Articolele de pe site - pe cine reprezinta si ce scop au?
 

Am citit astazi doua articole care sunt afisate pe prima pagina.
Unul este scris de Arhim. Siluan Visan, altul de un necunoscut (Paul Curca).
Si stau acum si ma intreb ce vor autorii sa spuna cu ele si pe cine reprezinta.
Primul este o predica probabil. Sau ma rog, este o scriere teologica adresata credinciosilor.
Dar asta aflam din oarecum din continut. Titlul articolului m-a facut curioasa sa-l citesc "Inainte de Hristos si dupa Hristos". Ma gandeam ca se refera la ceva istoric, la cele doua peoci, poate la ce credinta a fost inainte de Hristos si ce a adus El nou. Nimic din toate astea.
Se vorbeste despre moarte si minunile lui Hristos.
Eu una in primul rand nu am inteles si nu sunt de acord cu simbolistica folosita acolo si pe urma ma simt ranita in calitate de crestin muritor.
Pur si simplu autorul amesteca niste lucruri: sentimente omenesti, simboluri, pilde si minuni dumnezeiesti. Moarte, viata, durere, bucurie, sculare din morti.

Pare ca autorul nu intelege sau nu accepta durerea mortii si considera ca daca plangem dupa cei dragi morti, nu mai iubim pe Hristos. Cam asa ceva se intelege. Moartea e viata si invers si simboluri din astea.

Acum stau si ma intreb in general si la articolele acestea si la predicile din biserici: autorii acestia stiu cui i se adreseaza? Ce asteapta de la ei? Ce nivel de credinta isi inchipuie ei ca au oamenii si de unde trebuie sa-l aibe?

De multe ori suntem priviti de la o inaltime atat de mare, ca nici nu mai suntem luati in seama.
Oare un preot nu plange cand ii moare mama sau tata, sau alta persoana draga si o duce la cimitir? Ce are asta cu credinta?
(As vrea si spun ca ma deranjeaza si vesnica fraza "nimic nu este mai dureros ca moartea copilului pentru un parinte. Ca si cum poti compara dureri intre ele, ca si cum moartea parintilor sau a altei persoane dragi nu este la fel de dureroasa).

Moartea este explicata adesea in credinta si nu intru in detalii de simbolistica. Vreau numai sa spun ca pentru noi oamenii moartea are (si) o alta conotatie: despartirea de lume, de cei dragi. De asta plangem. Pentru ca nu-i vom mai vedea niciodata. Ne este frica de moarte pentru ca ne despartim de cei dragi, de lume si ...mai ales pentru ca nu suntem pregatitit. De la o anumita varsta, sau la o boala grea, in faza terminala, omul este deja pregatit si isi doreste eliberarea de aceasta lume.
Dar noi nu stim cum este dincolo. Inca nu s-a intors nimeni sa ne spuna cum este si daca ii vom revedea pe cei dragi. Noi asa credem si speram.
Este un necunoscut pentru noi.

Si problema nu este lipsa de credinta, sau frica de Hristos, ci faptul ca este ceva necunoscut pentru noi. Noi nu stim doar ca plecam de aici. Dar nu stim cum este dincolo, si mai ales unde ajungem. Da, ne-ar place sa ne reintalnim cu totii in Rai si sa fim cu Hristos.

Este dat acolo in articol o pilda in care Iisus invie copilul mort al unei mame care il plange. Eu nu inteleg explicatia data acestei invieri. Motivul invierii tanarului.
Durerea mortii, bucuria vietii cu Hristos. Care este legatura?

Poate ca ar trebui ca cei care scriu articole sa-si defineasca mai intai cui se adreseaza. Pentru ca una este sa te adresezi crestinilor, poporului si alta in facultatea de teologie, sau intr-un sinod.
Si apoi sa respecte si sentimentele oamenilor.

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...os-142171.html

(articolul cu pricina)

Al doilea articol are titlul "Cerintele credinciosilor" si se bazeaza pe o discutie de la TV in care o doamna psiholog este revoltata de unele practici din biserica, in speta botezul pruncilor prin afundare. (Iar psiholog versus preot)
Si de acolo ajunge la concluzia ca vai oamenii cer prea mult, iar preotul a ajuns prestator de servicii bisericesti.

Ca avem pretentii deplasate ca preotul sa se adapteze cerintelor noastre.

In primul rand ca in cea mai mare parte nu este adevarat. Cei mai multi respectam ceea ce face preotul. Or fi si unii care nu respecat si au alte cerinte.
Dar acestia nu stiu anumite lucruri si trebuie invatati, lamuriti.

Pai prima cerinta a credinciosilor este cateheza si invatatura de la preot. Sa li se explice lucruri, sa li se raspunda la anumite intrebari. Si acesti nu nu vor, nu au timp, rabdare, sau stiu eu.

Daca macar inainte de aceste mari evenimente: Botez, Cununie, Inmormantare etc. oamenii ar avea o discutie cu preotul sa fie lamuriti, altfel ar sta lucrurile. De asta imi place cum se face la catolici: se fac sedinte obligatorii de pregatire pentru cununie, pentru botez. Am inteles ca la botez trebuie sa faca si nasii aceasta pregatire, ca sa inteleaga unele lucruri.

Revenind la cazul in sine cu botezul bebelusilor, eu nu stiu cum se facea inainte, acum 2000 ani. Se botezau bebelusi in primul rand, sau numai maturi?
Si cum se facea.
Pe urma astazi am vazut ca unii preoti mai in varsta stiu niste tehnici speciale, prin care astupa ina celasi timp cu degetele gura, nasul si urechile copilului. Altii nu stiu si nici nu au curaj sa scufunde copilul cu totul in apa, fac dupa cum pot. Si si asa pentru copil este un soc sa se vada deodata in apa pana peste cap. Si inca de trei ori. De aia si urla.
Nici noua ca maturi nu ne place sa fim bagati deodata cu capul in apa, pe neasteptate.

Nu e vorba sa nu acceptam niste traditii, sau sa avem pretentii. Dar mai intai sa intelegem rostul si semnificatia si mai apoi trebuie tinut seama si probleme de siguranta. E vorba de bebelusi. Si daca preotul este priceput si stie sa faca, atunci nu sunt probleme.

Tot timpul este uitat omul in aceste discutii. Nu se cere nimic special de la preoti. Dar si ei sunt oameni si noi si trebuie sa nu uitam acest lucru si sa tinem seama de el. Atat.
Da, in biserica Dumnezeu ne ocroteste. Dar sa nu uitam ca si lui Petru i-a fost frica sa calce pe apa sa ajunga la Iisus. Pentru ca era om. L-a iubit Petru si a ramas cu El si l-a urmat. Dar a avut si spaimele lui, pentru el era un om, iar Iisus avea partea dumnezeieasca in el, puterile deosebite.
Si asa cum a fost Petru, si Toma si altii, Dumnezeu i-a iubit. Si a venit El catre ei, i-a invatat, i-a lamurit, i-a luat de mana.
Iar noi azi suntem la 2000 de ani distanta de ei. Si ni se cere pana la urma mult mai mult decat cerem noi.

http://www.crestinortodox.ro/religie...or-127322.html

De ce sa scriem atat de rautacios la adresa oamenilor?

P.S. Eu consider ca aceste articole de pe site ar trebui sa aibe rolul de cateheza, de explicare a unor lucruri si de raspuns la multimea de intrebari si nelamuriri de pe forum si din viata de zi cu zi. Caci nu avem unde sa intrebam.
Si unii mai suntem si nasi si avem rapsunderea si pentru educarea religioasa a altora.
Ca e vorba de spalat sau nu in zi de sarbatoare, sau daca e cu cruce neagra sau rosie, sau ce se face la slujba cutare, sau la botez, la cununie, ce sa facem la parastas, etc. trebuie sa lw aflam de undeva.
De unde pretentia ca trebuie sa stim totul in credinta, asa cum se scrie in articole?
Fiecare din noi trebuie sa invatam si sa putem si noi invata pe altii. Judecatile rautacioase nu-si au locul in ortodoxie.
Nimeni nu este mai grozav.

Alt articol ciudat:

http://www.crestinortodox.ro/editori...te-120731.html

(Sanatatea mai buna decat toate?)

Ce vi se pare ciudat la articol, sophia?
Autorul porneste cu titlul de la o premisa, care in text o detaliaza si "verifica", nu vrea sa spuna direct asta.

Pai tocmai premisa este incorecta.
Cum sa spui ca sanatatea trupeasca nu este buna, sau ca nu trebuie sa ne rugam pentru ea si sa ne-o dorim? Asa scrie acolo.
Sunt trei feluri de sanatate de fapt si nu doua, de care trebuie sa tinem cont si care sunt toate trei la fel de importante: cea trupeasca, cea sufleteasca si cea duhovniceasca (daca totusi credinta poate fi numita astfel).
Ele nu se pot desparti. Dumnezeu ne-a facut ca un tot unitar.
Si daca una lipseste sau este fragila, nu mai functioneaza nici celelalte si deci nici intregul.


In alta ordine de idei ma deranjeaza ca ca articolele astea sunt numai de critica si negativism la adresa oamenilor. Ca omul nu este bun (niciodata si de nici un fel), aia nu e bine, ca aia nu trebuie sa facem etc.
As vrea si eu sa citesc macar un singur articol in care sa se gaseasca si partile bune ale omenescului, sa ne incurajeze putin. Sau macar sa se dea solutii practice la intrebarile si framantarile noastre.

Si cred ca a venit clipa ultimei mele postari,ca sa ma tin de cuvant cu privire la ce am promis.Articolele de pe site reprezinta teoria,partea teoretica,exprimata intr-un limbaj elevat si erudit.Forumul este partea practica,crampeiul de viata reala si cata legatura exista intre teorie si practica tine de realismul judecatii fiecaruia.Articolele de pe site exprima opiniile unor oameni care reprezinta un anumit segment,superior as spune(cel putin din perspectiva exprimarii si conceptiilor,in rest Dumnezeu stie mai bine starea launtrica a fiecaruia)din arealul credinciosilor.Forumul este partea mai populara,cu nevoi mai pragmatice si mai simple sa spunem.Aceasta categorie nu asteapta de la prima lectii complexe ci explicatii simple,la obiect,foarte clare,care sa-i ajute intr-o epoca a pragmatismului,tehnicii si vitezei.Oamenii acestia nu traiesc in pustiu,precum un avva,si sunt mici sanse,pentru marea majoritate,sa ajunga asa ceva.Poti sa le postezi cate citate vrei,cate articole vrei,daca nu reusesti sa traduci totul in intelegerea lor si la nevoile lor atunci ai ratat baza comunicarii si vei posta excelente articole pt cunoscatori si mari enigme pt majoritatea credinciosilor.Deseori ne place sa ne auzim vorbind,suntem indragostiti de propriul discurs,cuvinte mari si pilde mari si uitam ca realitatea este mult mai dura sa spunem,putini oameni au chiar timpul si posibilitatea sa studieze intens.Le poti cere multe dar trebuie sa intelegi si cat pot ei realist altfel tii lectii de morala unuia care se ineaca.Cel care posteaza un articol este un formator de opinie si trebuie sa stie la ce fel de public se adreseaza si aici cred ca este marea problema.Este o mare diferenta intre nivelul articolelor si problemele care-i framanta pe oameni.Primele sunt frumoase dar nu toti le vor intelege intr-o perioada cand catehizarea este la pamant,notiuni elementare sunt necunoscute.Bineinteles ca un forum sau un site nu pot compensa pe deplin neajunsurile din viata reala dar pot ajuta daca identifica corect felul publicului la care se adreseaza.

Forumul este o secventa a vietii,cum ajunge ea sa fie in acord cu teoria asta este o discutie dar trebuie sa se inteleaga ca in ziua de azi oamenii au o nevoie disperata de doua lucruri:catehizare metodica si puterea exemplului,daca acestea doua sunt deficitare atunci este un razboi duhovnicesc deja pierdut.Oamenii de azi simt o nevoie semnificativa de comunicare,sa fie intelesi si ajutati,intr-un timp al singuratatilor colective,cand toata comunicarea este in viteza si superficiala.Traim timpuri foarte dificile,dure,trebuie sa gasesti cele mai inteligente moduri de comunicare ca sa nu vorbesti doar pt tine.Personal sunt un sceptic al reusitei comunicarii in lumea virtuala,saraceste mult din umanitatea noastra,de multe ori ne transforma in ce nu suntem.Insa cand ne intalnim cu info superioare avem si noi datoria sa ne luptam sa le intelegem,mai departe de prima lectura,sa transpiram putin cum se spune.Practic sunt doua drumuri care trebuie sa se intalneasca,al comunicarii si al intelegerii,si fiecare are pasii lui de facut.Cred ca identificarea unui mod interactiv de comentare al articolelor intre autor si cititori,pe forum,ar ajuta mult,momentan sunt doua lumi diferite dar cred ca prezenta autorilor de articole pe forum si discutiile cu cititorii,cand se poate,ar ajuta si nu ar mai fi sentimentul a doua lumi.

Lumea virtuala nu este o lume de ingeri si sfinti,de multe ori este exact opusul si trebuie sa stai sa te gandesti bine ce asteptari ai de la ea si ce iti doresti,ca sa vezi clar ce ai de facut.Daca te ajuta cu ceva in viata ta de credinta atunci merita sa o vizitezi din cand in cand dar daca te tarasete incet-incet intr-un lumesc la fel ca si lumescu in care traiesti atunci este momentul sa-ti pui intrebari si sa analizezi ce ai de facut.Este o lume destul de periculoasa,cu multe capcane,tentatii si tulburari,trebuie sa iti stabilesti clar ce vrei de la ea.Eu sper ca efortul celor care mentin acest site sa fie rasplatit printr-o frumoasa simbioza cu cei care il viziteaza,atunci si-a atins menirea lui,altfel va fi un loc ca oricare altul,cu bune si rele,dar fara o evolutie ascendenta.Insa asta este parte de apreciere care nu imi revine mie ci celor care si-au facut o anumita strategie pentru acest site,scopul existentei lui.In rest,ca si in viata,si aici suntem oameni de toate felurile si categoriile,o imagine vie a lumii in care traim,cu bune si rele si sa ne dea Dumnezeu la toti gandul cel bun,rugaciunea smerita si dragostea fata de aproape.Numai bine tuturor.

Pelerin, vad ca ti-ai restrictionat mesajele private.
Mai reconsidera chestia cu 1000, macar cat mai stau si eu pe aici.
Stiu, sunt narcisist :))

Din câte îl ştiu eu pe Pelerin, se va ţine de cuvânt.
Numai bine Pelerin, Domnul să-ţi călăuzească paşii spre Împărăţia Sa.

O spui ca si cand rasufli usurat ca ar fi plecat :)

Eu reţin că nu am avut nici o discuţie directă cu Pelerin şi mi-a fost un user drag. Tu crezi ce vrei. :)

Nu este un user , ci un suflet MARE , care mi-a daruit una din cele mai frumoase Icoane ale Maicii Domnului , ale Domnului nostru Iisus Hristos , si nu in ultimul rand , zeci de carti Ortodoxe de mare folos !
A donat Bisericii Sfantului Mercurie , zeci de carti din Sfintii Parinti si nu numai !
Un OM adevarat si cu siguranta mai ORTODOX decat multi din cei de aici !
Sa traiesti prietene !

Si tie iti multumesc din suflet pentru icoana pictata pe o piatra a Sfantului Mare Mucenic Mercurie , pe care am primit o in urma cu ceva timp prin posta .
Sa traiesti si tu prietene !

Si eu o sa-i simt lipsa pe aici,oricum ne-a invatat pe destui adevarata atitudine frateasca a unui crestin,care are pretentia sa nu existe doar cu numele...
Frumos discurs,frumoasa atitudine(chiar cu cei mai indaratnici din fire,asa ca mine":)
Te mai asteptam printre noi!

Totusi firul asta era deschis pentru altceva...:39:

Sophia, despre articolul din primul tau post "Inainte de Hristos si dupa Hristos" as indrazni sa iti spun cate ceva caci vad ca esti nedumerita.

In primul rand despre simbolistica la care se refera autorul, aducand ca exemplu copilul inviat de Hristos.
Toti cei care plangeau moartea copilului, intreaga cetate, reprezinta , metaforic vorbind deci simbolistic, omenirea pana la venirea lui Hristos , adica pana la intrupare - inainte de Hristos; Omenire ce plangea raiul pierdut in urma caderii lui Adam in pacat, raiul pierdut fara sansa mantuirii. Invierea din pilda este simbolul venirii lui Hristos sa aduca viata vesnica si mantuire. Iar bucuria cetatii ca acel copil a fost inviat, este bucuria crestinilor - dupa Hristos, bucuria ca au primit sansa mantuirii , viata noua, viata vesnica, ca pot acum prin pocainta sa treaca prin moarte la adevarata viata.

Moartea nu mai reprezinta acum moarte ci trecerea la viata si bucurie. Bucuria de a ajunge la Tatal, de a redobandi raiul pierdut. Stiu, pare ilogic sa te bucuri ca mori, si cum nu ar fi asa, cand ne stim atat de pacatosi si cand nu avem incredintarea raiului.
Insa incredintarea vine de la Dumnezeu, prin pocainta. Daca ne-am pocai cu adevarat atunci am fi si incredintati de rai si am putea spune cum a spus si Apostolul,
"Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute."

Si iata acum cateva cuvinte ale Sf. Macarie Egipteanul despre moartea si trecerea la viata cea vesnica.

"Fericitul Apostol Pavel, vorbind despre aceasta comoara cereasca, adica despre harul Duhului, dupa ce arata multimea necazurilor ( ce-i asteapta pe cei alesi), arata si folosul pe care fiecare il poate trage din acestea. Iata ce spune ca vor dobandi: " caci stim ca daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca (adica trupul Sophia), se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri." (IICor 5:1).
Dator este fiecare sa se lupte si sa se sarguiasca a practica virtutile si sa creada, pentru ca de aici (adica din aceasta viata Sophia) sa dobandeasca aceasta casa.(adica Duhul Sfant).
ca daca se va prabusi casa trupului nostru (adica trupul), nu avem alta casa in care sa se intoarca sufletul nostru.
ca zicand: "daca vom fi gasiti imbracati si nu goi (IICor 5:4) Apostolul se refera prin cuvantul "gol" la comuniunea si impartirea cu Duhul Sfant, intru care numai sufletul cel credincios se poate odihni.
De aceea cei ce sunt cu adevarat crestini sunt curajosi si se bucura cand ies din trup, pentru ca au acea casa nefacuta de mana, care nu este altceva decat puterea Duhului care locuieste in ei.
deci chiar de se va prabusi casa trupului (trupul) ei nu se tem pentru ca au casa cea cereasca a Duhului si slava cea nestricacioasa."

iata deci Sophia. Eu de pilda daca maine mor as fi trista caci nu am reusit inca sa am casa cea cereasca a Duhului, caci am stat inca in pacate, si atunci sigur ca nu ma bucur ca mor. insa nadajduiesc la Dumnezeu sa mai am timp si sa reusesc, macar o caramida din casa cea cereasca sa am, macar una sa am acolo la Tatal cand moartea va veni.

La fiecare articol de pe site, exista posibilitatea sa adaugam comentarii. Putem exprima sugestii, de care autorii sa tina seama pe viitor.

Aidreptate si tu, se pot face comentarii la articole direct acolo.
Dar aici, la aceasta rubrica a forumului scrie asa:

"Acest forum este deschis pentru intrebarile legate de articolele din site."

De aceea am deschis aici acest fir, ca sa discutam pe marginea articolelor de pe site.

Pentru alte intrebari exista rubrica "Generalitati". Eu asa am inteles.

Revin la comentariul d ela primul articol:

Totusi ceva nu e clar in toata discutia asta despre moarte. Eu nu contest explicatia, ca ne ducem la Iisus dupa moarte. Dar nu este prea corect.
Mai intai ca da, ne ducem la El sa fim judecati. Pe urma nu mai stim unde ajungem. Adica mai exista si Iadul.

Pe urma insasi traditiile din biserica legate de moarte sunt totusi de intristare si doliu.
Ne imbracam in negru, inclusiv preotii.
In Saptamna Mare totul este cu tristete din cauza mortii lui Iisus Hristos.
Preotii imbracati in negru, cantam prohodul, nu petrecem, etc.
Ar trebui sa ne bucuram ca Iisus se duce la cer, la Tatal. De ce sa fim tristi?

De ce totul este trist si negru la inmormantari si in Saptamana Mare, daca este numai o bucurie? De ce nu facem petreceri atunci?

Si mai este ceva: oamenii pleaca. Nu-i mai avem printre noi. Cum sa ne bucuram? Cum sa ne bucuram?

Sunt niste lucruri care nu se impaca totusi.

Si da, adevarul este ca nu suntem pregatiti. Uneori se intampla totul brusc, neasteptat. Si mai ales cand stii ca mai ai ani, ca mai ai lucruri de facut aici...
Nu suntem pregatiti nici sa plecam si nici sa ajungem la Domnul.

Noi suntem facuti pentru lumea aceasta. Acolo ce misiune avem? Ce va fi cu noi?

Si azi un articol smintitor, in sensul ca este foarte derutant.
Revin la ideea ca pe acest site nu este potrivit sa scrie oameni care nu au anumite cunostinte si nu stiu sa explice niste lucruri.
Credinta nu este usoara si daca ne apucam toti nestiutorii sa scriem si sa dam lectii pe internet facem rau semenilor.

Mai spunea cineva pe acest fir ca ar trebui puse numai articole clar exprimate si explicate si corecte, pentru ca intra oameni de toate felurile si citesc si se poate raspandi o invatatura gresita. Fiecare ce si cum intelege.

Articolul de azi:

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ri-125555.html

scrie asa:

"Trebuie sa fim deci cu mare luare aminte la aceata ispita de a cauta mantuirea de unii singuri, necerand-o si neasteptand-o de la Dumnezeu, ca pe un dar, precum si este. Astfel, toate virtutile, precum si mantuirea, sunt daruri de la Dumnezeu, ce trebuie cerute, intru smerenia inimii. "Mainile Tale m-au facut si m-au zidit, intelepteste-ma si voi invata poruncile Tale. Deschide ochii mei si voi cunoaste minunile din legea Ta. Invata-ma bunatatea, invatatura si cunostinta, ca in poruncile Tale am crezut" (Psalm 118)."

Ce se poate intelege de aici?
Ca trebuie sau nu sa ne straduim sa ne mantuim?
Eu stiu ca este cerut de Dumnezeu. Si atunci de ce trebuie noi sa I-o cerem si sa asteptam de la El?

Ori ne mantuieste El direct, la final, ori trebuie sa ne straduim noi toata viata?
Daca este prima varianta, atunci da, trebuie sa cerem si sa asteptam de la Dumnezeu. Nu mai trebuie sa facem nimic altceva.
Daca este varianta a doua, atunci nu trebuie nici sa cerem si nici sa asteptam, ci sa actionam.

Ah, ca putem cere ajutor de la Dumnezeu in actiunile noastre, este cu totul altceva.
Virtutile sunt dar de la Dumnezeu? Aici nu sunt sigura. Poate sunt confundate cu talentele (talantii). Virtuti inseamna totusi fapte bune.
Da, Dumnezeu te poate ajuta sa le faci si te poate ajuta sa nu le faci pe alea rele. Dar ca ti le da El?

Nu stiu, sunt niste confuzii mari in text.

Si daca Dumnezeu iti te ajuta sa faci fapte bune, adica iti da virtuti, de ce nu toti le au, in mod automat? Si de ce nu le opreste tot automat pe cele rele?

"Este adevarat ca de noi tine a pune inceput bun vietii noastre, cu vointa puternica si hotarare de a savarsi cele bune si a ne feri de cele rele. Pentru aceasta nu se cere un ajutor deosebit de la Dumnezeu, caci, liberi fiind, putem savarsi binele sau raul, in egala masura.

Daca ne vom obisnui insa cu a face anumite fapte crestine, fara a intelege ce trebuie sa dobandim prin ele, si anume pacea gandurilor, linistirea inimii, curatia, smerenia si dragostea, vom cadea in ispita de a ne limita la mijloace, uitand de scop. Astfel, apare inselarea ca savarsind in mod sustinut anumite fapte crestine, sa socotim ca avem ceea ce nu avem insa deloc, adica impartasirea de Dumnezeu si cunoasterea Lui.

Astfel, netrecand dincolo de savarsirea faptelor celor bune, crestinul se va limita la acestea, oprindu-se din nevointa cunoasterii lui Dumnezeu, care este un dar al Duhului Sfant, daruit celor cu inima buna, iar nu atat celor care au "o cantitate" mai mare de fapte bune."

Nu se intelege nimic.
Adica prin fapte bune, crestinesti nu il cunoastem pe Dumnezeu? Nu il avem pe Dumnezeu?

Eu una,am inteles articolul foarte clar,fara a avea dubii.

Ideea principala in care a fost scris articolul este de a ne incredinta lui Dumnezeu in tot ceea ce dorim sa facem, sa-l invocam pe Dumnzeu neincetat pt a ne ajuta si indruma pasii,deoarece nimic nu este posibil dupa puterile si fortele noastre limitate.Mai ales,misiunea oricarui crestin:mantuirea!

La pasajul cu milostenia(sau faptele bune)nu se pune accentul pe a nu face aceste milostenii,ci pt a le face firesc fara sa socotesti contabiliceste datele,sa ai un total si la sfarsit sa astepti ca Dumnezeu sa te rasplateasca. Multi isi fac socoteli interne"cat bine au facut ei altora"si cauta rasplata la Dumnezeu chiar atunci sau in momentul urmator.
Adevarul este ca aceste fapte trebuiesc facute din mila pt aproapele si dragoste pt Dumnezeu fara a cauta rasplata in viata asta sau a-ti cumpara mantuirea cu ele(a-ti face socoteli ca ti-ai platit pacatele prin milostenie sau altele de genul asta).

Deci articolul merge pe idea unui dialog intim neintrerupt cu Divinitatea,sfatuindu-ne sa nu lasam mantuirea-aceasta grea misiune-numai pe fortele noastre si sa nu cadem in interpretari gresite in ceea ce priveste milostenia vizavi de mantuire.

Nu prea se publica.

Raspunsul meu in caracter subliniat.



Ba se intelege foarte clar :)
Nu te trebuie sa te slujesti de faptele tale bune ca de un repros sau de un praf in ochi aruncat tot in favoarea ta.
Nu trebuie sa cauti binele tau facand altora un bine.Cum am mai spus,mila este o virtute si un dar al inimii foarte pretios,oricine ar avea mila in suflet/inima cauta la durerea si la starea rea a celui pe care doreste sa-l ajute.Acel om omite din calcul ca a facut bine lui cutarica,deoarece duhul lui urmareste sa-si vada pritenul,fratele,ruda readus la starea de bine,de a-I fi bine.
Eu nu stiu daca intelegi diferenta dintre cele 2 situatii.
Una este o milostenie rece,din datorie fata de religie,fata de ce este"drept","normal"de facut pt semeni.Ba o mai si contabilizezi,integrand-o la"faptele bune pe care le-am facut=sper ca Dumnezeu isi va aduce aminte de asta!"
A doua este arzatoare,este dincolo de tine,de orice calcul,principala misiune este de a salva sau a milosti in vreun fel acea fiinta napastuitata,neajutorata.

Sophia, te indemn ca inainte de a mai citi articole pe site, sa purcezi si sa citesti , si sa iti insusesti invatatura de credinta ortodoxa.
Iata aici ce sunt virtutile.

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...uti-80577.html

"Virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Virtutea crestina inseamna deci taria si statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si biruinta neintrerupta asupra raului. Ea trebuie sa cucereasca intreaga fiinta a crestinului si sa-i fie intotdeauna podoaba cea mai aleasa."

deci daca faci o fapta buna, iar la baza ei nu sta virtutea crestina, ci cu totul altceva, acea fapta buna nu te ajuta cu nimic in mantuire. In primul rand la baza unei fapte bune trebuie sa stea iubirea de Dumnezeu si de semeni.

1. Da, ma refeream la pacate.
2. Eu nu inteleg cum poti sa faci fapte bune in alte scopuri decat pentru cei din jur. Adica in ce alta scop si pentru ce interes?
Asta cu "fac faptele bune, ca sa mi le considere Dumnezeu" nu vad de ce ar fi rau.
Da, in general se fac faptele bune pentru ajutorarea celui din jur. Dar pe undeva ai nevoie cateodata de o incurajare, cand iti este si tie greu.
Nu inseamna neaparat ca ne cautam rasplata. Eu zic totusi ca Dumnezeu acolo sus tine socoteala orice am spune. El ne stie cu bune si cu rele.

Virtutile sunt lucruri pozitive legate de persoana fiecaruia. Unele sunt inascute, altele formate prin educatie. Da, si aici este mana lui Dumnezeu ca sa spun asa.

Ce ar trebui totusi sa cerem/asteptam de la El?

Deci pana la urma intelegi articolul,dar nu-l accepti?
Am inteles acum.
Ma gandeam ca nu este greu de inteles,dar nu esti tu de accord cu el..asta este altceva intradevar :)

In rest,nu mai explic se pare ca nu de explicatii ai tu nevoie ci de acceptarea unor notiuni care nu cred ca se vor face cu ajutorul meu sau al lui X,Y.
Numai bine Sophia.

Nu stiu,mie una imi pare chiar imoral sa salvez un om de la inec,din incendiu sau alte calamitati doar ca sa-mi fac un "bagaj" de fapte bune.Ar insemna ca telul meu in viata ar fi specularea durerii altora,dupa care eu as avea de castigat cu milostenia mea calculata.Pana la urma ar insemna ca un om in nevoie si durere mi-ar provoca chiar fericire ca mi-a mai aparut in fata un caz de pe urma caruia voi obtine foloase divine.Cam imoral nu ???

In momentul in care vezi un om in flacari,primul lucru care ar trebui sa-ti vina in minte ar fi durerea lui pt ca empatizezi cu durerea lui.
La fel,cand vezi un om suferind,pe drumuri sau flamand.

Din pacate,unii au inima impietrita si nu empatizeaza la durerea celuilalt(se mai intampla)ci ajuta dintr-un sentiment de datorie sau de jena,uneori si de ochii lumii,fiind intr-un fel stramtorat de situatie nu de dragoste.

Daca se intelege despre ce vb...

Nu stiu daca mai apuci sa gandesti cand vezi un om in flacari, mai ales ca s-ar putea sa o mierlesti si tu. Deobicei actionezi instincitv, dupa cum esti tu, bun sau rau. Insa, cand vine vorba de oameni flamanzi, saraci, africani etc. sunt oameni care profita de durerea lor ptr. a isi face o imagine buna, pentru a aduna fapte bune etc. Si da, e imoral acest lucru.

Sofia, scuze că mă bag în seamă! Ştiu că nu vei agrea ce voi spune, aşa cum nimeni dintre cei de pe aici, nu vor agrea! Dar..puţin îmi pasă!!!
Unii scriu Articole, doar ca să scrie!!! În realitate, nici ei nu CRED în ceea ce susţin. Eu nu am citit Articolele "maeştrilor" citaţi de către tine. Nu mai intru de mult pe Cr Ort, tocmai pt faptul că nu aud decît vorbe goale, şi pt că grabnic, te pun "fraţii" la index, imediat ce susţii altceva decît au ei viziunile trasate de sus...Nu ştiu cînd se vor lepăda de făţărnicie, dimpreună cu mai-marii lor! Dar eu,încă mai sper!!!
Personal, mă încred în Dumnezeu şi în banii din portofel, ceilalţi TOŢi, prefer să-mi plătească cash!!!...Teoretic aş putea să înalţ osanale (ca să-mi fie bine), dar prefer să spun lucrurilor pe nume, chiar dacă îmi atrag oprobiul "fraţilor"...şi a mai-marilor (incluzînd aici şi pe mai-marii Bor). Hristos nu este făţarnic! Nici slugarnic nu a fost cu mai-marii epocii Sale, pămîntene! Pe Hristos nu mi-L fură nimeni din inimă! Pentru că El nu este un portofel care mi-ar putea fi furat, eventual, în aglomeraţia din autobus! Iar Hristos, Domnul, nu ne vrea tîmpiţi!!! Smerenie, nu înseamnă să crezi tot ceea ce dezgurgitează nişte..unii, pe forum, sau prin Articole cu pretenţii ortodoxe...

Parintele Arsenie Boca spunea sa facem milostenie chiar daca nu ar exista iadul.
Inima impietrita e o consecinta a unei vieti traite fara credinta . Desi mai exista oameni milostivi fara sa fie credinciosi practicanti ,pentru ca ei nu il resping pe Dumnezeu

@Yasmina - cred ca este o confuzie.

Eu ma refeream in ultima postare la ceea ce ai spus tu. Si aia nu scrie in articol.
Tu incerci acum sa-mi explici ce ai inteles tu din articol. Tocmai asta este problema, vezi.
Tu intelegi un lucru, altul altceva.

La ceea ce spui tu despre faptele bune.
Tocmai aici este problema, ca eu nici nu m-am gandit la interpretarea pe care o dai tu, pentru ca eu nu sunt asa. Chiar trebuie sa poti sa te gandesti la unele lucruri, daca nu sunt in constructia ta. Sa-ti vina in minte.

Ca sa-ti raspund concret: eu cand vad un om la nevoie, il vad in primul rand pe el si incerc sa-l ajut. In momentul acela nu ma gandesc nici la mine, dar nici la Dumnezeu. Este cam ciudat, dar asa sunt eu.
Imi este mila de om si incerc sa-l ajut, pentru el.
Poate gresesc, dar eu nu cred ca facem faptele bune pentru Dumnezeu insusi. El nu are nevoie de ele. Ci El ne-a spus sa le facem oamenilor, si prin ele facem Lui. Dar in primul rand oamenilor.

Iar daca faci fapte bune pentru gloria ta, atunci da, este cam aiurea. Dar nici atunci nu este rau, pentru ca totusi le faci. Faci bine cuiva. Pana la urma asta este scopul.
E mai bine decat sa faci rau.
Nici nu sunt convinsa ca cineva chiar face faptele bune numai ca sa fie decorat. Ah, ca se bucura putin si pentru asta, este altceva. Este omeneste. Si te motiveaza sa mai faci, pana la urma.
Dar nu stiu ce sa spun. Poate ca o fi si asa ceva. Desi nu prea cred, mi s-ar parea cam ciudat.

Iar eu am inteles ca in articol ca spune sa nu facem noi fapte bune de al noi, sa asteptam sa ne puna Dumnezeu, cumva sa-L intrebam mai intai pe El.
Cam asa reiese din fraza pe care am bolduit-o eu.
Si ca facand fapte bune nu suntem totusi cu Dumnezeu, ci trebuie ceva in plus. (In ultima fraza bolduita).
Inteleg ca este un citat de undeva si a fost preluat aidoma si ne-explicat.

Si sa ma ierte Dumnezeu daca e nevoie de atat teorie si filozofie pentru a face fapte bune, atunci mai bine nu le mai facem. Ori le facem din sufletul nostru si spre binele celor din jur, automat si fara gand si cu bucurie, ori mai bine nu le mai facem. Si eu inteleg ca tocmai asta se cere in acest articol, respectiv in citat.
Adica pana la urma totul este rau, pana si a face fapte bune.

http://www.youtube.com/watch?v=kdqOty9v3kQ

"Smerenia lui Hristos salasluieste in cei mici. Ei sunt bucurosi ca sunt mici, asa mi-a dat sa inteleg Domnul.
Rugati-va pentru mine toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos.
Unde esti Tu Domnul meu! Te-ai ascuns de sufletul meu si cu lacrimi te caut!
Doamne da-mi puterea de a ma smeri inaintea maretiei Tale.

Vino si tamaduieste ranile gandurilor mele pacatoase si te voi lauda ziua si noaptea!
Si te voi propovadui oamenilor ca toate noroadele sa stie ca Tu Doamne , ca si odinioara savarsesti minuni, ierti pacate, sfintesti si dai viata."

Fara smerenie, in inima nu este decat mandrie. Si astfel Hristos vine si bate la poarta inimii insa gaseste inima ocupata.

"Ba se intelege foarte clar :)
Nu te trebuie sa te slujesti de faptele tale bune ca de un repros sau de un praf in ochi aruncat tot in favoarea ta.
Nu trebuie sa cauti binele tau facand altora un bine.Cum am mai spus,mila este o virtute si un dar al inimii foarte pretios,oricine ar avea mila in suflet/inima cauta la durerea si la starea rea a celui pe care doreste sa-l ajute.Acel om omite din calcul ca a facut bine lui cutarica,deoarece duhul lui urmareste sa-si vada pritenul,fratele,ruda readus la starea de bine,de a-I fi bine.
Eu nu stiu daca intelegi diferenta dintre cele 2 situatii.
Una este o milostenie rece,din datorie fata de religie,fata de ce este"drept","normal"de facut pt semeni.Ba o mai si contabilizezi,integrand-o la"faptele bune pe care le-am facut=sper ca Dumnezeu isi va aduce aminte de asta!"
A doua este arzatoare,este dincolo de tine,de orice calcul,principala misiune este de a salva sau a milosti in vreun fel acea fiinta napastuitata,neajutorata."

Am inteles la ce te referi aici. Cred insa ca nu ai citit mesajul meu de mai sus.
Acolo explicam ca eu inteleg cele doua situatii, dar la prima nici nu m-am gandit, nu mi-a trecut prin cap, pentru ca eu cred ca se intampla rar si nici atunci nu chiar asa.

Asa este, nu trebuie sa te gandesti la lauri sau rasplata cand faci fapte bune. Dar nici nu inteleg cum poti sa te gandesti la astea in momentul cand ajuti pe cineva. Poate mai tarziu.

A face o fapta buna pentru cineva implica insa mai multe lucruri: sa poti fizic (trupeste, ca timp etc.), sa ai posibilitatea (materiala), sa doresti moral. O faci de buna voie.
Atunci te simti si tu automat bine. Nu se poate sa faci bine cuiva si tu sa nu te simti bine, sa nu ai bucurie!
Exista cazuri (si am vazut-o pe pielea mea) cand insa iti face si rau la un moment dat sa te implici pentru altii si trebuie sa spui "stop".
Totul trebuie cu masura.

Si totusi la ceva te astepti cand o faci: macar sa nu ti se raspunda cu raul. Ca se intampla si asta: sa faci bine si sa fii ca multumire distrus (indiferent in ce forma).

Iata ca nu este chiar posibil sa pausalizam. Suntem oameni si exista situatii si situatii.

In general este asa cum spui tu si probabil cel din articol (repet, eu nu am inteles asa, dar tu da).
Dar de obicei daca faci fapta buna, o faci neobligat, nefortat, nu regreti si o faci din inima. Si nici nu ai timp sa te gandesti (de cele mai multe ori) la toate minunile astea scrise de tine si in articol. Uneori ai chiar recunoastere, chiar daca nu o astepti.

Daca ne-am pune toti si mereu problema in felul acesta complicat si ciudat, n-am mai face nimic bun niciodata.

Restul comentariilor tale nu le-am inteles si mi se par ciudate, la fel ca si articolul. Era suficient sa scrie ceva scurt, concis si la subiect. Cam ca mesajul tau ultim.

Repet mi se pare ca se scrie mult si ambiguu in articole si nu numai (si in unelew carti) si pe langa subiect. Adminul mai scrie articole care imi plac macar prin claritate si concizie/stil, chiar daca unoeri nu sunt de acord cu ideile lui.

Milostenia nu se face neaparat din datorie fata de religie, si nu se contabilizeaza neaparat. Poate unii fac asta, dar de dorit ar fi sa faci asta din iubire fata de semeni in care il vezi pe Hristos. Si datoria e buna pana la un anumit punct unde ar trebui sa se transforme in iubire sau cel putin sa faci fapte bune si din iubire si din datorie.

Pasajul imi apartine.
Tocmai faceam diferenta intre o milostenie de datorie sau de frica impotriva judecatii versus o milostenie adevarata,venita ca de la suflet la suflet. Inevitabil ,a doua varianta este cea pe care trebuie sa ne axam.
Nu sunt neclaritati in acest sens.

http://www.crestinortodox.ro/editori...or-142410.html

Alta ciudatenie.

Adica ma rog, ideea nu ar fi rea. Ar trebui sa fim mai individuali, sa nu mergem asa cu masele.

Dar nu se explica, in asa un articol lung, cum sa faci asta.

Iata problemele:

1. "Nu suntem facuti pentru aceasta lume..." (nu stiu exact unde scrie asta). Dar atunci de ce suntem trimisi aici?

2. Trebuie sa traim aici pe pamant 6 (deocamdata) miliarde de oameni, plus animale si plante. Cum trebuie sa ne descurcam atunci, daca trebuie sa fim individuali?

3. Tocmai ca trebuie sa ne adaptam, sa stim sa traim intr-un mediu social, fara a face rau in jur. Iisus tocmai asta ne-a invatat: cum sa traim cu aproapele nostru. Cum sa ne purtam cu el.
Si tocmai indaptarea si indvidualismul ne distruge.

4. Cum putem sa ne opunem la niste opinii si reguli de masa, legi etc.? Da, exista greve, revolte, iesit in strada, razboaie. Si totusi nu se rezolva mult.

5. Credinta, ca de fapt la asta se refera mai degraba articolul, ar trebui traita mai individual. Si asta presupune sa avem anumite libertati: sa avem timpul de mers la biserica si rugat (adica sa nu avem serviciu), sa avem loc de retragere in singuratate si meditatie. Unde, cum? Sa nu avem famile.
A iesi din lume asta, inseamna a renunta la tot ceea ce ofera ea. Dar pana si monahii, sau eremitii se mai duc la medic, sau la magazin, mai citesc o carte, mai imbraca ceva, se mai spala.

6. Sa presupunem ca am putea sa ne traim fiecare credinta si viata asa cum trebuie? Cine ne verifica? Cine spune cum e bine si corect, cand fiecare intelege si interpreteaza altfel scripturile si Legea cea noua?

7. Se spune acolo si de uniformizare si inregimentare (in comunism). Dar si in religie se intampla cam la fel. Cu exceptia eremitilor. In rest toti, inclusiv monahii in manastiri traim in comunitati, inregimentati, dupa reguli si principii.

Concret, cum ar trebui sa ne opunem lumii? In ce alta lume paralele sau perpendiculara sa traim?

Suntem trimisi aici pentru caderea in pacat! Sfintii nu inceteaza sa ne spuna acest lucru!
Nu suntem facuti pentru o lume corupta, in care raul este prezent sub toate formele lui.
Lumea creata de Dumnezeu "buna foarte" nu mai exista decat sub forma ei afectata de pacat.
Abia la sfarsit, lumea se va preface in "cer nou si pamant nou". Aceea e lume in care ne e dat sa traim vesnic.

Suntem "individuali" fata de cei care traiesc departe de Dumnezeu.
In mijlocul lor, oricat am incerca, nu avem cum sa nu ramanem niste "inadaptati".

De fapt, ne distruge tocmai adaptarea la ritmul si cerintele nefiresti ale lumii.

Individualismul meu devine comuniune cu individualismul altuia, care, ca si mine, vrea ca "pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

Sa nu avem serviciu? Interesanta conditie pentru manifestarea personala a credintei.
Duminica dimineata nu prea se lucreaza, decat cu prea mici exceptii.
Rugaciunea nu tine de singuratate. Sfintii din lume ne'o demonstreaza neincetat.

Sa nu avem familie? Sa renuntam la ce ofera lumea?
Ciudate conditii pentru o simpla viata inchinata lui Dumnezeu.

Preotii. In cinstita Taina a Spovedaniei.

Regulile si principiile crestine nu anuleaza particularitatile persoanei umane, ci mai mult le potenteaza.
Fiecare om ramane unic. Ba, mai mult isi da seama de unicitatea si valoarea persoanei sale.

P.S. Aceasta este lumea ideala in care sa'i putem arata lui Dumnezeu cat de mult Il iubim !