Revelatia mea
 

L-am descoperit pe Dumnezeu acum circa 8 ani.
A fost ca la inceput mai calda relatia, revelatii etc. Dupa care s-a transformat in rutina.
Dupa care si rutina a trecut si aproximativ acu un an jumate am simtit ca incepe sa se raceasca credinta. Aproximativ acum un an am inceput sa am tot felul de ganduri, dubii etc. In tot acest timp tineam post si ma rugam (aproape) in fiecare dimineata. In continuare credeam in Dumnezeu numai ca cu o credinta din aceea de confort mai degraba decat o credinta puternica, vie. Eu cred, ma gandesc zilnic destul de mult la Dumnezeu, dar de multe ori dialogurile mele interioare cu El semanau cu un fel de cearta. Adica eu ii reprosam pe undeva anumite lucruri, nu eram de acord cu altele, sau pur si simplu nu le intelegeam pe si mai altele. Chiar si la inceputul relatiei mele cu Dumnezeu desi eu incepusem sa inteleg ce si cum e cu Dumnezeu si m-am schimbat destul de mult totusi nu se petreceau acele schimbari care sa ma asemene cu oamenii puternic credinciosi. Cu alte cuvinte vorbele mele se schimbasera dar obiceiurile multe au ramas la fel, roadele intarziau sa apara. Eram pe o panta descendenta cu credinta. Pana cand ultimele saptamani si zile situatia se inrautatise, am inceput sa fiu serios deprimat, din ce in ce mai mult. Ultima saptamana am ajuns sa am tot felul de stari nasoale si incepuse sa ma doara destul de rau inima.
Pana cand ieri mergand eu asa trist si abatut am avut revelatia.
Nu stiu daca vi s-a intamplat acest tip de experienta. Practic va traiti viata, aveti experientele de peste zi, si se intampla sa va loviti de tot felul de informatie care va atrage atentia si-i dati o anumita semnificatie dar parca ramane undeva ceva ne-raspuns. Undeva in creier, in schemele pe care si le construieste in mod constant, a ramas o bucatica lipsa. Ceva nu se leaga. Asa si eu mergeam si parca totul era cat de cat clar si totul parea la locul lui. Pana cand tot mergand eu asa zis in gand o rugaciune care suna cam asa: Doamne, da-mi te rog putere sa inteleg si sa fac (nu mai stiu ce). Si atunci m-a lovit. Imediat mi-a venit in minte versetul din Biblie unde vrajmasul l-a dus pe Iisus pe muntele Carantaniei (cred) si i-a zis sa i se inchine lui si-I va da toate imparatiile lumii si a folosit expresia "caci acestea mi-au fost date mie si eu le dau oricui vreau eu". Si imediat am facut paralela intre "da-mi te rog (mie) putere sa inteleg" si acel verset. Aici era problema. Eu nu ceream lui Dumnezeu sa rezolve problemele pe care le aveam ci sa-mi dea mie putere, sa-mi dea mie minte, sa-mi dea mie intelegere etc. De ce? E foarte simplu. Pentru ca de cand ma stiu sunt o persoana foarte mandra. (Evident ca am inteles care e treaba cu mandria dar niciodata nu am reusit sa ma lupt cu ea). Eu nu acceptam idea (nici macar) ca Dumnezeu sa-mi rezolve mie problemele. Eu trebuia sa le rezolv, eu trebuia sa inteleg etc.

In acel moment pentru prima data am zis: Doamne nu-mi da mie putere nici intelegere, rezolva Tu situatia mea, in Tine ma incred si la tine ma voi ruga. Eu doar ma voi ruga iar tu rezolva problemele mele (spirituale) si da-mi linistea sufleteasca care imi lipseste atat de mult. Si am continuat cu rugaciunea lui Iisus. Incredibil dar in nici 10 minute am inceput sa ma simt mult mai bine. Toata seara m-am simtit mult mai bine si parca se schimbase lucrurile in jurul meu. Ma gandeam la diverse situatii dar acum le vedeam diferit decat acu o zi. M-am trezit de dimineata cu o stare de bine ( de obicei ultimul an diminetile erau crancene). Probabil si colegii au remarcat ca astazi sunt mult mai bine dispus, am o liniste nou-aparuta.
Evident dupa bucuria si descoperirea de moment urmeaza lupta si-mi va fi foarte greu sa uit de mine si sa las Dumnezeu sa-si faca lucrarea, El sa ma indrume pe drumul corect in loc sa aleg eu cu mintea mea cea desteapta care ar fi calea de urmat. Evident asta inseamna experierea unei increderi absolute - ca si cum te-ai lega la ochi si ai lasa pe cineva sa te conduca printre gropi cu crocodili. Ceva imi spune ca va fi foarte greu dar sunt dispus sa incerc, si sincer, nici nu cred ca am de ales.

Minunat spus, draga frate, iar citind, parca o vad pe sotia mea (leoaica, dealtfel...) care mereu are tendinta sa spuna astfel de rugaciuni simple: "Doamne, da-mi puterea sa pot intelege, sa pot ierta, sa pot uita, sa pot accepta! Da-mi puterea sa le duc pe toate, fara sa ma plang ca nu-i drept, sau ca nu mai pot!" (Avand in vedere ca lucreaza intr-o institutie bancara, nu-i usor sa intelegi, sa accepti si mai ales sa ramai cinstit in fata lui Dumnezeu, fiindca astfel incalci regulamentul bancii... Dar saracuta... il incalca zilnic si nu lasa omul sa plece pana nu-l lamureste cum e cu cele..."nelamurite"). Ceea ce mi se pare oarecum paradoxal este confesiunea ta in raport cu titlul threadului. Adica... nu-i tocmai ortodoxa. Iarta-ma ca o spun, dar n-am putut sa nu fac legatura intre titlu si dorinta ta de a face voia lui Dumnezeu. Poate gresesc, dar mai gandeste-te.

Ma bucur ca am trezit interesul cuiva si sunt constient ca nu toti vor fi de acord sau vor intelege mesajul meu. Eu personal am auzit nu o data fraza "lasa-L pe Dumnezeu sa lupte pentru tine", "incredintati-va in Dumnezeu" etc
Dar pana nu ti se intampla tie, pana nu experiezi de multe ori aceste lucruri trec neobservate sau fara de a lasa urma meritata.
Referitor la titlu ai dreptate ca exista acel al meu. Eu nici macar nu m-am gandit la acest aspect despre titlu, de fapt nici nu avea titlu postul dar cand i-am dat salvare mi-a aparut mesajul de eroare cerand sa-i dau titlu. Oricum revelatia mi-a fost facuta mie, ca doar nu am ajuns eu sa-mi fac singur mie revelatie :). Cu alte cuvinte a fost facuta de Dumnezeu, nu a fost un act al meu de vointa. Dar mi-a fost facuta mie, deci putem spune in acest sens ca e a mea. Probabil ca mai corect era "revelatia facuta mie".

Cum spuneam in finalul postului, aceasta revelatie este doar un inceput. Depinde cum voi putea aplica mai departe, e foarte greu sa "te lepezi de tine insuti". Pentru ca intr-o relatie ca aceasta dintr-o data nu mai esti tu, ci sunteti voi, tu si Dumnezeu. Dintr-o data mergi pe strada si te gandesti "cum vrea Dumnezeu sa fiu eu? cum trebuie sa ma comport acum? dar peste 2 ore?". Si partea grea e ca acest gand nu trebuie sa dispara nici un minut. Pentru fiecare fapta ceri binecuvantare. "Doamne, e bine ce fac? Doamne, sper ca nu te supar." Brusc din eu am devenit noi. Este foarte greu pana ma acomodez cu modul acesta de a vedea lucrurile. Pentru ca asta inseamna daruire, inseamna sa nu mai faci numai ce vrei tu. "Vreau sa ma uit la TV mancand biscuiti, dar poate Dumnezeu vrea sa spun si eu o rugaciune, poate s-ar bucura mai mult daca dupa aia m-as duce la bucatarie sa spal aragazul". E vorba de o taiere de voie aici, si e mult mai greu de realizat decat pare. Nu mai poti sa faci ce vrei tu, pentru ca daca apari tu dispare voi. Si mai mult ca sigur mai tarziu carnea pacatoasa si mintea bolnava de pacat se va razbuna, pentru ca te vei simti prizonier. E vorba de un echilibru foarte fin aici, mai ales pentru cineva din lume.

Cred ca pronumele astea.."eu","mie","al meu"..sunt folositoare in rugaciune cand vrei sa faci deosebirea de identitate intre tine si alte persoane..de ex."Doamne,vezi necazul meu","Doamne,apara familia mea care e in ispita" etc. dar nu sunt neaparat bune cand sunt folosite cu sensul "mai mult mie", "eu in special fata de ceilalti","doar mie", "doar eu", "numai mie" etc. in sensul de egoism sau afirmare a superioritatii in virtuti sau calitati sau posesii ( de ranguri, de averi, de persoane etc.).

Cuvintele "mi-a fost data mie si eu o dau cui voiesc" pot face si ele diferenta de identitate insa...nu stiu cum este textul original, in limba originala a Bibliei, daca este ca si in limba romana; atunci intr-adevar, se putea spune "mi-a fost data si o dau cui voiesc" cu exact acelasi inteles.

Dincolo de mandrie, si eu m-am gandit mult ,fiind cam aceeasi situatie, blamandu-l uneori pe Dumnezeu pt nerealizari sau pt lipsa Lui de implicare in viata mea,mai ales in sensul voit de mine , la importanta respectarii voii lui Dumnezeu.

E o parere si sper sa nu gresesc, nu stiu daca intre smerenie si renuntarea la voia proprie se pune intotdeauna egal. De exemplu, poti fi intr-o calatorie cu parintii, sa iti fie foarte sete sau cald si sa doresti sa dai o haina jos de pe tine sau sa iti iei ceva de baut; in momentul acela parintii sa iti spuna "Nu face asta!" Si atunci , desi sa urmezi dorinta ta nu era din mandrie,ci pt binele tau, adica pt o necesitate normala, sa urmezi voia parintilor inseamna sa faci ascultare.

De altfel, cred ca asta se vede, pe langa mandria de a fi posesorul imparatiilor, in cuvintele
"mi-a fost data mie si eu o dau cui voiesc"; de aici se vede dorinta de independenta fata de Dumnezeu chiar cu afirmarea de a fi un mic dumnezeu care da cui decide el bogatiile si egoismul,"chiar daca tu vrei,daca eu nu vreau, doar voia mea conteaza".

Dumnezeu nu zice..dau imparatia cerurilor "cui voiesc" ci cui se face vrednic de ea.Poate Dumnezeu doreste ca toti sa fim mostenitori, dar nu toti ne construim aripile ca sa ajungem acolo, si deci nu ne poate ajuta.

Se vede nerespectarea lui Dumnezeu ca stapan si bucuria de a asculta doar de voia proprie, care este suprema, de a fi independent, de a nu se asculta de nimeni ; nicio forta superioara de care sa asculte cel care zice cuvintele, si asta nu ar fi o crima, dar este vorba de o creatura, deci voia sa nu poate sa fie cea absoluta, care nu greseste in nimic cu nimic (nici ca estimare in bine si rau, nici ca estimare in eficient/ineficient, in inteligent/neinteligent etc.).

Cred ca e importanta recunoasterea adevarului ("chiar daca Il urasc din tot sufletul pe Dumnezeu, Il dispretuiesc, nu vreau sa ii ascult poruncile...eu sunt cel creat,doar o creatura, el e Dumnezeu, are putere infinita"), respectarea lui Dumnezeu ca stapan, pentru ca el stapaneste totul, e si "Atottiitorul" nu doar "Facatorul cerului si al pamantului" (stiu ca si demonii il recunosc pe Dumnezeu, "Te stim pe tine cine esti, Fiul lui Dumnezeu" si ies din oameni, dar sunt fortati sa faca asta,nu au cum sa se impotriveasca; noi trebuie sa il recunoastem ca stapan pe Dumnezeu mereu chiar daca avem puterea sa fim independenti; de exemplu avem puterea sa ne luam singuri viata sau sa ucidem)

Dupa opinia mea, recunoasterea lui Dumnezeu ca stapan e cea mai importanta porunca pe care putem sa ne-o impunem noi insine, pt ca, poate nu-L putem iubi pe Dumnezeu, poate nu ne dorim sa ajungem sfinti, poate am vrea sa ne complacem in rau, poate am vrea sa fim independenti si sa facem mereu ca noi.....dar atunci intervine datoria: Trebuie! Asa cere porunca!

M-a impresionat matusa mea, cand aveam ganduri ca daca Dumnezeu nu face ce vreau eu, o sa-mi iau viata...si ea nu mi-a zis "gandeste-te ce frumoasa e viata" sau "o sa ajungi in iad" sau "e pacat de tine ca esti tanara" ci "cum sa faci asa ceva? te-ai facut singura? Dumnezeu ne-a creat si doar El are dreptul sa ne ia viata" A fost singurul lucru care nu mi-a trecut prin mintea mea de om razvratit, si argumentul meu era foarte bun (frica de iad, de chinuri mai rele si in plus vesnice) dar argumentul matusii mele era al unui om superior mie.

Cred ca drumul spre bine incepe intai cu frica de pedeapsa (nu-ti pasa de Dumnezeu dar daca tot te gasesti traind fara sa fi ales tu asta, sa te feresti pe cat posibil sa te chinui vesnic..lucru care sigur iti va fi neplacut daca se intampla) si pe un pas superior se gaseste respectarea lui Dumnezeu ca stapan.

Si atunci chiar daca nu vom ajunge sfinti, ne vom feri de rau din datorie.
Si totusi chiar asta e porunca Mantuitorului

("
7. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă?

8. Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu?

9. Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu.

10. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.

")

Poti fi mandru, poti fi egoist, poti fi rautacios, toate ca insusiri, poti sa nu iubesti, poti sa urasti chiar, omul e schimbator si totul e relativ....dar prin fapte in primul rand, prin cuvinte in al doilea rand si prin ganduri in al treilea rand (in ordinea importantei )trebuie sa respecti poruncile lui Dumnezeu (Decalogul apoi poruncile bisericesti cu postul, milostenia, rugaciunea, mersul la biserica dupa cat e cu putinta, adica eu nu pot merge la biserica si sa nu inteleg nimic din slujba, dar la spovedanie, impartasanie sunt convinsa ca trebuie sa merg). Cred ca poruncile in care a rezumat Iisus legea si proorocii sunt rezervate celor desavarsiti, pentru care indeplinirea poruncilor a devenit o stare de fapt, o placere, o dragoste de a face binele ("Iubeste pe Dumnezeu din toata inima ta si din tot cugetul tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti"). Ma gandesc si eu ca daca simti afectiv ca il iubesti pe Dumnezeu dar apoi mai faci si tu cate o greseala, ca doar esti om, si inca una..si tot asa, nu ajungi nicaieri.

Iubirea e ceva destul de relativ..si nu toti ne nastem cu capacitatea de a iubi la fel de mult...dar datoria este aceeasi pentru toti!

Si pe final, apropo de revelatii..ma gandeam azi ca demonii nu pot citi gandurile..desi pot vedea viitorul; de exemplu, daca te gandesti doar in mintea ta, la cuvantul "x", ei nu pot sti asta. Si totusi am parte de multe ori de intalniri cu persoane la care ma gandesc sau intalnirea cu texte la care m-am gandit. De exemplu, azi a trecut o masina pe care scria "Vlad".

Dar explicatia e simpla..cum pot vedea viitorul, ei imi pot aduce ganduri la o anumita persoana sau oras sau eveniment..si apoi io sa ma mir cum de s-au potrivit.

Ce nu stiu inca clar e urmatorul exemplu, sau urmatoarele 3 exemple:

1.eu am un prieten numit Vlad, am cunoscut o persoana numita Vlad ieri si gandindu-ma la ei imi trece prin fata azi o masina pe care scrie "Vlad";

2.in ziua de 9 m-am urcat in tramvai pe o usa in apropierea careia am vazut scris in graffiti ceva in care primul simbol era 9.

3.de Boboteaza, ziua in care se sare dupa cruce in apa..dupa o noapte in care am dormit cu crucea de lemn langa mine ca nu puteam sa dorm..m-am suit intr-un taxi in care omul avea la cheile de contact ca breloc...tocmai o cruce, de dimensiuni destul de mari.

Sa zicem ca demonii pot intui gandurile...dar pot controla realitatea? Pot face ei sa treaca acea masina tocmai atunci prin dreptul meu? Pot sa-l aduca ei pe taximetrist tocmai la acea ora in acel loc acolo? Daca da, avand in vedere ca raul are drepturi doar asupra celuia care reprezinta teren favorabil , inseamna ca cei cu cre m-am intalnit asculta de diavol.Ori taximetristul chiar si-a facut semnul crucii cand am trecut prin fata bisericii.

Ar mai fi o explicatie, ca ei stiind slabiciunile mele, ii pot cere lui Dumnezeu ca in cazul lui Iov, "fa Doamne,sa treaca pe acolo".

In orice caz, niciunul dintre aceste "semne" nu mi-a folosit, nu m-a facut sa devin mai buna.Din contra, au semanat indoiala si necredinta pt ca mie imi plac relatiile cauza-efect..actiune si consecinte, logica.

Deci, Dumnezeu nu ne cere sa credem in semne, dmipotriva ("neam viclean cere semn si nu i se va da")..El cere doar sa implinim poruncile.

Deci ..datoria inainte de toate si cand vom fi implinit cele ce trebuie, sa zicem "slugi netrebnice ce suntem".

Si ca sa completez, tot la porunci ....pe langa Decalog, poruncile bisericesti, se includ toate poruncile din evanghelii date de Mantuitorul (da-i cui cere, intoarce obrazul tau, cine iti va cere sa mergi cu el o mila, mergi doua...cine se va mania pe fratele sau e vrednic de gheena..si cand va rugati -deci rugaciunea e privita ca ceva indispensabil celor care Il cauta pe Dumnezeu - nu ziceti multe ca neamurile, cautati imparatia lui Dumnezeu si toate vi se vor adauga voua..etc) dintre care, zic eu, unele sunt indiscutabile ( porunca cu privire la manie, adulter) si altele de implinit pe cat posibil, cred ca e nevoie de timp pt ele gen (nu va ingrijiti de ce veti manca, cu ce va veti imbraca; cautati imparatia lui Dumnezeu si toate vi se vor adauga voua; cui iti da o palma intoarce-i obrazul etc).

Interesanta postarea ta. Incep sa inteleg si eu ca nu e suficient doar "sa crezi" superficial ci chiar trebuie sa traiesti cu Dumnezeu. Si aici intervine problema, de exemplu eu credeam de ceva timp dar intr-un Dumnezeu care cumva statea acolo si ma ajuta cand ii ceream ajutorul dar cand pacatuiam dintr-odata trebuia sa stea deoparte si sa ma lase sa-mi fac poftele. Adica cumva sa ma lase sa gust din ambele lumi, sa ma complac in pacate si in acelasi timp la sfarsit sa pot sa ma mantuiesc. Ori daca citim Scriptura scrie acolo ceva (din memorie) "caci cei care sunt cu Mine asculta de Tatal Meu si fac voia lui" plus "dupa faptele lor ii veti recunoaste". Foarte important, nu zice "dupa vorbele lor" ci "dupa faptele lor". Pentru ca in vorbe uneori paream destul de credincios. Si in multe locuri spune ca cel care este cu Hristos trebuie sa imbrace haina noua (Hristos) si asa sa mearga. Or in momentul in care imbraci haina lui Hristos se presupune ca te dezici de omul vechi care erai si incepi sa traiesti ca om nou. Dar este destul de greu. E mai usor de zis decat de facut.
De cateva zile incerc sa traiesc prin optica noua asupra relatiei cu Dumnezeu dar "omul vechi" din mine tot timpul iese la suprafata. Oricum incet-incet sper ca Dumnezeu ma va trage de guler catre destinatie.
Cum spunea cineva ca sufletul se trage catre Dumnezeu dar trupul e pacatos. Si atunci unica posibilitate e sa ma scoata Dumnezeu din noroi, eu de capul meu nu cred ca voi reusi vreodata.

Da cat tupeu ai!
Pai vi cu zodiile si-i mai zici bietului om ca nu-i confesiunea lui ortodoxa?
Si se mai mira ca ia trezit cuiva interesul!!

Mai stiu din astia care isi dau ochii peste cap si zic<<Slava Domnului>> si apoi dau consultatii de cum sa-ti ti barbatul/amantul aproape sau se confeseaza cineva cu probleme grave si ea ,,ce se mai distreaza" sau iti face temenele pentru iertare da nu stie cum sa muste din tine cu viclenie si rautate...fatarnicia este inscrisa pe chipul ei - un chip imbracat in haine negre - si la propiu si la figurat!

@moldoveanu, din punctul meu de vedere este o confesiune minunata...doar ca chiar ai trezit si vei mai trezi interesul cui nu trebuia...

Am citit povestea ta . Ai zis pe final că nu crezi că ai de ales . Ei dragă , dacă ai fi găsit ce vroiai atunci întotdeauna ai fi avut opţiunea să fii tu . Nu e păcat să fii tu . Posibil să fi fost o înşelăciune ca să fii de acum uşor o pradă . Adică să ţi se ducă încrederea în tine . Garantez că dacă îţi vine acum gândul să te arunci în râul apropiat o să îţi vină să o faci , acum primeşti gânduri . La luptă dragă , la luptă . Doamne ajută .

Se pare ca te-am suparat rau! Ce sa mai fac acum? E greu sa luam omul asa cum e, cu defecte cu tot? Iarta-ma, te rog? Din cand in cand (destul de des din pacate) ajung sa supar pana si pe cei mai dragi sufletului meu!
E inutil sa-ti mai spun cat de rau imi pare. Sper totusi ca nu la mine faci aluzie cand vorbesti de o ipotetica rautate si viclenie... Ar fi pacat, fiindca nu cred ca ma incadrez acolo, oricate procese de constiinta mi-as face. E adevarat, ca orice om, am slabiciuni si rataciri (printre altele si cea a caracterului uman raportat la momentul nasterii). Daca este asta un pacat, probabil voi merge cu el in mormant desi nu judec dupa caracter, dar nu pot sa nu fac anumite conexiuni.
Paradoxul pe care l-am sesizat era faptul ca desi mi-a placut confesiunea, ea venea in contradictie cu titlul. Poate m-am inselat. Mesajul este unul cuminte si smerit, iar titlul cu tendinta de marire! Aici am sesizat eu paradoxul. Dar fiecare "vede" in felul lui. Nu vreau sa tulbur pe nimeni si imi pare rau ca anumite parti din ceea ce scriu, sunt luate cu rea-vointa. Nu spun ca nu gresesc, dar poate ca uneori ne grabim sa sarim la duel!...

Poate! Sa de-a Dumnezeu sa gresesc. te rog crede-ma ca asta vreau!
Dar ce e cu horoscopul? Ce are asta cu ortodoxia?

Si te-am mai mustruluit si pe alt thread!
Sti ce mare responsabilitate avem fata de fiecare de langa noi?

In sfarsit mi-am dat seama ce s-a intamplat la caderea lui Adam si Eva.
Si mai inainte de asta la ingerii care au cazut incepand cu Lucifer si ceilalti care au cazut cu el.
Lucifer era inger si slujea pe Dumnezeu si exista doar prin Dumnezeu. In momentul in care i-a aparut idea de a-si fi el singur stapan, in acel moment s-a produs ruptura. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Adam si Eva, ei existau prin Dumnezeu si doar pentru Dumnezeu, nu aveau dorinte proprii, patimi etc. Satana i-a ispitit ca vor cunoaste binele si raul. Ceea ce in sine putea fi trecut drept un lucru relativ pozitiv, pana la urma nu toti vrem sa cunoastem si sa fim intelepti? Problema era ca in interiorul acestei descoperiri se ascundea o taina pe care vrajmasul o cunostea pentru ca trecuse prin ea, dar naivii oameni nu! Taina era ca in momentul in care acestia au consimtit sa cunoasca, prin aceasta consimtire s-au despartit de Dumnezeu. Pentru ca au consimtit sa fie ei, au acceptat ca fiecare sa fie EU. Unde exista eu-l acolo nu poate fi si Dumnezeu. Sau nu poate intra harul cat sa umple.
Si Maica Domnului cand a fost de acord cu rolul ei pentru umanitate s-a lipsit de propriul EU. Putea fi ucisa cu pietre, putea avea poate multe alte probleme, dar nu s-a gandit la acest lucru. A lipsit cu desavarsire acel EU.
La fel putem vorbi si de Sfantul Ioan Botezatorul care nu facea ce vroia el ci se jertfea in totalitate lui Dumnezeu. Si cand l-a criticat pe Irod pentru legatura pe care o avea cu acea femeie, nici macar nu s-a gandit la ce ar putea pati pentru ca EU-l sau nu exista, sau era foarte diminuat. El slujea pe Dumnezeu din tot sufletul.
In sfarsit am inceput sa inteleg multe parti din rugaciuni pe care nu prea le intelegeam.

M-am dus pe net sa caut despre lepadarea de sine si am gasit urmatoarele.

Dintr-un articol de pe CrestinOrtodox.ro:

Iata ce zice MITROPOLITUL DE 103 ANI AUGUSTIN AL FLORINEI (GRECIA):
[SIZE=2]„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine..."[/SIZE]

Din cate imi dau eu seama lepadarea asta de sine e procesul invers caderii omenirii. Atunci la cadere s-a obtinut sinele iar prin lepadarea de sine se restabileste natura omului dinainte de cadere.

Un alt text foarte puternic de Arsenie Boca:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Arsenie_Boca.htm

Si aici Omilia LV de Sfantul Ioan Gura de Aur:

” -Cînd ,”Atunci” ?
-Cînd Petru a spus: „Milostiv fii Ţie! Să nu-Ţi fie Ţie aceasta (Matei, 16, 22)” şi cînd a auzit: „Mergi înapoia Mea, satano! (Matei, 16, 23)”.
Domnul nu S-a mulţumit numai să-l mustre pe Petru, ci, voind să arate cu prisosinţă nechibzuinţa cuvintelor sale şi cîştigul patimii Lui, a spus: „Tu, Petre, îmi spui: ŤMilostiv fii Ţie! Să nu-Ţi fie Ţie aceasta!ť Eu însă îţi spun: Nu numai că îţi este vătămător şi pierzător să împiedici şi să opreşti patimile Mele, dar nici tu nu vei putea să te mîntui dacă nu eşti pregătit totdeauna de moarte”. Hristos îi învaţă pe ucenici cîştigul mare al patimilor Sale, nu numai prin cuvintele spuse mai înainte, ci şi prin cele de mai tîrziu, ca nu cumva să socotească ei că patimile Sale sînt nevrednice de El.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...a-lui-hristos/ )

Iar aceasta zici ca a fost scrisa pentru mine: :9:

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...darea-de-sine/ )

Foarte frumos exprimat.. Este o problema care ma framanta si pe mine mult, cum spune si apostolul Iacov in epistola sa (cap. 4):
3. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.

La mine s-a produs un click asemanator celui despre care povestesti tu odata cand ascultam Evanghelia dupa Luca. Am facut comparatie intre cele doua Evanghelii dupa Matei si dupa Luca si in Luca este foarte explicit: nu trebuie sa cerem altceva decat Duhul Sfant. Asadar nu avem ce altceva sa cerem Domnului, El stie tot ce avem noi nevoie, singurul lucru pe care trebuie sa-l cerem este acesta si nimic altceva!

Matei 7, 7-11
7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.
9. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
10. Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?
11. Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?

Luca 11, 5-13

5. Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini,
6. Că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte,
7. Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau.
8. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie.
9. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
10. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
11. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe?
12. Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
13. Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!

Doamne ajuta!

Frumos zis cu privire la Duhul Sfant. Intradevar ar trebui sa cerem doar iertare si sa ne jertfim si in acest fel ni s-ar da si har. Cu harul trebuie sa fim atenti insa. O cantitate mare de har atrage si luptatori adversi pe masura. Vorba aia: trebuie sa poti sa-l si "duci". De aceea e bine sa cerem mila si iertare si harul ni-L da Dumnezeu pentru fiecare dupa cat poate duce.

cum putem sa luptam cu acesti adversi pe masura, care sunt rugaciunile.
exemplu cum ne putem apara pacea interioara cind in jurul nostru sunt persoane posedate de demoni si care sunt intr-o stare de furie extrema. am incercat tot felul de trucuri, rugaciuni, am spus si tatal nostru, parca simt ca acesl demon ma patrunde si pe mine.
ce puteti sa spuneti despre aceasta
teoretic este usor de spus in cuvinte sa avem o pace interioara.
dar in practica este foarte greu

Probabil vorbesti de influenta unor forte negative, sper ca nu sunt chiar posedate persoanele la care te referi. Intradevar a da sfaturi e mult mai usor din mai multe motive: nefiind direct implicati nu avem incarcatura emotionala aferenta situatiei si atunci este mai usor a fi obiectivi. Plus ca judecam situatia de obicei dupa ce s-a petrecut, deci fiind calmi.
Eu nu am mare experienta dar din ce am observat ca a functionat era sa te rogi pentru persoanele care-ti fac rau sau te tulbura. Este greu, dar daca incepi sa te rogi pentru ele, sanatatea si sufletul lor vei vedea ca iti trece rautatea din tine si parca nu mai sunt asa rele persoanele respective. Si obligatoriu incearca sa te distantezi de acel "eu" de care vorbeam in postarile anterioare. "Eu-l" are dreptate, stie multe, condamna pe ceilalti, blestema cand i se fac nedreptati etc.
Dar intradevar e un drum foarte greu si anevoios drumul catre Dumnezeu...
Ce e pretios se obtine cu truda multa, ce e vant ca vantul trece.

Participi in mod constant la Sfintele slujbe? La maslu? Ai facuta sfestanie in casa?
Te spovedesti si ta impartasesti periodic si sub indrumarea duhovnicului tau?
Daca faci toate acestea, ispitele de mai sus nu mai sunt atat de puternice.
Cam dura exprimare cu posedarea, nu de alta dar este o mare diferenta in a fi posedat si a fi sub influenta duhurilor rautatii.