alegi prietenii şi mai ales persoana lângă care vei trăi o viaţă întreagă. Dacă te vei căsători, atunci să fie din dragoste. Aşteptă să cunoşti persoana bine, să vezi cum gândeşte, ce calităţi şi defecte are, cum se comportă cu ceilalţi oameni, şi mai ales cercetează dacă are credinţă în Dumnezeu. Fii atent la comportamentul său cu ceilalţi oameni, ca să ştii cum vei fi şi tu tratat, pentru că la unele persoane iubirea este trecătoare. Caută la inima sa, vezi ce simte, dacă e compatibilă cu a ta, dacă aveţi lucruri în comun…căci altfel nu te vei putea bucura de viaţă. Dragostea să o tratezi întotdeauna cu sfinţenie şi seriozitate căci este foarte uşor să răneşti pe cel care-şi deschide sufletul faţă de tine şi începe să te iubească.

Cât trăieşti în viaţă, în tot ce faci, pune dragoste şi fă cu inimă bună, căci astfel şi lucrurile mici vor căpăta valoare. Dragostea să fie deasupra tuturor fiindcă din ea răsare, creşte şi rodeşte adevărata fericire. Dragostea este rezistenţa vieţii, este Legea Universului.

Prietene, dacă în viaţă întâmpini suferinţa, să nu fugi de ea, căci suferinţa purifică, ea îl face pe om mai bun. Durerea este un minunat sfătuitor. Să te îngrijorezi mai cu seamă când toate îţi merg bine, căci atunci ceva nu este în regulă. De cele mai multe ori drumul fără obstacole nu duce nicăieri. Şi mai mult de atât, adevărata valoare a unui om se cunoaşte doar când se află în faţa propriilor sale limite.

Să nu-ţi fie ruşine că te numeşti creştin, ci să porţi cu bucurie şi demnitate acest nume. A fi creştin nu înseamnă a nu te distra, ci a nu te arunca, în numele divertismentului, în mocirla păcatului. A fi creştin nu înseamnă a nu avea prieteni, ci a nu te face prin ceilalţi prieten cu păcatul. Într-un cuvânt, creştinul face orice, dar fără de păcat.
Într-adevăr, nu e uşor să fii creştin. Nici viaţa nu e uşoară, dar e luminoasă şi capătă sens doar în Hristos. Despărţirea de Hristos e despărţire de adevăr şi lumină. Şi ce viaţă e aceea lipsită de adevăr şi lumină ?

Viaţa omului are nevoie de libertate, de speranţă, de autentic, de adevăr. De aceea, cât trăieşti să susţii adevărul şi dreptatea cu preţul vieţii şi să mergi cu fruntea sus şi cu curaj, căci îndrăzneala este semn de bărbăţie creştinească. Dacă nu reuşeşti să schimbi lumea, măcar să nu laşi lumea să te schimbe pe tine căci nu se merită să te pleci sub lumea schimbătoare şi să fii îngenuncheat de spiritul de turmă.

Prietene, o viaţă ai, trăieşte-o frumos, trăieşte-o curat, ca atunci când va fi să pleci dincolo, să nu-ţi fie ruşine să priveşti în trecutul tău. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată. Şi să fii bun întotdeauna pentru ca să poţi fi fericit ! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu.

În drumul vieţii cu siguranţă că vei întâlni piedici şi ispite, vei fi surprins de lume, vei întâlni singurătatea, deznădejdea, supărarea…dar nu te speria, nu eşti singur, Dumnezeu ţi-e totdeauna alături ! Chiar nu ştiai ? Este un rol, joacă-l ! Ai grijă de sufletul tău, ai grijă de viaţa ta şi trăieşte frumos fiecare clipă !

Rămâi cu bine, prietene !
Domnul fie mereu cu tine!



A VORBI ŞI A TĂCEA

Să vorbeşti de dragul de a vorbi, este prostie.
Să taci când ar trebui să vorbeşti, este laşitate.
Să vorbeşti pentru a corecta, este o datorie.
Să taci la timp, este prudenţă.
Să nu vorbeşti despre tine, este o modestie.
Să nu spui cuvinte inutile, este o virtute.
Să vorbeşti pentru a apăra, este compasiune.
Să vorbeşti în faţa unei dureri, înseamnă a consola.
Să vorbeşti pentru a-i ajuta pe alţii, este milă.
Să vorbeşti cu sinceritate, este corect.
Să taci când iubirea te acuză, este eroism.
Să taci şi să-ţi arăţi iubirea, este dragoste.
Să nu spui propriile dureri, este sacrificiu.
Să taci în durere, este penitenţă.
Să vorbeşti despre tine, este vanitate.
Să vorbeşti pentru a restitui bunul renume, este onoare.
Să vorbeşti spunând bârfe, este prostie.
Să vorbeşti spunând minciuni, ţine de conştiinţă.
Să taci ca să te aperi, este nobleţe.
Să vorbeşti despre defectele altora, înseamnă să răneşti.
Să vorbeşti despre Dumnezeu, înseamnă credinţă.
Cel ce vorbeşte mult, răneşte mult.
Să taci la timp este înţelepciune.
GÂNDEŞTE ÎNAINTE DE A VORBI…SAU TACI LA TIMP!

RUGĂCIUNE

Doamne, Dumnezeul puterilor, al milei şi al îndurărilor, trimite Harul Tău peste noi ca să ne lumineze mintea, să ne trezească conştiinţa, să ne întărească voinţa şi să ne sfinţească viaţa. Duhul Tău să se coboare în noi, ca să nu mai fim neputincioşi şi să slujim materiei. Dă-ne Doamne Harul Tău, pe care L-ai dat sfinţilor Tăi, căci fără de el şi fără Tine, Iisuse, nu putem face nimic.
Apără-ne, mântuieşte-ne şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule cu Harul Tău. Amin.noi, Dumnezeule cu Harul Tău. Amin.
(Părintele Visarion Iugulescu)



FERICE DE CEI CE…

Ferice de cei ce iubesc deşi nu ştiu cum e să fie iubiţi.
Ferice de cei ce luptă deşi au cunoscut şi căderea.
Ferice de cei ce îşi păstrează inima curată deşi trăiesc între tâlhari.
Ferice de cei ce zâmbesc deşi viaţa lor nu e tocmai un zâmbet.
Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care dărâmă.
Ferice de cei ce au puterea să mângâie deşi cei ce au nevoie de mângâiere sunt ei.
Ferice de cei ce hrănesc deşi cei ce au nevoie de hrană sunt ei.
Ferice de cei ce nu doresc să fie stăpânitori deşi au cunoscut şi puterea.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai plăcerilor deşi le-a cunoscut şi dulceaţa.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai patimilor, într-o lume înghenuncheată de păcate.
Ferice de cei ce nu sunt robi ai banului deşi i-au cunoscut şi puterea.
Ferice de cei ce sunt cinstiţi, într-o lume plină de înşelăciuni.
Ferice de cei ce iubesc adevărul, într-o lume a minciunii.
Ferice de cei ce au arma răzbunării şi nu o folosesc.
Ferice de cei ce au prilejul să păcătuiască şi nu vor.
Ferice de cei ce luptă pentru Împărăţia Cerului deşi nu o văd.
Ferice de cei ce n-au văzut dar au crezut.
Ferice de cei ce cred, într-o lume care nu mai crede.
Ferice de cei ce urcă muntele deşi nu îi văd vârful.
Ferice de cei ce străbat cărarea deşi e plină de spini.
Ferice de cei ce ştiu să supravieţuiască, într-o lume ce decade.

Doamne, curățește-mi voia, ca în orice vreme să voiesc numai ce Tu vrei să voiești prin mine.

Curățește-mi inima, ca să Te vezi în ea ca într-o oglindă iar ea să tresalte de bucurie că oglindindu-Te, Te-a văzut.

Curățește-mi mintea, ca să învețe nu numai cum să învețe, ci mai ales cum să folosească în lucrarea Ta ce a învățat.

Curățește-mi ochii, ca tot ceea ce privesc să fie curat, filtrat prin prisma luminii Tale purificatoare.

Curățește-mi urechile, ca să distingă dincolo de vuietul acestei lumi cântarea slavei Tale neasemuite.

Curățește-mi limba, ca să nu împroaște venin în jurul meu, ci din ea să picure în orice vreme miere și balsam vindecător.

Curățește-mi gândul, ca veghind mereu neobosit să oprească ispitele la intrare dar să primească bucuros orice impuls venit de la Tine.

Curățește-mi imaginația, ca să se transforme dintr-un depozit inutil de lucruri ce nu există într-o poartă prin care să curgă în forme mereu proaspete veșnicele Tale adevăruri.

Curățește-mi mâna, ca atunci când o întind semenilor mei, aceștia să vadă dincolo de ea mâna Ta întinsă spre ei.

Curățește-mi picioarele, ca să alerge mereu neobosite spre împlinirea oricărui bine.

Curățește-mi întreaga ființă, ca lumina Ta să nu mă mai doară, dezvăluind murdăria din mine, ci să umple spațiul astfel curățit și să se reflecte și din mine, ca din toți cei ce Te iubesc, spre curățirea întregii lumi.
Amin.



DACĂ...

Dacă sădeşti necinste, vei culege suspiciune.
Dacă însămânţezi egoism, vei culege sărăcie.
Dacă sădeşti vrajbă, vei culege război.
Dacă plantezi aroganţă, vei culege distrugere.
Dacă sădeşti invidie, vei culege necazuri.
Dacă însămânţezi dispreţ, vei culege singurătate.
Dacă plantezi lene, vei culege sărăcie.
Dacă sădeşti lăcomie, vei culege pagube.
Dacă însămânţezi bârfă, vei culege duşmani.
Dacă sădeşti necredinţă, vei culege întunecare.
Dacă sădeşti deznădejde, vei culege ştreang.
DACĂ SĂDEŞTI URĂ, VEI CULEGE FIORII IADULUI.

DAR...

Dacă sădeşti bunătate, vei culege prietenie.
Dacă sădeşti cinste, vei culege încredere.
Dacă plantezi modestie, vei culege slavă.
Dacă sădeşti perseverenţă, vei culege progres.
Dacă însămânţezi muncă, vei culege belşug.
Dacă plantezi iertare, vei culege împăcare.
Dacă sădeşti sinceritate, vei culege afecţiune.
Dacă sădeşti pace, vei culege armonie.
Dacă însămânţezi răbdare, vei culege cunună.
Dacă plantezi credinţă, vei culege minuni.
Dacă sădeşti nădejde, vei culege biruinţă.
DACĂ SĂDEŞTI DRAGOSTE, VEI CULEGE FLORILE RAIULUI.

CUM NE IERARHIZĂM PRIORITĂŢILE

Un tată venind de la muncă târziu, obosit şi nervos, a fost întâmpinat încă de la uşă, de fiul său în vârstă de cinci ani care a început să-i pună mai multe întrebări legate de veniturile sale.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Întreabă-mă, i-a răspuns tatăl.
- Tati, câţi bani câşti pe oră?
- Dar, lucrul acesta nu e treaba ta! De ce mă întrebi astfel de lucruri, s-a revoltat tatăl?
- Doar voiam să ştiu… Te rog, spune-mi, cât câştigi pe oră?
- Dacă trebuie să ştii, câştig zece lei pe oră.
- Aha, a răspuns micuţul cu capul plecat.
Apoi a continuat:
- Tati, te rog, îmi poţi împrumuta cinci lei?
Tatăl s-a înfuriat.
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat aceasta este ca să-mi ceri nişte bani ca să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte nimicuri, atunci du-te direct în camera ta la culcare.
Micuţul a plecat în camera sa şi a închis uşa.
Omul s-a enervat şi mai tare de întrebările fiului său cugetând întru sine: ,,Dar cum a putut să mă întrebe aşa ceva, numai pentru a-mi cere nişte bani?!”
După o vreme însă, calmându-se, omul a început a cugeta: ,,Poate chiar era ceva de care avea nevoie, şi nici nu mi-a cerut bani prea des…”, apoi s-a dus la copil să vadă dacă a adormit.
Intrând în cameră, tatăl l-a întrebat:
- Dormi?
- Nu tati, sunt treaz, i-a răspuns copilul.
- M-am gândit - spuse tatăl - că poate am fost prea dur mai devreme. Am avut o zi lungă şi grea, şi m-am descărcat pe tine. Uite aici, ai cinci lei.
Micuţul a sărit, zâmbind.
- Mulţumesc, tati!
Apoi a scos un pumn de mărunţiş, şi omul iar s-a enervat văzând că fiul său avea deja o sumă de bani.
Micuţul şi-a numărat încet toţi banii, apoi s-a uitat către tatăl său.
- De ce mi-ai mai cerut bani dacă deja aveai?
- Deoarece nu aveam suficienţi. Tati, acum am zece lei, pot să cumpăr o oră cu tine??? Adică îţi plătesc eu o oră de muncă, numai să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc împreună cu tine, să mă joc cu tine, să vorbesc cu tine…
Tatăl şi-a plecat capul întristat, şi-a luat copilul în braţe şi l-a rugat să-l ierte.

ACEASTA ESTE O ATENŢIONARE PENTRU TOŢI CEI CE LUCREAZĂ DIN GREU ÎN VIAŢĂ. NU AR TREBUI SĂ LĂSĂM TIMPUL SĂ NE TREACĂ PRINTRE DEGETE, FĂRĂ SĂ ÎL OFERIM CELOR CARE CHIAR CONTEAZĂ PENTRU NOI, ACELORA APROPIAŢI INIMILOR NOASTRE!... SĂ NE AMINTIM SĂ ÎMPĂRŢIM CEI ZECE LEI DIN TIMPUL NOSTRU CU CINEVA PE CARE ÎL IUBIM.

DACĂ MÂINE AM MURI, FIRMA LA CARE LUCRĂM, FOARTE UŞOR NE VA ÎNLOCUI CU ALTCINEVA, ÎN CÂTEVA ORE CHIAR… ÎNSĂ FAMILIA ŞI PRIETENII PE CARE ÎI LĂSĂM ÎN URMĂ, NE VOR SIMŢI LIPSA PENTRU TOTDEAUNA!...

DIN NEFERICIRE, ÎN ZIUA DE ASTĂZI, PUŢINI SUNT ACEIA CARE AU ÎNŢELES SENSUL ŞI SCOPUL VIEŢII. IMPORTANŢA IERARHIZĂRII PRIORITĂŢILOR ŢINE DE CONŞTIENTIZAREA MÂNTUIRII SUFLETULUI! ACELA CARE ÎŞI DOREŞTE MÂNTUIREA SUFLETULUI SĂU ŞI SE VA ÎNGRIJI DE ACEASTA, VA GĂSI ŞI MIJLOACELE NECESARE ŞI AJUTOR DE LA DUMNEZEU PENTRU A PUTEA IZBÂNDI PE ACEASTĂ CALE! DE FIECARE DATĂ ÎŞI VA PUNE PROBLEMA RELAŢIEI SALE CU APROAPELE ŞI CU DUMNEZEU, ÎŞI VA DA SEAMA CU UŞURINŢĂ ATUNCI CÂND VA GREŞI ŞI-ŞI VA ÎNDREPTA VIAŢA DEVENIND UN OM PLĂCUT TUTUROR. VA GĂSI TIMP PENTRU TOT CEEA CE ESTE IMPORTANT ÎN DETRIMENTUL LUCRURILOR EFEMERE ŞI PREA PUŢIN IMPORTANTE.

AŞA SE FACE CĂ OAMENII SE ÎNDEPĂRTEAZĂ DE LUCRURILE CELE MARI, IMPORTANTE, PENTRU LUCRURI MICI, NEÎNSEMNATE.



• Omul învață 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să învețe ca să tacă.

• Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

• În cartea vieții te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.

• Cuvintele noastre sunt ființe vii şi ne însoțesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.

• Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îți ia mâna toată.

• Răbdarea răului, iertarea fraților şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.

• Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.La mulți le-a zis: nu plecați din țară că țara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulți mucenici.
Să vă rugați să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.

• Să vă aşteptați la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.

• Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.

• Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puțina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.

Pr. Arsenie Boca

NU BLESTEMA!

Cu mulţi ani în urmă, o femeie văduvă, dar cam nervoasă şi rea de gură, avea o fată de vreo 19 ani, care lucra la maşina de treierat. Într-o dimineaţă zise fetei să taie nişte lemne pentru sobă ca să aibă cu ce găti până vine ea de la treierat.
Fata grăbită ca să nu întârzie la lucru, tăie lemnele cam lungi; maică-sa, mâniată, îi zise fetei care se grăbea spre poartă:
- Rupeţi-s-ar mâna, parcă n-ai mai fi tăiat lemne de când eşti!
- Iartă-mă mamă, dar mă grăbesc să nu întârzii. Pe vatră merg şi aşa mai lungi, zise fata şi se zori la drum.
Peste două ore veni şi vestea că fata, făcând o mişcare greşită, i-a prins maşina mâna şi i-a rupt-o, aşa cum o blestemase maică-sa. Acum se afla în îngrijire în spital.
Multă lume o sfătuise pe bătrâna văduvă să se lase de blesteme, dar ea nu s-a lăsat de năravul ei până nu i-a rămas fata fără mână, deşi era singura ei nădejde şi ajutor la bătrâneţe.
Din ziua aceea nimeni n-a mai auzit-o blestemând. I-a venit mintea la cap, dar târziu şi cu pierderea mâinii nevinovatei sale fiice.

De ce oare nu înţelege lumea că blestemul este de la diavol şi Dumnezeu nu-l voieşte?! Pentru că stă departe de Biserică şi nesocoteşte poruncile dumnezeieşti.

CUMVA BLESTEMI ŞI TU SORĂ SAU FRATE CREŞTINE?

TE IUBESC DOAMNE

Azi este Duminica! O zi in care ma bucur ca Te-am intalnit.
Da, Iisuse! Te-am intalnit la Sfanta Liturghie. Stateam in genunchi si simteam niste fiori care parca ma mangaiau si am stiut ca esti Tu, Mantuitorul meu drag. Stii?…nu stiu daca ai auzit, dar eu banuiesc ca da.
Ti-am multumit ca mi-ai dat aceasta zi si ca m-ai adus in mijlocul bucuriei in care Tu erai Cel ce imparteai bucuria tuturor.
Doamne, nu Ti-am spus niciodata despre bucuria pe care o simt atunci cand merg la Sfanta Liturghie, este ceva pur ceea ce simt, ceva care ma protejeaza si-mi da incredere, speranta si ceea ce este mai important….imi da iubire si ma gandesc ca nimeni nu poate sa-mi dea o iubire mai sincera si mai pura decat ai face-o Tu, Iisue drag.
Cand sunt acolo, jos, langa icoana Ta, sunt bucuros, stiu ca sunt langa Cel ce m-a creat, Cel ce m-a adus la viata, sunt langa Tine Doamne.
Si ce pot sa mai cer vietii acesteia? Nimic….Daca Te am pe Tine nimic nu mai doresc.
Cred ca si Tu, Mantuitorul meu drag esti bucuros ca eu, un pacatos, vin la Tine si cad in fata icoanei Tale si ma rog Tie, pentru ca in Tine am incredere si Tu esti Cel mai bun si Cel mai sincer Prieten al meu.
Da, Iisuse….sunt bucuros ca sunt cu Tine si sunt implinit atunci cand sunt langa Tine. Tu nimanui nu-i intorci spatele, Tu pe nimeni nu urasti, Tu esti Iubire, esti Viata, esti Adevar, esti Calea celor care vor sa mearga si sa se intoarca catre Tine, esti Bun si Bland.
Ce m-as face fara Tine, Iisuse al meu drag? As fi o frunza-n vant, as fi nimic.
Dar eu sunt al Tau, sunt oaia din turma Ta, iar Tu esti Blandul nostru Pastor, Iisuse.
Si totusi….Imi cer iertare ca te mahnesc cu pacatele si ispitele care vin asupra mea, dar stiu ca aceste ispite care vin sunt spre intarirea mea, spre ridicare si spre lupta, pentru ca am invatat ca atunci cand lupt pentru mantuire, lupta devine dulce pentru ca Tu, Mantuitorul meu, imi dai putere sa trec peste toate. Acum este tarziu, maine este o noua zi, o zi frumosa, o zi pe care Ti-o voi darui Tie….Ai grija de noi, Doamne!



CINSTIREA DUMINICII

Astăzi, din păcate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfinţenie, ci pentru laicizare.
Mai demult oamenii lucrau toată săptămâna şi aveau duminica odihnă. Acum nu lucrează nici sâmbăta. Dar acum trăiesc duhovniceşte mai mult, sau păcătuiesc mai mult?
Dacă şi-ar fi valorificat timpul lor la cele duhovniceşti ar fi fost altfel; oamenii ar fi fost mai adunaţi.
Noi, oamenii nenorociţi, furăm din cele duhovniceşti, furăm de la Hristos. Mirenii orice lucru îl au de făcut, duminica se hotărăsc să-l facă. Caută vreo duminică pentru lucrul acesta, vreo sărbătoare pentru celălalt, şi-i mănâncă urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea după aceea de la Sfinţi?
Zi de corvoadă este Duminica? Şi orice slujire să vrea să ne-o facă cineva, bine, dar nu duminica. Nu lăsăm pe Dumnezeu să ne facă o comandă. Şi tot ceea ce nu se face cu credinţă în Dumnezeu, nu are legătură cu Dumnezeu; este ceva lumesc.
De aceea şi lucrul acela pe care îl facem nu are binecuvântare şi astfel nu are rezultate bune. După aceea spun: ,,Diavolul e de vină". Nu e de vină diavolul, ci noi nu lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. Când lucrăm în zile de sărbătoare, dăm prilej şi de la început intră diavolul. ,,Mai bun este puţinul celui drept decât bogăţia multă a păcătoşilor" (Ps.36, 16), spune psalmul. Asta are binecuvântare, toate celelalte sunt talaş.
Aşadar trebuie să avem credinţă, mărime de suflet şi evlavie şi să le dăm pe toate, cu încredere, lui Dumnezeu. Altfel, va lucra în sărbători şi în celelalte zile va căsca gura.
Şi să vedeţi cum Dumnezeu niciodată nu m-a lăsat. Niciodată n-am lucrat duminica şi sărbătoarea, şi Dumnezeu nu m-a lăsat, şi treburile mi le-a binecuvântat.
Îmi aduc aminte că odată au venit la mine nişte maşini de treierat în sat şi l-au înştiinţat pe tatăl meu că vor începe întâi de la ogoarele noastre, în ziua de Duminică, şi după aceea vor pleca mai în jos. Tata îmi spune: ,,Ce să facem? Au venit maşinile". ,,Eu nu lucrez duminica", i-am spus; ,,Luni". "Dacă vom pierde această ocazie, ne vom chinui mult cu caii" - îmi spune. ,,Nu mă deranjează, - îi spun. Lasă să treier până la Crăciun".
Am mers la Biserică fără să dau importanţă faptului. Cum au început maşinile să se îndrepte spre locul de treierat, s-au stricat în drum şi au înştiinţat din nou pe tata: ,,Să ne iertaţi, dar s-au stricat maşinile. Vom merge la Ghiannena, să le reparăm şi luni vom începe întâi de la Dumneavoastră!" Astfel n-au treierat duminică, ci luni. Multe de acestea au văzut ochii mei.

Cuv.Paisie Aghioritul

In cadrul saptamanii, fiecare zi este inchinata, in serviciul liturgic, pomenirii unuia (unora) dintre persoanele sau momentele de seama ale istoriei sfinte, toate in directa legatura cu persoana si cu activitatea Mantuitorului si care, deci, pentru importanta lor, sunt comemorate saptamanal.

LUNI este inchinata cinstirii Sfintilor Ingeri, care au fost creati inaintea oamenilor si au slujit mantuirii acestora, ca trimisi ai lui Dumnezeu, ca vestitori ai voii Lui si ca mijlocitori intre Dumnezeu si oameni.

MARTI e inchinata amintirii celor mai vechi dintre sfintii calendarului crestin in ordine cronologica, adica Sfintilor Prooroci in general, si indeosebi Sfantului Ioan Proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.

MIERCURI SI VINERI sunt inchinate Sfintei Cruci si Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru ca miercuri au facut sfat carturarii si arhiereii ca sa prinda pe Iisus, iar vineri L-au rastignit pe Cruce.

JOI e inchinata amintirii Sfintilor Apostoli, pentru ca Joia a avut loc Cina cea de Taina, la care Mantuitorul a intemeiat Sf. Liturghie, in prezenta Sfintilor Apostoli, carora Domnul le-a dat porunca si puterea de a face aceasta slujba intru pomenirea Sa.

Tot JOI se pomeneste si Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

SAMBATA e inchinata amintirii tuturor mortilor si in primul rind a sfintilor marturisitori si mucenici, care si-au dat viata pentru Hristos sau au patimit pentru biruinta credintei crestine in lume.

DUMINICA este ziua sau sarbatoarea saptamanala a invierii Domnului, cel mai mare eveniment din istoria sfinta a mantuirii.