29 Mai 2025

Si impreuna cu El au rastignit doi talhari: unul de-a dreapta si altul de-a stanga Lui.
Si s-a implinit Scriptura care zice: Cu cei fara de lege a fost socotit.
Iar cei ce treceau pe acolo Il huleau, clatinandu-si capetele si zicand: Huu! Cel care darami templul si in trei zile il zidesti.
Mantuieste-Te pe Tine Insuti, coborandu-Te de pe cruce!
De asemenea si arhiereii, batjocorindu-L intre ei, impreuna cu carturarii, ziceau: Pe altii a mantuit, dar pe Sine nu poate sa Se mantuiasca!
Hristos, regele lui Israel, sa Se coboare de pe cruce, ca sa vedem si sa credem. Si cei impreuna rastigniti cu El Il ocarau.
Iar cand a fost ceasul al saselea, intuneric s-a facut peste tot pamantul pana la ceasul al noualea.
Si la al noualea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se talmaceste: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?
Iar unii din cei ce stateau acolo, auzind, ziceau: Iata, il striga pe Ilie.
Si, alergand, unul a inmuiat un burete in otet, l-a pus intr-o trestie si I-a dat sa bea, zicand: Lasati sa vedem daca vine Ilie ca sa-L coboare.
Iar Iisus, scotand un strigat mare, Si-a dat duhul.
Si catapeteasma templului s-a rupt in doua, de sus pana jos.

Sfanta Evanghelie dupa Marcu 16 (9-20)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua.
Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh.
Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra?
Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am.
Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale.
Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare?
Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere.
Si luand, a mancat inaintea lor.
Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi.
Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile.
Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si asa sa invieze din morti a treia zi.
Si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim.
Voi sunteti martorii acestora.
Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus.
Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat.
Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer.
Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare.
Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Sfanta Evanghelie dupa Luca 24 (36-53)
Biblia audio
Biblia pentru copii

Afiseaza Calendarul Ortodox

Dumnezeu si singuratatea
Dumnezeu si singuratatea Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul 18.00 Lei
Mai presus decat armele
Mai presus decat armele O poveste despre dragoste și război, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu „Scopul principal al cărților mele este de a trezi în inimile cititorilor mei capacitatea de a iubi, fără de care întâlnirea cu Dumnezeu va conduce nu la unirea cu El, ci la 32.00 Lei
Credinta ortodoxa si viata in Hristos
Credinta ortodoxa si viata in Hristos “Această sfântă carte e plină de mare înţelepciune. Ea este o tainică vistierie de înţelegere ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu. Nu oriunde, nu oricine o poate pricepe. Totuşi, pe măsura fiecăruia dintre cei ce caută să o înţeleagă, conţine toate cele 18.00 Lei
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata
Vinovatia - cea inchipuita si cea adevarata Cartea de faţă ne învaţă să vedem distincția – atât de delicată şi importantă – dintre vinovăţia nevrotică, autodevoratoare, distructivă, şi cea sănătoasă, care duce la însănătoşirea sufletească, la pocăinţă, la regăsirea de sine şi la apropierea de 25.00 Lei
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Canonul de chilie al unui patriarh isihast - Sfantul Filotei Kokkinos al Constantinopolului Preasfântul patriarh kyr Filotei Kokkinos către unul din frații sârguincioși care l-a întrebat cum să-și ducă viața în chilia sa; Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-și țină canonul/regula de rugăciune, fiind 13.00 Lei
Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbi
Impreuna cu Dumnezeu suntem puternici. Convorbiri cu duhovnici sarbi Cartea de față, a cunoscutului neuropsihiatru Vladeta Ierotici, nu este doar o culegere de convorbiri duhovnicești cu renumiți părinți ortodocși sârbi ai veacurilor al XX‑lea și al XXI‑lea, ci și o incursiune în provocările lumii actuale și răspunsurile 25.00 Lei
Despre bine si rau
Despre bine si rau În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de 18.00 Lei
In lumea rugaciuni
In lumea rugaciuni În rugăciune ține-te de regula urmă­toa­re: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece și n-ai chef să te rogi, oprește-te, încălzește-ți inima cu oarecare imagi­ne vie – de pildă, cea a 15.00 Lei
Prin dragostea Ta si noi iubim. 500 de cugetari despre credinta, dragoste si nadejde
Prin dragostea Ta si noi iubim. 500 de cugetari despre credinta, dragoste si nadejde Apărute, fragmentar, în varii ediții, nu întotdeauna traduse din original și niciodată adunate la un loc, cele cinci sute de capete semnate de Sfântul Nicolae Velimirovici tratează despre cinci teme fundamentale ale creștinismului: despre dragoste și 30.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact