MARINA JUSTINIAN (din botez loan) patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

N. 2 febr. 1901, în Sueşti, jud. Vâlcea, decedat la 26 mart. 1977, în Bucureşti (înmormântat în biserica `Radu Vodă`).

Studii la Seminarul teologic `Sf. Nicolae` din Râmnicu Vâlcea (1915-1923) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1925-1929). Învăţător în Olteanca-Vâlcea (1923-1924) şi în Băbeni-Vâlcea (1924-1930), paralel preot-paroh în Băbeni (1924-1932), director al Seminarulul teologic şi preot slujitor la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933), preot-paroh la biserica `Sf. Gheorghe" în acceaşi localitate (1933-1945).

Rămas văduv, în 1945 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei laţilor, cu titIul `Vasluianul" (1945 - 1947): locţiitor al scaunului mitropolitan din Iaşi (din aug. 1947), arhiepiscop al laşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (ales 19 nov. 1947, încăunat la 28 dec.) Iocţiitor de patriarh (din febr.1948), la 24 mai 1948 ales, iar la 6 iun. 1948 înscăunat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moatre.

Ca patriarh rămâne în lstoria Bisericii româneşti prin cunoscutul său `Apostolat social`, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bisericii în condiţiile noi de viaţă instalate de regimul comunist. În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seama de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în Iumea creştină şi I-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii.

La 19-20 oct. 1948 Sf. Sinod a votat un nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având acum numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două eparhii româneşti în `diaspora".

În 1950 Sf. Sinod a hotărât - pentru prima oară trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români, în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în Ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955.

În 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodoxş de atunci şi până în 1989 au funcţionat două Institute teologice de grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) , şi şase Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş);

S-au editat noi periodice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia cele vechi: `Biserica Ortodoxă Română" (din 1874). `Ortodoxia", `Studii Teologice" (reviste centrale), `Glasul Bisericii" (a Mitropoliei Ungrovlahiei), `Mitropolia Moldovei şi Sucevei", `Mitropolia Ardealului", `Mitropolia Olteniei" şi ,Mitropolia Banatului" (reviste mitropolitane), la care se adaugă o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe române de peste hotare.

S-au reeditat Biblia sinodală, în două ediţii (1968 şi 1975), Noul Testament (1951), toate cărţile de cult (fiecare în mai multe ediţii), aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic superior şi seminarial, la care se adaugă o serie de Iucrări cu caracter teologic şi istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie şi preoţi, sau teze de doctorate.

El însuşi a publicat: 12 vol., sub titlul semnificativ: Apostolat Social (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale.

S-au restaurat zeci de biserici monumente de artă, s-au ridicat biserici noi şi s-au pictat fie unele din cele vechi, fie din cele noi; sau amenajat aproximativ o sută de muzee şi colecţii de obiecte bisericeşti, mai ales în incinta unor mănăstiri.

A purtat o grijă deosebită preoţilor de mir, asigurându-le salarii, precum şi pensii; a creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătâne (Viforâta).

A întreţinut legături cu celelâlalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine.

El însuşi a făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile: Rusă (de mai multe ori), Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 şi 1971), Patriarhiile ecumenică (1968), de Alexandria (1971) şi lerusalim (I 975), Biserica Greciei (1963, 1971 şi 1975). S-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce: patriarhul a vizitat Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 şi 1966), Biserica etiopiană (1969 şi 1971), Biserica coptă (1969 şi 1971), Biserica siriană din Malabar-India (1969).

S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de îsuşi partiarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană.

La rândul lor, delegaţii ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian şi Biserica sa.

După 1961 când Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, ea participă la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc.