Crezul Niceo - Constantinopolitan, aşa cu meste rostit în limba greacă, şi a fost rostit chiar de căte Papa de curând, se spune fără filioque.

De asemenea, în Bisericile de rit bizantin, în limba vernaculară, se spune fără filioque.

Din câte înţeleg, este vorba despre faptul că termenul filioque, din latină, nu este direct şi uşor de tradus în greacă. În general termenii unei limbi nu îşi găsesc corespondentul perfect în altă limbă, iar limbile greacă şi latină, cu toate subtilităţile lor aproape esoterice pentru profani ca mine, se înscriu clar în această paradigmă.

Exempla docent, pentru cine stăpâneşte o boabă de engleză: care este termenul din română care corespunde perfect termenului englezesc "evil" ?!!

Pe de altă parte, filioque, dincolo de terminologia specifică unei anumite limbi liturgice, are statut de dogmă în BC:

http://www.newadvent.org/cathen/06073a.htm

Exlicaţia celor de mai sus e simplă, şi anume că în Crez nu enunţăm toate dogmele Bisericii (că altfel am spune Crezul jumătate de oă cel puţin).

Eu nu ştiu greacă, ci abia gânguresc în latină, de aceea vă spun ceea ce am auzit de la cei care ştiu. În greacă, limba în care s-a născut acest Crez, termenul folosit este "ekporeusis". Traducerea lui în latină prin "procedit" este imperfectă (dar nici alta mai bună nu e). În timp ce "ekporeusis" ar însemna "îşi are obârşia", "îşi are izvorul", "procedit" înseamnă "provine (imediat din)". Nu este exact acelaşi lucru. Termenul grec descrie bine realitatea, care e aceea că Spiritul Sfânt îşi are cauza primă numai în Tatăl, care este izvorul a toate. Dar termenul latin "procedit" ar putea lăsa să se înţeleagă (aşa cum înţeleg ortodocşii de azi) că Fiul nu are niciun rol în generarea Spiritului Sfânt. Or, noi credem că Spiritul Sfânt, deşi izvorăşte din Tatăl şi este rezultat al iniţiativei Tatălui Creator, îşi trage substanţa divină ca urmare a împreună-lucrării Tatălui cu Fiul (sau "Tatăl prin Fiul", cum s-a mai spus).

Tu vezi doar situatia de acum, dar asta s-a repetat de vreo zece ori.

aha.multumesc.apropo,imi pot exprima un pic dezacordul la faza cu sinucigasii.nu stiu cand te poti cai in acea jumatate de secunda.poate fii o situatie gen talharul de pe cruce,dar tot e complicat.Parintele Argatu spunea ca ne putem ruga pentru sinucigasi in anumite cazuri mai speciale,dupa sapte ani,dar cine poate spune care sunt acele cazuri.Trebuie rugaciune multa ca sa se descopere.In alta parte spunea ca daca un preot face slujba de inmormantare unui sinucigas,demonii il ingana la fiecare cuvant:,,Pentru robul Tau,Constantion''-,,Pt robul NOSTRU,Constantin''

malefic poate?

deci schisma obiectiva=nu sunt catolic din varii motive,dar nu ma pronunt cu privire la ce greseli ar avea BC.
schisma subiectiva:Bre,BC e eretica si naspa
ceva de genul acesta?

Oricum argumentatele pentru filioque nu exista sau sunt neconvingatoare. In Sf Scriptura nu exista. Iar versetul pe baza caruia este argumentat se bazeaza pe o presupunere, ceea ce e nejustificat.
Iar daca nu exista in Sf Scriptura singura alternativa ramane Sf Traditie. Si nu exista. Daca ar fi existat in Sf Traditie acesta convingere in momentul formularii Crezului s-ar fi "statornicit" dogma Sf Treimi. S-ar fi spus "pucede de la Tatal si de la Fiul". In schimb Sf Parinti foarte grijuli de altfel cu dogma Sf Treimi "nu au considerat important" sa mentioneze si acest aspect. Iar argumentul ca s-a facut o completare cand ar fi aparut o erezie e neconvingator. Daca maine apare o erezie de genul Fiul este nascut si de la Duhul Sfant nu se va schimba Crezul pentru ca nu este nevoie. Crezul deja marturiseste ca Fiul este nascut din Tatal. Asa marturiseste si ca Duhul purcede de la Tatal.

Nici eu, ci Filosofia şi Dreptul :)


Amin, căci alfel drept în iad ne vom duce, toţi (sau, cel puţin, toţi cei care postăm aici).

Dar cele 5 secunde ? Judecăm noi în locul Judecătorului ?


Dar pe tâlharul Dismas, cel de pe cruce, ce l-a determinat ?


Încă o dată, cine ne îngăduie să întrebăm "câţi" şi, mai ales, cine ne îngăduie să stabilim: NICIUNUL ?!!!!


Dar dintre noi, oare câţi se gândesc la Hristos de teama morţii ... ?



DA ! dar, doar despre adevăraţii sinucigaşi, adică despre aceia care, până în ultimul moment al vieţii, au spus: "fac ce vreau cu viaţa mea şi nu-mi pare rău!", adică, despre sinucigaţi la modul general, dar nu despre sinucigaşul Vasile de la etajul 3 sau despre sinucigaşa Mărie de vizavi, pentru că despre ei, în particular, nu putem judeca dacă au fost sinucigaşi până în ultimul moment al vieţii. Nu uitaţi: "Nu judecaţi !"

Exact asta e riscul cand sustinem ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul. Cititi cu atenti si veti intelege la ce ma refer.

Presupun ca va referiti la talharul de-a dreapta, pentru ca eu sincer habar nu am cum im cheama. Raspunsul este simplu: Cu siguranta nu frica de moarte. Tocmai de aia s-a mantuit.

Hristos. Dar repet nu noi judecam si nu noi dam sentinta.
Oricati ar face-o gresesc.

Nu judecam. Dar nici nu putem sa ii acordam prezumtia de nevinovatie unui care a decis sa se sinucida si a renuntat de bunavoie la Dumnezeu nu putem. Repet fara sa judecam noi putem sustine cu certitudina ce toti sinucigasii care sunt in totalitatea facultatilor mintale merg in Iad.

În momentul în care începeţi să vorbiţi despre "a acorda prezumţia de nevinovăţie", nu vă daţi seama că, fie conştinent fie inconştient, v-aţi şi pus în locul judecătorului ?

Corect, d.p.d.v. teoretic, dogmatic. Sinucigasii care sunt în totalitatea facultăţilor mintale, care cunosc legea care interzice sinuciderea, care acţionează liberi şi nesiliţi de nimeni şi care nu se căiesc pentru fapta lor până în ultimul moment, merg în iad.

Dar puteţi d-vs să afirmaţi cu certitudine că vecina care s-a aruncat de la etaj îndeplineşte toate criteriile de mai sus ?

Cu exceptia cazului in care are probleme psihice, da.
Legea care interzice sinuciderea o stiu toti. E inscrisa in legea lirii. Daca se arunca singura nu e silita de nimeni decat de propria constiinta, sau de lipsa activitatii ei. Fara a avea o certitudine ca doar nu suntem Dumnezeu sa cunostem gandurile fiecaruia, eu m-as incumera sa spun ca in mod sigur cineva nu se caieste in conditiile in care cu siguranta a avut mult mai mult timp sa mediteze la actiunea pe care o va face decat timpul scurs de la etajul 3 la impactul cu "inevitabilul".

Foarte bine :)

Fără o certitudine e absurd a te încumeta să spui că "sigur"....

Dar tâlharul de dreapta (Sfântul Dismas) câtă vreme o fi avut să mediteze şi să regrete şi să se pocăiască înainte să fie legat pe cruce ? Şi totuşi, chiar înainte de a spune "Doamne" şi de a se pocăi, Evanghelia ne învaţă că, legat pe cruce fiind, făcea mişto de Cristos...

Eu totusi nu l-as face sfant. S-a pocaiti si s-a mantuit, dar pana la sfintenie....
Nu facea misto. Acolo este vorba despre diferentele dintre evanghelii. In evanghelia unde spune ca il batjocoreau talharii nu spune nimic de pocainta celui de-a dreapta. In cea unde este vorba despre pocainta talharului nu se vorbeste despre batjocura lui. Sa nu incurcam cele doua abordari.
Stiti ce s-a intamplat totusi in timpul ala scurt de pe cruce? Nu a deznadajduit. Si mai mult s-a intalnit cu Dumnezeu. Sinucigasii pana la impactul cu "inevitabilul" in afara de faptul ca nu se intalnesc decat cu diavolul au cazut in deznadejde.

Nu ştiu sigur dacă e canonizat şi are sărbătoare în calendar în BO (în BC sigur are), dar ştiu că şi BO învaţă că tâlharul cel bun a mers direct în Rai.

Pentru că a avut speranţă ? Da.

Pentru că s-a pocăit ? Da.

Pentru că l-a recuoscut pe Hristos drept Mesia ? Da.

Dar mai mult decât atât.

Una e să te pocăieşti, să spui "am greşit", şi alta e să spui asta legat de cruce.

Una e să spui "merit să fiu pedepsit", şi alta e să spui "merit această moarte", atunci când agonizezi, legat pe cruce, într-unul dintre cele mai crunte suplicii inventate de om, pentru o vină pentru care, în societatea contemporană nouă, ai primi, cine ştie, 3 ani cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei...

Una e să-l recunoşti pe Fiul lui Dumnezeu; şi alta e ca, deplin conştient de vina ta, să nu îndrăzneşti a-L ruga "iartă-mă", sau "izbăveşte-mă", ci doar "aminteşte-Ţi de mine....".

Pocăinţă deplină şi umilinţă deplină, iată ce a arătat Sfântul Dismas. Câţi dintre noi ne putem lăuda .... ?

Tocmai asta e diferenta. La asta nu poate ajunge sinucigasul.

Astăzi Sf Părinte a aprobat ritualul Sfintei Liturghii neocatechumenale. "Calea neocatechumenală" (sau "Calea" pur şi simplu) este o mişcare a laicatului catolic pornită din Spania, care astăzi este răspândită în întreaga lume. Membrii Căii se întrunesc în grupuri mici. Lecturile biblice sunt dezbătute de toţi, aşezaţi în jurul unei mese (sau pe jos). Sfânta Jertfă se face cu o pâine unică, dospită, preparată după o reţetă proprie. După consacrare, ea este ruptă şi împărţită celor prezenţi.

În urmă cu 5 ani, Papa aprobase "ad experimentum" această formă liturgică. Odată cu obţinerea aprobării definitive, ritul roman cunoaşte în prezent trei forme: forma ordinară, forma extraordinară (=Missa tridentină sau gregoriană) şi această formă neocatechumenală.

"Tatăl nostru" cântat, potrivit tradiţiei mult încercatei Biserici siriace:
http://www.youtube.com/watch?v=Akxso...eature=related


Mai multă muzică siriacă, aici:
http://www.syriacmusic.com/

Chiar nu-mi place ritul rasaritean. Nu mi-a placut niciodata decat cel latin. De aceea nu imi plac nici Liturghiile greco catolice...

Eu mă socotesc un fericit. Îmi plac la fel de mult ambele feluri de a-I aduce laudă Domnului. Îmi place şi Liturghia bizantină, şi Missa latină. Încă nu am intrat în contact direct cu celelalte forme de spiritualitate catolică, dar nu mă îndoiesc că au frumuseţea lor.

Ca să încercăm să sistematizăm puţin: în Biserica Catolică există în prezent 24 de Biserici sui iuris şi 28 de rituri.

Mai întâi o clarificare terminologică. Există o Biserică Universală şi există Biserici Particulare. Mai bine formulat: există un nivel universal al Bisericii şi un nivel local al Bisericii. Ocazional, Biserici Locale s-au asociat, de regulă pe criteriu geografic, astfel încât nu este greşit să vorbim de un nivel regional al Bisericii. Biserică Locală (sau Particulară) poate fi socotită orice dieceză (eparhie) care este condusă de un episcop. Dar numai unele Biserici Particulare sunt sui-iuris, adică au propriile lor canoane. De regulă, ele sunt conglomerate de eparhii, conduse de un mitropolit, de un arhiepiscop major sau de un patriarh: vorbim, deci, de "ranguri" diferite. Cu cât o Biserică Particulară are un rang mai mare, ea este mai capabilă de a se autoguverna, având un mai mare grad de autonomie faţă de Scaunul Apostolic al Romei.

De ce există mai multe rituri decât Biserici Particulare sui-iuris ? Fiindcă se poate ca o Biserică ce are aceleaşi canoane să aibă mai multe rituri. Familia de rituri apusene din cadrul Bisericii Romano-Catolice cuprinde, pe lângă ritul roman: ritul ambrosian (sau milanez), ritul carthusian (al unui ordin călugăresc care are propria sa Liturghie), ritul mozarabic (din Spania), ritul braganez (din Portugalia, probabil extinct) şi ritul anglican, cu varianta saric.
Dintre riturile răsăritene, mai familiari suntem cu ritul bizantin (sau greco-catolic), axat pe Liturghia Sf Ioan Gură de Aur şi pe a Sf Vasile cel Mare. Acest rit este împărţit de mai multe Biserici Particulare, singura de rang patriarhal fiind cea melkită. În afară de melkiţi, greco-catolici mai sunt cei din Bisericile Particulare: ucrainiană, română, maghiară, greacă, sârbă, slovacă, macedoneană, albaneză, italo-albaneză, rusă, bielorusă, ruteană.
Ritul antiohian, axat pe Liturghia Sf Iacob, este practicat în Biserica Maronită şi Biserica siriacă (ambele patriarhate) şi din el a derivat ritul caldeean (patriarh) axat pe Liturghia lui Adai şi Mari, a lui Theodor de Mopsuestia şi a lui Nestorius, precum şi ritul siro-malabrez şi siro-malankarez (arhiepiscopii majore)
Ritul armean (axat pe Liturghia Sf Grigore) este practicat de o singură Biserică Particulară: armeano-catolică (patriarh).
Ritul alexandrin (axat pe Liturghia Sf Ciril, Sf Vasile cel Mare şi Sf Grigore din Nazianz) este împărţit de Biserica Particulară Coptă (patriarh) şi de cea Etiopiană (mitropolit).

Expunerea de mai sus trebuie considerată simplificatoare, în realitate trecând peste destule nuanţe.

Am înţeles perfect: un fel de "divide et impera". nu? :39:

Ati inteles imperfect. Biserica Catolica le permite crestinilor catolici sa-L slujeasca pe Domnul asa cum cred ei mai bine. Singura ingradire este pacatul. Nu exista sabloane sau bariere. Sintem pur si simplu liberi sa-i aducem slava Domnului asa cum credem mai bine si din acest motiv si iubim asa mult Biserica noastra: pentru ca ne da posibilitate sa fim noi insine in timp ce-L slujim pe DOmnul nostru.

Păi atunci de ce nu treceţi la adventişti de exemplu? :39:

Când spunem "rit al Bisericii" ne gândim la complexitatea vieţii de rugăciune, centrată pe Sf Liturghie. Cu adevărat, Liturghia are în lumea catolică acelaşi rol central pe care îl are Biblia în lumea protestantă. Tot ceea ce înseamnă "viaţă a Bisericii" gravitează în jurul Sf Liturghii. Când spunem că Ritul Antiohian este diferit de Ritul Bizantin sau de Ritul Roman, acest lucru se datorează faptului că au Liturghii diferite.

Dar "viaţa de credinţă", în special în lumea monastică, mai înseamnă şi regulament. Toţi călugării catolici din lume, de orice rit, depun aceleaşi trei voturi: de sărăcie, de castitate şi de ascultare. Şi totuşi, ei se deosebesc foarte mult unii de alţii, chiar şi când au acelaşi rit şi având aceleaşi voturi. Deosebirile vin din regulamentele diferite.

Cum apar ordinele ? Mai mulţi credincioşi, preoţi, călugări sau laici, se pot asocia într-un grup. De exemplu, la parohia mea există un grup de credincioşi care fac devoţiounea Sf Rozariu cu osârdie, unii în mod zilnic. Mai există credincioşi, care se cunosc şi se îndeamnă unii pe alţii, care fac studiu biblic. Sau care se pregătesc pentru vreun eveniment spiritual din viaţa lor, cum ar fi căsătoria. Alţii sunt cu pelerinajele, etc. Ca să putem spune că un grup este formal constituit, el are nevoie de binecuvântarea parohului, fiindcă nimic mai important nu trebuie să se facă într-o parohie fără binecuvântarea capului ei. Dacă grupuri asemănătoare mai apar şi la alte parohii, deja gluma se îngroaşă. Este nevoie de binecuvântare arhierească. Episcopul, văzând asemenea asociere de credincioşi, cere să existe un regulament. El aprobă regulamentul, permite folosirea infrastucturii Bisericii, numeşte un spiritual, de obicei preot, care să se ocupe de chestiunile spirituale ale grupului formal constituit şi îl informează, din când în când, pe episcop. La rândul său, episcopul are datoria ca, o dată la cel mult cinci ani, să inspecteze viaţa grupului.
Dacă e vorba nu de laici, ci de călugări, lucrurile sunt ceva mai stricte. Când sunt nu unul, ci mai multe grupuri de călugări care aderă la o anumită spiritualitate, atunci un ordin călugăresc este pe cale de a se constitui şi este etapa când Roma trebuie informată. Episcopul se poate ocupa de asta, după cum grupurile de călugări pot obţine recunoaşterea ordinului lor şi mai direct, prin nunţiul apostolic din ţara respectivă, sau, dacă e vorba de mai multe ţări, adresându-se congregaţiei pentru institute de viaţă consacrată. Apoi, cu regulamentul aprobat, ordinul are viaţa lui proprie. Se poate să dureze doar atâta cât trăieşte fondatorul lor, după cum se poate să dureze secole.

Cel mai vechi şi cunoscut ordin monastic din Biserica Apuseană este (oare întâmplător?) cel care are un regulament ce îi conferă "geometria cea mai variabilă": sunt benedictinii. Sf. Benedict a trăit în sec al VI-lea. Pe toţi ceilalţi călugări în putem recunoaşte după ceva. Are o funie în chip de centură a rasei călugăreşti? Atunci e franciscan. Etc. Numai pe benedictini nu-i putem recunoaşte după nimic. Aţi auzit de sporturi în care singura regulă este că nu există nicio regulă? Ei bine, cam aşa este regula Sf. Benedict. Până acolo, încât nu există, propriu-zis, niciun ordin benedictin. Nu au superior general. Nu au superior provincial. Fiecare mănăstire are, însă, un abate. Acela este naşul. Acela trebuie ascultat până în pânzele albe. Alţi călugări pun accent pe sărăcie. Sau pe post, sau pe studiu, sau pe predică, sau pe a servi episcopilor sau Papei, sau pe ştiinţă, sau pe apărarea Sf Mormânt, etc. Aceştia pun accentul pe ascultare. Singura limită este păcatul. Şi Regula Sf Benedict, care, în esenţă, are articol unic: nu există regulă. Dacă abatele le spune că, de mâine, Liturghia trebuie ascultată stând în cap, înseamnă că trebuie ascultată stând în cap şi, în după-amiaza de dinainte, fiecare frate trebuie să facă exerciţii ca să stea în cap cât mai corect, fiindcă aceasta este dorinţa abatelui. Dacă le spune să poarte veşminte albastre, trebuie să poarte veşminte albastre: nu există o "culoare a benedictinilor", după cum există a iezuiţilor, a franciscanilor sau a Surorilor Carităţii. În principiu, abatele unei mănăstiri poate să adopte blugii ca veşmânt călugăresc. ACEASTA este tradiţia benedictină.

Benedictinii au creat centre importante de spiritualitate şi de splendoare a credinţei. Monte Cassino şi Cluny nu sunt decât două exemple. Fiind atât de diferiţi, ei au generat mereu ordine noi. Pe de altă parte, din cauza acestei autonomii abaţiale duse la extrem, Biserica a avut periodic de furcă cu ei. Benedictini sau nu, toţi catolicii sunt subiect al examinării episcopale şi papale. Uneori, abaţii au mers cu autonomia dincolo de limita îngăduită. Când impui blugii ca port mănăstiresc e OK. Când umblii la Sf Liturghie nu mai e OK. Când îţi construieşti turlă desupra iazului e OK, când spui trimişilor episcopului că nu ai de dat socoteală ce ai făcut cu banii, nu mai e OK. Pe de altă parte, nici episcopii nu au înţeles întotdeauna autonomia benedictină. Dacă sunt trei fraţi duminică dimineaţă care au instalat un şevalet în faţa bisericii şi fac schiţe, când episcopul le cere să intre în confesional şi să asculte confesiuni, ei pot refuza. Episcopul se poate înfuria şi se poate plânge. Degeaba. Abatele i-a trimis acolo. Sunt în misiune şi sunt în rolul lor. În caz de proces canonic, episcopul va pierde: era vorba de trei călugări care s-au conformat Regulii Sf. Benedict.

Cu ce se deosebesc Liturghiile catolice de Sfânta Liturghie a Părintelui nostru Ioan Gură de aur?

După cum am spus, Sf. Liturghie a lui Ioan Gură de Aur face parte din bogăţia liturgică a Bisericii. Sf Ioan Gură de Aur este printre cei 33 de Doctori şi Învăţători ai Bisericii Catolice, adică teologia lui are valoare normativă. El ne-a lăsat o superbă rugăciune, pe care se axează ritul bizantin al Bisericii Catolice. Desigur, şi alte Biserici, din păcate rupte de Roma, practică acelaşi rit. În linii mari, Liturghia Sf Ioan Gură de Aur este o simplificare a Liturghiei anterioare a Sf Vasile. Ambele liturghii caracterizează ritul bizantin, aşa cum liturghia Sf Vasile şi cea a lui Paul al VI-lea caracterizează acelaşi rit roman, ultima fiind o simplificare a celei precedente.

Cultele protestante sint pline de ingradiri, in ciuda aparentelor si a lucrurilor predicate de ei. De exemplu adventistii: nu inchinare, nu Sfinte Taine, nu rugaciune pentru cei decedati, nu luminare, nu sfintire a obiectelor,nu ascultare fata de biserica, nu ascultare fata de preot/duhovnic, nu pomana pentu aproapele meu.... un intreg sir de "NU".

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...are-88203.html

Liturghia Sfantului Grigorie Teologul
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...ul-128483.html

Liturghia Sfantului Iacob
http://www.crestinortodox.ro/editori...cob-70004.html
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...tin-70756.html

Liturghia are aceleasi momente, insa in fiecare rit ele se imbina in mod specific.

Biserica Catolica, probabil, ar fi putut sa faca mai bine si mai mult pentru unificarea religiilor. Pana la a acuza dumneavoastra ce a facut Biserica Catolica pentru raspindirea Imparatiei Lui Cristos pe pamint si unificarii religiilor in lume, ar fi foarte frumos daca ati verifica ce a facut Biserica de care apartineti dumneavoastra si dumneavoastra insiva pentru a duce la indeplinire porunca Domnului nostru Isus Cristos. Daca considerati ca ati facut suficient si va indreptati in directia corecta, va invit sa faceti niste rugaciuni pentru conducatorul pamintesc al Bisericii Catolice pentru ca acesta sa faca numai vointa Lui Dumnezeu. Daca credeti ca nu ati facut prea multe, atunci va invit sa faceti intai ceva, iar apoi sa aruncati cu pietre in cei care au murit pentru Domnul nostru Isus Cristos.

Bun.
În Liturghia Sfântului cum se spune: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu [...]. Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu." sau altfel?

Politica bisericii romano-catolice n-a fost indreptata asupra individului, ci asupra comunitatiilor religioase inchegate, pe care le-a dezbinat, de aceea va invit sa va controlati cuvintele (n-am aruncat cu pietre in martiri) si sa aveti maturitatea necesara de a accepta adevarul sau macar de a medita asupra lui. BC i-a dezbinat pe copti, pe armeni, pe ortodocsii rasariteni etc. infiintand comunitati separate, ce pastreaza acelasi rit cu Biserica din care i-a rupt.

Acest asa zis "adevar" este trimbitat de toata lumea. Toti VORBESC numai despre "adevar". Am observat ca cei care cu adevarat fac ceva pentru Domnul nostru sint, de obicei, foarte tacuti.Iar adevarul cunoscut de mine este ca, in ciuda greselilor facute de Biserica Catolica, aceasta e singura care a facut tot ce i-a stat in putiinta pentru a respecta porunca lasata de Domnul nostru inainte de Inaltare, neintrerupt, timp de 2000 ani. Nu stiu care au fost comunitatile religioase inchegate despre care vorbiti dumneavoastra, de prin America de Sud sau de prin insulele din Pacific, sau din Japonia, sau din Africa, acolo unde Biserica Catolica si-a trimis misionarii. Va simtiti mai buna ca a gresit Biserica Catolica? Sa fiti sanatoasa! Totusi, aruncind cu pietre in Biserica Catolica aruncati cu pietre in toti acei misionari care si-au dat viata pentru Domnul nostru Isus Cristos; multi dintre ei romani.

Va marturisesc ca odata cu intrarea la facultate, cind am trait prima data intre ortodocsi, iar apoi, dupa ce au dat navala cultele neoprotestante, inclusiv peste mine, am meditat destul de mult la ce inseamna/ce a facut si ce reprezinta Biserica Catolica (m-am trezit deodata ca reprezentam raul intruchipat, fiind catolica). Va invit si pe dumneavoastra sa aveti maturitatea de a medita asupra acestui "adevar" pe care il invocati.

Biserica copta unita cu Roma a aparut in sec.XIX, fiind rupta din Biserica Copta, o comunitate inchegata. Sa fiti sanatoasa daca va prefaceti ca nu intelegeti la ce m-am referit.

Biserica copta unita cu Roma a aparut in sec.XIX, prin ruperea de Biserica copta, o comunitate inchegata de 1500 de ani. Sa fiti sanatoasa daca va prefaceti ca nu intelegeti la ce m-am referit si aruncati discutia pe panta misionarismului catolic sau a meritelor B.C. N-am negat ca B.C n-a avut si merite, bineinteles ca a avut, am subliniat politica lor de dezbinare ce a vizat comunitati (divide et impera, la care se referea si Dragos)

O sa ma rog pentru Papa sa ramana observator, sa aiba relatii fratesti cu Bisericile particulare, sa nu mai dezbine comunitati (biserica) inchegate pe principiul iubirii si comuniunii, sa nu mai faca dintr-o biserica doua identice, singura diferenta fiind ca una ii accepta in mod oficial inspectia.

Dar în situaţia în care o parte dintre copţi s-ar fi "rupt" de Biserica Coptă pentru a intra în comuniune cu Bisericile Ortodoxe Răsăritene, aţi mai fi invocat tradiţia de 1500 de ani, sfătuindu-i să nu facă acest pas ?!

"Dacă baba avea coadă era comeată."
Hai să nu mai facem presupuneri, să rămânem la fapte.

Daca un copt vrea sa treaca la Ortodoxia Rasariteana e binevenit, dar nu o sa fiu niciodata de acord ca B.O sa dezvolte o politica pentru a diviza Biserica Copta, cum a facut , in opinia mea, BRC, ci nutresc speranta ca vom putea fi in comuniune cu ei, atunci cand Domnul va voii. Pana atunci, incercam sa avem relatii fratesti.

Stiti, exista o parabola a femeii care gaseste drahma pierduta. Dupa ce o gaseste isi cheama toate vecinele pentru a se bucura impreuna. Asa se intimpla si in cazul celor care il descopera pe Domnul: acestia isi cheama toti cunoscutii pentru a lua parte la bucuria impartasirii cu Domnul.