Inochentie Micu
MICU INOCHENTIE (din botez loan), episcop, militant pentru drepturile românilor ardeleni.
N. 24 iun. 1700 (după unele izvoare 1692), în Sadu. jud. Sibiu, decedat la 22 sept. 1768, în Roma.
Studiază la Colegiul academic iezuit din CIuj ( 1718-1722), incIusiv studiiie de filosofie (1722 - 1725), apoi continuă la Facultatea de Teologie a Universităţii iezuite din Târnavia (în Slovacia). în anul III de studii, ales episcop al Bisericii româneşti unite din Transilvaniaş după noviciatul făcut în mănăstirea ruteană unită din Muncaci (azi Mukacevo, 1728- 1729), a fost călugărit sub numele lnochentie, hirotonit preot şi episcop (25 oct. 1730); instalat la Făgăraş numai la 28 sept. 1732. în 1737 a mutat reşedinţa episcopală de la Făgăraş la Blaj, iar în 1741 a pus piatra fundamentală a catedralei `Sf.Treime" (terminată parţial în 1747); a trimis câţva tineri la studii în Colegiul `De Propaganda Fide" din Roma.
Prin numeroase memorii adresate Curţii din Viena, Guvernului sau Dietei Transilvaniţeiţ, după ce înfăţişa starea tristă în care se găsea clerul şi poporul român, cerea drepturi politico-sociale pentru ei: admiterea micii nobilimi şi a altor pături înstărite româneşti printre ``ările" privilegiate, reprezentarea românilor în guvern, dietă şi funcţiunile publice, reducerea,,robotei", restituirea pământurilor ocupate de nobili, înlăturarea iobagiei de pe ,pământul crăiesc" (scaunele săseţti), egalitatea `plebei" române cu `plebea" celorlalte naţiuni, accesul românilor la şcoală, meserii şi comerţ, scutirea preoţilor de impozite şi acordarea de `sesii parohiale" ca şi preoţilor celorlalte confesiuni şi, mai presus de toate, recunoaşterea românilor ca a patra `naţiune`, care va deveni apoi un adevărat program de Iuptă şi de gândire pentru toţi conducătorii politici ai românilor transilvăneni, în sprijinul revendicărilor sale, invoca vechimea şi continuitatea românilor, superioritatea lor - numerică, faţă de celelalte trei naţiuni la un loc, îndeplinirea atâtor sarcini şi contribuţii faţă de stat.
Revendicările sale nu numai că n-au fost satisăcute, ci dimpotrivă, episcopul a fost chemat la Viena în 1744 şi pus în faţa unei comisii de anchetă. Refuzând să răspundă la întrebările comisiei, pleacă în ascuns la Roma, în speranţa unui sprijin din partea papeiş numeroasele sale memorii şi proteste din Roma rămân tot fără rezultat. Nepermiţându-i-se reîntoarcerea în Transilvania, la 7 mai 1751 este nevoit sa-şi dea demisia din scaunş moare departe de `Ară, la Roma, după un `exil" de 24 de ani. Acolo a întocmit o `culegere" de texte cu conţinut moralizator şi educativ din literatura clasică latină.
<
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.