Inchipuirea = puntea demonilor
 

Deschid acest thread in urma discutiei purtate intre doi useri pe alt thread, discutie in care incercau sa se puna de acord ca imaginatia este un lucru bun, pozitiv, util.

NU este un topic despre slava desarta, ci despre inchipuire in sens de imaginare a lucrurilor.

Desi in societatea ne invata ca imaginatia este o calitate umana de mare folos, eu am gasit scrieri care sustin ca de fapt este o piedica in evolutia duhovniceasca.

Imaginatia a ajuns azi un idol prin care ne slavim pe noi (parerea mea).

Sper sa contribuiti cu materiale despre acest subiect. Voi incepe eu.

Cine vrea sa-si vindece patimile, adica cine vrea sa-si schimbe patimile, sa le intoarca catre Dumnezeu si sa se vindece inauntru, acela are nevoie sa scape de imaginatie. Deoarece pentru realizarea oricarui pacat joaca un important rol imaginarul, inchipuirea formeaza in om chipul persoanei sau al lucrului si in continuare misca placerea sa inrobeasca mintea omului si aceea inrobita savarseste pacatul. De aceea trebuie sa studiem marea importanta a imaginatiei pentru viata pacatoasa, dar si marea importanta a scaparii de imaginatie pentru pasirea omului spre viata in Hristos. Este una din chestiunile fundamentale ale asceticii Bisericii ortodoxe. Sfintii Parinti, cunoscatori savanti in ce priveste calea ascezei, ne ajuta sa vedem chestiunea aceasta clar.
Trebuie sa stabilim exact ce este imaginatia si sa cercetam "caracterul" si mobilurile ei.
Sfantul Ioan Scararul defineste inchipuirea precum urmeaza: "inchipuirea este amagirea ochilor in gandirea adormita; inchipuirea este extazul mintii, al trupului in stare de veghe, inchipuirea este contemplatia neintemeiata". Intr-adevar, inchipuirea este o contemplatie care nu are substanta, care nu are nici o baza. Si mai mult, inchipuirea lucreaza cand gandirea devine inerta. Acest lucru se vede clar in vise, cand gandirea omului nu vegheaza. Dar inchipuirea este prezenta si cand omul este treaz, si atunci este posibil ca mintea lui sa se extazieze. Aceasta stare si lucrare a fanteziei o vom cerceta in alt paragraf. Aici simplu o definim.
Trebuie sa facem o distinctie clara. Un lucru este imaginarul si altul inchipuirea. Imaginarul este potenta naturala a sufletului in timp ce inchipuirea este activarea imaginarului. Imaginarul este intre minte si simtire. Nu este nici lucrarea curata a mintii, dar nici lucrarea simturilor. Sfantul Grigorie Palama scrie: "Iar acest imaginar al sufletului, in fiinta rationala, devine granita mintii si a simtirii". Astfel deci, dupa acest sfant, imaginarul este granita mintii si a simtirii si lucrarile imaginarului, adica inchipuirile, cum vom vedea mai jos, nu existau in Adam inaintea caderii; acestea sunt o stare de dupa cadere. Sfantul Maxim, explicand pe Sfantul Dionisie Areopagitul, scrie ca una este inchipuirea si altceva este gandirea. Aceasta deosebire apare din diferitele actiuni, deoarece "gandirea este actiune si fapta; iar inchipuirea patima si forma vestitoare a ceva perceptibil, sau a ceva ca si perceptibil". Cu alte cuvinte, gandirea este actiune a mintii care are legatura cu un sens, in timp ce inchipuirea este patima si preformare a unui lucru perceptibil. Acest lucru arata deosebirea intre gandire si inchipuire.
Trebuie sa observam ca Hristos intrupandu-Se a luat tot sufletul si trupul, patimitor si muritor, insa fara pacat. Aceasta inseamna ca a luat starea naturala a omului dinaintea caderii, dar in ce priveste consecintele (distrugere, moarte) a luat starea de dupa cadere. De aceea Hristos prin intruparea Lui, desi a luat ratiunea, vointa, psihicul omului si prin urmare si imaginarul, totusi ultimul nu lucra; Hristos nu avea inchipuiri. Sfantul Nicodim Aghioritul prezinta parerea lui Georgius Cartesius, conform careia "mintea lui Hristos nu a fost dependenta de inchipuiri". Aceasta arata ca inchipuirea este un fenomen de dupa cadere. Omul nu avea la inceput inchipuiri. Acest lucru il analizeaza mai amanuntit Sfantul Maxim Marturisitorul cand spune ca omul nu a fost creat la inceput sa aiba in trup placere si durere, nici sa aiba in suflet uitare si nestiinta si inca "nici in minte intiparirea si retiparirea prin imaginile evenimentelor, caci incalcarea acestora a atras nasterea". Cu alte cuvinte, placerea si durerea in trup, uitarea si nestiinta in suflet si inchipuirea in minte sunt rezultatul neascultarii omului. De aceea este necesara scaparea de acestea. Acest lucru il are in atentie Sfantul Maxim si sutine in invatatura lui ca cine scapa de placere si durere a dobandit curatirea inimii, cine s-a eliberat de nestiinta si uitare are vesnica amintire de Dumnezeu, si prin urmare traieste iluminarea mintii si cine s-a eliberat de forme si inchipuiri a ajuns la teologia mistica. Aceasta inseamna ca teologul este acela care se elibereaza de inchipuire si de idoli. Deoarece prin inchipuire Si idoli este imposibil ea omul sa teologhiseasca fara ratacire si in siguranta, adica inspirat de Dumnezeu, cum invata Sfintii Parinti ai Bisericii noastre.


mai departe:
http://www.crestinortodox.ro/credint...tia-69864.html

Parintii filocalici disting roadele unei minti curate de cele ale unei minti cazute din demnitatea ei de "strajer" al sufletului. Spre deosebire de mintea curata, care primeste ganduri sau continuturi de la Dumnezeu, de la Sfintele Puteri sau de la firea lucrurilor contemplate, mintea cazuta, "sfasiata" de impastierea pe care o produce pacatul, isi nascoceste singura sau cu ajutorul duhurilor rele, ispite variate si grele.
Din cauza simturilor, mintea are in fata doua cai, alegandu-o pe care o vrea. Cea dintai este o cale nerationala, de supunere fata de ceea ce este material, trupesc. Aceasta este, de fapt, caderea mintii din lucrarea ei spirituala fireasca, intr-o lucrare paranaturala, care o transforma, dupa expresia deja mentionata a Sfantului Maxim Marturisitorul, intr-un "laborator de ganduri rele". Cea ce a doua cale este una rationala, de curatire si supunere a simturilor unei lucrari ascetice elaborata. Prin aceasta, mintea este restaurata, devenind un adevarat "cer", "soare" duhovnicesc si "tron al Duhului Sfant". Alegerea intre aceste doua cai este dovada a discernamantului spiritual.


.................................................. ....................




Fanteziile sau inchipuirile constituie o forma esentiala prin care intra in planul constiintei ispitele sau momelile diavolesti. Functia esentiala a imaginatiei sau a inchipuirii, in starea originara a fost aceea de a permite omului sa-si reprezinte realitatile cu care intra in legatura. Ea transforma, deci, reprezentarile pe care omul le primeste prin simturile sale, de la lumea exterioara. In starea initiala, lucrarea ei era legata de descoperirea si descifrarea ratiunilor primordiale ale lucrurilor. Prin caderea in pacat, insa, si lipsita de discernamant, ea nu mai are puterea de a vedea aceste sensuri dumnezeiesti, care stau la radacina tuturor celor ce exista, ci, intunecata de pacat, ca si celelalte facultati sufletesti, cu care ea este in legatura, trimite mintii imaginea contrafacuta, pervertita a lucrurilor. Ea nu mai descopera si nu mai exprima, la omul cazut, ratiunile dumnezeiesti sau ideile divine, care stau la baza creatie, ci ispitele si momelile variate ale diavolului, cu referire la aceste lucruri, sub aparenta adevaratelor ratiuni, dar de fapt, niste false ratiuni. Puterea sufleteasca a inchipuirii sau a fanteziei, constituie, dupa cadere, un mijloc de materializare a momelilor diavolesti, alimentand, intr-o prima faza declansarea lor, iar, odata declansate, le sustine in dezvoltarea si exacerbarea lor.
sursa:
http://www.crestinortodox.ro/editori...lor-70237.html

Gandirea imaginativa este buna sau rea in functie de cum o foloseste omul.
Gandirea imaginativa este ceva foarte normal pentru oameni si toti suntem inzestrati cu ea de Dumnezeu de la creatie.
Este scris in cartea "Viata si Invatatura Sfantului Grigorie Palama " de parintele Staniloae ca Sfintii au avut insuflate de Dumnezeu imaginatii Sfinte.
(vedenii).
Puteti vedea cartea Apocalipsei care a fost scrisa de Sfantul Ioan Teologul dupa ce a primit a acea vedenie Sfanta de la Dumnezeu.
Dealtfel se istoriseste destul in Sfanta Scriptura si in Noul si in Vechiul Testament de imaginatii Sfinte.

Nu este vreun Sfant Sinod panortodox care sa fi condamnat imaginatia da este Sfant Sinod Ecumenic care a startornicit in Biserica Ortodoxa (pentru ca BC nu asculta in totalitate acel Sfant Sinod) cultul Sfintelor Icoane,Sfantul Sinod Ecumenic al VII-lea.
Cum atunci cand privesti faci uz de imaginatie se poate intelege foarte bine ca imaginatia nu te desparte de Dumnezeu ca atunci ni s-ar fi zis sa nu ne inchinam la Sfintele Icoane.

Parerea mea.

Icoanele sunt reprezentari ale unor persoane sau fapte reale, nu inchipuite.
Altfel spus, nu inteleg punctul tau de vedere.

Eu sunt foarte imaginativ, am o imaginatie bogata, va spun sincer, cand vad o femeie frumoasa, imaginatia mea nu cunoaste limite, ma smintesc foarte tare.

Deci, chiar e adevarat cu imaginatia de la demoni, daca si ele ar umbla un pic mai decent, macar sfarcurile sa nu li se vada ca ma ia cu ape, darmite mai mult.

Cred ca daca ne rugam o vreme atunci, dupa aia nu mai vedem asa lucrurile, asta numai daca ne rugam.

Ei, chiar ati ajuns la limite: in crestinism nu pot sa-ti imaginezi prea mult, nu trebuie sa gandesti, nu trebuie sa mananci, nu trebuie sa faci dragoste, nu fa aia, nu fa cealalta, zau asa, da chiar nu v-ajung toate interzicerile astea? Orice miscare va este controlata, sunteit ca niste roboti. Hey lume, un pic de relaxare nu dauneaza, sau si aia ii lucru diavolesc?

adevarata credinta=cedarea totala a vointei. "dai vointa, iei putere"

Nu e nimic de imaginat. Cum spunea Petre Tutea- Intelectul este dat omului nu sa cunoasca adevarul ci sa primeasca adevarul.

Imaginatia este cam la fel de greu de biruit ca si mandria... poate doar sfintii au ajuns la nivelul asta. Dar trebuie sa incerce fiecare...

Părinții se referau la imaginația ca formă de divere de la realitate, de cădere în plasa gândurilor.

Dar imaginația ca formă de cunoaștere științifică sau artistică nu este un păcat, fiind un act conștient, controlat.

Sunt de acord!

Una e nalucirea si alta e gandirea imaginativa.
De unde pana unde sa zici imaginatiei ca e rea pentru ca unii o folosesc pentru a-si naluci pacate?
Daca spre exemplu eu fur ceva inseamna ca mainile sunt rele ca am furat cu ele?
Sau ca eu le folosesc rau?
Nu se vede ca Dumnezeu Iisus Hristos da pilda folosind imagini din viata normala pentru a explica celor care il ascultau pe cat puteau sa inteleaga cele referitoare la Imparatia cerurilor si la altele?

Imaginatia
 

Imaginatia este una din facultatile de cunoastere ale omului, una din cele mai elementare.
Functia ei fireasca este de a-i permite omului reprezentarea lucrurilor sensibile asa cum sunt ele. Ea este direct legata de simtire si de cele care cad sub simturi. Ea transforma senzatiile in imagini si ii permite omului sa aiba, sub forma unei imagini, o reprezentare a ceea ce percepe. Ii permite de asemenea, in legatura cu memoria sa-si reprezinte amintirile ramase in urma celor percepute.
Imaginatia este astfel capabila sa capete trei forme: cea a unei imaginatii producatoare de imagini, a unei imaginatii reproductive si a unei imaginatii creatoare, fiecare dintre ele bazandu-se pe cea precedenta. Sub cele doua ultime forme, in conditiile particulare ale somnului, ea produce visele.
Prin pacatul stramosesc, imaginatia devine pentru om un mijloc de separare de Dumnezeu.
Omul incepe de-acum sa-si umple mintea golita de Dumnezeu, cu produsele imaginatiei sale. Sfantul Atanasie cel Mare ne da explicatia potrivit careia sufletul neputand ramane nemiscat si fara sa aiba ceva spre care sa se indrepte, dupa ce s-a departat de Dumnezeu, catre Care il purta initial firea sa, a inceput sa-si imagineze obiecte pentru nazuintele sale:" Firea nu se mai misca pe calea virtutii, nici ca sa vada pe Dumnezeu, ci gandind la cele ce nu sunt, preface ceea ce e in puterea ei, folosindu-se rau de aceasta pentru poftele pe care le-a nascocit"; " raul nu este de la Dumnezeu, nici n-a fost in Dumnezeu, nici n-a fost de la inceput, nici nu exista vreo substanta a lui, ci oamenii respingand gandul binelui au inceput sa gandeasca si sa-si nascoceasca cele ce nu sunt."
Imaginatia este principalul instrument al lucrarii diavolesti impotriva sufletului, fie in starea de veghe, fie in somn; prin ea diavolii il hartuiesc pe om, cautand nu numai sa-l impinga in pacat sau sa-i trezeasca si sa-i atate patimile, ci si sa-l umple de tulburarea in felurite chipuri, trezind in el mai ales tristete, neliniste, ingrijorare, amagindu-l si facandu-l sa rataceasca din pricina multimii nalucirilor, ajungand chiar sa-l robeasca cu totul.
Sfantul Isihie Sinaitul spune chiar ca imaginatia a pricinuit in principal caderea omului:" Si asa l-a despartit pe Adam de Dumnezeu, dandu-i nalucirea demnitatii dumnezeiesti. Si la fel obisnuieste sa-i amageasca vrajmasul mincinos si viclean pe toti cei ce pacatuiesc."
Sfintii Parinti subliniaza astfel responsabilitatea omului in ceea ce priveste pervertirea imaginatieie sale, care duce la imbolnavirea ei: din pricina ca omul n-a ramas credincios poruncilor dumnezeiesti, n-a ascultata de glasul Lui Dumnezeu, nu si-a ferit inima de cugetele straine, pe scurt, pentru ca n-a ramas treaz si veghetor, omul a facut din imaginatie, care i-a fost data ca un fel de punte spre Dumnezeu, "o punte pentru demoni".
Atata vreme cat omul nu-si regaseste trezvia, adica vigilenta care caracterizeaza natura sa in starea desavarsita si deplin sanatoasa, inima ii ramane deschisa la momelile mincinoase ale Celui Viclean, aduse prin mijlocirea imaginatiei fiind napadit ziua si noaptea de imagini care-i fac mintea sa rataceasca si o abat de la rostul ei, instrainand-o si tinand-o departe de Dumnezeu.
Din faptul ca omul isi imagineaza cele care-l indeparteaza de Dumnezeu, se vede nu doar simpla imbolnavire a imaginatieie, ci faptul ca sufletul sau este in intregime este bolnav.

Am mai spuso si o mai spun!Cum crezi tu ca a creat Dumnezeu lumea?Intai si-a imaginato apoi a creato.Bineinteles ca imaginatia poate fi buna sau rea depende pentru ce o folosesti.

Foarte,foarte interesant post.O singura intrebare ca sa stiu unde sa caut mai pe larg:este cumva din ,,Patologia imaginatiei" iar autor este Jean Claude Larchet? Multumesc pentru precizari.

Pai putem sa ne imaginam numai lucruri de folos noua. Cei care picteaza icoane oare nu au nevoie de imaginatie ? Cei care fac un film crestin oare nu au nevoie de imaginatie ? V-a placut Ostrovul ? Credeti ca a fost facut fara imaginatie ? In arta nu exista arta de calitate fara aceasta calitate exceptionala si necesara: imaginatia !

Iertati-ma !!
 

Dupa parerea mea imaginatia depinde in ce scopuri e folosita, daca ne imaginam si cream ceva palpabil pentru a ajuta pe cineva si e spre folosul cuiva, si din punct de vedere spiritual implicit al nostru, atunci eu consider ca e buna, daca e folosita in alte scopuri atunci ea e inselare. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Mintea niciodata nu sta degeaba. Ea continuu opereaza cu imagini. De aceea, "ochii mintii" vad, pana si in timpul somnului.

Sa nu uitam ca Hristos condamna pacatul cu gandul. Or acest pacat este posibil prin imaginatie. In momentul in care gandesc cu pacat, deja am imaginea mentala a faptului respectiv.

De aceea, Parintii ne indeamna sa tinem in frau pe cat putem imaginatia. Acest lucru este posibil prin trezvie, prin pomenirea continua a numelui lui Hristos.

Universul imaginar ne poate fi daunator mai mult decat cel real, deoarece ispitele vin chiar din interiorul mintii noastre, fiind mult mai subtile, si mult mai greu de respins sau evitat. Despatimirea presupune dobandirea "privirii curate" prin contemplarea duhovniceasca a fapturilor. Ratiunile acestora se salasluiesc in mintea noastra in chip curat. Astfel, ele nu mai pot servi ca "materie prima" imaginatiei pacatoase.

pentru scotianul
 

Sunt cateva spicuiri ce mi s-a parut mie mai interesante si stricte la subiect.
Cartea este "Terapeutica bolilor spirituale" autor Jean Claude Larchet. Acolo descrie pe larg toate acestea: imaginatie, desfranare,rugaciune, pocainta, mandrie, smerenie, etc. Cartea a aparut la editura Sophia cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Galaction.
Eu am mai recomandat aceasta cartea dar pentru a nu crede cei din jur ca am facut fixatie pe ea nu am mai dat de aceasta data sursa. Scuze si ma bucur ca mai sunt cititori ai carti.
Doamne ajuta!

Va multumesc frumos pentru precizari.Deci editura Sophia.Excelent.Sinteza aleasa de catre dvs a fost extrem de buna.Ar fi trebuit sa intreb eu mult mai precis dar mi-ati dat toate datele asa ca am tot ce imi trebuie.Va doresc toate cele bune

Parintii vorbesc despre imaginatie ca poarta posibila a diavolului, nu ca diavoleasca in sine. Orice poate fi poarta a diavolului, daca il lasam sa intre.
Tot asa , chiar o calitate pe care o are un om poarte fi poarta a diavolului pentru ca poate deveni mandru sau dispretuitor din cauza ei. Inseman aca un crestin ar trebui sa incerce sa nu aiba sau sa nu isi dezvolte calitatile pe care le are, date de la Dumnezeu? Nicidecum.
Imaginatia poate fi periculoasa insa poate fi si un fel de cadru pentru tot ce este bun si frumos. Cum au scris si altii, fara imaginatie nici icoane nu s-ar putea picta. Un adevarat pictor (inclusiv de icoane) vede cu ochii mintii mai intai ceea ce picteaza.

check your mail Scot, o am in format electronic si ti-am trimis-o mai inainte.
capitolul despre patologia imaginatiei e la pag. 92.
cine mai doreste cartea, pot sa i-o trimit daca imi lasati adresa de mail pe pm.

Nice avatar :105: si ca de obicei salvezi tu situatia(adica nu ne lasi sa dam bani pe timp de criza)si ne dai gratis o carte.Ce ciudat suna in aceste vremuri..Delia..multumesc.

Majoritatea ascetilor ne avertizeaza ca demonul plasmuieste o lume fantasmagorica. Pierdea omului in lumea gandurilor fantasmagorice reprezinta o piedica in unirea cu Dumnezeu. Aceasta lume fantasmagorica preocupa mintea cu nimicul si o saraceste de relatia cu Dumnezeu.

hombre, you're welcome
la cat iti sunt de datoare...
sper sa nu ai probleme la download
si btw, parca ai ''inghiti lumina'' citind-o, vorba lui Badilita.

@ mihailt
 

Am evitat initial sa raspund deoarece a)ma gandesc ca este diferenta de varsta intre noi si este nepoliticos sa dau "lectii", b) nu sunt sigura ca te intereseaza subiectul sau doar vrei sa-ti afirmi propriul punct de vedere (asta pt ca evident nu ai citit articolul la care fac trimitere pt a da un raspuns la obiect), c) in urma discutiilor cu tine iti vine ideea ciudata sa ma banezi (pe motive absolut fanteziste - apropo de utilizarea imaginatiei - cum ar fi acum sugestia ca eu am ceva impotriva icoanelor!)

Dar am ceva timp la dispozitie si incerc sa raspund, totusi, la ambele tale postari.

1. Ce este aceea "gandire imaginativa"? Gandirea si imaginatia sunt procese complet separate (asa cum apar ele si la Dogmatica sf. I. Damaschin, dar si in manualul de psihologie studiat in liceu)

2. In articolul citat de mine se exprima ideea ca imaginatia este urmarea caderii, iar in cartea citata de Aurelia Popescu se spune ca imaginatia a dus la caderea omului care a imaginat sa ajunga dumnezeu... Deci ideea ca imaginatia exista de la inceput este doar o opinie.

3. Sfintii NU au "imaginatii Sfinte", ci nu imagineaza nimic. Eu primesc cunoasterea dumnezeiasca nemijlocit! Nu au nevoie sa "imagineze" lucruri.
De fapt, ei sfatuiesc in permanenta paza mintii.. pazirea de orice plasmuire a mintii umane.

Citat din articol:
"Pocainta este legata cu smerenia. Mai mult, pocainta exista in climatul smereniei. De aceea spunem ca unde exista profunda smerenie, acolo nu este posibil sa se dezvolte imaginatia. Imaginatia creste mai mult prin trufie, egoism, ingamfare. Cel trufas viseaza necontenit, are parere buna despre sine insusi, stabileste inalte gaduri pe care vrea sa le realizeze si astfel da un mare prilej pentru atatarea imaginarului."

4. Vedenie nu este tot una cu lucrarea imaginatiei. In nici un caz. Faci mari confuzii in termeni. Am mai spus, sfintii se lupta cu orice plasmuire a mintii lor.

5. Si acum problema icoanelor. Icoanele sunt reprezentari ale unor lucruri reale.
(Daca ar fi produse de imaginatie nu ar fi icoane ci ar fi tablouri cu tematica religioasa (cel mult- cum sunt picturile altor religii crestine). Sfintii pot fi pictati tocmai pentru ca au o existenta reala, au fost oameni care au avut bucuria sa-i cunoasca etc.)

Ele sfintesc vazul (asa cum ascultarea Sf. Liturghii sfinteste auzul) si inalta cugetul omului spre cele ceresti.
Dar icoanele nu sunt prilej de plasmuiri fanteziste (daca la asta te-ai referit, ca nu am inteles de fapt unde bate argumentatia ta).
Privirea unei icoane nu trebuie sa duca la inchipuiri de lucruri. Si de fapt presupun ca stii ca in rugaciune, mai ales, omul trebuie sa respinga orice imagine, orice reprezentare vizuala care ia nastere in mintea sa cu privire la lucrurile ceresti. Multi s-au demonizat cedand placerii de a imagina lucruri sfinte in rugaciune pentru o stare exaltata! Adica este pericol mare.

confuzie de termeni
 

Eu nu am vorbit nici de nalucire, nici de gandire imaginativa (care este o strutocamila).

Analogiile, metaforele (care sunt derivate din analogii) folosite in parabole sunt considerate procese ale gandirii, nu ale imaginatiei. Cel putin din cata psihologie cunosc azi. Deci iar esti pe langa subiect.

(Si oricum metafora, parabola sunt procedee lingvistice. Ajuta se se transmita un mesaj cat mai corect, atunci cand cuvintele/expresiile uzuale nu pot ajunge la esenta. Deci iar nu tin de imaginatie.. cel putin in masura in care nu se vorbeste de dragul cuvintelor)

Normal ca imaginatiile sfinte sunt lucrarea lui Dumnezeu in imaginatia Sfintilor.


In Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul scrie ca si vederea foloseste imaginatia si nu scrie pe undeva in Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul de imaginatie ca ar fi rea sau ca ar fi aparut in urma caderii.
Gandirea imaginativa (cu imagini) e foarte folosita (in constructii si nu numai) si nu e deloc rea ci e foarte buna si ma indoiesc foarte tare ca ar fi aparuta in urma caderii.
"Facultatea de imaginaţie este o putere a sufletului iraţional. Ea lucrează prin organele simţurilor si se numeşte si percepţie. Imaginabil si perceptibil este ceea ce cade sub imaginaţie si sub percepţie, după cum vederea este însăşi puterea optică, iar vizibil ceea ce cade sub vedere, spre exemplu: o piatră sau altceva din acestea. Imaginaţia este un afect al sufletului iraţional, produs de un lucru ce cade sub imaginaţie. Halucinaţia este un afect zadarnic al sufletului iraţional, care nu are ca pricină nici un lucru ce cade sub imaginaţie. Organul puterii de imaginaţie este cavitatea anterioară a creierului."
Asa au fost facuti Adam si Eva de Dumnezeu cu simturi si imaginatie si nimeni nu a zis ca acestea ar fi fost cauza caderii ca doar in Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti aflam de cauza caderii a fost ca Eva a fost amagita de Satana sa pacatuiasca iar nu ca imaginatia cu care Adam si Eva fusesera inzestrati de ziditor ar fi fost de vina.

Daca e sa o luam dupa cum spune Sfantul Ioan Damaschinul apoi a folosi imaginatia pentru a iti inchipui pacate se numeste halucinatie iar nu imaginatie.
(si aceasta a aparut in urma caderii iar nu imaginatia).

(mai incolo in Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul zice:
"Puterea de imaginaţie percepe prin simţuri pe cele materiale şi le transmite puterii cugetătoare sau celei
raţionale, căci amândouă sunt identice.")

Frate, daca te sminteste ce postez eu, nu mai citi, rezuma-te la Dogmatica sf. Ioan Damaschin.
(Desi sincer nu cred ca este pericol, ca tot nu ai citit articolul.. Nici n-are importanta..)
Eu am deschis threadul pentru ca aceste lucruri ma preocupa si sper sa gaseasca si altii raspunsuri (in masura in care le cauta).

Vad ca nimeni nu s-a obosit sa raspunda acestui mesaj.

Dumnezeu viseaza? Dumnezeu gandeste in procedeele logicii umane? Cat fac 1+1 pentru Dumnezeu? Tot 1, cumva? Dar 1+1+1? Etc..

Altfel spus: nu poti sa-L reduci pe Dumnezeu la caracteristicile psihologice umane. Crezi ca foloseste aceleasi procese cognitive ca si creatia sa?
Dumnezeu nu imagineaza in avans!

Ba, ti-au raspuns si inca foarte concis si la subiect, mai ales mihailt.

Da-te jos de pe strutocamila pe care o tot calaresti si ai sa intelegi POATE mai bine!

Dupa parerea mea din "puntile demonilor" in sufletele noastre fac parte pacatele noastre nevindecate pe care le purtam in noi,inclinatiile noastre spre rau (pacat) si nu numai acestea.
Tot dupa parerea mea imaginatia e o putere fireasca data de preabunul Dumnezeu oamenilor (adica oameni au fost creati avand aceasta putere sufleteasca) de e folosita de unii bine si de alti nu e folosita bine.
Nu ma sminteste ce au scris altii da fiecare exprimand parerile lui pe un anumit subiect (aci in legatura cu imaginatia) am expus si eu parerea mea in legatura cu acest subiect.
Eu nu am auzit inca sa se fi discutat la vreun Sfant Sinod Ecumenic aceasta referitor la imaginatie.

Pictezi icoane sau realizezi filme cu tematica ortodoxa?
Nu stiu despre pictat icoane, dar presupun ca totusi regulile sunt foarte stricte si presupun mult post si rugaciune, tocmai pentru a aduna gandurile si a nu lasa lor imaginatiei.. (dar poate este viziunea mea idealizata despre ce cred eu ca ar trebui sa fie.. nu stiu cum se picteaza icoane).
Dar despre filme cu tematica ortodoxa, cred ca mai castigat este cel care se gandeste la pacatele proprii decat cel care priveste un film, oricat de elevat. Nu intru in detalii, cititi cartile lui Virgiliu Gheorghe.

Off topic despre parerile de "bun simt"
 

Sper ca nu va plictisesc daca va povestesc ceva ce mi s-a intamplat ieri.

Cred ca din orice lucru marunt se poate invatat cate ceva.

Am o prietena rusoaica get-beget, ortodoxa de ocazie (adica merge la biserica, dar nu frecvent). Ieri i-am zis ca Dumnezeu este Sfanta Treime, iar pentru ea a fost surpriza totala.
Dupa ce i-am explicat vreo 15 minute.. a urmat o scurta pauza si ea mi-a zis ca tot nu-i vine sa creada ca sunt Trei Persoane intr-un Singur Dumnezeu.

Dar acum... de unde sa stie femeia?
De la televizor? De la cinema? Dina ziare si reviste? De unde ar fi putut sa stie? Si, nota bene, mai merge la biserica!


Si de ce nu m-a crezut?
Raspuns: pentru ca nu putea sa accepte ca este asa de ignoranta! Adica parerea ei buna despre sine nu a lasat-o sa accepte ca Dumnezeu este Sfanta Treime!


Revenind la problema imaginatiei.. toti cei care sustineti ca imaginatia este buna: DE UNDE AVETI ACEASTA INFORMATIE?
De la televizor? Din ziare si reviste? Din scoala laicizata?
Sau de la sfintii parinti?

De unde stiti ca ceea ce stiti este adevarat?
Este o diferenta enorma intre atitudinea (ma refer la atitudine, nu la cunostinte!) prietenei mele rusoaice si atitudinea care cred ca stiu dar NU AU CRITERIUL de verificare a veridicitatii informatiei lor?

Pe mine ma intereseaza punctul de vedere ortodox despre imaginatie! Asta caut pe forum: invatatura ortodoxa, nu cea lumeasca.

Anna,subiectul e prea complex si noi prea rudimentari ca sa-ti dam un raspuns la aceasta tema.Depinde si ce aspect al imaginatiei te intereseaza!
Eu stiu ca nu e buna in doua momente: cand te rogi si cand lasi mintea sa alerge in trecut si nu traiesti prezentul.
Poate fi buna imaginatia in actul de creatie,dar poate atunci e vorba de altceva.Repet,aici pe forum nu sunt adunati o suma de teologi care sa-ti dea raspunsuri.

Întâi vreau să mai fac o precizare despre ce înțelegeau Sfinții Părinți prin imaginație. Ei aveau în vedere de multe ori imaginația asupra lucrurilor duhovnicești, pe care o considerau o greșeală. Ei recomandau dimpotrivă, curățirea, golirea minții de imagini, adică apofatismul, cunoașterea lui Dumnezeu prin negare în opoziție față de cunoașterea prin afirmații. Altă formă nefastă a imaginației la care s-au referit Părinții era imaginația plăcerilor care trage oamenii spre păcate.


Dar imaginația cuprinde, în sens larg, orice formă de inspirație, pre-intuire a unor lucruri. Imaginația nu este un fenomen natural, așa cum nimic nu este natural. Ea are două surse: Dumnezeu și diavolii. Tot ce este bun din punct de vedere științific, filozofic, artistic a avut ca origine pe Dumnezeu, toate marile opere, descoperiri, idei. Dar cum majoritatea artiștilor și cercetărilor erau oameni lumești, pătimași, opera lor poartă și amprenta malefică a inspirației diavolești (a păcatelor și ideilor păcătoase cărora ei erau robi), amestecată cu cea divină. Dumnezeu, în mila și înțelepciunea Sa, nu a lipsit omenirea de inspirație dacă a fost cazul unor oameni perverși, cum ar fi homosexualii (vezi de pildă cazul lui Elton John sau Geroge Michael) și alți păcătoși.


Mai trebuie spus că deși autorul tuturor invențiilor și creațiilor artistice este Dumnezeu, oamenii atribuie respectivele realizări celor prin care s-au făcut, oamenilor considerați în mod eronat genii sau maeștri. Și la fel procedăm și noi cu gândurile bune care ne vin sau lucrurile bune pe care le facem, neștiind că nimic din ce am gândit sau făcut bun nu e realizarea noastră ci în întregime darul lui Dumnezeu.


Noi trebuie să facem ceea ce ni s-a poruncit în Scriptură și în Sfânta Tradiție, dar trebuie să și înțelegem rațiunea acstor porunci, scopul lor. Fiindcă ele nu sunt stabilite arbitrar ci urmăresc ferirea omului de niște rele sau călăuzirea lui spre fericire. Imaginația nu este rea decât dacă vine de la diavol, dacă constă în momirea spre păcate sau în false plăsmuiri despre lucrurile duhovnicești. Acestea din urmă sunt păgubitoare fiindcă dau omului falsa impresie că ar ști ceva și îl rătăcesc de la adevărata cunoaștere, care constă mai degrabă în percepție sensibilă decât în niște raționamente abstracte.

Gandirea imaginativa este gandirea care foloseste imagini.
Nu am cum sa o definesc da pot sa zic ceva care apartine gandirii imaginative:
De exemplu cand vrei sa aranjezi niste carti intr-o biblioteca sau alte lucruri si inainte de a le pune acolo te gandesti cum ar fi si faci o imagine mentala simplificata (o schema) sa vezi daca merge asa.
Sunt oameni care sunt daruiti de la nastere (sau isi dezvolta ca nimeni nu stie inca cum este) aceasta gandire imaginativa mai puternic de exemplu arhitectii si pot sa reprezinte o imagine mentala la cladiri mai complexe si cate si mai cate mai sunt.
Toti oamenii folosesc gandirea imaginativa pentru diverse care sunt necesare in viata de zi cu zi.
Avem si memorie imaginativa (memorie cu imagini) - oare cum stim sa ajungem acasa nu tinem minte drumul cu imagini?

Eu zic prieteneste sa vezi mai intii CEEA CE FACI TU.
In incercarea de a o convinge pe rusoaica tu ai apaelat la imaginatie. Ai preluat imaginatia cuiva(buna rea, nu conteaza nu asta discutam acum) de acum 2000 de ani si fara sa-ti pui nici o intrebare ai adoptat-o si o perpetuezi prin inchipuirea ta altora

Eu nu stiu cum de poti sa o privesti in ochi cind ea se indoieste ca ar exista o Treime intr-unul singur. Cum de poti insista...? bazat pe ce.. pe imaginatia cuiva? Pe tine nu te doare FIZIC zona abdomenului cind faci asemenea gesturi sau nu te ia cu transpiratii care miros altfel..deoarece nici tu nu esti sigura pe ce vorbesti? Tu stii ce inseamna acele dureri si stringeri?
Ai fost tu acolo la copacul din Mamri ca sa-i fi vazut pe cei trei iesind din UNUL? ( acestea trebuie sa te intrebi LA ORICE PAS, INDIFERENT CINE MARTURISESTE!)
asa cum se stie ca OMUL ESTE O FIINTA MINCINOASA!

Rusoaica putea foarte bine sa te intrebe calm si fara ezitari,...- Dar tu de unde stii, de vorbesti asa de convingator ?
dupa care sa zica, Bun si daca exista,....pai sa se arate! pina atunci ramin "ignoranta"...si banuiesc ca asta ti-a si zis dar din rautate ai sucit-o tu cum ti-a convenit.

Mai Andreicozia, pai ori e cal, ori e magar... Adica pentru un liber-cugetator este perfect valabila argumentatia asta, dar un ortodox nu merge pe aceste principii. Citind insa printre randuri, tu ai dreptate insa ca nu trebuie sa judecam, ca nu stii omul ce are in cap si in suflet si, adesea, vrand sa ii faci un bine amestecandu-te, mai rau il incurci.

Anna21, cred ca este vorba si despre tact in situatia expusa de tine... Adica, vorba ta, femeia aia care se ducea la biserica nu avea cum sa nu stie ca Dumnezeu e Sfanta Treime, numai ca unii nu au o capacitate prea mare de abstractizare. I-ai spus asa: tu, cand faci semnul Sfintei Cruci, zici asa: "In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh". Iaca Sfanta Treime! Adica ea sigur stia, numai ca nu teoretiza. Daca luam oamenii simpli cu explicatii teologice, cu lucruri complicate, normal ca nu vor sa inteleaga. De aceea e destul de greu de hotarat cand e cazul sa ajuti pe cineva cu vorba si cand cu tacerea. Roaga-te pentru ea!

Cat despre subiectul topicului, mi se pare ca prima postare a lui Traditie e cat se poate de concisa si la obiect. Trebuie minte treaza, pe care sa nu o alimentam cu fel de fel de inchipuiri, visari si tot felul de tampenii care, cel putin mie uneia, imi trec mereu prin cap. Dar pentru asta trebuie sa fii bine de tot ancorat in realitate si in rugaciune, si, in general, sa nu lasi nimic sa iti tulbure linistea sufleteasca.

Nu am vazut acest thread pana acum insa este absolut necesar pentru noi oamenii sa intelegem bine cum este cu imaginatia daca vrems a inaintam duhovniceste.

Postez aici un citat din cartea “Ortodoxia este metoda de vindecare a sufletului” -Mitropolitul Ierotheos Vlahos si apoi sa si comentam un pic.

"Îmaginaţia bolnavă

Imaginaţia este, în accepţiunea Sfinţilor Părinţi, un fenomen care apare în structura omului doar după cădere. Nu este o însuşire cu care a fost înzestrat omul odată cu zidirea sa, ci un fenomen de după căderea în păcat. Prin urmare, mântuirea noastră este legată de ieşirea de sub înrâurirea ei cauzatoare de moarte.
Omul vede, aude, gustă etc, iar apoi îmaginaţia primeşte aceste experienţe, le reface, le amplifică, le dă culoarea potrivită şi le păstrează spre a crea necontenit probleme. Astfel, în chip hazliu, am putea spune că imaginaţia este un televizor color inventat înaintea celui real.
Sfinţii Părinţi deosebesc mai multe feluri de imaginaţie; însă, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile aşa-numitelor păcate trupeşti. Prin imaginaţie, simţurile proiectează aceste imagini pe ecranul minţii, continuând s-o ţină în sclavie. Al doilea tip de închipuire este aşa-numita visare. Multor oameni le place să viseze cu ochii deschişi, lăsându-se purtaţi cu gândul în locuri ideale sau chiar reale. Mulţi oameni, mai ales femeile, cad în această stare. Al treilea tip este îmaginaţia creatoare, care dezvoltă civilizaţia şi arta. Oamenii încearcă să rezolve unele probleme sau să înainteze în dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, căci, aşa cum am spus, este o stare firească după cădere. Dar trebuie subliniat că este foarte primejdioasă pentru rugăciunea curată. Al patrulea tip se înfăţişează în străduinţa noastră de a-L închipui pe Dumnezeu şi puterile îngereşti în chip raţional, făcând speculaţii despre El. Dar acest lucru este foarte primejdios, fiindcă, creştinul ortodox urmează altă metodă, metoda liniştirii minţii, spre a ajunge la părtăşia şi unirea cu Dumnezeu, dobândind astfel cunoaşterea Lui. Iar meşteşugul (metoda) isihiei ţine de curăţirea inimii, izbăvirea de patimi, eliberarea de gânduri şi îmaginaţie bolnavă.
Cu cât imaginaţia cuiva este mai activă, cu atât mai mult dezvăluie faptul că acel om se află într-o stare căzută. Dacă cercetăm cu grijă fiecare păcat al nostru, ne dăm seama că la obârşia lui se află imaginaţia.

Vedem chiar oameni care merg la biserică şi vor să ducă o viaţă creştinească; dar continuă totuşi să îşi cultive îmaginaţia. Şi-L închipuie pe Dumnezeu, şi-i imaginează pe îngeri, simt că atunci când se roagă stau înaintea tronului lui Dumnezeu, ş.a.m.d. Dar acesta este începutul unei anomalii duhovniceşti, poate chiar psihice, care poate duce la tulburări şi înşelări.
Noi, oamenii de azi simţim foarte mult nebunia pierzătoare a gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic raţiunea, îndestulându-ne toate simţurile şi primind de dimineaţa până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulţi oameni de astăzi: „Mă chinuie gândurile”. Gândurile ne fac nervoşi, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane şi chiar cauzează anomalii fizice. Mulţi doctori îşi sfătuiesc pacienţii să nu gândească prea mult şi să nu îşi fixeze mintea asupra unor anumite idei.
De aceea este necesare de o trudă istovitoare pentru a scăpa de gânduri. Întreaga metodă isihastă despre care am vorbit mai sus – trezvia (atenţia ca nici un gând necurat să nu ne rămână în suflet), liniştirea şi rugăciunea (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul) ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tirania gândurilor.

Totuşi, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai sigură este mărturisirea lor înaintea duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă nu reuşim, le alungăm cu rugăciunea. Şi dacă nu reuşim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme, atunci îl mărturisim duhovnicului. în acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere şarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra."

oameni buni, fiti atenti ce ziceti acolo,ca scoase din context rezulta niste anomalitati grave.
nu gandi(!), nu imagina,etc.