Liturghia Sfantului Iacob, primul formular de liturghie rasariteana

Dupa Traditie, cel mai vechi formular de liturghie rasariteana, datand din epoca apostolica, este cel pus sub numele Sfantului Iacob, fratele Dom­nului, primul episcop al Ierusalimului.

Existenta unui formular de liturghie in epoca apostolica este de ne­contestat, dar nu poate fi cunoscut si reconstituit in amanunte. Manuscri­sele cele mai vechi, care ne-au transmis textul acestei liturghii (secolul al X-lea si urmatoarele), nu reprezinta in nici un caz forma initiala a litur­ghiei apostolice, ci cuprind forme mai evoluate ale ei, cu influente sufe­rite din partea liturghiilor bizantine, ca: randuiala proscomidiei, care formeaza o parte distincta la inceputul liturghiei, imnul "Unule-Nascut" si trisaghionul (Sfinte Dumnezeule), Simbolul credintei, axionul, pomeni­rea ascetilor si marturisitorilor in partea finala a rugaciunii Sfintei Jertfe (diptice), etc.

In forma ei dezvoltata, din manuscrisele pastrate pana azi, liturghia numita a Sfantului Iacob nu poate avea ca autor, in intregimea ei, pe Sfantul Iacob, fratele Domnului. Totusi, aceasta nu face imposibila autenticitatea ei, adica nu inseamna ca autorul ei de la inceput n-ar fi fost Sfantul Iacob. Locul unde se savarsea la origine aceasta liturghie si numele autorului ei sunt indicate in anafora. In cuprinsul partii ei finale (diptice) gasim expresia: "Pentru care iti aducem Tie, Doamne, aceasta jertfa in­fricosatoare si fara de sange pentru locurile Tale Sfinte, care le-ai luminat prin aratarea Hristosului Fiul Tau, mai ales pentru Sionul cel sfant, mama tuturor Bisericilor si pentru Biserica Ta cea Sfanta, raspandita in toata lumea". In continuare, dipticile, care cuprind si numele episcopilor ador­miti, incep cu Sfantul Iacob, primul episcop al Ierusalimului.

In afara de dovezile interne, care ne dau indicatii indirecte, privitoare la autorul si locul unde se savarsea liturghia Sfantului Iacob exista si dovezi externe in sprijinul autenticitatii ei.

Din mentiunile pe care le face calugarita spaniola Eteria, care descrie slujba de la Ierusalim, unde ea a stat in jurul anilor 393-396, se constata ca randuiala liturghiei descrisa de ea nu putea fi alta decat cea a Sfantului Iacob. La aceleasi concluzii ajungem daca ne referim la Catehezele mistagogice ale Sfantului Chiril al Ierusalimului, care explica liturghia in uz la Ierusalim in vremea sa.

Exemplele amintite, precum si randuiala liturghiei descrise in Consti­tutiile Apostolilor, liturghie cunoscuta sub denu­mirea de "liturghia clementina", dovedesc ca toti acesti autori se refera tocmai la liturghia Sfantului Iacob, care se oficia pe atunci mai peste tot in rasarit, pana in secolul al V-lea, cu mici variante locale de amanunt.

Fixarea in scris a liturghiei Sfantului Iacob s-a facut in a doua juma­tate a secolului al IV-lea, cand ea se bucura de o larga raspandire. De atunci inainte, ea incepe sa fie inlocuita treptat, prin alte liturghii rasaritene, mai noi, derivate din ea, indeosebi prin liturghiile dezvoltate la Bizant si in Asia Mica, la Cezareea Capadociei, liturghii numite "bizantine" si puse sub numele Sfintilor Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare. Ea se mai folo­sea inca la Locurile Sfinte prin secolul al IX-lea cand Carol Plesuvul scria calugarilor din Ravena ca a asistat la oficierea unei liturghii din Ierusalim, compusa de Sfantul Apostol Iacob. Larga ei intrebuintare, ca si vechimea ei, rezulta din faptul ca liturghia cu acelasi nume, pe care sirienii iacobiti o folosesc si azi ca principala in ritul lor nu este decat o forma evoluata a vechii liturghii a Sfantului Iacob.

Inca din secolul al IV-lea, liturghia Sfantului Iacob se oficia in doua limbi: greaca si siriaca. In mediul rural era tradusa in siriaca, iar la orase, unde era mai bine cunoscuta limba greaca, ea se oficia in greceste. Nu exista nici un manuscris al variantei siriace folosita la ortodocsi pana in secolul al V-lea si nici la monofiziti dupa separarea lor de Biserica, pina la varianta redata in scris de Iacob din Edessa, corifeul principal al sirie­nilor monofoziti. Opera acestuia reflecta, dupa parerea unor liturgisti, tendinta autorului de a imita forma greaca a liturghiei Sfantului Iacob.

In forma greaca ea se mai savarseste astazi o singura data pe an, la sarbatoarea Sfantului Iacob (23 octombrie), in Ierusalim, Cipru si Zante. Uzul acesta a fost restabilit mai intai in insula Zante, la 1886, de catre episcopul Dionisie Lata, iar la Ierusalim de catre patriarhul Damian, in 1900, si in cele din urma in Biserica din Cipru.

Din desfasurarea liturghiei Sfantului Iacob in ritul sirienilor iacobiti se poate constata marea ei asemanare cu liturghiile bizantine. Aceasta este o dovada a originii comune cu cultul ortodox si a ortodoxiei cul­tului acestei Biserici vechi orientale. Liturghiile Bisericilor Rasaritene sunt liturghii surori, fiind descendente din aceeasi mama - liturghia straveche a Sfantului Iacob, formata la Ierusalim si prezenta apoi la Antiohia. Numai prin originea lor comuna se poate explica unitatea de conceptie a liturghiei siriace a Sfantului Iacob cu cea a liturghiilor bizan­tine.

 Conceptia de jertfa si impartasirea credinciosilor in cadrul sfintei liturghii cu insusi Trupul si Sangele Mantuitorului sunt comune litur­ghiilor bizantine si celor ale iacobitilor sirieni. Atat in liturghia Sfantului Iacob din uzul iacobitilor sirieni, cat si in liturghiile bizantine gasim acelasi plan general: pregatirea darurilor, rugaciunile pentru sfintirea lor si impartasirea credinciosilor, cu rugaciunile obisnuite inainte si dupa cuminecare. Deosebirile se refera la unele practici cultice (ca de exemplu absenta celor doua vohoade si disparitia ecteniilor), precum si unele par­ticularitati de mica importanta, care sunt determinate de dezvoltarea in conditii istorice si nationale deosebite de cele in care s-au dezvoltat liturghiile bizantine. Puritatea doctrinei care se afla formulata in textul rugaciunilor din liturghia Sfantului Iacob din ritul sirienilor iacobiti (afara de pomenirea in diptice a unor corifei monofiziti, pe care sinoadele ecumenice i-au condamnat), constituie o nadejde ca ritul nu va fi o piedica prea grea in calea apropierii dintre cele doua Biserici. Diversi­tatea riturilor nu poate constitui o piedica in calea unirii Bisericilor, pentru ca ele au existat de vreme in Biserica crestina, fara sa pericliteze unitatea Bisericii.

• Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfanta Liturghie
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfanta Liturghie, cerul pe pamant
  Publicat in : Religie
• Raportul dintre Misterul Cultic si Sfanta Liturghie
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: