Renasterea Din Vremea Paleologilor


Renasterea din vremea Paleologilor

In anii atat de rodnici din punct de vedere artistic care urmara dupa restabilirea puterii imperiale la Constantinopol, sub Mihail al VIII-lea si Andronic al II-lea, stilul icoanelor a urmat acelasi proces de eliberare si de innoire ca si stilul mozaicurilor. Figurile prezentate frontal, de un hieratism distant, sunt acum inlocuite cu personaje infatisate dintr-o parte, cu gesturi expresive si chiar pline de vioiciune, mult mai aproape de natura omeneasca. Atitudinile au fost, in general, redate cu mai mult firesc si dezinvoltura.

Trupurile au dobindit volum sub draparile tratate cu o intelegere sigura a efectelor plastice. Acelasi spirit a indrumat si felul in care au fost dispuse, pe fondul panoului, motivele de arhitecturi, tratate fara doar si poate intr-un spirit ornamental, dar cu grija de a da compozitiei adincime si unitate. Masele au fost echilibrate in modul cel mai fericit. Coloritul a pierdut din vechea sa austeritate spre a deveni mai catifelat, mai stralucitor si chiar, s-ar putea spune, mai vesel. Cinabrul, rosul de cireasa, tonurile de verde-intunecat sau de galbui, albastrul-intens au fost imbinate in armonii melodioase. Expresia fizionomiilor a devenit mai blanda. O absoluta maiestrie se afirma in amploarea facturii.

Chipurile inceteaza sa mai fie incercanate de linii dure, fiind modelate fara contur. Icoanele din aceasta epoca exprima vin simtamant delicat, intim, omenesc, corespunzator celui intilnit in alte manifestari ale vietii intelectuale si artistice din acel timp. La fel ca si in marea pictura murala, in ciuda acestei umanizari, o atmosfera poetica invaluie figurile si le mentine in lumea transcendentei, foarte departe de realismul italian. Arhitecturile sunt imaginare si nu situeaza scenele in interioare bine definite. Proeminenta volumelor este redata dupa principiul luminozitatii care apropie si al culorilor inchise care indeparteaza. Arta icoanelor.a fost marcata atunci de un simt al nobletei, al masurii si al elegantei, de la care nu s-a mai abatut nici dupa aceea.

Icoana cu doua fete de la Ohrid, destinata sa fie purtata in procesiuni, avand pe o parte imaginea Fecioarei-Psychosostria (Izbavitoarea sufletelor) si pe cealalta Bunavestire este una dintre cele mai desavarsite capodopere ale acestui stil. Ea a fost executata in atelierele imperiale de la Constantinopol, in acelasi timp cu o alta icoana pictata pe ambele fete infatisindu-l pe Hristos-Psychosostris si Rastignirea, pentru a fi oferita arhiepiscopului Grigore al Ohridei atunci cand acesta a primit in dar de la imparatul Andronic al II-lea manastirea Fecioarei-Psychosostria de la Constantinopol. Amandoua se pastreaza azi in muzeul de la Skoplje.

Toate icoanele din aceasta epoca sunt interesante si stirnesc dorinta de a le studia pe fiecare in parte. Printre cele mai importante vom mentiona Sfantul Mihail din Museo Civico de la Pisa, Cei doisprezece Apostoli din muzeul de arta de la Moscova, Coborarea de pe Cruce din colectia Stoclet. In spatele unei reale unitati de stil se pot deslusi unele deosebiri dupa temperamentul pictorilor. Pe vremea aceea atelierele au fost foarte active la Constantinopol, la Salonic si fara indoiala la Ohrid.

Din atelierele imperiale de la Constantinopol au iesit icoanele de dimensiuni mici, lucrate in mozaic, care, aproximativ intre anii 1260 si 1320, au cunoscut o preferinta putin obisnuita, intrucat cel putin douazeci si noua au ajuns pana la noi si, gratie textelor, s-a putut afla de existenta altor treizeci care au disparut. Stilul lor este asemanator 7 cu acela al icoanelor pictate contemporane, cu deosebirea ca tehnica mozaicului permitea o mai redusa libertate a desenului. Printre piesele cele mai importante vom mentiona Rastignirea de la Berlin, Bunavestire din "Victoria and Albert Museum ", dipticul celor Douasprezece Sarbatori de la Florenta, sfantul Gheorghe din muzeul Luvru, sfantul Teodor Stratilat din muzeul Ermitaj, Pantocratorul de la Chimay (Belgia), Cei patruzeci de Mucenici si sfantul Ioan Hrisostomul din colectia Dumbarton Oaks.

C. Delvoye

13 Februarie 2009

Vizualizari: 2388

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact