PENTICOSTARUL sau raiul anului
 

”Ziua Învierii popoare să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce cântăm cântare de biruință.
Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu lumina neapropiată a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!
Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuim toată lumea văzută și nevăzută, că s-a sculat Hristos, Bucuria cea veșnică” (Catavasiile Învierii)

http://anausca.files.wordpress.com/2...pg?w=500&h=393

http://www.youtube.com/watch?v=Due0P...eature=related

”Numim sărbătoarea de azi Paşti, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă întru fiinţă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie şi tot în această zi, S-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi. Dar pogorându-Se la iad Domnul, nu a înviat pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila de iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să se urce la ceruri. Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obişnuita sărutare de Înviere, prăznuim şi risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi.” (Sinaxarul Utreniei Învierii part I)

”Femeile cele de Dumnezeu înțelepțite, cu miruri către tine au alergat; și, bucurându-se s-au închinat Ție, Dumnezeului celui viu, pe care, ca pe un mort, cu lacrimi te căutau. Și Paștile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, le-au binevestit.
Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice; și săltând lăudăm pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri, și preaslăvit
Cât este de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii în care lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit.
Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, făcându-se om, pătimește ca un muritor, și prin patimă pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri și preaslăvit” (Catavasiile Învierii)

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...luisch152_.JPG

http://www.youtube.com/watch?v=tZqTe...eature=related

”Iar Învierea Domnului, aşa s-a petrecut: La miezul nopţii pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt. Ostaşii văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au fugit; numai după aceea s-a petrecut venirea femeilor la mormânt, sâmbătă după miezul nopţii, aproape de revărsatul zorilor. Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Ea a văzut şi pe îngerul, ce sta pe piatră, şi plecându-se, a văzut şi pe cei dinăuntrul mormântului, care au vestit Învierea Domnului şi au grăit: “A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”. Deci, auzind ea acestea, a alergat degrab la ucenicii cei mai înflăcăraţi, la Petru şi la Ioan, şi le-a vestit lor Învierea. Iar întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-au întâmpinat pe ele Hristos, zicându-le: „Bucuraţi-vă!”. Drept era, ca seminţia femeiască să audă ea, mai întâi, bucuria, ca ceea ce a auzit mai întâi: „întru dureri să nască fii”. Ele fiind biruite de dragoste, s-au apropiat şi s-au atins de preacuratele Lui picioare, voind să-L cunoască mai cu dinadinsul. Apostolii au venit la groapă şi Petru numai plecându-se în mormânt, s-a întors înapoi, iar Ioan a intrat înăuntru, a privit mai cu de-amănuntul şi a pipăit giulgiul şi mahrama capului (Luca 24, 12; Ioan 20, 3-8). Magdalena, spre a se încredinţa mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse, a venit iarăşi împreună cu celelalte femei la mormânt, cam pe la revărsatul zorilor şi au stat afară şi plângeau. Dar uitându-se ea în mormânt văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-a grăit: „Femeie ce plângi? Pe cine cauţi? Pe Iisus Nazarineanul cauţi? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”. Şi îndată s-au ridicat cuprinşi de teamă, văzând pe Domnul. Iar aceea întorcându-se a văzut pe Hristos stând şi părându-i-se că El este grădinarul (că mormântul era în grădină) I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; şi eu Îl voi lua pe Dânsul”, şi căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: „Marie!”; iar ea înţelegând dulcele şi cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socoteşti, ţie ţi se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le, cele ce ai văzut şi auzit”; şi Magdalena a făcut aşa. Luminându-se de ziuă, ea a venit iarăşi la mormânt cu celelalte; iar cele ce erau cu Ioana şi cu Salomeea au venit la răsăritul soarelui şi, pe scurt grăind, femeile au venit la mormânt adesea şi între ele era şi Născătoarea de Dumnezeu. Că ea este aceea pe care Evanghelia o numeşte Maria lui Iosie; Iosie era fiul lui Iosif. Nu se ştie însă ceasul când a înviat Hristos. Unii zic că la cântarea cea dintâi a cocoşilor; alţii când s-a întâmplat cutremurul, iar alţii într-altă dată. Deci aşa petrecându-se faptele, iată că unii din cei ce păzeau mormântul au venit şi au spus arhiereilor cele întâmplate; iar aceştia mituindu-i cu bani, i-a înduplecat să spună că ucenicii lui Hristos au venit în timpul nopţii şi L-au furat.” (Sinaxarul Utreniei Învierii partea II-a)

”Învierea lui Hristos vâzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos! Că iată, a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat” (Sedealnă la Utrenia Învierii)

Am găsit o minunată metopă sintetică a dimineții Învierii, vă invit să o contemplați în toată splendoarea ei:

http://3.bp.blogspot.com/-Lh_MlBREmO...agdalena01.jpg

http://www.youtube.com/watch?v=-UJIUBcfpQM

”În seara acelei zile însă ucenicii fiind adunaţi laolaltă de frica iudeilor, şi uşile fiind încuiate, a intrat Iisus la dânşii, că era cu trup nestricăcios, şi ca de obicei le-a vestit lor: „Pace vouă!”. Ei, văzându-L, s-au bucurat peste măsură de mult şi au primit prin suflare, mai desăvârşită lucrarea Preasfântului Duh. În ce priveşte însă, Învierea Domnului în a treia zi de la înmormântare, aşa să ştii: Joi seara şi Vineri ziua, fac o zi (aşa socoteau evreii întinderea unei zile); apoi Vineri noaptea şi Sâmbăta întreagă, fac altă zi; - iată deci a doua zi. Altă zi o face noaptea de Sâmbătă şi o parte din ziua de Duminică (fiindcă după o parte a începutului se înţelege întregul), deci altă întindere de zi. Iată dar şi ziua a treia. Sau alt fel: Hristos S-a răstignit Vineri la ceasul al treilea; de la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, aceea înţelegeţi-o o noapte; deci iată o întindere de o zi de la ceasul al treilea până la al nouălea. Apoi, după întuneric iată ziua şi noaptea de Vineri; deci a doua întindere de zi. În sfârşit ziua Sâmbetei şi noaptea ei fac, iată, a treia întindere de zi. Că deşi Mântuitorul a făgăduit să ne facă bine în trei zile, totuşi binefacerea a plinit-o El într-un răstimp mai scurt. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin” (Sinaxarul Utreniei Învierii partea a III)

Penticostarul, in calitate de carte de cult folosita in perioada liturgica omonima, mai este numit si "Triod al bucuriei" sau "Triod inflorit". Ca si Triodul acesta inca mai contine canoane formate din 3 sau 4 ode, insa specificul lor este bucuria duhovniceasca.

Mi-a placut mult inainte-cuvantarea Mitropolitului Veniamin Costachi la editia tiparita a Penticostarului in Manastirea Neamt (1834). Surprinde insasi esenta acestei perioade liturgice:

"Penticostar: o, carte veselitoare! Si decat toate cartile mai poftita. O, carte nepretuita! Si decat aurul cel lamurit mai stralucita. Cincizecelnic, carele in sineti cuprinzi numai pre cele cincizeci de zile mai veselitoare ale anului si tainuit arati pre incepatura vietii cei fara de moarte, pre veselia cea pururea fiitoare a slavei cei vesnice, pre veacul cel fara de sfarsit, pre cel dupa invierea cea de obste asteptat si deapururea cu Dumnezeu fiitor [...]

O, carte aurita! Tu ivindu-te risipesti toata intristarea sufletelor si Biserica lui Dumnezeu se umple de lumina si de stralucire. Tu aratandu-te gonesti toata posomorirea fetelor ce se pricinueste din intristarea inimilor celor obidite de lacrami si de amaraciune. Tu pre toti credinciosii ii chemi ca de obste sa se veseleasca. Tu de obste tuturor le dai bune nadejdi de mantuire. Tu chemi si pre drepti si pre pacatosi si pre cei ce s-au infranat si s'au postit si pre cei ce s'au lenevit si nu s'au postit, ca toti dimpreuna sa se bucure si sa se veseleasca. O, carte cu multe nume impodobita! Tu aratandu-te indata trambitezi pre*Invierea lui Hristos: Hristos a inviat!”.

Praznicul Izvorul Tămăduirii
 

”Lucruri minunate și uimitoare a săvârșit Stăpânul cerurilor, dintru început, prin tine, cea cu totul fără prihană. Că și de sus a picurat lămurit ca o ploaie, în pântecele tău dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor din care curge toată bunătatea și mulțimea de tămăduiri, izvorând din belțug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de întărirea sufletelor și de sănătatea trupului, prin apa harului” (Stihire la Vecernia praznicului Izvorul Tămăduirii)

http://4.bp.blogspot.com/_lkTZp6yZA1...Tamaduirii.jpg

Această sărbătoare datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare. În Săptămâna Luminată ne aducem aminte Vineri de o minune care subliniază importanţa pe care o are agheasma. Leon cel Mare nu devenise încă împărat când a întâlnit în preajma Constantinopolului un orb însetat şi nu avea de unde să-i dea apă. Şi a auzit un glas din pădure ‘Intră Leone în pădure şi vei găsi’. Şi a intrat Leon, a găsit un izvor miraculos, i-a dat orbului să bea şi l-a udat şi pe ochi şi şi-a recăpătat vederea. Leon când a ajuns împărat a construit acolo o biserică.

Duminica Antipasha sau Sfântului Apostol Toma
 

”Ucenicii îndoindu-se, a opta zi a venit Mântuitorul înaintea lor, unde erau adunați, și, pace dându-le, către Toma a grăit: Vino, Apostole, pipăie mâinile în care au înfipt piroanele. O, nevinovată îndoială a lui Toma! Inimile credincioșilor la cunoștință le-a adus, și cu frică a grăit: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!” (imnografia praznicului)


Un minunat diptic iconic vertical ce circumscrie tema credinței în două pericope ce se oglindesc una pe alta.



http://theologhia.files.wordpress.com/2008/05/toma2.jpg


“O, uimitoare minune! Ioan și-a plecat capul pe pieptul Cuvântului, iar Toma s-a învrednicit să pipăie Coasta Lui; acela a scos de acolo, cu înfricoșare, adânc de Teologie: Taina Întrupării lui Hristos; iar acesta s-a învrednicit a ne învăța pre noi cele de taină, ca a pus lămurit, înaintea noastră, dovezile Învierii Lui; grăind: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!” (imnografia praznicului Antipasha)


Observăm că Biserica merge în răspăr cu ponciful poporan ”Toma necredinciosul”, lăudânu-i discret îndoiala ușor insolentă care a prilejuit una dintre cele mai clare formulări a identității divino-umane a lui Hristos. Sfântul Toma a fost un mare apostol și teolog, despre care însă știm foarte puține lucruri, mai ales despre activitatea sa misionară în Orient.

Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut...

Astazi, parintele ne-a atras atentia ca in fiecare duminica, de fapt, sarbatorim Pastile. La fiecare Utrenie se citeste una dintre cele unsprezece Evanghelii ale Invierii, dupa care Sfanta Evanghelie este adusa in mijlocul bisericii, spre inchinare, in timp ce se canta: "Invierea lui Hristos vazand..." Deci, in acelasi timp, vedem si nu vedem. Nu vedem Invierea istorica, asa cum au vazut-o apostolii, dar vedem Invierea de fiecare data cand intram in biserica, mergand si sarutand icoana de la iconostas, care reprezinta Invierea. Traim in fiecare duminica Invierea ascultand Evanghelia de la Utrenie si ne incredintam si noi, asemeni Apostolului Toma, atunci cand ne atingem si sarutam Sfanta Evanghelie asezata spre inchinare, care Il are si ea reprezentat in centru pe Hristos cel Inviat.

CANONUL INVIERII (Saptamana Luminata)

Hristos a inviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcand
Si celor din mormanturi
Viata daruindu-le.

Cantarea I

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicand: "luminati sa-L auzim",
Cantandu-I cantare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Cantarea III

Veniti sa bem bautura noua
Nu din piatra stearpa facuta cu minuni
Ci din Izvorul nestricaciunii
Care a izvorat din mormantul lui Hristos
Intru care ne intarim.

Hristos a inviat din morti!

Acum toate s-au umplut de lumina
Si cerul si pamantul si cele dedesubt.
Deci sa praznuiasca toata faptura
Invierea lui Hristos,
Intru care s-a intarit.

Hristos a inviat din morti!

Ieri m-am ingropat impreuna cu tine, Hristoase
Astazi ma scol impreuna cu Tine, inviind Tu.
Rastignitu-m-am ieri, impreuna cu Tine,
Insuti impreuna ma preaslaveste, Mantuitorule,
Intru Imparatia Ta.

Cantarea IV

La dumnezeiasca straja,
De Dumnezeu graitorul Avacum
Sa stea impreuna cu noi si sa arate
Pe ingerul cel purtator de lumina
Care a grait cu mare glas:
"Astazi este mantuirea lumii,
Ca a Inviat Hristos, ca cel Atotputernic!"

Hristos a inviat din morti!

Parte barbateasca, ca Cel ce a deschis
Pantecele cel fecioresc, fost-a Hristos.
Iar ca un om, mielusel S-a chemat si fara prihana
Ca Cel ce n-a gustat stricaciune,
Pastile noastre, si ca un Dumnezeu adevarat,
Desavarsit S-a numit.

Hristos a inviat din morti!

Ca un mielusel de un an,
Cea binecuvantata de noi, cununa Hristos,
De voie pentru toti S-a jertfit,
Pastile cele curatitoare.
Si iarasi frumos din mormant
Soarele Dreptatii, noua ne-a stralucit.

Hristos a inviat din morti!

Al lui Dumnezeu, parinte David
Inaintea chivotului umbrei a saltat jucand
Iar noi poporul cel sfant al lui Dumnezeu,
Plinirea inchipuirilor vazand
Sa ne veselim dumnezeieste
Ca a inviat Hristos ca cel Atotputernic!

Cantarea V

Sa manecam cu manecare adanca,
Si in loc de mir cantare sa aducem Stapanului.
Si sa vedem pe Hristos, Soarele Dreptatii,
Tuturor viata rasarind.

Hristos a inviat din morti!

Milostivirea Ta, cea nemasurata
Cei tinuti in legaturile iadului, vazandu-o
La Lumina au mers Hristoase, cu picioare vesele
Laudand Pastile cele vesnice

Hristos a inviat din morti!

Sa ne apropiem purtatori de Lumina
La Hristos, Cel ce a iesit
Din mormant ca un Mire
Si sa praznuim impreuna cu cetele
Cele iubitoare de Praznic
Pastile lui Dumnezeu, cele mantuitoare.

Cantarea VI

Coboratu-te-ai intru cele mai de jos ale pamantului
Si ai sfaramat incuietorile cele vesnice
Care tineau pe cei legati, Hristoase.
Si a treia zi, precum Iona din chit,
Ai inviat din mormant.

Hristos a inviat din morti!

Pazind pecetile intregi, Hristoase,
Ai inviat din mormant,
Cel ce n-ai stricat cheile Fecioarei
Prin nasterea Ta.
Si ne-ai deschis noua usile Raiului

Hristos a inviat din morti!

Mantuitorul meu,
Vie si nejertfita jertfa ca un Dumnezeu
Pe Tine insuti, de voie aducandu-te Tatalui,
Ai inviat pe Adam, impreuna cu tot neamul
Sculandu-te din mormant.


De Te-ai si pogorat in mormant,
Cela ce esti fara de moarte,
Dar puterea iadului ai robit
Si ai inviat ca un nemuritor,
Hristoase, Dumnezeule.
Zicand femeilor: "mironosite, bucurati-va!"
Si apostolilor Tai, pace daruindu-le.
Cela ce dai celor cazuti sculare.

Cantarea VII

Cel ce a izbavit pe tineri din cuptor, facandu-se om,
Patimeste ca un muritor.
Si prin patima pe cel muritor il imbraca
In podoaba nestricaciunii,
Cel ce Unul este binecuvantat,
Dumezeul parintilor si preaslavit.

Hristos a inviat din morti!

Femeile cele ganditoare de Dumnezeu
Cu miruri in urma Ta au alergat,
Si pe cale ca pe un mort cu lacrimi te cautau,
Bucurandu-se s-au inchinat,
Tie Dumnezeului celui viu.
Si Pastile cele de taina,
Ucenicilor Tai, Hristoase, bine le-au vesit.

Hristos a inviat din morti!

Praznuim omorarea mortii
Sfaramarea iadului si incepatura altei vietii vesnice.
Si saltand laudam pe pricinuitorul
Pe Unul Cel binecuvantat
Dumnezeul parintilor si preaslavit.

Hristos a inviat din morti!

Cat este de simtita cu adevarat si mult praznuita
Aceasta noapte de mantuire si stralucita.
A zilei celei purtatoare de Lumina a Invierii
Mai-nainte vestitoare fiind.
Intru care Lumina cea fara de ani,
Din mormant trupeste tuturor a stralucit.

Cantarea VIII

Aceasta numita si Sfanta Zi, Una a sambetelor,
Imparateasa si Doamna,
Al praznicilor Praznic, si sarbatoare este
A sarbatorilor.
Intru care binecuvantam pe Hristos in veci.

Hristos a inviat din morti!

Veniti cu rodul vitei cel nou
Al dumnezeiestii veselii
In ziua cea vestita a Invierii
Imparatiei lui Hristos sa ne impartasim
Laudandu-L pe Dansul ca pe un Dumnezeu in veci.

Hristos a inviat din morti!

Ridica imprejur ochii tai Sioane, si vezi
Ca iata a venit la tine
Ca niste faclii de Dumnezeu luminate.
De la Apus si de la Miaza-noapte,
Si de la mare, si de la Rasarit fii tai.
Intru tine binecuvantand pe Hristos in veci.
Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Parinte Atottiitorule, si Cuvinte si Duhule,
Fire ceea ce esti Una in trei Ipostasuri,
Si dumnezeiasca.
Intru Tine ne-am botezat
Si pe Tine te binecuvantam, intru toti vecii.

Cantarea IX

Ingerul a strigat celei pline de dar:
"Curata Fecioara, bucura-te!
Si iarasi zic, bucura-te!
Ca Fiul tau a inviat a treia zi din groapa."
Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime
Ca Slava Domnului peste tine a rasarit!
Salta acum si te bucura Sioane,
Iara tu, curata Nascatoare de Dumneze
Veseleste-te intru Invierea Celui nascut al tau.

Hristos a inviat din morti!

O, dumnezeiescul, o iubitul, o preadulcele Tau glas
Caci cu noi Te-ai fagaduit sa fii cu adevarat,
Pana la sfarsitul veacului, Hristoase!
Pe care intarire de nadejde, credinciosii avandu-l,
Ne bucuram

Hristos a inviat din morti!

O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase
O, intelepciunea lui Dumnezeu si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea
Da-ne noua mai adevarat sa ne impartasim cu Tine,
In Ziua ce neinserata a Imparatiei Tale.

Hristos a inviat din morti!

Luminanda Pastilor

Cu trupul adormind, ca un muritor, Imparate si Doamne,
A treia zi ai inviat, pe Adam din stricaciune ridicand
Si moartea pierzandu-o
Pastile nestricaciunii, lumii dand mantuire



http://www.credo.ro/Canonul-Invierii.php.

Probabil sunt puțini cei care nu cunosc faptul că Sfintele Paști nu s-au încheiat, chiar dacă marele praznic al Învierii și săptămâna luminată s-au consumat ca durată terestră. De aceea vă propun să ne întoarcem cu o săptămână în urmă pentru a ne împrospăta provizia de bunătăți duhovnicești de la Hristos biruitorul morții și a stricăciunii.

”Înfricoşătoare şi preaslăvită este Învierea Ta, Hristoase, că Te-ai sculat din morţi şi nu ai rupt peceţile mormântului, precum porţile Fecioarei nu le-ai deschis întru Nasterea Ta. Acum însă, cu Învierea Ta, ne-ai deschis porţile Raiului ca, împreună cu tâlharul, să intrăm cu Tine în Palat, cântându-Ti ca unui Dumnezeu: Aliluia.

Astăzi, nouă, tuturor credincioşilor, Hristoase, ne-au strălucit Paştile cele Sfinte si ni s-au deschis usile raiului, ca toţi să mergem la lumina învierii Tale. De la apus şi de la miazăaoapte, şi de la răsărit, şi de la miazăzi, fiii Tăi, binecuvântând Pastile cele veşnice cu astfel de cântări strigă:
Hristos a înviat, – din mormânt iertare tuturor ne-a strălucit.
Hristos a înviat, – tuturor credincioşilor ne-a venit izbăvire de întristare.
Hristos a înviat, – să se îndulcească toţi de acest ospăţ al credinţei.
Hristos a înviat, – primiţi toţi bogăţia harului.
Hristos a înviat, – nimeni să nu plângă pentru păcate.
Hristos a înviat, – nimeni să nu se mai teamă de moarte.
Hristos a înviat, – moartea a călcat, oameni, veseliti-vă.” (Condacul și icosul 8 al Acatistului Sfintelor Paști)


Săptămâna trecută am căutat fără rezultate o metopă iconică a primei arătări a Domnului în fața ucenicilor, dar abia ieri am găsit ceva care se apropie de obiectul cercetării mele. Este vorba de o miniatură din secolul XII, cu influențe gotice dar încă în limite canonice, splendidă în pofida austerității ei estetice, un exemplu de reducere la esențial a temei iconice.


Avem așa: sus, cina din Emaus și jos, prima arătare a Domnului în fața ucenicilor.


http://farm5.staticflickr.com/4023/4...4cba6ec6_z.jpg

O bijuterie iconografică.... nici nu mai trebuie spus nimic despre ea, doar privită cu luare aminte!http://files.myopera.com/dianoraioan...orul-tamad.jpg

Întrebare de 10 puncte! Care este principalul element relațional din toate metopele de mai sus?

Un posibil raspuns: cred ca apa reprezinta acel element relational. Icoana ne infatiseaza "ipostaze sfintitoare si tamaduitoare" ale apei in istoria mantuirii omului in Hristos, "Apa cea Vie".

Un răspuns foarte corect, Marius!
În motopa din colțul de jos (dreapta) apa totuși nu apare în compoziție. Oare de ce?

Exceptionala icoana!! Unde le tot gasesti?
Dar ce reprezinta imaginea de jos, ca eu nu-mi dau seama prea bine. E cumva revenirea fiului risipitor? Daca da, in acest caz, apa e sugerata prin altceva: lacrimile de cainta ale risipitorului.

In imaginea a treia de sus e cumva episodul de la Marea Rosie?

Ma bag si eu in seama pentru a confirma aprecierea Deliei, ca icoanele prezentate sunt deosebit de frumoase! Din pacate nu am cunostinte suficiente pentru a raspunde la intrebari....

Răspuns bun! Metopa unde apa nu apare explicit în compoziția vizuală, se referă la capitolul 15 din Evanghelia după Luca și se referă întradevăr la apa cea vie a metanoiei, botezul minții împăcate cu inima, unire inteligibilă într-o extensie teologică a tainei nunții: mintea devine simțitoare și inima înțelegătoare, cu deschidere spre zone rarefiate narativ ale tainelor dumnezeiești (Dumnezeu se face om fără a înceta să fie Dumnezeu pentru ca omul să se face dumnezeu după har, fără a înceta să fie om etc.). De reținut că metanoia este sintetizată sub forma unei îmbrățișări învăluite într-o tandrețe divină care depășește, cu o suplețe expozitivă extraordinară, ”birocrația” procedurală a tainei spovedaniei (fără să-i anuleze însă rostul limitat totuși), dezvăluindu-i adevărata împlinire.

Observați dispunerea metopelor pe verticală să vedem ce minunății de înțelesuri ne poate comunica o icoană și cât de adâncă e în simplitatea ei enervantă pentru amatorii de butaforii pietiste pentru drama evlaviei blocate în ea însăși. Dacă priviți cu atenție, ambele benzi de pe verticală, dispuse pe același palier, se oglindesc tematic una pe alta. Ce legătură poate fi între Botez și Răstignire? Dar între Nunta din Cana și întâlnirea cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov? Oare cum comunică metopele din colțuri pe diagonală?

Da. Nucleul tematic este: ”Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!” (Ieșirea 14:14)

ps - Nu vă osteniți să dați răpunsuri savante. Ascultați mai degrabă de intuiția credinței care este în voi, cel mai prețios intrument hermeneutic de înțelegere a icoanei.

____
Cele doua icoane (Botezul si Rastignirea) se reflecta una pe alta, ca in doua oglinzi paralele. Icoana Rastignirii nu face altceva decat sa o confirme pe cea a Botezului. Si viceversa.

Am dat un zoom pe icoana Botezului sa deslusesc inscriptia pe care iconarul a socotit sa o grafieze: ”astazi firea apelor se schimba”.

Si, dupa cum ma asteptam, si icoana Rastignirii ne graieste in metalimbaj tot despre schimbarea firii. A firii degradate de pacat. Iar incepatura acestei schimbari metanoetice, nu poate fi decat botezul in apa ce curge din coasta insulitata a Rastignitului de pe Golgota, precedat, sine qua non, de botezul launtric al lacrimilor de cainta.

Pentru cei ce nu stim sa „citim” o icoana, iconarul ne-a „tradus” asa: „Rastignirea fie-mi mie scaldatoare, si bautură sangele cel din coasta Ta.”

Privita chiar si lapidar, (nici nu e nevoie de zoom), iti sare in ochi in icoana Rastignirii, coasta ranita, din care tasneste sange si apa. Iar niste ingeri tin acolo o cupa.

Aproape ca te simti martor ocular pe Golgota, aproape ca te simti atins de stropitura dar te strafulgera o amintire cu sensuri mai adanci ce curg ca un suvoi de cascada. Chiar Rastignitul a zis, nu cu mult timp in urma: „de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra in Imparatie”.

Si a mai zis ceva ce nu parea sa aiba noima la vremea cand a zis-o, toti crezand ca vorbeste in parabole, alegorii si metafore : „de nu veti bea sangele Meu si de nu veti manca Trupul Meu, nu veti avea Viata in voi”.

De atunci de pe Golgota, din coasta Rastignitului, curge la nesfarsit, apa aceea de care zicea si sangele acela de care vorbea la Tainica Cina.

De la Cincizecime, de cand Trupul Lui tainic e Biserica, de atunci curge
suvoiul Apei Celei Vii in care ne botezam. De atunci, suvoi de sange de Dumnezeu intrupat curge in Potirul euharistic din Liturghie.
Din taina aceasta a Botezului si din cea a Euharistiei a crescut de-atunci ecclesia.


Si din celelalte doua icoane, Nunta din Cana si Intalnirea cu femeia samarineanca la fantana lui Iacov, si din aceste doua icoane transpare o paralela.
De data asta, o punere in opozitie intre doua tipuri de vietuiri matrimoniale.

Una ne dezvaluie adevaratul sens tainic al unirii dintre soti reflectat in cununia binecuvantata de la Cana Galileii, in opozitie cu concubinajul samarinencei, ce traise cu 5 barbati si nici actualul nu ii era sot.

O privire in oglinda: libertatea nascuta din iubire in opozitie cu libertinajul sexual haotic aducator de robie.

Cum nici o intalnire cu Hristos nu ramane fara urmari, si femeia samarineanca a devenit faptura noua, metanoizata, vestitoare de Hristos, dupa ce bause din Apa cea Vie, ce curgea din cuvintele Cuvantului.
De altfel, si iconarul ne binevesteste: „cel ce va bea din apa aceasta, nu va mai inseta in veci”.

La fel, si mirii din Cana Galileii au devenit faptura noua. La singular, faptura, nu fapturi, caci impartasindu-se pe viu de prezenta Celui Viu, iubirea DINTRE ei, S-a facut Iubire INTRU ei, devenind un singur trup, acela facut de Dumnezeu la inceput in rai.

Iconarul ne-a tradus si icoana asta: „la nunta, apa o ai prefacut, ca tu sa te prefaci (preschimbi) o suflete”.


Inteleg ca superba icoana pe care ne-ai pus-o spre admirare ( tu o numesti expert, metopa, adica mai multe scene iconice in miniatura), are drept tema Izvorul tamaduirii si ipostazele tamaduitoare si sfintitoare ale Apei celei Vii.

As insista, fara sa am pretentia ca exprim exhaustiv tot ce ne dezvaluie icoana, pe latura ei metanoetica, pe schimbarea firii.
Toate mini-icoanele metopei vorbesc de asta: astazi firea apelor se schimba; pe Golgota, moare firea umana spre a fi schimbata; la fantana lui Iacov, samarineanca isi schimba firea; in Cana Galileii, cele doua ipostasuri, masculinul si femininul, ale firii umane, se schimba si devin una; in icoana fiului risipitor, acesta se intoarce si el metanoizat, dupa ce, contemplandu-si mocirla porceasca si-a (re)venit in fire.

Imi cer scuze pentru nepricepere in decriptarea icoanei, dar daca nu ne-ai fi iertat aprioric pentru lipsa de expertiza, nu as fi indraznit sa-mi dau cu parerea. Prezentarea mea, anemica si oarecum didactica, intentionat ne-ornata stilistic, paleste in fata expunerilor tale cu adevarat savante.
De aceea, ai cuvantul, maestre!

Să ne ferească Dumnezeu de savantlâc în cele duhovnicești, precum și de ispita de a cunoaște cantitativ mult din darurile ce ne stau la dispoziție și a viețui în continuare în afara lor, dedulcindu-ne cu gândul falsei smerenii a neputinței fatale de traducere în faptă a bunătăților din minte!
De fapt nu există înțelegere unilaterală a icoanei, cel mult un punct de plecare, un fel de linie de start comună, singura etapă asupra căreia se poate aplica o expertiză transdiciplinară parțial extraeclezială. Multă lume se oprește la acest nivel strict informațional lăsând impresia că a inventat coada la prună și că a delimitat perimetrul cognitiv al unui domeniu nesfârșit, ca toate celelalte lucrări ale Duhului Sfânt, despre al căror număr (sau dacă pot fi exprimate printr-o măsură cantitativă) știm doar ce putem pricepe .
Am spus că nu există înțelegere unilaterală a icoanei, dar asta nu atrage după sine că fiecare ar recepta ”vorbirea ei în limbi” (glosolalia) într-o subiectivitate ermetică. Citirea icoanei este eclezială, adică personală dar deschisă comuniunii. Condiția unei recepții fecunde nu e neapărat cultura teologică sau de altă natură, ci cultura inimii conectate, după dorința și putința fiecăruia, la rețeaua invizibilă de circulație a harului. Totuși, o bună asimilare a informațiilor care converg, pe căi directe sau abătute, în aprofundarea tainelor Bisericii sporește nivelul de transparență al iconicității realului.
Icoana ne arată fiecăruia dacă am luat startul în ”cunoașterea adevărului care ne face liberi” (Ev. d. Ioan 8:32), adică în ce măsură suntem înviați încă de pe-acum. Apoi aflăm dacă între gândire/simțire și viață ca realitate împărtășită cu alteritatea de orice natură, nu există o ruptură de proporțiile unei schisme ce ne deconspiră ca farisei și schizofrenici în cele duhovnicești.

Așteptăm cu răbdare și nădejde alte lecturi ale icoanei sau comentarii la citirea Deliei.

Ca desert la discuția noastră, o frumoasă ipostaziere a Sfântului Gheorghe biruind idolatria:

http://3.bp.blogspot.com/_wdZFaKPbBV...vydenko+01.jpg

http://img7.imageshack.us/img7/1655/76901683.jpg

Diagonala 1 : Avem apa, un simbol al oceanului spiritual (1) cu virtuti generatoare si virtutile regeneratoare ale apei (2), varsarea lacrimilor (pocainta) poate simboliza reunirea cu oceanul spiritual, cand sufletul, ca picatura de apa, nu se pierde in ocean ci devine ocean.


http://img832.imageshack.us/img832/2236/69172013.jpg

Diagonala 2: marea, ca simbol al furtunii patimelor omului si a indoielii, pe care Iisus le potoleste cu un singur gest (1), in timp ce in adancul ei este chitul care-l inghite pe Iona , semn al voiajului infernal, fara Hristos (2)

Hristos a înviat!
 

Ar fi interesant de citit comentariile iconarului, Ioan Popa, asupra acestei superbe compoziții pe care a alcătuit-o în jurul Izvorului Tămăduirii. Și dacă s-ar găsi undeva de cumpărat o copie a acestei icoane m-ar interesa și pe mine. Apa Vie pe care a pictat-o în fiecare ipostas ne dă aripi și noua celor care într-o singură privire, contemplând aceasta icoană, putem cuprinde însăși esența Vieții.

https://psaltiicatedraleipatriarhale...tnei-large.jpg

Foarte interesantă interpretarea.
Acum să încercăm o combinație între cele două unități binare de pe verticală și diagonale, folosind liantul vizual care le servește ca semnificant și anume apa.
Unul din filtrele de decriptare este troparul Învierii: ”Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Avem o multimplă transfigurare a materiei sacramentale în diferite ipostaze unite între ele.
Diagonala 1 este eshatologică, iar diagonala 2 e a învierii. Atenție că Iona este îmbrăcat ca Hristos, iar în stânga-jos Domnul este ipostaziat în două secvențe: odihnindu-se și certând amenințarea ”apelor celor de sus”.

Asta da sclipire! Mi-a scapat. Pe Iisus dublu ipostaziat l-am sesizat, chiar am vrut sa spun - pescuirea minunata (Luca 5:6) si potolirea patimilor(Matei 14:32)

Este de fapt dublu ipostaziat în aceeași pericopă, și anume Marcu 4:36-41:

”Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun? ”

Mergem pe diagonală și găsim următorul text la bază:

”Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, şi, plătind preţul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului. Dar Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme. Corăbierii s-au înfricoşat şi au strigat fiecare către dumnezeul său şi au aruncat în mare încărcătura corăbiei ca să se uşureze. Dar Iona se coborâse în fundul corăbiei, se culcase şi adormise. Atunci s-a apropiat de el cârmaciul corăbiei, şi i-a zis: "Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate El Îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!" Şi au zis unul către altul: "Haidem să aruncăm sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!" Şi au aruncat sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona. Şi l-au întrebat pe el: "Spune-ne nouă din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti?" Atunci el le-a răspuns: "Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin - Cel care a făcut marea şi uscatul". Şi toţi oamenii s-au temut cu frică mare şi i-au zis lui: "Pentru ce ai săvârşit una ca aceasta?" Căci ei ştiau că el fuge din faţa lui Dumnezeu, fiindcă el le spusese. Şi i-au zis lui: "Ce să-ţi facem ca să se potolească marea?" Căci marea se ridica din ce în ce mai mult. Atunci el a răspuns: "Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea s-a pornit peste voi această vijelie". Şi marinarii vâsleau ca să ajungă la ţărm, dar în zadar, căci marea se ridica din ce în ce mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul şi au zis: "O, Doamne, de-am putea să nu pierim din pricina vieţii acestui om şi să nu ne împovărezi pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai făcut!" Şi îl ridicară pe Iona şi îl aruncară în mare şi s-a potolit urgia ei. Şi oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi I-au făcut Lui făgăduinţe.” (Iona 1:2-16)

Nu am reușit să descifrez ce scrie pe icoanele mici de pe margine. Însă la prima (și la a doua) vedere pe mine prima din mini-icoanele postate de tine m-a dus cu gândul la Facerea Lumii, când Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor, și când Dumnezeu a despărțit apele cele de dedesubt, de cele de deasupra, și lumina de întuneric. A doua icoană mi-a părut mai întâi să fie cea despre parabola vindecării orbului din naștere, pe care Domnul îl scoate din universul lui întunecat și îi dă LUMINĂ, ca odinioară și pământului. Însă se pare că icoana aceea este de fapt a Întoarcerii Fiului Risipitor, care revine la cunoștința părintească, dupa ce fusese purtat de ale vieții valuri (pășește parcă pe pietre ca o apă tare) până ajunge să își vină în fire și capătă Lumina înțelegerii. Imi place cum toate icoanele mai mici, și cea centrală, au la partea de jos culoarea verde-albăstrie, și la cea de sus culoarea aurie. Iar roșul le accentuează fără însă să le eclipseze câtuși de putin. Da, o icoana de un echilibru sublim! Oare s-o supăra autorul dacă îmi fac o copie ad-hoc? Oricum va fi una cam ne-reușită, adică fără claritatea detaliilor; poate nu se aplică copy-right infringement în cazul ăsta. :)

La acelasi text de baza m-am gandit si eu : apa- cu virtuti generatoare, matricea din care ies toate formele (Facerea), iar a doua, apa cu virtuti regeneratoare (lacrimile fiului risipitor).

Ce fel de copie? printata? :) Cauta imaginea la rezolutie mare.

____


Imagine centrala - Maica Domnului -Izvorul Tamaduirii

Icoanele de pe primul palier, de la stanga la dreapta, cu inscriptiile fiecareia:
1. Facerea lumii - Si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei (verset din Geneza)
2. Arca lui Noe – Cel ce prin apa, pe Noe l-ai mantuit, Doamne curateste-ma
3. Trecerea prin Marea Rosie – veniti sa cantam cantare Celui ce a despartit Marea Rosie si a izbavit pe poporul sau
4. Profetul Iona inghitit de chit – precum pe Iona l-ai mantuit din chit, Doamne si pe mine ma scoate din adancul patimilor

Al doilea palier
5. Botezul Domnului la raul Iordan – astazi firea apelor se schimba (din slujba de Boboteaza , adica revenirea apelor la starea primordiala cand Duhul Sfant era unit cu creatia)
6. Rastignirea – rastignirea sa-mi fie mie scaldatoare si bautura sangele cel din coasta Ta

Al treilea palier
7. Schimbarea apei in vin la nunta din Cana Galileii – la nunta apa in vin prefacand, ca tu sa te prefaci (in sensul de preschimbi), o, suflete (stih din Canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul)
8. Intalnirea lui Hristos cu femeia samarineanca la fantana lui Iacov – cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai inseta in veac (verset din evanghelie)

Palierul de jos
9. Potolirea furtunii pe mare – marea vietii vazand-o inaltandu-se de viforul ispitelor, la limanul Tau cel lin alerg (un stih din vreun acatist sau canon de rugaciune, nu mai stiu exact din care)
10. Vindecarea orbului la scaldatoarea Siloamului – Siloam sa-mi fie mie lacrimile mele, ca
sa-mi spal si eu luminile sufletului (alt stih tot din Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul)
11. Tamaduirea slabanogului la scadatoarea Vitezda – cine intra intai dupa tulburarea apei, in scaldatoarea Vitezda, se facea sanatos (verset din pericopa evanghelica)
12. Intoarcerea fiului risipitor – ne se vede bine nici cu zoom, dar ideea e limpede: rauri de lacrimi da-mi ca si fiului risipitor.
Si in aceasta icoana, la fel ca in celelalte, elementul relational este tot apa. Apa lacrimilor de cainta, tamaduitoare si sfintitoare.

Ați citit frumos icoana și mă bucur că v-ați făcut timp pentru asta.
Diagonala 1 este eshatologică, se referă (și) la creația dintâi care este disjunctivă (prin separație) desăvârșită în creația a doua, adică Biserica și desăvârșirea ei, Împărăția, care este conjunctivă (prin unire). În viața omului acești timpi sunt reprezentați de nașterea biologică și de nașterea duhovnicească (din apă și din Duh) care începe la botez și se desăvârșește în metanoia, începutul sfârșitului separației dintre Dumnezeu și om, dar și a diviziunii ipostatice a lui Adam.

PS - Originalul se află la mănăstirea Sihăstria Putnei, unde se găsea până de curând și un calendar ilustrat cu medalioane din această lucrare deosebită.

miercuri, 9 mai 2012
 

:25: Mi-a adus aminte cineva că azi este Înjumătățirea Praznicului Cincizecimii.

"În mijlocul praznicului Hristos Mesia, stând, în mijlocul învățătorilor, îi învăța“.

În Miercurea de după Duminica Slăbănogului, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Înjumătățirii Cincizecimii, în a cărei atmosferă sfintele noastre slujbe ne țin timp de o săptămână. Această sărbătoare o prăznuim întru cinstirea celor două mari praznice, al Paștilor și al Rusaliilor, "ca pe una ce le unește și le leagă pe amândouă“.

http://www.crestinortodox.ro/files/i...re_inviere.jpg

"Cât de sfințită cu adevărat este sărbătoarea aceasta! Că rădăcină fiind a înjumătățirii praznicelor celor mari, este luminată dintr-amândouă părțile“.

"Sosit-a, astăzi, înjumătățirea Cincizecimii, luminată dintr-o parte de dumnezeiasca lumină a dumnezeieștilor Paști, iar din cealaltă strălucind de harul Mângâietorului“.

http://www.crestinortodox.ro/liturgi...ui-118856.html

Ca în fiecare miercuri din Perioada Penticostarului, Biserica a rânduit să se facă dezlegare la peşte.

Luati de valuri, am trecut cu vederea ca ieri, miercuri a foast Injumatatirea Cincizecimii. Am aflat abia seara la vecernie.
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...icincizecimii/
"IPS HIEROTHEOS VLACHOS: Intelepciunea lui Dumnezeu

Unul dintre praznicele imparatesti este si Injumatatirea Cincizecimii. Ea este sarbatorita de Biserica la jumatatea perioadei dintre Paste si Cincizecime, adica in miercurea de dinainte de duminica Samarinencii (a cincea duminica de dupa Paste). Desi necunoscuta de lume, ea este o sarbatoare imparateasca importanta, care se refera la Imparatul Hristos.

Sarbatoarea Injumatatirii Cincizecimii nu este socotita intre cele douasprezece praznice imparatesti, dar datorita marii sale importante, am integrat-o intre acestea, dupa ce am pus laolalta sarbatoarea invierii lui Lazar si cea a intrarii lui Hristos in Ierusalim, ca doua sarbatori ce prezinta trasaturi comune.

Atunci cand am facut impartirea praznicelor si cand am plasat Injumatatirea Cincizecimii intre cele douasprezece, am pornit de la considerentul ca sarbatoarea aceasta ne da posibilitatea de a urmari lucrarea lui Hristos de la Botezul Sau in raul Iordan si pana la Schimbarea la Fata si la Patimi. Stim foarte bine ca sfintele Evanghelii descriu ceea ce Hristos a spus, a facut si a patimit pentru mantuirea neamului omenesc, iar sarbatoarea injumatatirii Cincizecimii ne da posibilitatea sa analizam latura aceasta (adica ce a spus si ce a facut), care este destul de importanta. Cu alte cuvinte, aceasta sarbatoare acopera toate evenimentele hristologice de la Botezul lui Hristos sl pana la Schimbarea Sa la Fata.

Importanta sarbatorii Injumatatirii Cincizecimii, prin care, dupa cum vom vedea in analiza ce urmeaza, Hristos este praznuit ca intelepciune a lui Dumnezeu, reiese din faptul ca unele catedrale au primit numele de Sfanta Sofia (Sfanta Intelepciune), nefiind vorba de inchinarea lor vreunei sfinte ce purta numele Sofia, ci intelepciunii lui Dumnezeu, Care este Hristos. Dupa cum s-a constatat in urma unor cercetari, hramul acestor catedrale era la sarbatoarea Injumatatirii Cincizecimii.

Un exemplu este Catedrala Sfanta Sofia (Catedrala intelepciunii lui Dumnezeu) de la Constantinopol, ce poarta acest nume in cinstea lui Hristos, Care este intelepciunea lui Dumnezeu. Catedrala Sfanta Sofia a devenit model si pentru alte catedrale. Astfel, constatam ca intelepciunea lui Dumnezeu, adica Dumnezeu Cuvantul, era centrul intregului Imperiu Bizantin. Iar daca ne gandim ca toate distantele din nemarginitul Imperiu se masurau de la Catedrala Sfanta Sofia, intelegem importanta Cuvantului si a intelepciunii lui Dumnezeu in viata acestui Imperiu."

"Izvorul Tămăduirii" de Ioan Popa
 

Am rezolvat cu cei de la Sihăstria Putnei care pot să-mi facă o copie după icoana respectivă.
Și nici măcar nu-i scump! Mulțumiri tuturor pentru aport și înțelegere. :103:

Duminica Samarinencei
 

Cuvantare a iubitului nostru IPS Bartolomeu in Duminica Samarinencei:
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...ci/#more-46506

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Iată că am ajuns şi anul acesta în perioada penticostarului, aşa că m-am bucurat să redescopăr acest topic pe care îl aduc şi în atenţia dumneavoastră.

Postez şi un articol despre icoana Învierii între tradiţie şi improvizaţie (în linie cu prelegerea despre icoanele Învierii de la biserica Silvestru, semnalată anterior de Mihailc):

http://www.crestinortodox.ro/paste/s...ie-124393.html

http://img202.imageshack.us/img202/8641/choralg.jpg

Hristos S-a inaltat...de-acum.
Nu m-am lamurit insa ce asteptari ar fi trebuit sa avem de la perioada aceasta deosebita care tocmai s-a incheiat, inafara de cele discutate aici,respectiv iconografie, imnologie, etc. Asta pentru ca ma tem si am dezamagirea ca nu am valorificat-o la maxim aceasta presupusa sedere a Domnului printre noi (sau mai aproape de noi decat in restul timpului???), probabil eu fiind cea "plecata" undeva departe si "ratacita", si nu inteleg de ce tocmai acum si de ce a fost ingaduit acest lucru, adica de ce nu mi-a fost mai usor sa rezist ispitelor si sa fac fata provocarilor, atata timp cat teoretic ar fi trebuit sa fim mai intariti in credinta imediat dupa minunea Invierii Domnului.
La ce ar trebui sa ne asteptam de-acum in colo? Mi-aduc aminte de vorbele Mantuitorului care le spune apostolilor sai "acum nu postiti cat mirele e cu voi, dar va veni o vreme...cand nu va mai fi, si atunci veti posti"...E normal ca Inaltarea Domnului sa ne aduca in suflet o usoara intristare sau ar trebui sa fie pentru noi prilej de bucurie?

Eu aş numi-o "o stare de intristare bucuroasă".

Frumos spus, deşi eram înclinat să spun şi întristare şi bucurie, corespunzător unor motive/nevoi diferite ale unuia şi aceluiaşi suflet de creştin.
Dar nu-i acelaşi lucru cu ce spui tu, admirabil. Şi deplin posibil de trăit, în simplitate.
Doamne ajută!