Sfantul Nicolae Velimirovici

Sfantul Nicolae Velimirovici

Sfantul Nicolae Velimirovici, Nicolae al Sarbilor sau Noul Ioan Gura de Aur, este un sfant relativ nou, mult iubit si cinstit in intreaga lume. El este cunoscut indeosebi ca Sfantul Episcop Nicolae al Ohridei si Jicei, model de slujitor, invatator si conducator al crestinilor pe calea cea sfanta a credintei, a dragostei si a nadejdei.

Acest sfant parinte, in adevaratul sens al cuvantului, este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti din secolul al XX-lea, scrierile sale cuprinzand o categorie larga de lucrari: talcuiri, omilii si vieti de sfinti - o adevarata "vistierie a spiritualitatii ortodoxe sarbe" si a intregii lumi crestine.

Viata Sfantului Nicolae Velimirovici

Rugatorul pentru noi, Sfantul Episcop Nicolae Velimirovici s-a nascut in zorii zilei de 23 decembrie 1880, de praznicul Sfantului Naum al Ohridei, din parinti sarbi binecredinciosi, pe nume Dragomir si Katarina Velimirovici, in satucul Lelici, doar la opt kilometri sud-vest de Valievo, oras aflat la poalele muntilor Povlen din Serbia apuseana. Deoarece s-a nascut foarte bolnavicios, acest copil al lui Dumnezeu a fost botezat la scurta vreme dupa nastere. I s-a dat numele Nikolai, dupa numele sfantului ocrotitor al casei, Sfantul Nicolae al Mirelor Lichiei, praznuit la 6 decembrie. Nikolai era cel dintai fiu al lui Dragomir si al Katerinei, si a fost urmat de alti opt copii, care, din nefericire, au murit mai tarziu cu totii, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Botezul micului Nikolai a avut loc la Manastirea Celie si a fost savarsit de iubitul Parinte Andrei, parohul bisericii din Lelici.

 Sfantul Nicolae Velimirovici     Sfantul Nicolae Velimirovici

Parintii lui Nikolai erau tarani credinciosi, care isi intrerupeau intotdeauna munca pentru rugaciune, tineau posturile si randuiala liturgica a Bisericii Ortodoxe. Mama lui, Katarina, femeie credincioasa, a fost cea care i-a dat lui Nikolai cele dintai invataminte despre Dumnezeu, Iisus Hristos, vietile sfintilor si praznicele anului bisericesc. Adeseori, Nikolai putea fi vazut mergand dus de mana impreuna cu mama lui la Manastirea Celie - un drum de cinci kilometri - pentru a se ruga si a se impartasi. Mai tarziu, pe vremea cand era episcop, Nicolae isi aducea aminte de aceste lectii despre Dumnezeu si de plimbarile cu mama lui ca fiind cele mai marcante experiente din viata. A scris despre ele intr-o poezie autobiografica scrisa in Sarba, numita "Rugaciunile unui intemnitat" (1952).

Educatia lui Nikolai a inceput in Manastirea Celie, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil - locul in care tatal lui, Dragomir, nadajduia sa invete pentru a ajunge un conducator si un protector al satului sau, Lelici. Parintele Andrei l-a invatat pe micul Nikola - asa i se spunea in Lelici - cititul, scrisul si aritmetica. Pe langa aceste lectii, Parintele Andrei, duhovnicul micului Nikola, l-a invatat Scripturile, invataturile Sfintilor Parinti ai Bisericii si datinile nationale si religioase din mostenirea sarba. Aceasta invatatura l-a insuflat pe micul Nikola de la bun inceput. De mic copil, el a dat dovada de o minte extraordinar de profunda si de dorinta de a invata. Adeseori, in timpul vacantelor de vara, Nikolai se urca in clopotnita bisericii mari a Manastirii Celie, unde statea ascuns toata ziua, rugandu-se si citind. Astfel, datorita inrauririi mamei sale si a invataturilor iubitului parinte Andrei, Nikolai parea menit pentru ceva mai mult decat sa fie conducatorul satucului Lelici.

Manastirea Lelici

Dupa absolvirea clasei a sasea la gimnaziul din Valievo, Nikolai a vrut sa intre la Academia Militara, dar nu a putut trece de examenul medical, deoarece era, potrivit comisiei medicale, "prea mic, cu umeri insuficient de lati si fara o constitutie puternica pentru astfel de activitati." Aceasta a fost, negresit, dumnezeiasca voie a Parintelui Ceresc, care nu a dorit ca Nikolai sa o ia pe un alt drum, ci sa fie ostas al Imparatiei Ceresti, nu a celei pamantesti.

Indata dupa aceea, Nikolai a dat admiterea la Seminarul Sfantul Sava din Belgrad si a fost primit sa isi inceapa studiile de seminarist. Pe langa materiile obisnuite pe care le studia, Nikolai incepu sa citeasca lucrarile celor mai de seama scriitori ai culturii Europene din apus si din rasarit: Shakespeare, Voltaire, Nietzsche, Marx, Puskin, Tolstoi, Dostoievski si altii. Autorul lui preferat era, fara indoiala, muntenegreanul Petar Niegos, ale carui scrieri a inceput sa le citeasca din primele zile de scoala in Valievo. Examenul de absolvire a studiilor din seminar a constat intr-o expunere despre poezia si gandirea lui Niegos. Aceasta expunere, tinuta in 1902 la Manastirea Rakovita, aflata doar la cativa kilometri departare la sud de Belgrad, i-a uimit nu doar pe colegii, ci si pe dascalii lui.

Viata lui Nikolai a fost destul de grea in perioada anilor de seminar la Belgrad. Pentru ca nu obisnuia sa manance prea mult si din pricina groaznicelor conditii de viata de la seminar, Nikolai s-a imbolnavit de scrofuloza, o boala care afecteaza ganglionii limfatici ai trupului omenesc.

Dupa incheierea seminarului, Nikolai a predat pentru scurta vreme in satele Dracici si Leskovat, precum si in Valievo. In Valievo s-a imprietenit cu Parintele Sava Popovici, pe care il ajuta in activitatile parohiale si de la care a invatat cum sa se implice in viata de zi cu zi a credinciosilor. In timpul vacantelor de vara, la sfatul doctorilor, statea la mare. In aceste perioade de odihna a scris "Viata lui Bokel, muntenegreanul si dalmatul." De asemenea, in acest timp, Nikolai a intemeiat un ziar, "Vestitorul Crestin", in care au aparut primele sale scrieri si articole.

In 1905, datorita inteligentei si a cunostintelor sale, precum si a activitatilor sale evanghelice, Nikolai a fost ales, impreuna cu alti studenti, sa fie trimis pentru a-si continua studiile in Rusia sau in Europa Apuseana. Nikolai a ales sa studieze in Europa, la Facultatea deTeologie a Vechilor Catolici din Berna, Elvetia. Pe langa studiile facute la Berna, Nikolai a studiat in Germania, Anglia si, mai tarziu, in Rusia. A primit cea mai buna educatie pe care i-o putea oferi Europa Apuseana. A devenit cunoscator chiar si al cartilor spirituale si filosofice ale vechii Indii. Aceasta educatie a facut din Nikolai un renascentist, ale carui eruditie si profunzime a gandirii erau socotite de toata lumea drept un izvor de cunoastere si o comoara de intelepciune si duhovnicie.

In 1908, Nikolai si-a dat doctoratul in teologie la Berna, cu o dizertatie numita "Credinta in Invierea lui Hristos ca fundament al dogmelor bisericii apostolice". Aceasta lucrare originala a fost scrisa in limba germana, publicata in Elvetia si tradusa mai tarziu in Sarba. In anul urmator, 1909, acest adevarat geniu, la varsta de 29 de ani, si-a pregatit doctoratul in filosofle la Oxford, in Anglia, apoi, in vara aceluiasi an, la Geneva. Nikolai si-a scris a doua lucrare de doctorat intitulata "Filosofia lui Berkeley", in limba franceza.

In toamna anului 1909, Nicolae s-a intors acasa din Europa si s-a imbolnavit foarte grav de dizenterie. Aceasta boala i-a schimbat viata. Asemenea marelui teolog din primele veacuri crestine, Sfantul Grigorie al Nazianzului (+390, praznuit pe 25 si 30 ianuarie), a carui viata a fost schimbata datorita unui necaz, Nicolae s-a hotarat sa isi puna toate darurile si indemanarea in slujba lui Dumnezeu si a Bisericii Ortodoxe.

Stand in spital aproape doua luni, Nicolae s-a rugat din inima, spunand: "Daca Domnul are nevoie de mine, atunci ma va scapa de boala". El a fagaduit atunci ca daca se insanatoseste, se va calugari si le va sluji credinciosilor. Si, astfel, doctorul in teologie si filosofie Nikolai a devenit smeritul monah Nicolae. Dupa tunderea in monahism, Parintele Nicolae a fost hirotonit preot in aceeasi zi, la 20 Decembrie 1909, in Manastirea Rakovita. Ieromonahul Nicolae isi inchina astfel intreaga viata, intreaga stiinta si toata indemanarea in slujba Domnului si a poporului ortodox Sarb. La scurta vreme, Parintele Nicolae a fost facut arhimandrit.

Dupa tunderea in monahism, Parintele Nicolae a fost numit profesor la Seminarul Sfantul Sava din Belgrad. S-a descoperit ca nu isi terminase ultimii doi ani de gimnaziu, clasa a saptea si a opta, si a trebuit sa dea un examen pentru a intruni toate cerintele si a putea ajunge profesor. Comisia inaintea careia a vorbit Parintele Nicolae a ramas uimita de marea lui inteligenta. Dupa cum povestea unul dintre membrii comisiei, ascultand cuvintele sale despre Hristos, toti au ramas inmarmuriti, nimeni nu a mai putut sa-i mai puna vreo intrebare sau sa mai zica ceva.

Inainte de a fi facut profesor, Parintele Nicolae a fost trimis in Rusia cu binecuvantarea Mitropolitului Dimitrie al Serbiei. Parintele a petrecut mai bine de un an in Rusia, unde a invatat multe despre credinta arzatoare a rusilor si despre bogatia de credinta ortodoxa a taranilor. In aceasta perioada, Parintele a scris prima lui mare lucrare, "Credinta lui Niegos". Unul dintre criticii contemporani a spus despre aceasta lucrare ca, din punct de vedere religios-filosofic sau intr-un spirit religios critic, tanarul profesor de seminar Nicolae nu este cu nimic mai prejos de Episcopul Cetiniei, Niegos.

Intorcandu-se la Belgrad ca profesor de seminar, Parintele Nicolae a publicat, in 1912, o antologie de predici sub numele de "Predici la poalele muntelui". Explicand titlul, smeritul Nicolae scria ca Hristos a vorbit de pe munte, dar el nu indrazneste sa vorbeasca decat de la poalele muntelui.

In 1914, Parintele Nicolae a scris cartea "Mai presus de pacat si moarte," o scriere de o uriasa adancime, dar care atinge, totusi, sufletele oamenilor obisnuiti. Parintele Nicolae ii insufla pe majoritatea studentilor sai. Sub inraurirea si indrumarea lui duhovniceasca, multi s-au calugarit, s-au preotit sau au ajuns theologi. Unul dintre ei, Iustin Popovici, un fiu duhovnicesc al Parintelui Nicolae, a ajuns unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe (praznuit la 25 martie).

Cu toate acestea, in afara predarii filosofiei, logicii, istoriei si limbilor straine in Belgrad, Arhimandritul doctor in theologie Nicolae Velimirovici a devenit repede o mare personalitate literara sarba si un pastor duhovnicesc iubit; in scurta vreme va deveni si o personalitate internationala.

O data cu inceperea Primului Razboi Mondial, intreaga Peninsula Balcanica a fost tulburata. Poporul sarb era in primejdie si avea nevoie de un conducator care sa-l ajute sa supravietuiasca crizei internationale. De aceea, Parintele Nicolae a fost trimis intr-o misiune diplomatica oficiala in Anglia, cautand sa dobandeasca sprijinul guvernului Englez pentru poporul Sarb aflat in suferinta. Parintele obtinuse deja doctoratul de la Oxford, asa ca autoritatile Engleze i-au facut o primire plina de cinste, potrivit vredniciei sale. Iscusinta lui politica s-a vadit in predicile tinute in Anglia, care aratau nu numai o grija adanca pentru Sarbii napastuiti, dar faceau pomenire si de pacea mondiala si de felul in care s-ar fi putut realiza acest ideal politic. Pe langa ajutorul obtinut pentru Sarbi, Parintelui Nicolae i s-a acordat si titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Cambridge. Scurtele lui tratate "Poruncile Domnului" si "Talcuire la Tatal Nostru" au deslusit multe conceptii gresite despre credinta ortodoxa.

La sfarsitul verii anului 1915, Arhimandritul Nicolae si-a continuat misiunea de razboi, ajungand peste ocean, la New York. Misiunea lui era sa ii uneasca pe emigrantii sarbi, croati si slovaci impotriva guvernului Austriac, caci marea lor parte se refugiasera in America. Misiunea a izbutit in mare masura, caci America a trimis peste 20.000 de voluntari slavi iubitori de libertate - numiti "a treia armata a Episcopului Nicolae," care au luptat indeosebi pe frontul din Tesalonic - si sute de mii de dolari ajutor pentru fratii lor de acasa. Aceasta calatorie a fost o revelatie pentru Nicolae: a primit in vis o vestire de la un inger al Domnului, care i-a aratat ca intr-o buna zi se va intoarce in America pentru a ajuta la organizarea tinerelor comunitati ortodoxe sarbesti intr-o Eparhie Sarba Americana, unita deplin cu eparhia din tara-mama.

La inceputul anului 1916, Nicolae s-a intors in iubita lui Anglie, unde s-a hotarat sa ramana pana la sfarsitul razboiului. Si-a continuat activitatea literara scriind mai multe articole si carti: "Duhul religios al slavilor" (1916, trimisa soldatilor din patrie), "Serbia in lumina si intuneric" (1916), "Sufletul sarb," "Agonia Bisericii," "Biserica Ortodoxa Sarba" si "Renasterea duhovniceasca a Europei." Adresate publicului englez, aceste eseuri si carti apelau la simtul acestuia de dreptate pentru o Serbie aflata in suferinta, indeosebi "Renasterea duhovniceasca a Europei" a fost de mare interes pentru anglicani, pentru ca facea pomenire de putinta intoarcerii Bisericii Anglicane la Maica ei de drept, Biserica Ortodoxa. Pentru rezultatele lui academice deosebite, Nicolae a mai primit un titlu onorific de Doctor in Teologie, de la Universitatea din Glasgow, Scotia, in 1919.

Facandu-i-se foarte dor de casa, s-a intors la Belgrad la sfarsitul razboiului. Acolo s-a implicat in formarea noii Iugoslavii ca interpret pe langa primul-ministru de atunci, Nikola Pasici. Curand, Nicolae a simtit ca lipsea ceva in viata lui. Voia sa se implice in suferinta de zi cu zi a poporului. Aceasta dorinta i s-a indeplinit repede, o data cu hotararea Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe din 12 Martie 1919 de a-l ridica pe Parintele Nicolae, atunci in varsta de 39 de ani, la rangul de episcop al Jicei, scaunul istoric al celui dintai Arhiepiscop al Serbiei. La hirotonirea intru episcop, a plans ca un prunc nou-nascut intru Domnul. Astfel, dupa patru ani de incercari in obtinerea sprijinului Angliei si Statelor Unite, Episcopul Nicolae era pregatit sa ajute el insusi la vindecarea sufletelor si inimilor ranite de razboi ale mult-iubitului sau popor Sarb.

Vreme de doi ani (1919-1921), Episcopul Nicolae i-a indrumat duhovniceste nu doar pe credinciosii sarbi din Jicea, dar si pe cei din proaspat-intemeiata Iugoslavie. Ca si Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Arhipastorul Nicolae ii vindeca pe bolnavi, ii slobozea pe cei impovarati duhovniceste si le propovaduia despre mantuire acestor suflete smerite, in 1921, Episcopul Nicolae a fost stramutat in eparhia Ohridei si Bitolei. S-a luat aceasta hotarare pentru a usura unirea dintre biserica Sarba si cea Macedoneana, aparuta in urma unirii Iugoslaviei. Fericitul Parinte Nicolae, intotdeauna un om al unitatii, a reusit sa ii uneasca in chip pasnic pe sarbii si macedonenii din aceste regiuni.

Dupa sadirea semintelor unirii in eparhia sa, Parintele Nicolae a vizitat Atena, Constantinopolul si Sfantul Munte, unde a fost primit ca un unificator al tuturor ortodocsilor in numele dragostei desavarsite pentru Hristos si Sfanta lui Biserica, in tot acest timp, Nicolae a scris doua carti: "Cuvinte despre A-tot-omul", 1920 si "Rugaciuni pe tarmul lacului," 1921. Aceasta lucrare din urma a fost scrisa in momentele de odihna de pe malul Lacului Ohrida, intr-un stil poetico-narativ foarte adanc si patrunzator, asemenea Psalmilor lui David.

Insa parintele Nicolae nu era facut sa stea pe pamantul natal. Ca un far aflat pe culmile unui deal, harul lui dumnezeiesc se vedea de departe, asa ca a fost chemat sa tina cuvantari in universitati si biserici anglicane din America. La inceput, guvernul Iugoslaviei si Sfantul Sinod al Episcopilor au refuzat aceste cereri adresate Parintelui Nicolae, dar invitatiile au continuat sa curga, astfel ca, intr-un sfarsit, au fost de acord sa il trimita pentru a doua oara in America pe indragitul lor Nicolae.

Pe 24 iunie 1921, fericitul Episcop Nicolae a ajuns, cu ajutorul Domnului, la New York. inca de la inceput, a avut trei scopuri in America: 1. sa tina cuvantari si predici in universitati si biserici, ca sa prezinte Primul Razboi Mondial din punctul de vedere al Europei de Est; 2. sa stranga fonduri pentru intemeierea de orfelinate in Serbia, necesare copiilor saraci ai caror parinti si rude murisera in Primul Razboi Mondial si 3. sa viziteze mai multe comunitati ortodoxe sarbesti ca sa le multumeasca pentru efortul patriotic din timpul razboiului si ca sa vada daca s-ar putea infiinta o Eparhie Ortodoxa Americana a Bisericii Sarbe.

Stralucitul Episcop Nicolae a reusit sa implineasca tot ceea ce si-a propus. A tinut aproape 150 de cuvantari si predici in urmatoarele trei luni. A vorbit in multe locuri, inclusiv la Universitatea Columbia din New York, in multe comunitati Sarbesti, chiar si in Congregatia Afro-americana St. Philip din Harlem, New York, in fata a mai bine de 1500 de enoriasi. De fiecare data cand vorbea despre Primul Razboi Mondial, mesajul lui era unul foarte limpede. Nu taranul est-european trebuie invinovatit pentru razboi, spunea el, ci, mai degraba, privirile ar trebui sa se indrepte spre clasa intelectuala creata artificial a sistemului universitar European.

El scria: "Taranul European este un spirit nobil; intelectualii care se ocupa de tarani sunt cei care se afla pe un drum gresit." Nicolae spunea ca daca aceste circumstante vor dainui in apusul Europei, nimic nu va putea impiedica un al Doilea Razboi Mondial. Si asa a si fost. Una dintre cele mai lamuritoare predici a fost tinuta in Duminica de dupa Inaltarea Domnului, in 1921, in Catedrala Episcopaliana St. John din New York, numita "Piatra care au lepadat-o ziditorii", in care chema intoarcerea Europei Apusene la adevaratul izvor si la adevarata piatra de temelie a intregii ei culturi si civilizatii - Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata.

Nicolae a sugerat, de asemenea, ca America, o tara bogata si multinationala, ar putea sa tina flacara sperantei pentru intreaga omenire. Lumea devenise mica si nu mai astepta decat sa-i fie proclamata unirea. Europa a descoperit lumea. Putea America sa o organizeze? - intreba mereu Nicolae, nadajduind ca America va lua calea unei lumi cu pace si dreptate pentru toti. In urma acestor cuvantari, Nicolae a fost numit "al doilea Isaia" si un "nou Gura de Aur" al zilelor noastre; mai mult, cuvantarile sale au ajutat la primirea Iugoslaviei in Liga Natiunilor.

In ce priveste deschiderea de orfelinate pentru sarbii aflati in suferinta in Statele Unite si in Iugoslavia, Nicolae a fost motivat de porunca Domnului Iisus Hristos: "Lasati copilasii si nu-i opriti a veni catre mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor." (Mt. 19, 14) "Vedeti sa nu dispretuiti pre vreunul din acestia mici; ca zic voua ca ingerii lor in ceruri pururea vad fata Tatalui meu cel din ceruri." (Mt. 18, 10) "Veniti catre mine toti cei osteniti si impovarati, si eu voi odihni pre voi.. Ca jugul meu e bun si povara mea este usoara." (Mt. 11, 28-30) "Ca am flamanzit si mi-ati dat de am mancat, insetat-am si mi-ati dat de am baut, strein am fost si m-ati priimit, gol, si m-ati imbracat, bolnav am fost si m-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la mine.. Amin zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai mei prea mici, mie ati facut." (Mt. 25, 35-40)

Nicolae simtea durerea pierderii oamenilor dragi atat de profund, incat adesea plangea cand ii vizita pe orfanii si pe cei mai saraci dintre saraci in patria sa. Inainte de a pleca in America a infiintat orfelinatul din Bitola, punandu-o in fruntea acestuia pe Igumena Anna - cunoscuta inainte ca asistenta sociala Nada Adjicin - de la Manastirea Vracievsina. Pentru copii saraci din Iugoslavia, Episcopul Nicolae era "Deda Vladika" ("Bunicul Episcop"), un om caruia chiar ii pasa si care punea in faptuire ceea ce propovaduia, ca sa le usureze durerea si greutatile. Ca si conducator al Consiliului Sarb de Protectie a Copilului, Nicolae, de pe cand era in America, a trimis mii de dolari pentru ingrijirea acestor micuti. Cu acesti bani, el a organizat si a supravegheat personal orfelinatele din Kralievo, Ceaceak, Gorni Milanovat si Kraguievat, unde peste 600 de copii saraci primeau dragostea lui Hristos.

In cele din urma, in privinta intemeierii unei Eparhii Americane a Bisericii Ortodoxe Sarbe, Episcopul Nicolae a trimis o pastorala cu prilejul Pastilor din 1921, catre toate parohiile ortodoxe Sarbe din America, cu urari din partea reinfiintatei Patriarhii Sarbe si a Preafericitului Dimitrie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sarbe. De asemenea, a schitat cu acest prilej planurile de intemeiere a unei Eparhii Sarbe in America. Nicolae a fost primul ierarh sarb ajuns in America si, de aceea, era primit cu un respect deosebit de catre comunitatile Sarbesti.

Sarbii aveau multe probleme in America: erau pastoriti adesea de preoti rusi care nu le intelegeau limba, nu existau manastiri care sa indrume poporul in viata duhovniceasca, nu exista un seminar pentru educarea clerului si a credinciosilor, casatoriile mixte pricinuisera tulburare printre credinciosi, schismele intre alte biserici ortodoxe au iscat neincredere in conducatorii ortodocsilor din America, practicile protestante, romano-catolice si secularismul american patrunsesera in viata bisericeasca si, peste toate, lipsa de organizare a parohiilor Sarbe ii facea pe sarbi sa se simta ca o insula intr-un mare ocean. Potrivit cuvintelor dintr-o scrisoare a unui preot din Pittsburg trimisa Patriarhului, la inceputul anului 1921, sarbii din America erau ca niste albine intr-un stup fara regina.

Episcopul Nicolae s-a intors la Belgrad in 16 iunie 1921, dupa sase luni de activitati misionare in America. La plecare, sarbii de acolo au fost foarte tristi, dar au nadajduit toti sa se intoarca si sa fie episcopul lor, al Eparhiei Americane. Dar nu aceasta era voia Domnului. Zece zile mai tarziu, pe 26 Iunie, Vladica Nicolae a prezentat raportul despre situatia din America intr-o sesiune a Sinodului Episcopilor tinuta in Sremski Karlovat, iar pe 21 septembrie Mitropolitul Varnava l-a numit pe Episcopul Nicolae sa indeplineasca misiunea de episcop in America si i l-a dat ca ajutor pe Arhimandritul Mardarie Uskokovici de la Manastirea Rakovita din sudul Belgradului. Decizia i-a suparat pe multi credinciosi Sarbi din Iugoslavia, caci nici unul dintre ei - fie episcop, cleric, calugar sau credincios - nu se simtea gata sa-l lase sa plece la Sarbii din America pe mult-iubitul lor "Gura de Aur Sarb" si calauzitor evanghelic.

Dezamagit oarecum de aceasta situatie, in ianuarie 1922 Episcopul Nicolae s-a dus in pelerinaj la Locurile Sfinte, apoi in Sfantul Munte, la Manastirea Hilandar, pentru a petrece Pastile impreuna cu monahii de acolo. Aceasta calatorie era o nevoie duhovniceasca a Episcopului Nicolae, care simtea trebuinta de a se retrage din problemele presante si de a cere indrumare de la Parintele Ceresc.

La intoarcere, cu prilejul adunarii Sinodului Episcopilor, Nicolae se incredintase ca in America era nevoie de un episcop permanent care sa indeplineasca planul dumnezeiesc dezvaluit de inger in vis. Astfel, el insusi l-a desemnat pe Arhimandritul Mardarie Uskokovici ca primul episcop permanent al Bisericii Ortodoxe Sarbe din America. Aceasta numire a fost confirmata de intregul Sinod al Episcopilor si, pe 18 octombrie 1923, Arhimandritul Mardarie a fost numit conducatorul Bisericii Ortodoxe Sarbe din America.

Aceasta hotarare nu a fost doar o binecuvantare duhovniceasca pentru episcopul Nicolae, eliberandu-l de multele obligatii care ii apasau pe umeri, dar si o binecuvantare pentru credinciosii din Iugoslavia. Nicolae era acum liber sa se daruiasca pe deplin scrisului si pastoririi credinciosilor, spre sporirea dragostea pentru Hristos si Biserica Lui. In 1923, Nicolae a scris "Noi predici la poalele muntelui," "Ganduri despre bine si rau" si o lucrare mai lunga intitulata "Omilii la Evangheliile din Duminici si praznice."

Pe langa scris, Nicolae a fost conducatorul unei miscari religioase populare, numita mai tarziu "Miscarea Bogomolitilor" (sau a rugatorilor catre Dumnezeu). Ucenicilor Vladicii le placea sa se adune la resedinta episcopala ca sa cante imnele emotionante si ziditoare pe care acesta le scrisese. Rugaciunile catre Dumnezeu in limba lor materna erau o bucurie pentru acesti Sarbi credinciosi. Crestinii sarbi au gasit in Nicolae o prospetime evanghelica ce le innoia sufletele dupa razboi si le ingaduia sa fie din nou in dragostea desavarsita a lui Hristos.

Rugandu-se in limba poporului, acesti sarbi doritori sa traiasca o viata crestineasca autentica au putut fi ziditi duhovniceste intr-un popor al lui Dumnezeu, cu Nicolae cel rugator la Dumnezeu aratandu-le drumul. Erau multi preoti care invidiau miscarea Bogomolitilor condusa de Nicolae, insa, dupa ce au simtit cresterea duhovniceasca a credinciosilor, au inceput treptat sa sustina aceasta miscare de rugaciune. Acesti ravnitori ortodocsi, prin citirea necurmata a Scripturilor, prin cantarea de imne duhovnicesti, prin trairea in rugaciune, prin pelerinajele dintr-o manastire in alta, prin spovedirea statornica a pacatelor, prin tinerea posturilor si prin deasa impartasire cu scumpul Trup si Sange al Domnului Iisus Hristos, au inceput sa preschimbe treptat clerul din eparhiile Sarbesti.

Episcopul Nicolae, un iscusit mester al pastoririi credinciosilor, le-a ingaduit celor ce-l cautau pe Dumnezeu sa duca aceasta viata ca sa innoiasca Biserica Sarba. Prin acest curent de rugaciune, a fost reinsufletit monahismul si studiul teologiei, dupa cum o dovedeste viata marelui teolog si nevoitor Iustin Popovici.

In 1927, la invitatia Societatii Iugoslave Americane, a Institutului Politic din Williamstown, Massachusetts si a Fundatiei Carnegie pentru Pace Mondiala, Episcopul Nicolae a mers din nou in America, pentru a treia oara. Nu a stat decat trei luni, tinand prelegeri la diverse universitati si biserici, si interesandu-se de progresul lucrarilor la Manastirea Sfantului Sava din Libertyville, Illinois, sub conducerea noului episcop investit Mardarie.

Pe drumul de intoarcere in Serbia, Nicolae s-a oprit la Londra, unde a stat doua saptamani, prorocind ca o noua catastrofa ameninta Europa. Prorocul Nicolae, un om inradacinat in prezent, cu o vedere limpede asupra viitorului, era un glas care striga in pustie catre un popor ce nadajduia intr-un viitor pasnic. Mesajul lui era limpede: Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor!

Cuviosul episcop s-a intors la Ohrida si a inceput iarasi sa scrie. Parea ca timpul petrecut pe pamant strain i-a umplut sufletul si mintea - intreaga fiinta sa - de neobosite ganduri dumnezeiesti despre Raiul cel Vesnic fagaduit, iar singurul fel in care se putea elibera de aceste tanjiri era sa scrie despre ele. In 1928, a scris "Credinta oamenilor invatati," "Razboiul si Biblia" si "Prologul de la Ohrida."

Aceasta carte, "Prologul de la Ohrida," de peste 1000 de pagini, a avut ca model vechea literatura aghiografica, care cuprindea vieti scurte de sfinti si intamplari ziditoare din vietile sfintilor barbati si femei, dar si din vietile pacatosilor obisnuiti. Numit si "Vietile Sfintilor", textul era intemeiat pe calendarul zilnic al sfintilor ortodocsi. Tradus in engleza in 1985, "Prologul de la Ohrida" a devenit o carte de capatai pentru crestinii apuseni. Episcopul Muntenegrului Amfilohie Radovici, unul dintre ucenicii Parintelui Nicolae, a spus odata ca cele doua carti pe care trebuie cineva sa le citeasca si sa le puna in faptuire pentru a se mantui sant Scriptura si "Prologul de la Ohrida."

In orasul Bitola din eparhia Episcopului Nicolae se gasea Seminarul Sarb Sfantul Ioan Teologul. Din 1929 si pana in 1934, unul dintre profesorii de theologie de acolo era tanarul Ieromonah Ioan Maximovici, viitorul Arhiepiscop Ioan al San Franciscoului. Episcopul Nicolae il pretuia si il iubea pe Parintele Ioan si avea o inraurire binefacatoare asupra lui. Nu o data a fost auzit spunand: "Daca vrei sa vezi un sfant in viata, du-te la Bitola, sa-l vezi pe Ioan." Vietile Episcopului Nicolae si a parintelui Ioan vor deveni paralele la un moment dat: amandoi si-au petrecut ultimii ani din viata in America si au murit acolo, si amandoi au fost proslaviti sfinti."

La inceputul anului 1930, Episcopul Nicolae a participat la conferinta Pan-ortodoxa tinuta la Manastirea Vatopedi din Sfantul Munte. Putem spune ca Parintele a fost in acea perioada un glas al Ortodoxiei; el nu pastorea doar credinciosi ortodocsi sarbi, rusi si bulgari pentru a depasi orice tendinte nationaliste care ar fi putut ameninta iubirea desavarsita si unitatea duhovniceasca dintre ei, dar, de asemenea, si poate mai de seama, cuviosul episcop, prin felul sau de a percepe adevarata traditie, putea infatisa pe intelesul crestinilor apuseni adevarul si credinta vesnica in Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.

In perioada in care Sfantul Nicolae Velimirovici a vizitat Sfantul Munte Athos, el il va cunoaste pe unul dintre cei mai minunati sfinti ai veacului nostru: Sfantul Siluan Athonitul. Tot aici, in anul 1930, el il va hirotoni ierodiacon pe Parintele Sofronie Saharov. In anul 1952, Batranul Sofronie va publica "caietele lui Siluan" la indemnul Sfantului Nicolae Velimirovici, care va spune: "Siluan e mai mare decat toti ceilalti sfinti in dragostea sa! Cand citesti pe toti ceilalti, o disperare te cuprinde, dar niciodata nu se intampla asa ceva cu ceea ce a scris Siluan".

In necrologul dedicat Sfantului Siluan, publicat in revista misionara a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria: "Despre acest minunat monah nu se poate spune decat un singur lucru: era un suflet plin de blandete. Nu sunt singurul care sa fi simtit aceasta blandete, orice pelerin la Sfantul Munte care l-a intalnit a simtit aceasta blandete. Siluan era un barbat viguros, inalt; avea o barba neagra mare si, la prima vedere, infatisarea lui nu il facea atragator pentru cine nu-l cunostea. Dar era de ajuns o singura conversatie ca sa-l iubesti pe acest om. Vorbea despre nemasurata dragoste a lui Dumnezeu si ii facea pe pacatosi sa se judece foarte sever pe ei insisi. Acest minunat ascet era un simplu monah, dar plin de dragoste de Dumnezeu si de aproapele. Din toate partile Sfantului Munte numerosi monahi alergau la el sa-i primeasca sfaturile, dar era deosebit de iubit de monahii de la Hilandari si Sfantul Savva care vedea in el pe parintele lor duhovnicesc. Si pentru mine, Parintele Siluan mi-a fost de un mare ajutor duhovnicesc. Simteam cum rugaciunea lui ma intarea. La fiecare dintre vizitele mele la Sfantul Munte ma grabeam sa-l vizitez. Cartea vietii sale e smaltuita toata de margaritarele intelepciunii si de aurul dragostei. E o carte uriasa si nestricacioasa."

 Sfantul Nicolae Velimirovici - arestat     Sfantul Nicolae Velimirovici - impreuna cu mama lui, la biserica din satul natal Lelici

Inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Nicolae a scris "Simboluri si semne," 1932 si "Nomologia," 1940, iar in 1937, Nicolae a inceput sa faca o antologie a scrisorilor sale, numita "Epistole misionare." Aceasta antologie de sute de scrisori este o marturie a uimitoarei sale lucrari evanghelice si arata cat de ancorat era in prezent si in criza duhovniceasca a vremii.

In anul 1941, tot in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, Episcopul Nicolae este arestat de catre nazisti pe cand se afla in Manastirea Jicia, care a fost la scurta vreme jefuita si daramata, fiind apoi inchis in Manastirea Liubostinia, unde, dupa o executie in masa, a replicat spunand urmatoarele: "Aceasta este cultura germana, sa ucizi sute de sarbi nevinovati, din pricina mortii unui soldat german?! Si turcii erau mai drepti.".

Manastirea Liubostinia

Mai tarziu, acest "nou Gura de Aur" a fost transferat in Manastirea Voilovita de langa Pancevo, unde a stat inchis impreuna cu Patriarhul sarb Gavriil Dozici, pana la sfarsitul anului 1944.

La data de 14 decembrie 1944, Velimirovici este trimis la Dachau, impreuna cu Patriarhul sarb Gavriil Dojici, unde unele surse, indeosebi istoricii Bisericii, consemneaza ca a fost intemnitat si torturat. A stat doi ani in Dachau, vazand si patimind de pe urma unora din cele mai nemiloase chinuri care au existat vreodata. Nicolae spunea apoi ca a putut supravietui acestor chinuri groaznice numai cu ajutorul Maicii Domnului. in inchisoare a scris "Canon de rugaciune si cerere catre Preasfanta Nascatoare-de-Dumnezeu" si "Trei rugaciuni in umbra baionetelor nemtesti." Aceste scrieri sunt un fel de jurnal duhovnicesc al anilor de captivitate.

Pe 8 mai 1945, in urma eliberarii de catre Divizia Americana 36 din cadrul Fortelor Aliate, sfintii marturisitori Nicolae si Gavriil au scapat din inchisoare. Amandoi au cautat atunci adapost in Anglia. Dupa aceea, marturisitorul Gavriil s-a intors la Belgrad ca patriarh, in timp ce marturisitorul Nicolae a plecat in America, pentru a patra si cea din urma oara. Dupa ce i-au trecut durerile de spate si de picioare, episcopul surghiunit a inceput, ca de obicei, sa tina cuvantari in mai multe institutii academice. In iunie 1946 a fost premiat pentru stralucita lui activitate academica cu titlul de Doctor in Teologie la Universitatea Columbia - cu totul, Episcopul Nicolae a primit cinci doctorate.

Din 1946 pana in 1949, Cuviosul Nicolae, mereu credincios poporului sarb, a predat la Seminarul Sfantul Sava din Libertyville, Illinois. Dandu-si seama de nevoia sarbilor nascuti in America de a avea un catehism scris in engleza, a publicat "Credinta Sfintilor," 1949. In 1950, a scris un eseu in engleza despre mistica ortodoxa, "Universul semnelor si simbolurilor," precum si o carte in sarba numita "Tara de nicaieri." in 1951, pe cand preda la Sfantul Sava a scris "Viata Sfantului Sava." Dupa spusele distinsului profesor doctor Veselin Kesici, aceasta carte ne descopera ceva despre Episcopul Nicolae, in talcuirea facuta la sfarsitul "Vietii Sfantului Sava": "Sava a renuntat la casa lui linistita din Studenica si s-a rugat lui Dumnezeu sa moara in pamant strain." De ce s-a rugat pentru aceasta? Episcopul Nicolae da mai multe motive: protestul lui Sava impotriva neoranduielii politice, dorinta de a trezi constiinta oamenilor si credinta ca ii va putea ajuta la mantuire din afara. Aceste trei motive probabil ca au influentat hotararea Sfantul Episcop de a veni dupa razboi in America si de a nu se mai intoarce in Iugoslavia.

In 1951, indragitul Episcop Nicolae s-a mutat la Manastirea ortodoxa Rusa a Sfantului Tihon din South Canaan, Pennsylvania. Aici si-a petrecut ultimii cinci ani din viata pamanteasca, ca profesor, decan si, in cele din urma, rector al Seminarului. Si-a petrecut ultimii ani din viata ca o pilda de smerenie, precum si ca parinte duhovnicesc al monahilor de la Manastirea Sfantului Tihon.

Facandu-se toate pentru toti, Nicolae a publicat articole in Rusa pentru toti cautatorii de Dumnezeu de la Sfantul Tihon. Usurinta si fluenta pe care o avea in limbile straine ii uimea pe toti. Nicolae putea citi, scrie si vorbi in sapte limbi straine. Pe langa activitatea lui de la Sfantul Tihon, Episcopul Nicolae tinea cursuri si la Seminarul Sfantul Vladimir din Crestwood, New York, si la Seminarul Ortodox si Manastirea Sfintei Treimi din Jordanville, New York.

Cerintele lui erau unele fundamentale: el preda, tu trebuia sa inveti si el te corecta. Poate una dintre cele mai uimitoare trasaturi ale cursurilor tinute de el era ca nu preda decat in engleza, in vremea in care foarte putine cursuri erau tinute in aceasta limba. Fara folosirea limbii engleze, multe din subtilitatile cursurilor lui s-ar fi pierdut. A extins folosirea englezei chiar si la biserica manastirii, unde, de multe ori, predica in aceasta limba. Adeseori credinciosii din parohie se plangeau de acest lucru, dar raspunsul lui era: "Au invatat si ati auzit atatea. Acum e timpul seminaristilor sa invete ceva."

Nu i-a uitat nici pe credinciosii sarbi si a publicat in 1952 "Secerisul Domnului" si "Casiana," o poveste a pocaintei. In 1953 a scris "Divanul," o carte despre Maica Domnului si minunile ei. Cea din urma carte a lui, "Singurul iubitor de oameni" a fost publicata postum, in 1958. Ultima lui activitate a fost la Institutul Biblic Sarb, unde a publicat o serie de sapte scrieri scurte pe felurite teme theologice: "Hristos a murit pentru noi," "Cugetari la cele sapte zile," "Ingerii, fratii nostri mai mari," "Sapte cereri," "Biblie si putere," "Scrisori misionare" si "Taina atingerii."

Sfantul si de-Dumnezeu-purtatorul Parintele nostru Episcop Nicolae a trecut la Domnul in timp ce se ruga, in noaptea dintre 17 si 18 martie 1956, in chilia lui modesta de la Seminarul Ortodox Sfantul Tihon. Avea 76 de ani. Slujba de inmormantare a fost facuta la Catedrala Sarba a Sfantului Sava din New York. Au venit credinciosi din toata lumea ca sa fie alaturi de unul dintre cei mai mari arhierei ortodocsi ai secolului al XX-lea. Din New York, trupul neinsufletit a fost dus in Libertyville, Illinois, la nord de Chicago, in Manastirea Sarba a Sfantului Sava, unde au fost tinute mai multe parastase. A fost inmormantat in partea de sud a manastirii, la 27 martie 1956.

Ca si Sfantul Sava, luminatorul Serbiei, Sfantul Episcop Nicolae a murit in pamant strain. In spatele bisericii mari a Manastirii Celie din satul sau natal, langa mormantul Arhimandritului Iustin Popovici (1979), era pregatit un loc pentru intoarcerea la credinciosii pe care i-a iubit atat de mult. Si, la 27 aprilie 1991, dupa 25 de ani de la adormirea intru Domnul, trupul Sfantului Episcop Nicolae a fost adus acasa, in vestul Serbiei. Credinciosii ortodocsi americani, si mai ales rusii ortodocsi nu l-au uitat pe Episcopul Nicolae. La Manastirea Sfantului Tihon, chilia lui a fost preschimbata intr-o camera de rugaciune si meditatie.

 Sfantul Nicolae Velimirovici         Sfantul Nicolae Velimirovici

La data de 19 mai 2003, Sfantul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe a hotarat, in unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae Velimirovici al Ohridei si Jiciei in sinaxarul de sfinti al sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Cu adanca smerenie si recunostinta pentru mila Domnului, cadem inaintea iubitului sfant si prieten al lui Dumnezeu, strigand:

Parinte Ierarhe Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Troparul Sfantului Nicolae Velimirovici - Glas 8

Propovaduitorule cu gura de aur al lui Hristos cel inviat,
Calauzitorule prin veacuri al neamului sarbesc purtator de cruce,
Alauta sunatoare a Sfantului Duh,
Inaltarea si dragostea calugarilor,
Bucuria si lauda preotiei, invatatorule al pocaintei, Vladica a tot norodul,
Capetenie a ostirii de rugatori ai lui Hristos,
Sfinte Nicolae al Sarbilor si a toate Pravoslavia,
Impreuna cu toti sfintii Serbiei Ceresti,
Roaga pre Unul Iubitorul-de-oameni
Sa daruiasca pace si intelegere neamului nostru.

Condacul Sfantului Nicolae Velimirovici - Glas 3

Nascandu-te in Leliciul Serbiei,
Arhipastor ai fost in Ohrida Sfantului Naum,
Pre Scaunul Sfantului Sava in Jicea ai statut
Norodul lui Dumnezeu cu Evanghelia ai invatat si luminat
La pocainta si iubirea de Hristos pre oameni ai adus,
Pentru Hristos, si patimire la Dachau ai rabdat:
Pentru aceasta proslavim pre tine,
Sfinte Nicolae, noule bineplacut al lui Dumnezeu!

Sfantul Nicolae Velimirovici - in marturia sfintilor contemporani

Sfantul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de putine ori, "Noul Gura de Aur al Serbiei". Sfantul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus al San Francisco-ului, care a fost in tinerete profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el ca este "un mare sfant, un Hrisostom al zilelor noastre, a carui insemnatate pentru Ortodoxia contemporana poate fi comparata doar cu cea a Mitropolitului Antonie Hrapovitki. Amandoi au fost dascali sobornicesti ai Bisericii Ortodoxe."

Despre Sfantul Nicolae Velimirovici, arhimandritul Iustin Popovici spunea urmatoarele: "El cugeta intru rugaciune, el filosofeaza intru rugaciune. Poti simti ca, printr-insul, graiesc sufletele purtatoare de lumina ale marile asceti ortodocsi, si mai ales minunatul suflet al Sfantului Simeon Noul Teolog. El il afla pe Dumnezeu intru rugaciune, si simte intreaga Zidire. In rugaciunea sa, tuturor se face partas. Aceasta lucrare se poate implini numai in Dreapta Slavire. Intregul suflet se aduna in rugaciune si paseste printr-acest lucru de o greutate covarsitoare, ce se cheama "lume", calauzit fiind de rugaciune; caci rugaciunea este singura calauza a mintii, a inimii si a voii, careia i s-a dat darul vederii."

Tot iubitul lui ucenic, Iustin Popovici, scria aceste cuvinte in 1961, la cinci ani dupa moartea Sfantului Episcop Nicolae:

"Iti multumim, Doamne - intr-insul avem un nou Apostol! Iti multumim, Doamne - intr-insul avem un nou Evanghelist! Iti multumim, Doamne - intr-insul avem un nou Marturisitor! Iti multumim, Doamne - intr-insul avem un nou Mucenic! Iti multumim, Doamne - intr-insul avem un nou Sfant!"

 

Sursa: Ed. Predania

 

 



11 Aprilie 2014

Vizualizari: 14705

Voteaza:

Sfantul Nicolae Velimirovici 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE