Injumatatirea Praznicului Cincizecimii

Injumatatirea Praznicului Cincizecimii Mareste imaginea.

"In mijlocul praznicului Hristos Mesia, stand, in mijlocul invatatorilor, ii invata“.

In Miercurea de dupa Duminica Slabanogului, in Biserica Ortodoxa se face pomenirea Injumatatirii Cincizecimii, in a carei atmosfera sfintele noastre slujbe ne tin timp de o saptamana. Aceasta sarbatoare o praznuim intru cinstirea celor doua mari praznice, al Pastilor si al Rusaliilor, "ca pe una ce le uneste si le leaga pe amandoua“.

Multe din cantarile de la Vecernie si Utrenie au in vedere tocmai aceasta legatura:  "Apropiatu-s-a revarsarea cea din plin a dumnezeiescului Duh peste toti, precum este  scris. Sorocul nemincinoasei fagaduinte, date Ucenicilor de Hristos, dupa Moartea, Ingroparea si Invierea Sa, ajungand la injumatatire, vesteste, adeverind, aratarea Mangaietorului“.

Injumatatirea Praznicului

"Cat de sfintita cu adevarat este sarbatoarea aceasta! Ca radacina fiind a injumatatirii praznicelor celor mari, este luminata dintr-amandoua partile“.

"Sosit-a, astazi, injumatatirea Cincizecimii, luminata dintr-o parte de dumnezeiasca lumina a dumnezeiestilor Pasti, iar din cealalta stralucind de harul Mangaietorului“.

Asupra modului in care a luat fiinta sarbatoarea, precum si asupra pozitiei si cuprinsului ei ne lamureste pe deplin Sinaxarul praznicului, care ne spune urmatoarele: "...Si aceasta sarbatoare a luat fiinta astfel: Dupa ce Hristos a savarsit minunea cea mai presus de fire asupra slabanogului, iudeii cautau sa-L omoare, chipurile scandalizati din cauza Sambetei, caci sambata se facuse aceasta. Deci Iisus a plecat in Galileea si petrecand in muntii de acolo, a savarsit minunea saturarii cu cinci paini si doi pesti a cinci mii de oameni, afara de femei si copii. Curand dupa aceea, sosind Sarbatoarea Corturilor (care la iudei era deasemenea un praznic mare), S-a suit in Ierusalim si se ferea sa fie vazut de oameni. Dar la Injumatatirea acestui praznic, mergand in templu, invata pe oameni si toti cei ce se aflau acolo se minunau de invatatura Lui, si plini de ura, ziceau: Cum stie Acesta carte, fara sa fi invatat? Dar El, fiind un nou Adam, avea aceeasi stiinta, ca si Adam cel dintai; apoi, iarasi, ca Dumnezeu, era plin de toata intelepciunea. Deci toti carteau si erau porniti spre uciderea Lui. Dar Iisus mustrandu-i, ca pe unii, care numai se faceau ca apara Sambata, le-a zis: Pentru ce cautati sa ma ucideti? Si aducand iarasi vorba despre cele spuse mai inainte, le-a zis: Daca va straduiti pentru lege, pentru ce va maniati asupra Mea? Ca daca am facut pe om sanatos, sambata, am facut pentru ca si Moise legiuieste aceasta, adica sa fie dezlegata sambata, cand e vorba de taierea imprejur. Deci, vorbindu-le multe despre aceasta, si dovedindu-Se pe Sine datator al legii si deopotriva cu Tatal, in cea in cea din urma mare zi a praznicului a fost, cu toate acestea, lovit cu pietre de ei, dar piatra nu s-a atins nicidecum de El... Deoarece, prin aceasta invatatura, Hristos S-a dovedit pe Sine Mesia, facandu-se Mijlocitorul si Impaciuitorul nostru cu Parintele Sau cel vesnic, pentru aceasta pricina, sarbatorind praznicul de acum si numindu-l Injumatatirea Cincizecimii, laudam pe Mesia Hristos si punem inaintea tuturor cinstirea fiecaruia din cele doua mari praznice“.

Avem in aceasta marturie o dovada in plus a faptului ca sarbatorile noastre au fost asezate cu multa intelepciune, pozitia lor avand o profunda fundamentare biblica, teologica si istorica.

Hristos prezentat de slujba Injumatatirii Praznicului

Chiar daca la sarbatorirea aceasta se face si o revelatie a Sfintei Treimi, totusi, in centrul ei se afla Iisus Hristos, a doua Persoana treimica, Fiul lui Dumnezeu, Care l-a vindecat pe slabanog, a inmultit painile in pustie si la Sarbatoarea Corturilor a invatat in templu pe oameni. Cele mai multe din stihirile pentru slujba acestei sarbatori il prezinta pe Fiul lui Dumnezeu intrupat si activitatea Lui divino-umana.

"Mari binefaceri stralucesc noua, Stapane, din dumnezeiasca Ta Intrupare, cea mai presus de minte; daruri si haruri si dumnezeiesti straluciri, cu darnicie, izvorasc“.

"Izvor vesnic de viata adevarata fiind, Doamne, Tu esti invierea noastra; voind Te-ai ostenit, Mantuitorul meu si de buna voie ai insetat; legilor firii supunandu-Te si in Sihar venind trupeste, ai cerut Samarinencei apa sa bei“.

"Iisuse, cela ce porti grija tuturor marginilor lumii, suitu-Te-ai in biserica si ai invatat pe multimi cuvantul adevarului, injumatatindu-se praznicul, precum striga Ioan“.

"Lucrul Tatalui ai savarsit, cu faptele ai adeverit cuvintele Tale, vindecari si semne savarsind, Mantuitorule; ai indreptat pe slabanog, pe leprosi i-ai curatit si pe cei morti ai inviat“.

"Fiul cel fara de inceput S-a facut inceput, ca luand firea noastra, S-a facut om; iar la mijlocul praznicului a invatat zicand: Alergati la izvorul cel pururea curgator, ca sa scoateti viata “.

Acestea toate auzindu-le la slujba Injumatatirii Praznicului Cincizecimii, il marturisim si noi pe Hristos ca fiind viata si mantuirea noastra a celor credinciosi: "Tu esti cu adevarat Hristos, care ai venit in lumea aceasta, de la Care este mantuirea si iertarea greselilor parintesti; Tu esti cu adevarat Viata celor ce cred intru Tine“.

"Cel insetat sa vina la Mine si sa bea“

Strigatul acesta strabate de la un capat la altul intreaga slujba a Injumatatirii Cincizecimii. Lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu l-a avut in vedere pe om. Hristos s-a intrupat pentru a-l aseza pe acesta in demnitatea cea dintai, pentru a reface comuniunea oamenilor intre ei si cu Dumnezeu. In timp ce textele pentru slujbele Duminicilor Slabanogului si Orbului, au in vedere mai mult comuniunea oamenilor intre ei, necesitatea omului pentru om, slujbele de la Duminica Samarinencei si de la Injumatatirea Praznicului, insista asupra restabilirii comuniunii Dumnezeu-om. Dumnezeu s-a unit cu omul pentru a-i da acestuia posibilitatea de a se uni cu El. Sfintii Parinti ne spun ca pana la masura la care Dumnezeu s-a facut om, omul poate sa se indumnezeiasca.

Slujba Injumatatirii Praznicului este o invitatie adresata de Dumnezeu omului la a se satura din apa cea vie, la a se indumnezei.

"Stand in mijlocul bisericii, la injumatatirea praznicului, ai strigat dumnezeieste: Cel insetat sa vina la Mine si sa bea; ca cela ce bea dintru aceasta dumnezeiasca apa a Mea, va izvori din pantece raurile invataturilor Mele; iar cel ce crede intru Mine, Care sunt trimis de dumnezeiescul Parinte, impreuna cu Mine se va proslavi. Pentru aceasta strigam Tie: Slava Tie Hristoase, Dumnezeule, ca ai revarsat din destul apele iubirii Tale de oameni, peste robii Tai“.

Hristos nu a venit doar pentru conationalii si contemporanii Sai, ci pentru intreaga umanitate. Izvoarele dumnezeirii, din care tasneste apa cea vie, ce alina setea duhovniceasca, El le-a incredintat Bisericii Sale.

"Deschis-ai Bisericii izvoarele apelor celor de viata facatoare, Bunule, strigand: De inseteaza cineva, sa vie la Mine degrab si sa bea“.

Aceste izvoare ale apelor de viata facatoare ale Bisericii, nu sunt altceva decat apele botezului si paraiele Sangelui lui Hristos revarsate in intreaga lume din potirul impartasirii. Prin Botez si Euharistie Biserica ofera tuturor celor insetati viata vesnica, unirea cu Dumnezeu, lucru pe care stiindu-l ne adresam Mantuitorului cerandu-i sa se milostiveasca si de noi, dandu-ne, prin mijlocirea paraielor sangiurilor sale, curatire de pacate, puterea Duhului si viata vesnica:
"Injumatatindu-se praznicul legii, Facatorule a toate si Stapane, ai zis catre cei ce erau de fata, Hristoase Dumnezeule: Veniti si scoateti apa nemuririi! Pentru aceasta la Tine cadem si cu credinta strigam: Daruieste noua indurarile Tale, ca Tu esti Izvorul vietii noastre“.
"Sufletul meu cel intelenit in faradelegile greselilor, adapa-l cu paraiele sangiurilor Tale si-l arata roditor de fapte bune. Ca Tu ai zis tuturor sa vina la Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu Preasfinte, si sa scoata apa nestricaciunii, cea vie, care spala pacatele celor ce lauda slavita si dumnezeiasca Ta Inviere; dand, Bunule, puterea Duhului, care cu adevarat S-a pogorit de sus peste Ucenicii Tai, celor ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu; ca Tu esti Izvorul vietii noastre“.

Sa alergam prin urmare la Mantuitorul, la Biserica Sa, pentru a ne impartasi de roadele Jertfei Sale, pentru a ne indumnezei.

Fariseismul in fata cu roadele credintei si lucrarea apei

In fata chemarii Mantuitorului, asa cum faptele (dintre care o parte sunt evocate in cantarile Penticostarului) au demonstrat, omul poate avea doua atitudini; de refuz sau de acceptare si urmare a chemarii.

"Stapanul tuturor, stand in biserica, la injumatatirea praznicului cinstitei Cincizecimi, vorbind fariseilor, ii mustra limpede si cu indrazneala multa, pentru semetia cea tiranica a lor, ca un Imparat si Dumnezeu; iar noua tuturor, pentru milostivire, ne daruieste mare mila“.

a) Fariseismul

Cand am prezentat slujba de la Duminicile Slabanogului si Orbului, am vorbit si despre intunerecul in care se zbateau cei ce nu voiau sa vada Lumina, cei care ajunsesera sa acorde o valoare mai mare mijloacelor decat scopului, pe care chiar il uitasera. Aceasta rasturnare de valori este reliefata si de slujba Injumatatirii Cincizecimii:

"Sambata si in toate zilele se arata Hristos vindecand, prin fapte minunate, pe cei ce erau cuprinsi de tot felul de boli; dar fariseii cei amagitori se umpleau de manie“.
"Pe slabanogul care zacea de multi ani, Sambata l-a vindecat Acesta si a calcat legea, asa cum ziceau fariseii, hulind amar pe Hristos“.

Pentru ca puneau Legea data omului spre folos mai presus de el, pentru ca urmarind implinirea Legii ei uitasera cu totul de omul caruia aceasta trebuia sa-i slujeasca, inversand astfel scara valorilor, fariseii si carturarii, nu si-au atras din partea lui Hristos decat mustrarile meritate.

"Nu judecati cu judecata fatarnica, iudeilor; zis-a Stapanul invatand, cand a venit in biserica, precum este scris, injumatatin-du-se praznicul cel legiuit“.

"Daca taiati imprejur pe om Sambata, ca sa nu se strice legea, acum, pentru ce va maniati asupra Mea, ca pe un om intreg l-am facut sanatos, cu cuvantul? Voi judecati dupa trup, a zis Hristos iudeilor“.

In ciuda tuturor mustrarilor si a dovedirii adevarului, invatatorii de lege s-au inchis in fariseismul lor, refuzand sa creada in Cel Sfant, lepadandu-se astfel de roadele credintei.

b) Roadele credintei si lucrarea apei

A doua atitudine pe care omul o poate avea fata de chemarea adresata lui de Mantuitorul, este aceea de raspuns, prin credinta. Chemarea lui Hristos este insotita si de fagaduinte. Celor ce vor sa-si potoleasca setea cu "Apa cea vie“, El le promite ca vor izvori raurile invataturilor Lui, ca impreuna cu El se vor proslavi, vor "stinge carbunii inselaciunii“, in veci nu vor mai inseta si nu vor mai flamanzi, vor primi pe Duhul, nu vor umbla in intuneric ci vor avea "lumina vietii celei nemuritoare“. Acestea toate sunt daruri pe care omul numai in si prin Hristos le poate obtine, El insusi "fiind Izvorul dragostei si noianul milei“, care "izvoraste lumii iertarea, spala greselile si curateste bolile, mantuieste pe cei ce praznuiesc Invierea Lui, acopera pe cei ce praznuiesc cu dragoste Inaltarea Lui, cea cu slava, si da sufletelor noastre pace si mare mila“.

Cei credinciosi se deschid lucrarii in ei a apei mantuitoare, devenind una cu izvorul:
"Cela ce mananca Painea Ta, viu va fi in veci; si cela ce bea Sangele Tau, intru Tine petrece, Mantuitorul meu, si Tu intr’insul petreci, si-l vei invia in clipa cea de apoi“.
Roadele credintei sunt tocmai darurile Izvorului vietii. Nu putem spune unde se termina rodul credintei si unde incepe lucrarea harului, cele doua fiind unite pana la asa masura incat, desi distincte, nu se mai pot diferentia. Cu cat una creste, se multiplica si cealalta. Nu putem niciodata spune ca progresul nostru duhovnicesc este fruct al credintei noastre, neputand-o distinge pe aceasta de lucrarea harului. De aceea ne rugam lui Dumnezeu neincetat sa ne daruiasca harul care sa ne sporeasca credinta, sa desavarseasca cu bunatatea Lui lipsurile noastre: "Cela ce tii paharul darurilor celor nedesertate, da-mi sa scot apa, spre iertarea pacatelor; ca sunt cuprins de sete, Milostive, unule Indurate“.

Spiritualitatea sarbatorii Injumatatirii Cincizecimii

Aceasta sarbatoare prin pozitia si cuprinsul slujbei ei realizeaza o legatura intre cele trei mari sarbatori ale Penticostarului. Desi are la baza un moment din activitatea publica a Mantuitorului, liturgic, praznicul e prezentat posterior Invierii si avand in vedere Inaltarea imediat urmatoare, precum si Pogorarea Sfantului Duh. Cantarile praznicului releveaza iconomia mantuirii. Hristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu intrupat, Care a venit in lume pentru mantuirea omului, pentru care de bunavoie a patimit, S-a lasat rastignit, iar a treia zi a inviat din morti. In curand El se va inalta la cer, in sanurile Tatalui, de unde il va trimite in lume pe Duhul Sfant.

"Sosit-a injumatatirea zilelor, care se incep de la mantuitoarea Inviere si se pecetluiesc cu dumnezeiasca Cincizecime; si straluceste avand stralucirile dintru amandoua partile, si unindu-le pe amandoua se cinsteste, aratand mai din’nainte, slava ce va sa fie, a stapanestei Inaltari“.

"Apropiatu-sa revarsarea cea din plin a dumnezeiescului Duh peste toti, precum este scris. Sorocul nemincinoasei fagaduinte, date Ucenicilor de Hristos dupa Moartea, Ingroparea si Invierea Sa, ajungand la injumatatire, vesteste, adeverind, aratarea Mangaietorului“.

Zorile Cincizecimii se intrezaresc deja. Revelatia Treimii ca Izvor unic, din care vor curge raurile vietii, desi nu cu atata claritate ca la Cincizecime, este totusi prezentata. Hristos a venit in lume, implinind vointa Tatalui, iar dupa terminarea lucrarii Sale pe pamant se va inalta din nou la Tatal pentru a ni-L trimite noua pe Duhul Sfant, Cel care sa mentina nesecate izvoarele Jertfei Sale si sa le faca pururea curgatoare prin Biserica intemeiata de Hristos.

"Deschis-ai Bisericii izvoarele apelor celor de viata facatoare, Bunule, strigand: De inseteaza cineva, sa vina la Mine degrab si sa bea“.

"Lamurit ai spus, ca Te vei inalta de pe pamant la cer, si ai fagaduit ca vei trimite din cer pe Duhul Sfant“.

Cantarile acestui praznic, desi il au in centru pe Hristos si lucrarea Lui, pun in evidenta faptul ca tot ce a facut El, avea in vedere venirea Duhului Sfant. Opera lui Hristos pe pamant a fost o parte a lucrarii Sfintei Treimi, in raport cu omul, cu intreaga creatie.

"Ca un Dumnezeu avand putere peste toate, si ca un Puternic surpand taria mortii, ai fagaduit, Hristoase, a trimite pe Duhul Sfant, Care din Tatal purcede“.

Acestea stiindu-le, ne straduim si noi a ne invrednici de lucrarea mantuitoare a Treimii.

"Luminandu-ne, fratilor, cu Invierea Mantuitorului Hristos si ajungand la injumatatirea praznicului saptamanesc, sa pazim cu curatie poruncile lui Dumnezeu; ca sa ne invrednicim sa praznuim si Inaltarea si sa ne bucuram de venirea Sfantului Duh“.
 
PS Sofian Brasoveanul

09 Mai 2012

Vizualizari: 3842

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE