Chipul unui sfant: Ioan RusulÎn această povestire biografică, autoarea Eleni Karitá reușește să alcătuiască un portret hagiografic al Sfântului Ioan Rusul (†1730), ale cărui rămășițe pământești, pecetluite de sfințenie și binecuvântare harică, atrag neîncetat creștinii de 30.00 Lei
Hristos este pururea cu noi. Viata, minunile, rugaciuniSfântul Ioan Rusul a fost un om simplu, cu inima deschisă către Dumnezeu și semeni, și către întreaga făptură, iar dragostea dumnezeiască ce i-a umplut sufletul l-a proslăvit întru îndelunga sa răbdare și iubire de osteneală. Așa se face că astăzi el îi 18.00 Lei
Evanghelia dupa Matei. Tora bisericiiComentariile din ediția de faţă au fost scrise pentru mireanul obișnuit, pentru omul simplu nespecialist care s-ar putea simți uşor intimidat de prezenţa unor note de subsol elaborate, de liste lungi de referințe bibliografice şi de celelalte lucruri care89.86 Lei
Dobandirea Sfantului Duh in Sfanta Liturghie„Cartea de față se adresează tuturor celor care doresc să aprofundeze și să trăiască în mod conștient prezența lucrătoare a Sfântului Duh în viața lor, prezentând modul în care suflarea Sa plină de viață veșnică poate fi trăită în Dumnezeiasca Liturghie.40.17 Lei
Familia ortodoxa - mai 2026Cuprins Sfântul Nicolae Velimirovici: Iată, Ziua Domnului! Între Cuvântul lui Dumnezeu și duhul lumii, de Virgil Gheorghe Vlăescu; Starețul Teodosie Soroceanu, un apostol al dragostei dintre frați;„Hristos sau nimic, Hristos sau moartea!”Ocolirea17.97 Lei
Comuniunea cu cei adormițiSă nu-i uităm pe apropiații noștri, dar și pe moșii și strămoșii noștri, pe bunii și străbunii pe care nu i-am cunoscut, dar fără de care nu am fi fost acum aici. Parte din ei trăiește acum prin noi, îi purtăm în firea noastră, în ADN-ul nostru, suntem26.43 Lei
Viata fericitaBestseller în Franța, cu peste 168 000 de exemplare vândute în primele luni, Viața fericită, de David Foenkinos, este un roman profund și actual despre sensul fericirii și curajul de a-ți schimba viața. David Foenkinos construiește o poveste originală în 62.37 Lei
Vremea iubiriiTripticul din care este alcătuit romanul autobiografic Vremea iubirii surprinde anii contactului dureros dintre lumea veche şi cea nouă, anii consolidării regimului comunist în Albania. De aici se naşte şi tensiunea care străbate cartea. Eroii săi sunt44.40 Lei
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Va puteti administra preferintele in .
Nu ai acceptat Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si Conditii.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.