Epistola Iacob

Autorul este Iacob, unul din acei patru asa zisi frati ai Domnului, in realitate verii lui secundari (Matei 13, 55) si unul din Cei Saptezeci de ucenici ai Lui. El ajunge apoi episcopul Bisericii din Ierusalim si din Palestina, care prezideaza si Sinodul apostolic din Ierusalim (Fapte 15, 13-29; 21. 18). Epistola e adresata celor douasprezece semintii care sunt in imprastiere" (Diaspora) (Iac. 1, 1); adica acelor iudei, din aceste semintii, care s-au increstinat, si celorlalti crestini dintre neamuri, adica Israelului cel nou, Biserica. Deci "cele douasprezece semintii" nu vor mai fi cele ale poporului Israel, dupa originea lor trupeasca, ci, dupa originea lor cea sufleteasca, asadar, intreaga crestinatate. Epistola este asadar o epistola care e adresata tuturor crestinilor de pretutindeni. Ea este dupa adresa ei o epistola eminamente soborniceasca. Motivele : crestinii nu erau la inaltimea chemarii lor. Ispitele (I, 2-15) si valoarea lor adevarata erau considerate nenorociri, saracii asupriti rabdau cu bucure toate ispitele, simtindu-se fericiti ca-s crestini si intelepti, ferindu-se de dezbinari si calomnii (4, 1-11). si de juraminte (5- 12); iar cei bolnavi sunt sfatuiti sa cheme preotii bisericii sa se roage pentru ei (5. 14). Se are in vedere si intoarcerea celor rataciti (5, 19-20). Locul scrierii epistolei este Ierusalimul, iar timpul, anul 60-61 d.H.

13 Februarie 2009

Vizualizari: 905

Voteaza:

EPISTOLA IACOB 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact