Maine , in Biserica Ortodoxa se va citi pericopa vindecarii slabanogului de la Scaldatoarea Vitzeda .Mantuitorul nostru, care il vindeca pe acest bolnav ce zacea de peste 38 de ani in boala , il avertizeaza pe acesta ca de acum incolo sa nu mai greseasca ca sa nu-i fie mult mai rau decat a fost . Deci exista o legatura clara dintre boala trupeasca , dintre suferinta si pacatele savarsite , repetate , nespovedite la timp si neandreptate .Vedem din fragmentul pe care o sa-l auzim citit maine in Sfanta Biserica , legatura aceasta dintre pacat si boala , dar si legatura intre suferinta si pocainta . Nu vreau acum sa insist asupra acestui fragment pe care il vom auzi citit maine , dar sa vedem cu totii ca aceasta suferinta a acestui om ce indura de foarte mult timp , s-a transformat in vreme de pocainta , o pocainta aratata prin rabdare multa si mai ales multa nadejde . Poate acest fragment ce se va auzi rostit maine , merita tratat separat prin incarcatura si invatamintele lui , dar poate asta pe un thread separat la Topicul Noul Testament ! O Duminica binecuvantata !

Ascultand evenghelia, m-am gandit ca e important ca moartea sa nu ne gaseasca in stare de paralizie sufleteasca! Acum avem sansa de a fi vindecati. Hristos ne asteapta sa ne ofere vindecarea. Deja am primit intrebarea Sa: Vrei sa fii sanatos? Vom raspunde precum slabanogul din evanghelie?

De multe ori, prin necazuri, prin suferinta, omul e ajutat sa iasa din starea de paralizie spirituala, sa vina intru sine. Si intorcandu-se la Cel ce este, va primi vindecarea, bucurandu-se de adevarata vietuire.

De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau (Ioan 5,14).

Sfantul Chiril al Alexandriei, comentand acest verset, afirma ca "din pricina pacatelor, Dumnezeu ii biciuieste pe oameni in chip felurit inca vietuind in trupuri si inainte de marea si tuturor aratata zi a Celui ce ii judeca pe toti.

Iar ca de multe ori, gresind si suparand pe Dumnezeu, suntem batuti, ne va marturisi preainteleptul Pavel, zicand: De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi mor. Ca daca ne-am judeca noi insine, n-am fi judecati. Iar fiind judecati de Dumnezeu, suntem invatati prin certare, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea".

Dupa cum remarca Parintele Staniloae, "e mai bine sa fie omul judecat si certat pe pamant, ca sa se indrepte, decat la judecata din urma, care ii va aduce celui ce nu s-a indreptat pedeapsa vesnica. De aceea, sa multumim lui Dumnezeu pentru certarile pe care ni le da cata vreme suntem in trup, ca sa ne pregateasca pentru neosandire la Judecata din urma".

Un articol bine venit pe site ! " Ce este pacatul "- Adrian Cocosila
 

"Unii spun ca caderea in aceleasi pacate vine din lipsa pocaintei potrivite si a indreptarii pe potriva pacatelor de mai inainte. Dar trebuie vazut daca tot cel ce n-a cazut in acelasi fel de pacat s-a pocait precum se cuvine.

Unii cad in aceleasi pacate, fie pentru ca s-au scufundat in adancul uitarii celor de mai inainte, fie pentru ca socotesc pe Dumnezeu iubitor de oameni, din iubirea lor de placeri, fie pentru ca nu mai au nadejde in mantuirea lor.
Iar daca unii nu s-ar dispretui, as spune ca si pentru ca nu izbutesc sa lege pe vrasmasul acesta, care ii stapanaste pe ei prin tirania obisnuintei" (Sfantul Ioan Scararul).

cum s-a transmis(se transmite) pacatul stramosesc(al lui Adam) ?

"Dumnezeu - spune Sfantul Simeon Noul Teolog - nu cere de la noi oamenii nimic altceva decat sa nu pacatuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslabita a chipului si a cinstei noastre de sus. Stand in acestea potrivit cu firea si purtand haina stralucita a Duhului, ramanem in Dumnezeu si Dumnezeu in noi, fiind dumnezeu si fii ai lui Dumnezeu prin infiere, insemnati cu lumina cunostintei de Dumnezeu".

Pornind de la cele marturisite de Sfantul Simeon, Parintele Staniloae spune ca "tine de firea noastra sa ne pastram in noi chipul lui Dumnezeu sau relatia cu Dumnezeu. Prin aceasta suntem fii ai lui Dumnezeu si dumnezei, dar nu nascuti din natura lui Dumnezeu, ci infiati de El prin harul si vointa Lui, dar si prin consimtirea si efortul vointei noastre. Tine de acordul activ al vointei noastre cu vointa lui Dumnezeu sa fim fii ai lui Dumnezeu, dar acordul acesta e cerut de firea noastra.

Sfantul Simeon nu cere intai fapte, ci intai iubire si incredere in Dumnezeu. Iar prin aceasta Insusi Dumnezeu e cu noi si in noi. Datorita acestui fapt, nu incercam sa implinim cu puterile noastre faptele legii, ci ne incredem cu iubire in Dumnezeu, Care ne da insa puterea sa iubim cu fapta".

Sfintii Parinti ne indeamna sa respingem momelile diavolului, sa ne ferim de pacatul cu gandul, aratand ca, de regula, gandului ticalos ii urmeaza fapta cea rea.
Si daca am avea in vedere faptul ca lui Dumnezeu nu-I sunt ascunse gandurile noastre, in suflet s-ar naste frica de El.
Iar cel ce are frica de Dumnezeu inceteaza a mai pacatui, conteneste a mai lucra contrar vointei divine.

Spune Cuviosul Isaia Pustnicul: "Sarguieste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, gandind ca iti poarta de grija si ca cele ce le graiesti intru inima ta sunt descoperite inaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi de pacatosi, care-s ca si tine, sa nu vada pacatele tale, cu cat mai mult trebuie sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate?

Iar din sfatuirea aceasta cu tine insuti vine inainte frica lui Dumnezeu. Si daca ramai in ea, ramai neclintiti in patimi. Si la tot lucrul pe care-l faci, sa ai pe Dumnezeu inainte si sa cugeti ca vede orice gand al tau, si nu vei pacatui niciodata".

"Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu, este călcarea legilor vieţii printr-un abuz de libertate. Păcatul e înfrângerea sufletului de către „eu”.

"Pacatul este o rana care ascunsa ochiului medicului, devine incurabila". Sf. Vasile cel Mare

Păcatul vine din orgoliu sau naivitate, iar noi suntem asemenea copiilor imaturi care aleargă după tot ce e dulce și colorat, fără a deosebi ce le face rău. Aceasta în faza când luăm primele doze, pe care le-am fi putut evita mai ușor. Apoi intervine obișnuința și ne este greu să ne lăsăm.

Nasterea pacatului
 

"Pacatul se naste asa, ca diavolul ispiteste pe om printr-o momeala care nu-l forteaza si ii arata inceputul pacatului, iar omul intra in vorba cu el din pricina iubirii de placere si a slavei desarte. Caci desi prin judecata nu voieste, dar cu lucrarea se indulceste si il primeste" (Marcu Ascetul, Despre cei ce cred ca se indrepteaza din fapte, in Filocalia I).

Important sa nu deznadajduim in lupta cu pacatul , sa nu ne predam , sa nu ne consideram invinsi , chiar si in clipele cele mai grele ale vietii noastre . Lupta cu pacatul , draga George , este continua , caci nu pot spune ca azi am biruit raul , si maine sa stau linistit fara pasare , caci ispititorul are si acest viclesug al sau sa-ti dea impresia ca l-ai invins si s-a departat de tine . Toata speranta si increderea sa ne-o punem in Dumnezeu , caci El este izbavitorul nostru , chiar daca uneori avem impresia ca ne-a parasit , dar El nu-si paraseste faptura niciodata !
Citeam de curand din Sfantul Chiril al Ierusalimului , si mi-a ramas un pasaj in minte care suna cam asa : " Pacatele tale nu vor birui vreodata marirea milostivirii lui Dumnezeu . Ranile tale nu vor depasi niciodata puterea lui tamaduitoare . Doar daruieste-te Lui prin credinta , marturiseste-ti patima , graieste si tu impreuna cu profetul David:
<<Marturisi-voi faradelegea mea Domnului>> , si atunci va urma ceea ce spune in continuare acelasi stih:
<<Si Tu , Doamne , ai iertat nelegiurea pacatului meu >>

Frumoase cuvinte! Intr-adevar, luptam cu pacatul pana la ultima suflare. Bine e ca cel ce sta, sa aiba grija sa nu cada, dupa cum citim in Scriptura; iar cel ce a cazut, sa-L strige cu putere pe Dumnezeu pentru a-l ridica.

Nu-L suparam atat de mult pe Dumnezeu pentru faptul ca suntem pacatosi, cat pentru acela ca nu vrem sa ne pocaim.
Nu exista boala pe care Dumnezeu sa nu o poata vindeca. Nu exista mort pe care Hristos sa nu-l poata invia.

E minunat ca Dumnezeu nu se scarbeste de noi, oricat de intinati sufleteste am fi. El nu ne intoarce spatele, oricat de multa rautate am acumula intru noi. Intr-o clipa ne poate da mantuirea. Intr-o clipa ne poate darui viata cea adevarata. Dar cu o conditie: sa ne dorim si noi asta.

Unele pacate sunt mari si le marturisim cu usurinta. Daca nu ni le amintim noi, ni le amintesc altii... Dar exista si pacate finute, de care nici nu ne dam seama si, daca nu cercetam un indreptar de spovedanie, nici nu ne dam seama ca am pacatuit.

Am cumparat de mult un astfel de indreptar , ce continea cam 400 de "abateri ", sa le spun astfel . Am stat eu cumintel , am citit , si am zis : " sa incep a le incercui , ca de sa nu le uit".Am tot incercuit , si iar am incercuit , si la final am constatat ca totul era invaluit in cerculete , peste cerculete ! Mai , mi-am zis , sa mai tai din cerculete , ca-i prea de tot ! Dar , vai , de mai zaboveam nitel , pe toate le incercuiam !
Acum , nu stiu ce sa spun , dar grea e contabilizarea asta , adica nici prea , prea , dar nici , foarte , foarte . . . Sa ne ierte Dumnezeu pe toti ! Amin!+

Pe aceasta tema am citit o istorioara. Un calugar athonit era bucuros ca nu mai face pacate si i-a spus aceasta altui calugar mai experimentat. Desigur cel dintai s-a gandit ca nu mai face pacate mari. Cel de-al doilea i-a atras atentia ca si pacatele mici, cat boabele de nisip, pot innegri haina Botezului, de aceea i-a spus:
,, - Nisipul, frate, nisipul!"

E mare lucru ca omul sa isi vada propriile pacate, mari si mici. Vederea acestora e primul pas spre descotorosorea de ele, e inceput al pocaintei.

"Fericit esti, frate, daca simti peste tot ca ai pacate. Caci cel ce le simte, fara indoiala ca se si scarbeste de ele si se desparte de ele. Si a le simti si a cere ajutorul de la Parinti prin Rugaciunile lor catre Dumnezeu pentru a se izbavi de ele si de chinurile vesnice ce asteapta pe om pentru ele, e o parte a pocaintei" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrieri duhovnicesti, raspunsul 498, Filocalia XI).

Păcatul reprezintă murdăria sufletului.
Aşa cum noi ne spălăm de murdărie, aşa trebuie să ne spălăm şi de păcate prin spovedanie.
Trebuie să ne facem templu al Sf. Duh, şi pt. ca Sf. Duh să vină întru noi aşa cum spunem în rugăciunea Împărate Ceresc trebuie să fim curaţi sufleteşte.

"Veninul pacatului adunat in noi fiind mult, e nevoie si de foc mult care sa-l curete prin lacrimile pocaintei si prin durerile fara de voie ale caintei si prin cele de bunavoie ale nevointei. Fiindca de petele pacatului ne curatim prin osteneli de bunavoie sau prin necazuri fara de voie. Daca premerg cele de bunavoie, nu vin cele fara de voie. Dar daca nu lucreaza cele de bunavoie curatirea partii din launtru a paharului si a blidului, implinesc, in chip mai aspru, cele fara de voie readucerea noastra la starea straveche. Asa a randuit Facatorul" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, c.9, in Filocalia VI).

"Cel ce a slujit pana la saturare placerilor trupului si faptelor lui, are trebuinta si de saturarea cu ostenelile nevointei, in sudorile grelei patimiri. In felul acesta, vei alunga saturarea prin saturare, placerea prin durere, tihna prin ostenelile trupului si vei afla saturarea veseliei si a bucuriei spre odihna.

Prin aceasta te vei desfata si de curatia bunei miresme si a nevinovatiei si te vei bucura de placerea de negrait a roadelor nemuritoare ale Duhului. Caci si in cazul petelor de pe haine obisnim sa folosim mijloace potrivite cu ele pentru curatirea lor, cand sunt stricate rau de pete" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta intai a capetelor despre faptuire, c.86, in Filocalia VI).

Teodor al Edessei spune ca "nimenea dintre noi nu e in stare sa biruiasca cu de la sine putere uneltirile si mestesugirile celui viclean, ci cu puterea nebiruita a lui Hristos. Deci in zadar s-au amagit cei ce se mandresc, laudandu-se ca au desfiintat pacatul prin nevointele savarsite de ei si prin voia lor libera.

Acesta nu poate fi desfiintat decat prin harul lui Dummnezeu, ca unul ce a si fost omorat prin taina de pe cruce. De aceea si luminatorul Bisericii, Ioan Gura de Aur, zice ca nu ajunge ravna omului, daca nu se bucura si de revarsarea ajutorului de sus, dar iarasi ca nu castigam nimic din revarsarea harului de sus, daca nu este ravna.

Acestea amandoua le arata Iuda si Petru. Cel dintai bucurandu-se de mult ajutor, n-a folosit nimic, fiindca n-a adus cele ale sale. Iar Petru, cu toate ca a ravnit, fiindca nu s-a bucurat de niciun ajutor, a cazut.
Din acestea doua se tese virtutea. De aceea va rog nici sa dormiti, aruncand totul asupra lui Dumnezeu, nici sarguindu-va, sa nu socotiti ca dobanditi totul prin ostenelile voastre (O suta de capete foarte folositoare, c.68, Filocalia IV).

Măi domnule, dar am impresia că mie o să mi se întâmple fix ca lui Iuda şi petru la un loc, adică:

-primind totul mură în gură de sus ca Iuda, nu voi folosi totuşi nimic din lene şi prostie şi mândrie,
-şi ca Petru, având râvnă maximă, voi ajunge să mă laud cu ale mele, cu fărădelegile mele, căci asta caută omul cel învârtoşat, ca un adevărat fiu nu a lui Dumnezeu ci al lui Iona.

Astfel că mă aştept ca un Petruida Iscariboteanul să încep să pun botul la gLumele cele spurcate, să apăs butonul roşu ca să-mi iasă corajul la lumină pentru ca să îndrăznesc să dau cu jula şi să fur poftelelele unor bandiţi... şi după să încep să mă semeţesc dând lecţii şi închinându-mă la nimic şi la nimeni şi la niciodată şi la nicivorbă...

Ce poate fi mai trist şi mai amar decât să te întorci acolo de unde ai plecat: în Ninivezi Sodoma şi Gomora.

Aşa că vai de tine Horazine şi vai de tine Betsaido... căci cauţi mereu să poţi face minuni deşarte... c e arte? Păi arte marţiale şi joiale, fireşte, din fire trupească şi nu duhovnicească.

Ţi se va zice Kaaput... trust... in mee.

"Cand ne aflam in pacat, ne aflam intr-o stare contrara firii, mostenita de la Adam. Cand facem voia lui Dumnezeu, ne-am ridicat in starea conforma firii omenesti, proprie lui Hristos.

Firea noastra asumata de Hristos si partasa de puterile ce-i vin din El ca Persoana dumnezeiasca este readusa in ceea ce-i propriu ei. Precum e propriu trupului sa respire aerul curat, asa e propriu firii omenesti sa se hraneasca cu puterile dumnezeiesti. E propriu firii noastre sa se bucure de ajutorul dumnezeiesc si sa aiba constiinta despre aceasta" (Parintele Dumitru Staniloae).

"Sa nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici sa iesi din lupta. Ci stai barbateste si, cu siguranta, ingerul care te pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta e usor de tamaduit cat inca e proaspata si calda. Dar cele invechite, neingrijite si invartosate, au nevoie de multa osteneala, de fier, de brici si de focul ce le insoteste pentru vindecare" (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul V, c.12, Filocalia IX).

Asa-i , caci pe cele marunte nu le mai socotim , din obisnuinta , ni se par firesti repetandu-le la nesfarsit ! Pai , clevetirea , o minciunica mica , scapa orice muritor , si atunci ni se par firesti astfel de "mici" pacate , uitand ca tocmai din ele se nasc cele mari !

Sfantul Nectarie de Eghina :Despre pacat
 

De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii pentru ca toti au pacatuit in el.(Rom.5:12)

Pacatul si moartea sunt urmari infricosatoare ale faradelegii si ale neascultarii si consecinta robirii libertatii morale a omului.Cel dintai om, lasandu-se inselat, mai intai a lepadat sfatuirea glasului launtric, al ravnei pentru pazirea poruncii dumnezeiesti, mai intai si-a robit libertatea morala sugestiilor diavolului, socotindu-le pe acestea mai mari decat propria lui vrednicie si tindere spre bine; a supus, ca unul care are voie libera, pe cele mai bune sfatuitorului celui rau, ca unuia mai inalt si mai intelept si, ascultand ca un rob de cel chipurile mai inalt a incalcat dumnezeiasca porunca spre a carei pazire tindea si o cauta.Daca Adam, ca fiinta libera si independenta, nu si-ar fi supus diavolului libertatea lui morala, niciodata nu ar fi incalcat dumnezeiasca porunca.Asadar pacatul si moartea sunt consecinte ale robirii morale a omului.Robirea morala este, asadar, cel mai mare rau, ca una care a adus pacatul si moartea, adica denaturarea chipului dumnezeiesc si stricarea sufletului si a trupului.
Pacatul este un mare rau, fiindca slabanogeste sufletul, seamana semintele bolii, il dizolva si il distruge si la urma ii gateste moartea.Asa cum bolile distrug trupurile si omoara, la fel si pacatul face sufletului.Sufletul slab ingreuiat de patima, se clatina pururi si nu poate privi catre cer niciodata si este cu totul neputincios sa isi atinteasca ochii spre lumina adevarului.Despre starea de boala a sufletului din pricina pacatului iata ce spune dumnezeiescul Gura de Aur:
"Asa cum cei bolnavi isi feresc ochii de lumina materiala, din pricina slabirii vederii, si asa cum se intorc de la principiile sanatoase, la fel si cei bolnavi cu sufletul, infierbantati de patima, nu pot sa-si atinteasca ochii cugetului catre lumina adevarului."(Comentariu la FACERE, Sf.Ioan Gura de Aur)"caci la fel si porcii se pleaca la cele de jos si se apleaca spre pantece si se tavalesc in noroi si nu simt ca se umplu de cea mai groasa tina."(Sf.Ioan Gura de Aur, Selectii din diferite lucrari)Si Sfantul Clement al Alexandriei zice:"Sa ne temem de boala nu a trupului, ci de pacate, din pricina carora este boala"(Din cuvintele profetice)La fel spune si cantarea:"Din pricina multimii pacatelor mele slabeste trupul meu, slabeste si sufletul meu".(Canonul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu).De asemenea si Marele Vasile, tot ca slabiciune a sufletului caracterizeaza pacatul, zicand:"Agricultura schimba alcatuirea plantelor, iar grija cea dupa virtute pentru suflet poate sa stapaneasca feluritele slabiciuni"(Omilii,Despre rodul pamantului).dar si Domnul ii priveste pe pacatosi ca pe niste bolnavi, fiindca si zice:Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.Boala sufletului este mult mai grea decat cea a trupului si mai primejdioasa, fiindca in timp ce una duce la moartea trupului muritor, cealalta duce la moartea sufletului vesnic, plata pacatului este moartea, si mai mare decat moartea , fiindca duce la despartirea de Dumnezeu.Si se desparte de Dumnezeu fiindca, potrivit cu cele spuse de Sfantul Evanghelist Ioan, oricine savarseste pacatul este de la diavolul.Caci de la inceput diavolul pacatuieste spre aceasta, de aceea nu este nici o impartasire a luminii cu intunericul.(Cor 6:14)Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca pacatul se savarseste din lipsa fricii de Dumnezeu si ca duce in adancul iadului.Dar ne sfatuieste sa ne departam de pacat, zicand:"Lasa-te de pacat, caci faptul de a pacatui este omenesc, dar a ramane in acestea este cu totul dracesc"(Sf.Ioan Gura de Aur, Catre monahul Teodor).Dar fiindca desfatarea de pacat este vremelnica si pentru ca dupa aceasta urmeaza multa intristare, zice:"In acest fel este pacatul: mai inainte de a fi savarsit, il imbata pe cel stapanit de el, iar dupa ce este savarsit si faptuit, atunci se opresc si se sting cele ale placerii si apoi sta inainte gol invinuitorul, avand rolul unui calau public, care, zdrobindu-l pe cel ratacit, cere cea mai de pe urma pedeapsa, apasandu-l mai greu decat orice povara".Si in alta parte:"Caci nimic nu este atat de greu de purtat precum natura pacatului, nimic nu ne da atata chin precum felul rautatii si ratacirile.Pentru aceasta Hristos a zis celor ce traiesc in pacate:Veniti la Mine, cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi, caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara(Mt.11:28-30)Pentru aceasta si un alt parinte zice:"Ce este mai greu si mai vatamator decat pacatul, dupa cum, dimpotriva, ce este mai usor si mai folositor decat virtutea?"Caci pacatul, asa cum este scris in Pilde, ranindu-i pe multi(Pilde 7:26) ii arunca in osanda, cel fara de lege este prins in laturile faradelegilor lui(Pilde 5:22)Iar virtutea, pe cei ce o lucreaza ii face vii si ii duce la inaltime, dupa cum zice autorul Pildelor:pom al vietii este tuturor celor ce o stapanesc(Pilde 3:18).
Pacatul corupe dumnezeiasca frumusete a chipului, atat a sufletului, cat si a trupului si il face urat nevrednic, fiindca, asa cum spune Marele Vasile:"Asa cum sunt umbrele pentru trupuri, asa sunt pacatele pentru suflete: le insotesc pretutindeni, dand la iveala faptele".
Pacatul departeaza pe ingerul pazitor al sufletului si preda sufletul si trupul in stapanirea diavolului, fiindca, precum iarasi zice Sfantul Vasile cel Mare, "Caci asa cum fumul alunga albinele si mirosul urat alunga porumbeii, la fel si pe ingerul pazitor al vietii noastre il izgoneste pacatul cel urat mirositor, vrednic de plans"
Pacatul alunga orice sfiala si ii face fara rusine pe cei ce pacatuiesc prin intunecarea mintii lor.Despre nerusinarea pacatului, dumnezeiescul Ioan Gura de Aur spune:"Pacatul, pana ce se savarseste, are oarecare rusine.Dar, dupa ce s-a savarsit cu fapta, atunci ii face cu totul fara de rusine pe cei ce il lucreaza".
"Pacatul, zice acelasi dumnezeiesc parinte, este maica smereniei, iar intoarcerea de la pacat, smerenia insasi".Una inalta si duce sus, celalalt coboara si smereste, una duce in ceruri, iar celalalt in adancul iadului.Si iarasi:"Daca deci pacatul este vatamator pentru cel ce il savarseste, atunci pentru ce ramai in cele destrugatoare?Nimeni cautand sa inghita fierea, nu o aduna iarasi pe aceasta inmultit dintr-un trai rau si nepedepsit".Si Sfantul Marcu adauga:"Pacatul este foc ce arde si orice vei adauga la el il vei aprinde si mai mult"."Se pare ca pacatul este ca o piedica ce opreste cugetul bun al lui Dumnezeu sa fie intru noi"."Pe cei ce slujesc pacatului ii asteapta intristarea si munca gheenei".Pentru aceasta ca de fata sarpelui fugi de pacat; de te vei apropia de el, te va musca;dinti de leu sunt dintii pacatului, care omaoara sufletele oamenilor.
Necuratia sufletului, Sfantul Ioan Gura de Aur o numeste pacat:"Este mai bine sa fii murdar de noroi decat de tina pacatelor".Asa cum viermele roade din lemn si mananca lemnul si mananca si lana, avand de la sine insusi inceput , la fel si intristarea si moartea sunt nascute din pacat si consuma pacatul."Si iarasi:Sabie cu doua taisuri este pacatul(Intelep.Sir.32:3)


http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1607.htm

Sf. Ioan Damaschin
 

Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile care sunt acestea: neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea, de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care e maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea. Iar patimi trupeşti sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beţia, mâncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăţia, amestecarea sângelui (incestul), stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele şi toate patimile urâte şi potrivnice firii, furtul, jefuirea celor sfinte (sacrilegiul), hoţia, uciderea, orice moleşie trupească şi bucurie de voile trupului mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, uşurătatea, moliciunile, înfrumuseţările, vopsirea feţei, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua şi pătimaşa întrebuinţare a lucrurilor dulci ale lumii, viaţa iubitoare de trup, care, îngroşând mintea, o face pământească şi dobitocească şi nu o lasă niciodată să tindă spre Dumnezeu şi spre lucrarea virtuţilor. Iar rădăcinile tuturor patimilor acestora şi, cum ar zice cineva, cele dintâi pricini ale lor sunt: iubirea de plăcere, iubirea de slavă şi iubirea de argint, din care se naşte tot răul. Dar nu săvârşeşte omul nici un păcat, dacă nu-l biruie şi nu-l iau în stăpânire mai întâi aceşti uriaşi puternici, cum zice preaînţeleptul între asceţi Marcu, adică uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Iar pe acestea le naşte plăcerea, odihna, iubirea slavei de la oameni şi împrăştierea...

http://www.filocalia.ro/sfintii-desp...Ioan_Damaschin

Pacatul antreneaza intreaga noastra fire
 

Raul e molipsitor! E lucrarea unui duh necurat, in sufletul si trupul nostru, cu voia si participarea noastra. Pacatul antreneaza intreaga noastra fire si ne face sa traim o multime de senzatii, emotii, reprezentari. Fiecare dimensiune a acestui complex de trairi are undele ei, vibratiile ei si se propaga in jur si cautand sa se comunice cuiva.

Viata omului e traita de fiecare persoana in parte, dar se si impartaseste, prin firea una, si celorlati, in functie de puterea de vibratie a trairii respective. De exemplu, rugaciunea, insotita intotdeauna de puterea lui Dumnezeu cea necreata, ajunge pana la marginile lumii in timp si in spatiu.

Vorbele goale, in desert, au o putere mai mica. Ajunge sa nu le dai atentie si scapi nevatamat... Dar blestemul, ocara, pornografia, hulirea – fapte, cuvinte sau ganduri potentate de puterile duhurilor intunericului - au o raza si o influenta mult mai mare si fiecare altfel in functie de puterea duhului respectiv si a vulnerabilitatii celor atacati. Avem insa o mare stiinta dumnezeiasca prin care putem sa nu fim vulnerabili...

Demonii „specializati” pe desfrau, mai ales pe formele impotriva firii, sunt dintre cei mai puternici pentru ca ei ataca viata omului, darul lui Dumnezeu cel mai de pret. Si vulnerabilitatea omului e mai mare aici pentru ca e mai ispitit de ce nu „are voie”! Sau pur si simplu e vulnerabil din nestiinta, sau din prostie, cum se spune la mine in sat: crede ca poate incerca o data, sa vada cum este. Numai o data! Si vrajmasul ii mai da si asigurari ca poate renunta oricand...

Senzatia de placere e foarte puternica, e paralizanta pentru constiinta si-l poate inrobi pana la indobitocire daca nu a apucat sa guste din bucuria spirituala de a fi om, de a iubi si de a fi iubit, de a pretui si de a fi pretuit, de a avea o misiune pe lume si de a se bucura liber de darurile vietii de acum si din veci. Numai omul poate avea putere impotriva placerii. Dar numai daca devine om si nu cade in cea de dobitoc. (Maica Siluana)

Raul e molipsitor, dar si binele e molipsitor!:6:

"Că tot darul cel bun şi desăvârşit de sus este, coborând de la Tine, Părintele luminilor, şi Ţie slavă înălţăm..."

Lepra este contagioasă, dar oare și sănătatea?

Pacate sub forma virtutilor
 

"Sunt mai primejdioase si mai greu de lecuit pacate care par a se ivi sub forma virtutilor si sub chipul lucrurilor duhovnicesti, decat acelea care se nasc pe fata, pentru placerea trupeasca. Acestea din urma, ca niste boli care se vad de departe, se recunosc usor si se pot vindeca, pe cand cele mentionate mai inainte, acoperindu-se sub vesmantul virtutilor, raman netratate si-i fac pe cei molipsiti de ele sa sufere fara speranta mai mult timp si in chip primejdios".
Sfantul Ioan Casian

In primul rand pacatul ne desparte de Dumnezeu si devenim niste exilati , departe de Dumnezeu, suntem "morti in greselile si pacatele nostre "pe care le-am savarsit (Efeseni 2:1).Aceasta si explica nelinistea continua a omului modern si adeversc spusele Sfantului Augustin :„Pentru Tine insuti ne-ai creat Tu, iar inimile noastre sunt nelinistite, pana nu se odihnesc in Tine”. . .
Robia pacatului este cea mai grea , insasi Mantuitorul spune in Ioan 8:32-34 : " Adevarat , adevarat va spun. . . , ca oricine traieste in pacat , este rob al pacatului ", iar Apostolul Pavel in Epistolele sale arata in multe locuri aceasta stare de robie << Ati fost robi ai pacatului >>sau <<Noi toti odinoara traim in poftele pamantesti , cand faceam voile firii noastre pamantesti si ale gandurilor noastre >>( Efeseni 2:3 ) , si exemplele pot continua unde se pune accentul pe robia pacatului : <<Si noi eram odata fara minte , neascultatori , rataciti , robiti de tot felul de pofte si placeri >>( Tit 3;3 ) .
Robia pacatului este grea , apasatoare , duce precum am spus la neliniste si multa tulburare launtrica .
Apostolul Iacov vede un alt pericol , trecut cu vederea de noi in multe cazuri, pericolul omului limbut , galcevitor , barfitor , sau cum vreti dvs. sa-i spuneti . Oare cati dintre cei care merg sa se spovedeasca nu spun : am clevetit , am barfit . . . , ne-a devenit deja ceva obisnuit , banal , dar grav daca stam bine in a analiza. Iata ca Apostolul spune la un moment dat ca daca cineva "nu gresese in vorbire , este un om desavarsit , si poate sa-si tina in frau tot trupul " . Vedeti cum se leaga , cum exista un lant al pacatelor , si din pacate mici se nasc cele mari . In alta parte spune atat de adevarat ca << limba este un madular mic , si se faleste cu lucruri mari >>. Ap. Iacov spune atat de adevarat , ca noi oamenii am reusit sa imblanzim multe fiare de pe pamantul asta , dar , spune el : <<dar limba nici un om nu o poate imblanzi >>
Fara ajutorul Lui , nu putem iesi din acest lant al pacatelor , dar lipsa de vointa este numai si numai a noastra .
Avem nevoie de doctor , avem nevoie de El , caci << Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti , ci pe cei pacatosi >>( Luca 5:31-32 )
Un an nou cu impliniri si pacate din ce in ce mai putine !
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

O nelamurire si o intrebare
 

Ce este pacatul? unde gasim o definitie corecta?

In catehisme. De exemplu, Catehismul de la Baltimore:
52. Î: Ce sunt păcatele actuale?
R: Păcate actuale sunt orice gând cu voinţă, cuvânt, faptă sau omisiune care sunt contrare legii lui Dumnezeu.
http://www.catehism.ro/cb_Lectia06.htm

Catehism ORTODOX
 

Doctore, să dai link din aşa zisul vostru catehism eventual pe pătratica specifică papistasilor.

un raspuns
 

Am citit cele de mai sus dar, am completat si cu ce se zice in Sfanta Carte in epistola Sfantului apostol Pavel catre Romani la capitolul 7 cu versetul 7 unde spune

7 Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul,decât prin Lege. Căci n-as fi stiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu poftesti!

Asa ca, Legea celor zece porunci sau decalogul imi descopera pacatul sau faradelegea..Asa e?

tristetea in randul patimilor principale
 

Pentru ca ai amintit de un Sfant mult drag mie , recomand citirea despre un pacat mai putin discutat sau mai putin bagat in seama , cel al tristetii !
Patima tristetii la Sfantul Ioan Casian


Sfintii Parinti incadreaza tristetea in randul patimilor principale care muncesc si il stapanesc pe om. Spre deosebire de toate celelalte patimi tristetea paralizeaza inima si o face incapabila de a mai simti orice bucurie. Cel stapanit de tristete isi pierde interesul pentru activitati obisnuite, chiar si pentru cele care pana atunci ii erau placute. Aceasta incremenire l-a facut pe Talasie Libianul sa defineasca tristetea ca fiind lipsa placerii - fie a celei dupa Dumnezeu, fie a celei dupa lume", iar Sfantul Ioan Casian spune ca "pe cel ce l-a cuprins, ea il zdrobeste sufleteste, paralizand orice sarguinta si dorinta de mantuire".

Spre deosebire de toate celelalte patimi care prin definitia lor urmari a satisface placerea sufletului, tristetea este singura care refuza sa aduca aceasta placere, ea aducand direct durerea. Astfel scria si Evagrie Ponticul "toti dracii (patimile - n.ns.) fac sufletul iubitor de placeri, numai dracul intristarii nu primeste sa faca aceasta, ...uscand prin intristare orice placere a sufletului".

Tot pentru a arata efectele devastatoare pe care le are tristetea asupra inimii, Sfantul Ioan Casian foloseste urmatoarea comparatie: "ca molia pentru vesminte si cariul pentru lemn, asa este vatamatoare tristetea pentru inima omului". Altfel spus, tristetea mananca inima omului. Nu se poate sa existe om care sa nu fi simtit cum i se topeste inima din cauza durerii provocate de tristete, sa nu fi simtit cum i se rupe sufletul in doua si nimeni nu l-ar mai putea scoate din acea stare. Descartes, descriind tristetea, scrie: "simtind in jurul inimii ca un fel de lanturi care o strang"; caci durerea, asemenea unor lanturi, sufoca inima omului.

Starea omului care e incercat de o astfel de patima este putin placuta. Acum, plecand de la observarea vietii omului, presarata din cand in cand cu bucurii si tristeti, imi pun urmatoarea intrebare: asa trebuie sa se desfa*soare o viata de om, care mai e si crestin? Si cum ramane cu indemnul Sf. Ap. Pavel: "bucurati-va pururea" (Filip. 4, 4)? E posibil asa ceva? Cel fel de bucurie e aceea?

Sa vedem ce raspunsuri si ce mod de indreptare intalnim la Sfantul Ioan Casian asupra acestei patimi.
Iata linkul cu cele de folos :

http://www.crestinortodox.ro/editori...ian-70062.html

Sfântul Maxim spune, în acelasi sens: “Tristetea si ranchiuna merg mâna-n mâna. Daca, deci, sufletul care încearca tristete atunci când îsi imagineaza chipul unui frate, aceasta e dovada ca îi poarta ranchiuna”.

Cineva imi spunea odata , ca daca nu ar fi existat pacatul , n-ar fi existat nici rugaciunea , nici biserica , si mai nimic din scrierile Sfintilor Parinti !
Ma rog , aceasta era parerea amicului meu, dar aceasta parere am auzit o sub o forma sau alta la mai multi , chiar si "acuzatia" ca Dumnezeu a lasat cadera in pacat sa se produca , pentru a fi mai apropiati de El si a ne arata cat de mici si neputinciosi suntem fara El . Este si acesta "un punct de vedere" , dar sunt convins ca lumea aceasta era complet altfel fara pacat si omul era pana la capat indumnezeit , nu mai apropiat de Dumnezeu , ci chiar indumnezeit , indumnezeire pe care ne-o dorim intr un FINAL si noi , caci alta alternativa n-o vad nici eu !
Doamne ajuta !