Cuvantul grecesc pentru pacat este "amartia“, si are sensul de ratacire, de mers intr-o directie gresita si anume, pe calea mortii si nu a vietii. Pacatul nu consta in incalcarea unor norme etice, ci in instrainarea de viata cea adevarata. Prin pacat, omul demisioneaza intr-un mod liber din posibilitatea partasiei la viata dumnezeiasca. Astfel, pacatul este un esec existential, un esec al persoanelor neinstare sa-si atinga tinta, dupa cum sustine Christos Yannaras.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca pacatul este un mod de existenta «impotriva» existentei, contra naturii, deoarece fragmenteaza si corupe natura.
Atunci cand vorbim de pacat, trebuie sa avem in vedere atat pacatul protoparintilor, numit si pacat stramosesc, transmis prin nastere tuturor urmasilor lui Adam, cat si pacatul personal pe care il savarseste fiecare om prin vointa proprie. Referitor la pacatul stramosesc, trebuie sa afirmam ca Adam si Eva prin pacatul lor au imbolnavit natura umana. Iar noi venind din aceasta natura, mostenim pacatul stramosesc.
Adeseori ne spunem, de ce trebuie sa ne nastem din aceasta natura? De ce nu primim de la Dumnezeu o existenta curata? La aceste intrebari putem raspunde: daca am accepta sa venim la existenta intr-un mod separat, ar fi insemnat ca Dumnezeu sa nu-i mai fi lasat lui Adam posibilitatea de a avea copii. Astfel, planul creatiei ar fi fost anulat. Iar a aduce pe fiecare om la existenta, detasat de comunitate, ar fi insemnat sa creeze o fiinta lipsita de spiritualitate.
Insa, nu trebuie sa-i invinuim pe stramosi pentru pacatul pe care il savarsim, caci noi cadem in pacate de buna voie. Amintim ca pacatul stramosesc ne este sters prin Botez.
Pacatul este o lucrare contra firii. Sfantul Antonie cel Mare spune: "Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a manca, ci a manca nemultumind, fara cuviinta si fara infranare. Caci esti dator sa-ti tii trupul in viata, insa fara nici un gand rau. Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu pizma, cu mandrie si cu pofta... Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste, cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva voii lui Dumnezeu".
Pacatul nu este o fatalitate. Omul are putere sa lupte impotriva lui. El trebuie sa se fereasca de insotirea cu gandul pacatos, ca acesta sa nu zaboveasca in el. Sa ne fie clar, nu trebuie sa ne temem de pacate si nici de recunoasterea lor. Dimpotriva, trebuie sa ne temem de nerecunoasterea si repetarea lor.
Adrian Cocosila
Aboneaza-te la newsletter
-
Cezar MihaiPostat la 2011-06-16 23:39
Din nefericire ne aflam sub povara si inraurirea pacatului inca de la nastere. Si asa vom ramane toata viata, si vom muri in pacatele noastre daca nu-L vom primi pe Hristos ca Mantuitor si Izbavitor.
Hristos ne spune sa luam jugul Lui pentru ca la jug intotdeauna vor trage doi si nu unul.
Acceptand jugul lui Hristos, vom avea pe tot parcursul vietii ajutor in infruntarea pacatului. Pentru ca numai Dumnezeu ne indreapta viata, iar fara El nu putem face nimic.
-
andriesei florentinaPostat la 2011-04-29 23:19
F.frumos articol.Nu stiu,nu vreau sa gresesc cu ceva,imi spun doar parerea,locuiesc printre straini dar în acelasi timp prin sute de crestini ortodocsi. Si dintre aceste sute de crestini în noaptea Sfanta de Înviere daca am fost 20. Stim cu totii ca daca oamenii nu vin la Sfanta Biserica,ajunge de cade în ghearele satanei.De aceea ne-a lasat Dumnezeu loc de adapost Sfanta Biserica, cu toate darurile de sfintenie.
Suntem cu totii pacatosi,mai mult sau mai putin,fiindca nu se poate sa nu vina prilejuri de pacatuire,de ispite si cadem,si vom cadea mereu,dar tocmai ptr ca suntem crestini trebuie sa stim si sa ne ridicam.
Sunt care traiesc linistiti,mereu pacatosi,mereu neîndreptati,stau si cu un picior în groapa dar nu cauta un preot,nu cauta casa Domnului , nu cauta glasul Evangheliei ca sa le fie de folos trupului si sufletului.
Oare nu toti avem nevoie de lumina vietii?
Camasa lui IISUS e rupta în multe parti. Diavolul seamana multa zazanie si exista multa ratacire,exista nestiinta religioasa si nu se cunoaste adevarata credinta ortodoxa.
E greu dar nu imposibil sa-ti formezi inima ptr virtuti crestine,dar ca sa nu te tii de viata duhovniceasca, de sfintenie si legile lui Dumnezeu pe care ni le-a lasat spre binele nostru si sufletul nostru,atunci, înseamna ca esti cu totul si cu totul ”fuori luogo”- departe de Dumnezeu.
-
Magdalena SovaPostat la 2010-11-23 22:59
Importanta tema pacatului mai ales acum in perioada postului. Asa cum s-a spus e foarte usor sa cadem, foarte greu sa ne ridicam, e iarasi usor sa recadem si mult mai greu sa ne ridicam din nou. Cu cat cadem mai adanc cu atat urcusul devine mai anevoios, personal cred ca etapa cea mai grea este cea in care alterneaza foarte repede caderea, ridicarea, recaderea, ridicarea deoarece echilibrul nostru sufletesc este zdruncinat intr-un ritm rapid si astfel lupta devine mai greoaie.
Privitii pe monahi si maicute ce chip luminos au, parca nu au nicio grija. Stiti ca ei au depasit lupta aceasta demult si au cararea lina spre MANTUIRE. De aceea îi rugam sa se roage sa ne fie usoara urcarea dupa fiecare cadere si poate intr-o zi din BUNATATEA LUI CEA SFANTA sa ne ierte si sa gustam si noi oamenii lumesti din MANTUIRE.DOAMNE AJUTA!
-
florentina-vasilena danciuPostat la 2010-11-23 16:52
Doar atat as dorii sa spun si eu si anume ca in zilele noastre cel mai mare pacat in care zilnic majoritatea suntem tentati sa cadem,este INDIFERENTA,ceea ce se spunea de mult ca doare foarte mult acum a ajuns sa ne schimbe treptat incat ajungem sa nu mai simtitm bucuria vietii,darul de pret primit de la Dumnezeu...tot ce mai putem spune e ca timpul trece prea repede,nu ne mai ajunge,insa uitam un lucru notiunea timpului a existat dintotdeauna doar ca omul isi petrecea timpul altfel....PACATUL...MANTUIREA...omul are mereu de ales.
-
Gabi EstasPostat la 2010-11-23 15:05
"Doamne si Stapinul vietii mele, duhul trindaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapinire si al grairii in desert nu mi-l da mie;
Iar duhul curatiei, al gindului smerit, al rabdarii si dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osindesc pe fratele meu, ca binecuvintat esti in vecii vecilor. Amin"
Rugaciunea de pocainta a Sfintului Efrem Sirul
-
Rodica MurariuPostat la 2010-11-23 13:45
Cu voia si fara de voia noastra, uneori cadem in pacat- e atat de usor sa aluneci- dar nu intarzia sa te ridici, daca ai cazut! Dragostea permanenta fata de Dumnezeu, gandul la Dumnezeu, respectul si iubirea fata de aproapele sunt motive temeinice pentru a merge pe calea cea dreapta."Toate imi sunt cu putinta, dar nu toate imi sunt de folos spune Sf. Ap. PavelSfaturile Sfintilor Parinti, ale preotilor nostri sunt ca nectarul- ramane doar sa culegem aceste daruri ale dragostei si sa inmultim cu folos cele primite, sa le daruim fie si prin pilda vietii noastre.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.