Epifanie (315-403), episcop de Salamis, in Creta. Din lucrarile sale, cela mai importante sunt: Ancoratul şi Panarion. Ancoratul este un tratat scris la cererea comunitaţii creştine din Syedra in Pamfilia, tulburata de acţiunile pnevmatomahilor. Arata ca Duhul este Dumnezeu adevarat; dezvolta o invatatura impotriva lui Apolinarie, iar invierea trupului o indreapta impotriva paganilor şi a origeniştilor. Panarion a fost conceput cu scopul de a vindeca pe toţi cei care au fost muşcaţi de şarpele ereziei şi a-i proteja pe cei ce s-au pastrat in credinţa. Tratatul combate aproximativ 80 de erezii.
Despre Maica Domnului si sfintiCuvintele Sfântului Nectarie sunt descoperire a învățăturii celei adevărate și drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înălțându‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire. 15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte AthosSfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui HristosCu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile15.86 Lei
Din vistieria inimii meleCartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"...50.74 Lei
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Va puteti administra preferintele in .
Nu ai acceptat Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si Conditii.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.