Ca să încercăm să sistematizăm puţin: în Biserica Catolică există în prezent 24 de Biserici sui iuris şi 28 de rituri.

Mai întâi o clarificare terminologică. Există o Biserică Universală şi există Biserici Particulare. Mai bine formulat: există un nivel universal al Bisericii şi un nivel local al Bisericii. Ocazional, Biserici Locale s-au asociat, de regulă pe criteriu geografic, astfel încât nu este greşit să vorbim de un nivel regional al Bisericii. Biserică Locală (sau Particulară) poate fi socotită orice dieceză (eparhie) care este condusă de un episcop. Dar numai unele Biserici Particulare sunt sui-iuris, adică au propriile lor canoane. De regulă, ele sunt conglomerate de eparhii, conduse de un mitropolit, de un arhiepiscop major sau de un patriarh: vorbim, deci, de "ranguri" diferite. Cu cât o Biserică Particulară are un rang mai mare, ea este mai capabilă de a se autoguverna, având un mai mare grad de autonomie faţă de Scaunul Apostolic al Romei.

De ce există mai multe rituri decât Biserici Particulare sui-iuris ? Fiindcă se poate ca o Biserică ce are aceleaşi canoane să aibă mai multe rituri. Familia de rituri apusene din cadrul Bisericii Romano-Catolice cuprinde, pe lângă ritul roman: ritul ambrosian (sau milanez), ritul carthusian (al unui ordin călugăresc care are propria sa Liturghie), ritul mozarabic (din Spania), ritul braganez (din Portugalia, probabil extinct) şi ritul anglican, cu varianta saric.
Dintre riturile răsăritene, mai familiari suntem cu ritul bizantin (sau greco-catolic), axat pe Liturghia Sf Ioan Gură de Aur şi pe a Sf Vasile cel Mare. Acest rit este împărţit de mai multe Biserici Particulare, singura de rang patriarhal fiind cea melkită. În afară de melkiţi, greco-catolici mai sunt cei din Bisericile Particulare: ucrainiană, română, maghiară, greacă, sârbă, slovacă, macedoneană, albaneză, italo-albaneză, rusă, bielorusă, ruteană.
Ritul antiohian, axat pe Liturghia Sf Iacob, este practicat în Biserica Maronită şi Biserica siriacă (ambele patriarhate) şi din el a derivat ritul caldeean (patriarh) axat pe Liturghia lui Adai şi Mari, a lui Theodor de Mopsuestia şi a lui Nestorius, precum şi ritul siro-malabrez şi siro-malankarez (arhiepiscopii majore)
Ritul armean (axat pe Liturghia Sf Grigore) este practicat de o singură Biserică Particulară: armeano-catolică (patriarh).
Ritul alexandrin (axat pe Liturghia Sf Ciril, Sf Vasile cel Mare şi Sf Grigore din Nazianz) este împărţit de Biserica Particulară Coptă (patriarh) şi de cea Etiopiană (mitropolit).

Expunerea de mai sus trebuie considerată simplificatoare, în realitate trecând peste destule nuanţe.

Am înţeles perfect: un fel de "divide et impera". nu? :39:

Ati inteles imperfect. Biserica Catolica le permite crestinilor catolici sa-L slujeasca pe Domnul asa cum cred ei mai bine. Singura ingradire este pacatul. Nu exista sabloane sau bariere. Sintem pur si simplu liberi sa-i aducem slava Domnului asa cum credem mai bine si din acest motiv si iubim asa mult Biserica noastra: pentru ca ne da posibilitate sa fim noi insine in timp ce-L slujim pe DOmnul nostru.

Păi atunci de ce nu treceţi la adventişti de exemplu? :39:

Când spunem "rit al Bisericii" ne gândim la complexitatea vieţii de rugăciune, centrată pe Sf Liturghie. Cu adevărat, Liturghia are în lumea catolică acelaşi rol central pe care îl are Biblia în lumea protestantă. Tot ceea ce înseamnă "viaţă a Bisericii" gravitează în jurul Sf Liturghii. Când spunem că Ritul Antiohian este diferit de Ritul Bizantin sau de Ritul Roman, acest lucru se datorează faptului că au Liturghii diferite.

Dar "viaţa de credinţă", în special în lumea monastică, mai înseamnă şi regulament. Toţi călugării catolici din lume, de orice rit, depun aceleaşi trei voturi: de sărăcie, de castitate şi de ascultare. Şi totuşi, ei se deosebesc foarte mult unii de alţii, chiar şi când au acelaşi rit şi având aceleaşi voturi. Deosebirile vin din regulamentele diferite.

Cum apar ordinele ? Mai mulţi credincioşi, preoţi, călugări sau laici, se pot asocia într-un grup. De exemplu, la parohia mea există un grup de credincioşi care fac devoţiounea Sf Rozariu cu osârdie, unii în mod zilnic. Mai există credincioşi, care se cunosc şi se îndeamnă unii pe alţii, care fac studiu biblic. Sau care se pregătesc pentru vreun eveniment spiritual din viaţa lor, cum ar fi căsătoria. Alţii sunt cu pelerinajele, etc. Ca să putem spune că un grup este formal constituit, el are nevoie de binecuvântarea parohului, fiindcă nimic mai important nu trebuie să se facă într-o parohie fără binecuvântarea capului ei. Dacă grupuri asemănătoare mai apar şi la alte parohii, deja gluma se îngroaşă. Este nevoie de binecuvântare arhierească. Episcopul, văzând asemenea asociere de credincioşi, cere să existe un regulament. El aprobă regulamentul, permite folosirea infrastucturii Bisericii, numeşte un spiritual, de obicei preot, care să se ocupe de chestiunile spirituale ale grupului formal constituit şi îl informează, din când în când, pe episcop. La rândul său, episcopul are datoria ca, o dată la cel mult cinci ani, să inspecteze viaţa grupului.
Dacă e vorba nu de laici, ci de călugări, lucrurile sunt ceva mai stricte. Când sunt nu unul, ci mai multe grupuri de călugări care aderă la o anumită spiritualitate, atunci un ordin călugăresc este pe cale de a se constitui şi este etapa când Roma trebuie informată. Episcopul se poate ocupa de asta, după cum grupurile de călugări pot obţine recunoaşterea ordinului lor şi mai direct, prin nunţiul apostolic din ţara respectivă, sau, dacă e vorba de mai multe ţări, adresându-se congregaţiei pentru institute de viaţă consacrată. Apoi, cu regulamentul aprobat, ordinul are viaţa lui proprie. Se poate să dureze doar atâta cât trăieşte fondatorul lor, după cum se poate să dureze secole.

Cel mai vechi şi cunoscut ordin monastic din Biserica Apuseană este (oare întâmplător?) cel care are un regulament ce îi conferă "geometria cea mai variabilă": sunt benedictinii. Sf. Benedict a trăit în sec al VI-lea. Pe toţi ceilalţi călugări în putem recunoaşte după ceva. Are o funie în chip de centură a rasei călugăreşti? Atunci e franciscan. Etc. Numai pe benedictini nu-i putem recunoaşte după nimic. Aţi auzit de sporturi în care singura regulă este că nu există nicio regulă? Ei bine, cam aşa este regula Sf. Benedict. Până acolo, încât nu există, propriu-zis, niciun ordin benedictin. Nu au superior general. Nu au superior provincial. Fiecare mănăstire are, însă, un abate. Acela este naşul. Acela trebuie ascultat până în pânzele albe. Alţi călugări pun accent pe sărăcie. Sau pe post, sau pe studiu, sau pe predică, sau pe a servi episcopilor sau Papei, sau pe ştiinţă, sau pe apărarea Sf Mormânt, etc. Aceştia pun accentul pe ascultare. Singura limită este păcatul. Şi Regula Sf Benedict, care, în esenţă, are articol unic: nu există regulă. Dacă abatele le spune că, de mâine, Liturghia trebuie ascultată stând în cap, înseamnă că trebuie ascultată stând în cap şi, în după-amiaza de dinainte, fiecare frate trebuie să facă exerciţii ca să stea în cap cât mai corect, fiindcă aceasta este dorinţa abatelui. Dacă le spune să poarte veşminte albastre, trebuie să poarte veşminte albastre: nu există o "culoare a benedictinilor", după cum există a iezuiţilor, a franciscanilor sau a Surorilor Carităţii. În principiu, abatele unei mănăstiri poate să adopte blugii ca veşmânt călugăresc. ACEASTA este tradiţia benedictină.

Benedictinii au creat centre importante de spiritualitate şi de splendoare a credinţei. Monte Cassino şi Cluny nu sunt decât două exemple. Fiind atât de diferiţi, ei au generat mereu ordine noi. Pe de altă parte, din cauza acestei autonomii abaţiale duse la extrem, Biserica a avut periodic de furcă cu ei. Benedictini sau nu, toţi catolicii sunt subiect al examinării episcopale şi papale. Uneori, abaţii au mers cu autonomia dincolo de limita îngăduită. Când impui blugii ca port mănăstiresc e OK. Când umblii la Sf Liturghie nu mai e OK. Când îţi construieşti turlă desupra iazului e OK, când spui trimişilor episcopului că nu ai de dat socoteală ce ai făcut cu banii, nu mai e OK. Pe de altă parte, nici episcopii nu au înţeles întotdeauna autonomia benedictină. Dacă sunt trei fraţi duminică dimineaţă care au instalat un şevalet în faţa bisericii şi fac schiţe, când episcopul le cere să intre în confesional şi să asculte confesiuni, ei pot refuza. Episcopul se poate înfuria şi se poate plânge. Degeaba. Abatele i-a trimis acolo. Sunt în misiune şi sunt în rolul lor. În caz de proces canonic, episcopul va pierde: era vorba de trei călugări care s-au conformat Regulii Sf. Benedict.

Cu ce se deosebesc Liturghiile catolice de Sfânta Liturghie a Părintelui nostru Ioan Gură de aur?

După cum am spus, Sf. Liturghie a lui Ioan Gură de Aur face parte din bogăţia liturgică a Bisericii. Sf Ioan Gură de Aur este printre cei 33 de Doctori şi Învăţători ai Bisericii Catolice, adică teologia lui are valoare normativă. El ne-a lăsat o superbă rugăciune, pe care se axează ritul bizantin al Bisericii Catolice. Desigur, şi alte Biserici, din păcate rupte de Roma, practică acelaşi rit. În linii mari, Liturghia Sf Ioan Gură de Aur este o simplificare a Liturghiei anterioare a Sf Vasile. Ambele liturghii caracterizează ritul bizantin, aşa cum liturghia Sf Vasile şi cea a lui Paul al VI-lea caracterizează acelaşi rit roman, ultima fiind o simplificare a celei precedente.

Cultele protestante sint pline de ingradiri, in ciuda aparentelor si a lucrurilor predicate de ei. De exemplu adventistii: nu inchinare, nu Sfinte Taine, nu rugaciune pentru cei decedati, nu luminare, nu sfintire a obiectelor,nu ascultare fata de biserica, nu ascultare fata de preot/duhovnic, nu pomana pentu aproapele meu.... un intreg sir de "NU".

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...are-88203.html

Liturghia Sfantului Grigorie Teologul
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...ul-128483.html

Liturghia Sfantului Iacob
http://www.crestinortodox.ro/editori...cob-70004.html
http://www.crestinortodox.ro/liturgi...tin-70756.html

Liturghia are aceleasi momente, insa in fiecare rit ele se imbina in mod specific.