Iadul este...veșnic?
 

Buna ziua!
Am și eu o întrebare/nelămurire cu privire la doctrina ortodoxă despre iad; sau mai bine zis despre veșnicia lui, adică dacă doctrina Bisericii Ortodoxe despre iad îl poate încadra pe acesta într-un timp sau o perioada cronologică.
Din ceea ce știu eu, atât iadul cât și raiul sunt prezentate(de doctrina Bisericii Ortodoxe) ca timpuri veșnice, sau ca perioade care depășesc ceea ce noi numim timp.
Am formulat această întrebare pornind de la un text, dintr-o carte a unui teolog creștin (din câte știu a fost ortodox - http://www.crestinortodox.ro/parinti...mov-87805.html) Paul Evdokimov, care, în cartea sa „Femeia și mântuirea lumii” (Editura Christiana, București, 2004, pagina 150) face o afirmație despre subiectul mai sus amintit, care pe mine personal m-a pus în nelămurire (neconformitate cu învățătura Bisericii Ortodoxe).
Textul este următorul: „Concepția obișnuită despre suferințele veșnice nu este decât o părere școlărească, o teologie simplistă (de natură penitențială), care neglijează profunzimea textelor ca Evanghelia de la Ioan 3,17 și 12,47. Ne putem închipui că, alături de veșnicia Împărăției lui Dumnezeu, El o pregătește pe aceea a iadului, ceea ce într-un anume sens ar fi un eșec al planului divin, o biruință, chiar parțială, a răului? Or, Sfântul Apostol Pavel (1Cor.15,55), pare a afirma contrariul. Dacă Sfântul Augustin reproba un anume fel de „milă”, aceasta era ca o împotrivire la libertinism și la sentimentalism; dar, pe de altă parte, argumentul pedagogic al fricii nu mai acțio-nează(textul original) astăzi, ci riscă să apropie creștinismul de Islam. Cutremurarea dinaintea lucrurilor sfinte salvează lumea de sărbezeala ei, dar iubirea desăvârșită alungă frica (1 In.4,18).”
Este clar, sau cel puțin așa am înțeles eu (îmi cer iertare dacă greșesc), că aceasta este o atitudine care contravine doctrinei ortodoxe cu privire la veșnicia iadului.
Cer smerit și respectuos opiniile celor mai în măsură cu privire la acestă chestiune.
Mulțumesc anticipat!

Dpdv ortodox apocatastaza este o erezie.

Dacă îi zice "focul veşnic", presupun că e doar niţel trecător. Nu mult, ci doar un pic.
Am auzit de la un savant, că în plasmă timpul trece altfel... La limită, se opreşte, se pulverizează, dispare - ars de foc. Astfel, focul rămas fără timp ... devine veşnic.

Nu cred ca acesta este citatul din cartea respectiva. Nu am citit cartea, insa cred ca tu ai expus aici un fel de rezumat succint a unei idei pe care singur ai concluzionat-o. Cred ca e bine sa vii cu citatul nemodificat si complet. un ortodox si teolog de talia lui Evdokimov nu cred ca a spus asa cum ai prezentat tu. cu siguranta se refera la faptul ca iadul nu este un loc cu foc la propriu, in care oamenii sunt rasuciti ca animalele pe protap.

In primul rand e nevoie sa citim mai mult de un verset din Ioan Cap. 3.

"15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite."

Cateva idei extrem de esentiale e nevoie sa le intelegem:
- tot cel ce crede in Hristos nu piere si are viata vesina.
- Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca prin El lumea nu ca sa judece
- Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. faptele oamenilor erau rele
- cel ce face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina ca sa nu se vada faptele lui
- cel ce face fapte bune iubeste Lumina si vine la Lumina

Cine crede in Hristos are viata vesnica si asa si este. Dar intreb eu acum: faptele noastre arata ca credem in Hristos cu adevarat? Ca sa crezi in Hristos trebuie sa faci ce a facut Hristos, iar faptele sa fie bune si prin asta sa arate ca iubesti Lumina. Spunem cu gura ca credem in Hristos insa faptele arata ca nu credem. Ca de am crede, am iubi , am lucra adevarul si nu am pacatui intr-una. Ce inseamna oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina? Cum suntem noi astazi? Si daca noi astazi prin faptele noastre aratam ca iubim mai mult intunericul decat Lumina oare unde vom merge noi in vesnicie? In intuneric sau in Lumina? Timpul este o masura a acestei lumi, acum, in acest veac al vietii noastre. Dupa moarte trecem in al veac, adica in vesnicie. Acolo nu este timp. Dumnezeu nu a creat iad si rai, ca locuri temporale sau materiale, fizice, asa cum intelegem noi notiunea de loc, de suprafata. Si nici nu a creat un iad, ca loc de suferinta. Cei care au ales razvratirea si raul aceia si-au si creat locul , au creat raul. Si si noi alegand pacatul am ales singuri iadul.

Hristos a venit in lume sa ne ofere usa mantuirii. de aceea spune ca nu a venit sa judece, caci a venit sa daruiasca lumii ceva de mare pret, sansa mantuirii. Timpul judecatii va veni. Acum e timpul mantuirii, urmand pe Hristos cu faptele sa marturisim ca credem in Hristos, altfel ne asemuim mincinosilor care spun ca cred dar mint si nu cred.

Deci, da, Dumnezeu nu pregateste iadul caci de ar pregati iadul nu ar fi bun si iubitor in chip desavarsit. Noi singuri ne pragatim iadul si chiar traim iad prin faptele rele ce le facem. Omul care staruie in pacat, staruie sa traiasca iadul si este locuitor al iadului inca de pe acum. iar acest om pacatos care staruie si nu se pocaieste degeaba spune ca el crede in Hristos caci nu crede.

Mai degraba Evdokimos spune altceva. Idea este alta insa tu ai inteles-o exact pe dos.
Iadul este o stare sufleteasca, pe care il putem trai inca din aceasta viata. Aceasta este diferit de teologia simplista cu un tablou cu oameni chinuiti in foc la propriu si intepati cu furci. Nu Dumnezeu pregateste iadul pentru oamenii rai, care de frica sa nu ajunga in iad chinuiti, incearca sa se indrepte. Aceasta frica nu este credinta adevarata, caci adevarata frica de Dumnezeu este cu totul altceva, nu frica de iad. de aceea si spunem ca inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu. deci atentie nu de iad. Asta inseamna cu totul altceva, frica de Dumnezeu inseamna o constientizare in adancul sufletului si o recunoastere a atotputerniciei dumnezeiesti. Ii simti puterea, stapanirea dar si iubirea si mila. Si pentru ca inca nu ai facut nimic spre indreptare dar ai inteles cat esti de neputincios, de pacatos, simti frica , caci sti ca inca nu ai inceput sa faci faptele credintei. de aceea , dupa ce incepi sa lucrezi faptele credintei, incet incet frica se preschimba in dragoste dumnezeiasca.

De aceea iubirea desavarsita alunga frica. Este vorba de faptul ca constientizand pacatosenia, de la frica de Dumnezeu, treptat ajungem la dragostea de Dumnezeu, atunci incepi sa ai si nadejde in mila Domnului si speranta in mantuire.

"„Daca e bine sa-i faci pe atei mai putin siguri de inexistenta lui Dumnezeu, este la fel de bine sa-i faci pe teologi mai putin increzatori in speculatiile lor. Ar fi chiar extrem de interesant sa vezi la facultatile de teologie o catedra de ateism, care i-ar putea face pe teologi mai putin gratuiti in afirmatiile lor superficiale, mai sensibili fata de omul concret care sufera si al carui drum spre Hristos este atat de adesea obstructionat de ansamblul unor speculatii confuze. Nu repari sistemul de incalzire in timpul incendiului si nu stai pe ganduri in momentul in care lumea se prabuseste. Toate fortele noastre creatoare trebuie sa se concentreze pentru a ridica o intreaga generatie la bucuria nespusa a eliberarii – bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numara printre prietenii Mirelui. Si, daca s-ar ivi momentul de a ne vedea inlaturati din viata sociala, ar fi bine ca generatia aceasta sa fie suficient de matura pentru a putea fi «generatia marturisitorilor», a celor care - asa cum prea frumos spunea odinioara Scrisoarea martirilor din Lyon – vor fi pregatiti sa stea de vorba cu «Hristos». Sarcina noastra istorica nu este de a recupera formele crestinismului primar, ci de a regasi acel Maran atha - «Vino, Doamne!» - al inceputului si, de aici, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urma - ceasul care asigura actualitatea tuturor timpurilor, care confera actualitate mesajului crestin.“ - Paul Evdokimov

Prezentul este acum și nu are nici început, nici sfârșit, el pur și simplu este.
Prin urmare prezentul e veșnic.

În al doilea rând, dacă iadul n-ar fi veșnic omul n-ar avea liberul arbitru; de aceea a venit Hristos, ca să ne învețe să alegem prin Duhul Sfânt suferința (adică mântuirea) și nu plăcerile(iadul).

13. Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.(Mt7,13)

Stimate dobrin7m, textul este perfect transcris din cartea pe care o am în față.
Poate s-a făcut vreo greșeală atunci când s-a tradus cartea...
Dacă, cuvintele care apar în acel text au o altă semnificație sau interpretare, eu, repet, îmi cer iertare, însă textul este original din carte.
Subscriu la toate ideile menționate de dvs. cu privire la învățătura ortodoxă despre iad, mai puțin atunci când ați afirmat că eu am modificat textul/expus un rezumat succint al unei idei pe care singur am concluzionat-o.
Repet, cartea a apărut la editura Christiana, București, 2004, iar textul se afla la pagina 150.
Pentru a lămuri și mai bine lucrurile, vă rog dobrin7m, să căutați și dvs. această carte și să vă convingeți de autenticitatea textului.

Am atașat și trei fotografii din carte!

Dpdv ortodox, apocatastaza în versiunea criptognostică atribuită lui Origen este eretică.
Însă Biserica nu respinge termenul în sine, pe care-l inserează corect într-o ţesătură semantică perfect validă dogmatic. Există foarte multe exemple în acest sens, unul din acestea fiind celebrele "Răspunsuri către Talasie" ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, traduse de către părintele Stăniloae şi publicate în volumul III al Filocaliei româneşti:

„ Trei restaurări ( apocatastaze ) cunoaşte Biserica. Una e a fiecăruia în parte, potrivit cu raţiunea virtuţii : prin aceasta se restaurează cel ce a împlinit în sine raţiunea virtuţii. A doua e aceea a firii întregi la înviere : este restaurarea întru nestricăciune şi nemurire. Iar a treia, de care şi vorbeşte mai mult în cuvintele sale Grigorie al Nyssei, este restaurarea puterilor sufleteşti căzute prin păcat în starea în care au fost zidite.”

O insuficientă informare asupra contextului în care s-a desfăşurat Sinodul de la Constantinopol din 553 ar lăsa se înţeleagă că Părinţii sinodului respectiv ar fi apărat atunci în primul rând veşnicia iadului, a chinurilor nesfârşite, ca nişte neînduraţi "apologeţi ai gheenei" (cum a caracterizat părintele Gorges Florovski postura greşită în care i-a perceput, ignorant, o mare parte a posterităţii). În realitate, ei au apărat nişte realităţi-cheie ale creştinismului apostolic, şi anume deplina libertatea a persoanei în alegerea comuniunii cu Domnul, iubirea ca liant sine qua non al acestei comuniuni, devenirea/creşterea spirituală ca înaintare concretă, existenţială, în aprofundarea relaţiei cu Dumnezeu, şi, nu în ultimul rând, demnitatea trupului în forma restaurată/eshatologică a făpturii omului.
Concluziile Sinodului de la Constantinopol loveşte şi astăzi puternic în numeroşii susţinători ai teoriei platonismului popular de tipul "mântuirii sufletului" printre altele, prin dispreţuirea trupului şi "combaterea" lui de pe poziţii pseudoascetice.

Evanghelia Duminicii Infricosatei Judecati: "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.

Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.

Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."

Mai multe despre acest subiect ne spune
Sfantul Nicolae Velimirovici: http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ati-87590.html

DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI



,,INVATACELUL: Am auzit pe unii crestini spunand ca iadul nu poate fi vesnic, caci aceasta vesnicie ar contrazice bunatatea lud Dumnezeu.
PREOTUL: Noi stim cu buna intemeiere, din marturiile Sfintei Scripturi, ca muncile iadului pentru pacatosi vor fi vesnice. Iata ce zice Sfanta Evanghelie in aceasta privinta: "Atunci (la Judecata de apoi) va zice (Imparatul) si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei, 25, 41). Apoi, in continuare, aratand rezultatul Judecatii de apoi, zice: "Si vor merge acestia (pacatosii) la osanda vesnica, iar dreptii, la viata vesnica" (Matei, 25, 46). De asemenea, Mantuitorul, voind sa defineasca vesnicia chinurilor iadului, le-a numit "...gheena, focul cel nestins, unde viermele nu moare si focul nu se stinge" (Marcu, 9, 43-48). Si in alt loc Mantuitorul, referindu-Se tot la vesnicia chinurilor iadului, a zis: "Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, caci este mai bine pentru tine sa intri in viata ciung si schiop, decat, avand amandoua mainile si amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic" (Matei, 18, 8). Marele prooroc Isaia, adeverind realitatea vesniciei focurilor iadului, a spus urmatoarele: "Si cand vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale celor ce s-au razvratit impotriva Mea, caci viermele lor nu va muri si focul lor nu se va stinge. Si ei vor fi pentru toata faptura priveliste de groaza" (Isaia, 66, 24). Iar Daniel proorocul zice, aratand acelasi lucru: "Si multi dintre cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si osanda vesnica" (Dan., 12, 2). Cuvantul "multi" inseamna aici "toti", fiind vorba de "multi" in inteles de multime a mortilor care vor invia.

INVATACELUL: Unii spun ca nu se poate ca chinurile iadului sa fie vesnice, de vreme ce citim in Sfanta Scriptura: "Vrajmasul cel din urma oare va fi nimicit este moartea" (I Cor., 15, 26). De aici ar rezulta ca moartea - adica iadul - nu va fi. Deci, ceea ce se numeste iad sau moartea cea vesnica nu va fi altceva decat o distrugere sau o nimicire a celor pacatosi, spre a nu fi in veci (Apoc., 20, 9). Iadul propriu-zis nu ar fi altceva decat ebraicul "seol" (groapa de mormant) sau grecescul "hades" (infern, adica loc subteran, locuinta celor morti). Iar expresia "foc" sau "chin" vesnic nu ar insemna ceva fara sfarsit, ci numai o moarte, o aruncare in pamant. Caci omul nu are suflet nemuritor si de aceea moartea insemneaza numai intoarcerea in pamant.


PREOTUL: Daca ar fi dupa aceasta intelegere, atunci nici Judecata de apoi nu ar trebui sa mai fie, nemaiavand nici un rost. Noi insa stim, atat din dumnezeiasca Scriptura, cat si de la sfintii parinti si dascali ai Bisericii lui Hristos, ca Judecata cea de apoi urmeaza a se face, mai ales pentru patru lucruri:

1) ca sa arate dreptatea lui Dumnezeu; 2) ca sa arate nedreptatile oamenilor; 3) ca sa fie rasplatite faptele cele bune ale celor drepti; 4) ca sa fie pedepsite cu chinuri vesnice pacatele celor rai (Rom., 2, 5; II Petru, 3, 7; Iov, 34, 11 , Ps. 61, 11; 95, 13; Pilde, 24, 12; Ecl., 11, 9; 12, 14; Ier., 17, 10; Matei, 16, 27; 13, 43; 25, 46; Isaia, 13, 11 s.a.).

Daca omul nu este decat "pamant", fara suflet, muritor, cum se face totusi ca unii vor invia? Si cum se face ca Mantuitorul ne invata sa pretuim sufletul mai mult decat trupul si, de asemenea, sa nu cautam spre cele ale trupului, ci spre cele ale sufletului, ca unele care sunt - ca si sufletul - netrecatoare? Ti-am dat explicatii mai pe larg la capitolul despre cinstirea sfintilor. Mantuitorul ne invata ca sufletul nostru este mai scump decat toata lumea (Matei, 16, 26; Marcu, 8, 36) si ca este nemuritor (Matei, 22, 31; Marcu, 9, 4 s.a.). Mantuitorul Hristos ne spune ca iadul este un loc de chin vesnic (Matei, 18, 8; Marcu, 9, 45; Luca, 16, 23-28; Apoc., 14, 10-11; 20, 10). Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca in iad sufera trupul si sufletul chinuri vesnice (Deut., 21, 21; Marcu, 9, 43; Rom., 2, 9) si ca va exista o osanda vesnica (Matei, 5, 22; 25, 46; Marcu, 3, 29; II Tes., 1, 9, Apoc., 14, 11; 20, 10; Isaia, 66, 24; 10, 26-27 s.a.).


INVATACELUL: Mai este o parere, foarte veche, ca Dumnezeu este atotbun, ca iubirea Lui este nemarginita fata de oameni si de aceea este cu neputinta sa pedepseasca pe oameni cu chinuri vesnice. El le este tuturor Tata, si ce fel de Tata ar fi, daca si-ar pedepsi fiii neascultatori cu pedepse vesnice? Oare un tata nu este intotdeauna iertator fata de fiii lui ? Cu atat mai mult Dumnezeu, Tatal nostru, va fi iertator fata de noi.

PREOTUL: Intr-adevar, Dumnezeu este iertator si indelung rabdator fata de cei ce gresesc asupra noastra numai in viata aceasta, fiindca numai acum este timpul nostru de indreptare, iar dobandirea iertarii din partea Lui depinde de pocainta noastra, in viata de dincolo insa, noi nu ne mai putem pocai (Ioan, 9, 4), deoarece acolo Dumnezeu nu ne mai judeca dupa atotputernicia si iubirea Sa, ci dupa dreptatea Sa, rasplatind fiecaruia dupa faptele sale (Int. Sir., 16, 16; Matei, 25, 35; 10, 41 s.a.). Daca Dumnezeu ar fi iertat toate pacatele oamenilor fara dreptate, atunci ce rost ar mai fi avut ca El sa ne infricoseze necontenit cu grozavia chinurilor celor vesnice, daca ele nu ar exista? Cum ar fi cu putinta, oare, ca Dumnezeu sa ne minta pe noi, in loc de a ne spune adevarat ?


INVATACELUL: Totusi, cum se poate ca, pentru niste pacate savarsite in viata trecatoare, de aici, sa primeasca cineva pedeapsa netrecatoare? Aceasta pedeapsa trebuie sa fie, si sub raportul durabilitatii, in proportie cu pacatul; un pacat trecator nu poate fi pedepsit cu o pedeapsa eterna, caci aceasta ar constitui o judecata nedreapta din partea lui Dumnezeu, Care se numeste drept si atotbun.

PREOTUL: In cazul acesta, nici fericirea dreptilor nu ar trebui sa fie vesnica, fiindca aceeasi proportie exista intre aceasta fericire si faptele de vrednicie pe care ea le rasplateste. Sau poate ai vrea ca rasplata si fericirea dreptilor sa tina o vesnicie, iar munca si osanda celor rai sa fie vremelnice? Dumnezeu da fericire vesnica pentru faptele cele bune facute de cei drepti vremelnic, pe acest pamant, dar fiind Dumnezeu drept, pedepseste tot vesnic pe cei pacatosi ce au pacatuit vremelnic. Pentru ce? Pentru ca urmarile pacatului neispasit in viata de aici, prin pocainta corespunzatoare, raman vesnic nesterse inaintea lui Dumnezeu; pentru ca si fata lui Dumnezeu - pe care o defaimam noi facand pacate cu voie libera - nu are sfarsit intru slava, putere, dreptate si intru toata desavarsirea insusirilor Sale. De aceea chinul pentru pacate nu are sfarsit.

Nu ai vazut sau nu ai auzit atat ea cazuri intamplate chiar in viata de aici, cand cineva, pentru pacatele facute intr-o clipa sau intr-un minut, primeste osanda pe ani indelungati sau chiar pe viata, pana la moarte? Caci nu durata de timp in care s-a savarsit greseala este hotaratoare in stabilirea pedepsei, ci gravitatea ei si intentia. Unul, cu o arma automata, secera sute de oameni intr-un minut, dar daca a facut atat ea ucideri nedrepte in acest timp, pentru fapta sa nu va fi pedepsit numai un minut. Trebuie stiut ca cel ce moare in pacate grele moare indepartat de Dumnezeu, iar in viata de dincolo nu se mai poate indrepta (Ioan, 9, 4); acolo pacatele lui raman vesnice si de aceea si chinul lui urmeaza sa fie vesnic.


INVATACELUL: Mai sunt si alte marturii in Sfanta Scriptura despre vesnicia chinurilor iadului ?

PREOTUL: Sunt destule. Daca vrei sa le cunosti, citeste in Sfanta Scriptura la aceste locuri: Matei, 18, 8; 23, 33; 25, 41-46; Marcu, 9, 44; 3, 29; Luca, 3, 17; II Tes., 1,9; Evrei, 10, 27; Apoc., 14, 11, 20, 10; Isaia, 33, 14; 66, 24; Dan., 12, 2 s.a"
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...lui-79928.html

Dar prin combaterea trupului de pe poziții ascetice(fără ghilimele și pseudo), cum foarte bine sugerează postul sau înfrânarea, exact asta urmărește: mântuirea sufletului(fără ghilimele, după cum se vede).

11. Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului.(1Petru2,11)

Nu-mi vine a crede că Sinodul n-a luat în discuție aceste versete; sau poate că ghilimele și pseudo nu vin de la Constantinopol.

Chiar am sa caut aceasta carte , am sa incerc sa fac rost de ea. Contextul cred ca este altul, iar a citi un fragment rupt din contest schimba complet intelesul. De ce spun asta. Citind din fotografia postata de dvs iata ca imediat dupa textul propus , apar urmatoarele cuvinte:

"s-ar putea spune ca iadul nu este in vesnicie, nici chiar in timp ca masura, ci in interioritatea lui subiectiva fara forma si fantomatica."

si apoi cautand cat mai multe despre Evdokimov am ajuns sa citesc o recenzie pentru o alta carte a sa "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu". Am intrezarit aici un raspuns la ceea ce dvs ati expus:

"Îmi amintesc cuvintele Maicii Siluana din Iaşi: „Dumnezeu ne iubeşte tot timpul. Mântuirea înseamnă să-I răspundem la iubire.” Cartea lui Evdokimov constituie o mărturisire de o covârşitoare frumuseţe a ceea ce înseamnă cu adevărat Iubirea pe care Dumnezeu a dezvăluit-o omului – însă pe care omul a avut libertatea de a o respinge, de a o renega, pentru a-şi afirma propria putere. Dumnezeu nu poate spune NU omului („În Dumnezeu toate sunt DA” - spune Sf. Pavel), omul are însă libertatea de a-i spune NU, iar Dumnezeu nu poate schimba aceasta, însăşi nemărginita Sa iubire pentru om îl determină la aceasta.

El nu se manifestă ca un judecător răzbunător (imagine falsă pe care şi-a format-o de-a lungul timpului însăşi creştinătatea, tinzând să-i atribuie divinităţii caracteristicile regelui pământean care-l constrânge pe om, prin putere şi majestate, la supunere, ceea ce a condus la revolta oamenilor din afara Bisericii şi a a avut drept consecinţă, după cum constată Evdokimov, necredinţa secolului al XVII-lea), perspectivă pe care a impus-o „teologia penitenţială”, sau „teroristă”, a iadului şi a interdicţiilor, El nu se manifestă „prin tunete şi fulgere, ci printr-o discretă adiere lăuntrică asemănătoare cu aşteptarea, în taină a unui prieten” (I Regi 19, 11-13). Nu o forţă exterioară, care vine de sus pentru a se exercita asupra omului, reflectă culmea atotputerniciei divine, ci, în mod paradoxal, „slăbiciunea” Sa: „Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” - pericopa din Filipeni (2, 6-11).
.........
Sfinţii Părinţi spuneau ca încă din viaţa de pe pământ omul poate pregusta ceva din bucuria celor drepţi din rai sau din chinul cumplit al celor munciţi în iad. Teologia de şcoală, cum o numeşte Evdokimov, a creat o imagine superficială şi greşită a iadului, menită să atragă revolta şi necredinţa. Judecata nu echivalează cu ameninţarea unei pedepse, ci cu „descoperirea lumii, adică a iubirii divine”. Cum spune Simone Weil, „Tatăl din ceruri nu judecă… Din El, făpturile se judecă pe ele însele”; Sfântul Isaac spune că „păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumnezeiască”, dar aceeaşi iubire “devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei aleşi”. Iadul înseamnă imposibilitatea de a răspunde iubirii, imposibilitatea comuniunii, suferinţa de nedescris a unor suflete goale, închise în singuratatea şi pustiul pe care ele însele l-au ales, în timpul unei vieţi în care au respins sensul autentic al iubirii. Libertatea nu poate exista separată de acest sens al iubirii. Liberul arbitru întrebuinţat greşit nu poate duce spre o unitate, spre un sens care sa unifice, să creeze comuniune, să înalţe; degenerează într-o arbitraritate menită să dea naştere iadului. Aceasta este ratarea iubirii, şi, după cuvintele unui teolog, „Cea mai mare tragedie a omului este eşecul lui în iubire”[7]. O tragedie trăită ca o pregustare a iadului.
Înţelegând iadul ce există în lume, căpătăm discernământul necesar care trebuie să ne călăuzească pe drumul strâmt spre Viaţă, însă discernământul nu ne poate fi călăuză decât însufleţit de iubirea lucrătoare capabilă „să preschimbe însăşi firea lucrurilor”, reînnoindu-le. Prin aceasta se traduce îndemnul „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. Parintele Arsenie Papacioc spune undeva că nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile sale au mântuit lumea, ci Crucea. „Atunci cand Iisus S-a rastignit, atunci a fost biruit satana”. Pentru a birui răul, trebuie să învăţăm nu arta de a muri (aşa cum apare în înţelepciunea platonică), ci modul cum putem muri întru înviere, fiindcă doar murind cu Hristos murim morţii. Semnificaţia Botezului nu este doar moarte şi înviere în Hristos, ci pogorâre la iad împreună cu Hrisos (Sfântul Ioan Hrisostom)."

Acum cred ca putem cumva sa intrezarim intelegerea.
Asa cum Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru, la fel de bine poate fi iadul, in sufletul gol, pustiu, plin de patimi, trist si deznadajduit. Acum in acest timp avem sansa sa schimbam iadul cu Imparatia, pe cand dupa moarte acest iad dinlauntru devne stare interioara vesnica de suferinta lipsei iubirii sufletului ca raspuns la iubirea dumnezeiasca.

Da, doua carti ce merita citite.

Postul şi înfrânarea nu vizează doar trupul şi nu urmăreşte nicidecum combaterea lui cu dispreţ platonic. Biserica a respins dintotdeauna extrema aceasta hiperspiritualistă, exacerbată în vechime mai ales de mediile gnostice şi neoplatonice înfiltrate în creştinism.
Adevărata asceză urmăreşte refacerea unităţii persoanei umane şi depăşirea dihotomiei suflet-trup. În Crez n-ai să găseşti nicăieri "aştept mântuirea sufletului", ci "aştept învierea morţilor" (în orginal - "anastasis tou sarkos" adică "învierea trupului/ cărnii").
Sigur că trupul are pofte, numite în literatura ascetică şi "patimi", însă nici sufletul nu e scutit de ele. Ba mai mult, regina patimilor este considerată mândria care poate îmbolnăvi, o spun Părinţii Bisericii, chiar şi persoana care a biruit, iniţial, poftele trupului.

Oare? De ce nu continui? ”Viața veacului ce va să fie”(viața veșnică) oare ce-o fi dacă nu mântuirea sufletului?

”...Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin!”

si a trupului.
nu suntem gnostici.

"trup nou"
Hristos a înviat cu trup sau fără trup?
S-a arătat ucenicilor cu trup sau fără trup? L-a îndemnat oare pe Toma să cerceteze şi trupul (rănile, urmele răstignirii) sau doar sufletul?
S-a Înălţat la Ceruri cu trup sau fără trup?
Mormântul Domnului găsit gol, era gol doar de suflet sau şi de trup?
I se arată întâiului mucenic, Sfântului Ştefan, stînd la dreapta Tatălui, cu trup sau fără trup?

"Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat.
Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi....
Şi văzîndu-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră." (Matei, cap. 28)

"Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El S-a arătat întâi Mariei Magdalena (...)
După aceea S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei care mergeau la o ţarină. (...)
La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat." (Marcu, cap. 16)

"Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe Mine că am.
Şi zicînd acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
Iar ei încă necrezînd de bucurie şi minunîndu-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
Şi luînd, a mâncat înaintea lor." (Luca, cap. 24)

Cu adevărat credinţa noastră e din citite şi din auzite (deocamdată)...
Aşa încât ne mai încurcăm, bâjbâim... Ne ne-înţelegem între noi...:)
Dar pentru cei care au parte de Taina Împărtăşaniei, nu ar trebui să mai fie vreo îndoială...........

În modul cum interpretezi poate foarte bine să fie "câmpiile elizee", "ţinuturile veşnice ale vânătorii" sau orice altă proiecţie mitologică a "lumii de dincolo". După cum se vede, printr-un abuz de interpretare cât casa poporului, crezul niceeano-constantinopolitan, temelia şi armătura dogmatică a creştinismului ortodox, poate fi integrat în orice ghiveci sincretist.

Aproape de fiecare dată, cel care se adresează cu: ”Eu n-am făcut niciodată...” sau ”Eu am spus mereu...” , are probleme mari de personalitate.

Prin urmare, acest mesaj al tău(de mai sus) demonstrează fără îndoială că ”pastilele” pe care le-ai pus în semnătura mesajelor tale, de fapt sunt ”revelația ta”, te reprezintă pe tine, cu atât mai mult cu cât dezvălui caracteristici ascunse celor care nu le folosesc, precum eficiența lor(îndoielnică-spun eu), dar și termenul(cam deprimant) al tratamentului.



P.S. Ești sigur că leacu' ăla chiar ameliorează prostia? Ce feed-back ai?

????

????????? Da' ce te-a indispus chiar aşa de tare, do'mle?

Este sigur 100% leacul, funcţionează garantat. Chiar ţi-l recomand, deşi în cazul tău terapia ar dura câteva decenii bune.

Exact asta este: scoatere din context. Din fotografiile atasate se poate foarte usor deduce ca accea era o argumentare a unei alte idei si ca intr-o anunita masura se folosea metoda reducerii la absurd.

Paul-Evdokimov-Femeia-Si-Mantuirea-Lumii
http://www.scribd.com/doc/44586134/P...antuirea-Lumii

-Paul Evdochimov, teolog rus nascut in Sankt Petersburg la 2 august 1901. Profesor la Institutul Saint Serge din Paris, invitat la Conciliul Vatican II, si-a scris cea mai mare parte a operei incepand cu anul 1955 si pana la trecerea sa in lumea celor drepti, in 1970.
Paul Evdochimov a fost infocat sustinator al ecumenismului si unul din parintii spirituali ai epocii noastre.
http://www.nemira.ro/paul-evdokimov

-pai daca a sustinut atat de mult ecumenismul nu e de mirare sa mai gasim si greseli in opera lui...

-textul/citatul este din partea a doua a cartii "Eva biblica si femeia in istorie" ? din capitolul 1 "PROLIGOMENE" sau din capitolul 2:"Matriarhatul" ?

Din pacate nu am acum cartea la mine ca sa spun exact capitolul de unde face parte acest text, dar cu prima ocazie, voi reveni si voi mentiona.

Paul Evdochimov, indiferent de maretia lui, poate gresi. [/b]Nici un om nu este infailibil, nici chiar sfintii.
Unii dintre cei mai mari teologi ai lumii (ex: Fericitul Augustin) au ajuns sa creada gresit despre cate o anumita dogma.
Cauza unora: mandria, care ii urmareste pe cei cu multa stiinta.

Scrierile lui Paul Evdochimov m'au folosit mult. Mai ales cele privind familia si "monahismul interiorizat".
Trebuie vazuta toata invatatura lui Paul Evdochimov despre iad, pentru a intelege ce a vrut sa spuna cu acele randuri.

Sfantul Apostol Pavel spune (Galateni 1, 8-9):
"Dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit - să fie anatema!"

Iadul este vesnic. Ne'o spune Iisus Hristos. Ne'o spun toti sfintii.