Bogomilism

Secta crestina dualista medievala, aparuta in sec. X in Bulgaria in urma predicilor si invataturii lui Bogomil si raspandita apoi in tarile balcanice, in Rusia si in alte parti, care contesta credinta crestina in Sfanta Treime, Biserica crestina, sfintele taine, ierarhia bisericeasca si autoritatea statului. Bogomilii sunt urmasii "pavlicienilor", miscare de origine maniheista, care apar in partea de rasarit (Armenia) a imperiului bizantin, dupa 650, sub conducerea unui sirian, Constantin. Conducerea miscarii isi asociaza numele cu apostolul Pavel si discipolii acestuia, ei considerand ca inspirate numai Evangheliile si epistolele pauline, restul canonului biblic fiind respins. Pentru pavdicieni, Iisus era un inger trimis sa salveze sufletele oamenilor, din lumea fizica creata de un dumnezeu rau, despre care da marturie Vechiul Testament. Bogomilii practica un ascetism sever, respingand casatoria, consumul carnii si vinului. De asemenea, resping botezul si Euharistia, considerandu-le rituri satanice, intrucat ele folosesc elemente materiale. Dupa distrugerea imperiului bulgar de catre turci, in 1393, secta bogomililor disipare. Se crede ca urmasii lor sunt catarii(in Italia de nord) si albigenzii (in sudul Frantei in sec. XII).

13 Februarie 2009

Vizualizari: 3824

Voteaza:

BOGOMILISM 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine Minuni și uimire este o carte fascinantă despre viața lui Iisus, scrisă de renumita cercetătoare Elaine Pagels, laureată a National Book Award și una dintre cele mai importante voci în studiul creștinismului timpuriu. În această lucrare captivantă 56.03 Lei
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans 54.97 Lei
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu Demersul lui Răzvan Gheorghe, de a sta de vorbă cu Marcel Petrișor și Demostene Andronescu și de a ne împărtăși această experiență, este unul salvator și lăudabil. Din întrebările formulate și din contextualizările, uneori extinse, este limpede că Răzvan 47.57 Lei
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache „Teza de doctorat prezentată de părintele Robert Kovacs are frumusețea și particularitatea ei. Plecând de la cazul acestui bun și mare părinte duhovnicesc, detaliază aspectele legate de paternitatea și filiația duhovnicească. Considerăm că lucrările de 95.14 Lei
Omilii catehetice (doua volume)
Omilii catehetice (doua volume) Volumele adună o serie de omilii catehetice rostite de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-un context liturgic și pastoral viu, în dialog direct cu o comunitate concretă de credincioși. 176.54 Lei
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire Creștinul de astăzi care trăiește in mod autentic Evanghelia este un martir in devenire, deoarece el este gata sa se jertfeasca pentru cei din jur si sa moara ca si Sfintii Martiri Brancoveni. La aceasta mucenicie ne cheama Biserica Ortodoxa. Să omorâm 17.97 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact