13 Iulie - Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
 

... Gabriel means "Man of God" or "Might of God".

The Synaxis of the Archangel Gabriel is celebrated on the day after the Annunciation, and a second time on July 13. It was instituted in the ninth century, perhaps to celebrate the dedication of a church at Constantinople. Originally, the Feast was observed on October 16 (Juan Mateos, LE TYPIKON DE LA GRANDE EGLISE).

http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:A...hjLoHYL7TYIGvL

You look upon God’s glory in heaven,
and bring grace from on high to earth,
wise Gabriel, leader of angels,
minister of God’s glory, and divine defender of the world!
Save and preserve those who cry to you:
“Be our defense, so that no one can be against us!”

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.n...14115678_n.jpg

Sf. Mc. Constantin Oprisan - 13 Iulie
 

Tot astăzi pe 13 Iulie este sărbatorit (de către OCA) Noul Mucenic Constantin Oprișan. (m. 1959).

http://www.miscarea.net/1-constantin-oprisan-martir.jpg


http://www.miscarea.net/1-constantin-oprisan-martyr.htm

"Voi muri, dar după moarte mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi!"
Ultimul an din viaţă l-a petrecut la Jilava. Martor la moartea lui Oprişan, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a povestit în cartea "Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata răzvrătire" (Ed. Sofia, 2002):
"În celula mea era un om, Costache Oprişan, ai cărui plămâni erau slăbiţi de tuberculoză (...) Nici de vorbit nu vorbea prea mult. Dar fiecare cuvânt pe care îl rostea era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Îşi rostea rugăciunile, şi ce impact puternic avea asupra noastră când îl auzeam rostind acele rugăciuni şi aflam cât de mult suferea! Nu era deloc uşor. (...) Un sfânt locuia în celulă cu noi. Simţeam prezenţa Duhului Sfânt în jurul său. O simţeam pur şi simplu. Chiar şi în ultimele sale zile, când nu mai era capabil să vorbească, nu a încetat să-şi arate bunătatea faţă de noi. Îi puteam citi în ochi lumina spirituală şi dra*gostea. Faţa sa era inundată de dragoste. Era complet dăruit oamenilor, fiind şi foarte inteligent - uimi*tor de inteligent. Nu vorbea prea mult despre el însuşi. Vorbea în schimb despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul. Nu era deloc uşor să fii în celulă tot timpul cu aceiaşi oameni. (...) Nu a spus niciodată vreo vorbă urâtă despre torţionarii săi, iar nouă ne vorbea depsre Iisus Hristos. (...) Constantin era gata să moară. M-am uitat la el. Faţa îi era complet slăbită. Ochii îi erau deschişi şi am văzut deasupra ochilor săi ceva ca o perdea de ceaţă. M-am speriat foarte tare. Am simţit că va muri şi voi fi singur în celula lui. Mi-am pus mâinile pe ale sale şi i-am zis: ŤConstantine, nu muri! Nu muri! Vino înapoi! Vino înapoi!ť. (...) Am avut sentimentul că fusese pregătit să păşească în lumea de dincolo, iar eu îi cerusem să se întoarcă în celulă. Aceasta îl în*spăimânta şi de aceea a început să plângă. (...) Constantin Oprişan plângea fiindcă eu îl silisem să se întoarcă. După câteva minute a murit".

Gardienii au luat trupul numai piele şi os şi l-au dus. Unul dintre colegii de celulă i-a pus o floare albastră pe pieptul gol sub care bătuse inima plină de Hristos a lui Constantin Oprişan. Înainte de a muri, rostise cuvintele: "Voi muri, dar după moarte mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi!".

14 Iulie
 

Pe 14 Iulie îl sărbătorim pe Sf. Nicodim Aghioritul.

http://str2.crestin-ortodox.ro/foto/...ritul_w180.jpg

Sfantul Nicodim Aghioritul s-a nascut in anul 1749 in orasul Naxos, situat in sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. Pana la intrarea in monahism, s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La varsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici a invatat latina si franceza, devenind un bun cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane.

Mai multe, aici : http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-120213.html

A trecut la cele vesnice pe 14 iulie, 1809. Tomosul de canonizare al Sfantului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I impreuna cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955.

15 Iulie
 

Pe 15 Iulie este sărbătorit Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei.:53:

Sfantul Vladimir, cel numit "Intocmai cu Apostolii si Luminatorul Rusiei", este praznuit de Biserica Ortodoxa pe data de 15 iulie. El s-a nascut in jurul anului 958 si a trecut la cele vesnice in ziua de 15 iulie 1015, in localitatea Berestovo, aflata in apropierea Kievului.

Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei

Vladimir Sviatoslavici s-a nascut in jurul anului 958, ca fiu al printului Sviatoslav, din dinastia Rurik, si nepot al Sfintei Olga, imparateasa Rusiei, praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 iulie. Botezul imparatesei Olga nu a condus la convertirea poporului rus, precum s-ar fi dorit, si nici a familiei imperiale. Fiul imparatesei, printul Sviatoslav, temandu-se sa nu piarda respectul armatei, nu a imbratisat credinta mamei sale si a ramas pagan. Credinta imparatesei Olga a lucrat, insa, in nepotul ei, Vladimir cel Mare, care, in anul 988, a proclamat credinta crestina drept religie oficiala a Rusiei Kievene.

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ir-120233.html

https://fbcdn-sphotos-d-a.akamaihd.n...98003217_n.jpg

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...-17-marina.jpg

SFÂNTA MARE MUCENIŢĂ MARINA

Astăzi să ne adunăm cu toţii la masa rugăciunii, căci iată, Sfânta Muceniţă Marina ne pune înainte chinurile ei ca hrană duhovnicească spre întărirea în credinţă. Cu frumuseţea fecioriei ei îndeamnă şi sufletele noastre a se păzi de întinarea cu gândurile răutăţii şi cu tăria mărturisirii ei pe piatra Vieţii întemeiază şi gândul nostru cel rătăcitor printre păcate. Astăzi cea care străluceşte ca o stea în ceata fecioarelor înţelepte la prăznuirea ei împarte daruri de minuni celor ce o cinstesc cu credinţă. Astăzi cea care a răbdat mulţimea chinurilor şi a luat cununa slavei se roagă să primim şi noi de la Hristos cununa nepătimirii. Astăzi se veselesc îngerii şi fecioarele saltă, căci mireasa lui Hristos, pe drumul chinurilor mergând, s-a întâlnit cu Mirele Ei Cel Ceresc şi în cămara de nuntă a intrat aducând în dar ca jertfă porfira cea înroşită de sângele mărturisitor al iubirii sale dumnezeieşti. Iar acum stând cu mare cinste la masa nunţii cereşti cu şoapte de rugăciuni la urechea Împăratului cere iertare nouă, celor chinuiţi de patimile cumplite ale sufletului şi trupului nostru. Luând aminte la rugăciunile sale şi fiind îmblânzit de milostivirea Maicii Domnului, Hristos- împăratul slavei, ca un Îndurat trece cu vederea păcatele noastre cele multe şi trimite legătura Duhului Său Celui Sfânt, iubitor şi înţelepţitor şi ne trage pe noi din groapa cumplitei deznădăjduirii. Pentru rugăciunile Sfintei Mari Muceniţe Marina, Hristoase Dumnezeule, dă-ne nouă mila Ta cea dumnezeiască în toate zilele vieţii noastre şi întăreşte Biserica Ta întru mărturisirea dreptei credinţe. Sfântă Muceniţă Marina, ceea ce cu sângele tău ai pecetluit testamentul iubirii lui Hristos, cu ale tale rugăciuni izbăveşte-ne şi pe noi de scrierea în cartea morţii veşnice.TROPAR 1Cu puterea gândului tău dumnezeiesc ai zdrobit pe vrăjmaşul tulburător,Şi lumina lui Hristos odihnind în tine, te-ai arătat vas cu totul lucrător,Cu îngerii săltând acum în cămările cele cereşti şi cântând imnul Treimii,Pe noi cei îngropaţi în patimi ne ridică spre a merge lin pe calea mântuirii.

Sf. Mucenic Emilian de la Durostor
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/8...h1v311333a.jpg


Sfântul Mc. Emilian a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostor (Silistra de astăzi) şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman. Astfel, în luna iulie a anului 362 a sosit în Durostorum prefectul Capitolin, care avea poruncă de la împărat să cerceteze în ce măsura păgânismul sporeşte în acest oraş. După ce a intrat în templu şi a adus jertfă zeilor, Capitolin s-a întâlnit cu conducătorii oraşului care l-au asigurat că în oraşul lor nu există creştini.

În acest timp, în ziua de 18 iulie, Emilian, un soldat creştin din armata romană a Dunării, a luat un ciocan şi strecurându-se în templu a răsturnat altarele de jertfă, a sfărâmat statuile idolilor şi s-a întors acasă fără ca cineva să îl fi văzut. Aflând despre această întâmplare, Capitolin a trimis oameni în tot oraşul pentru a afla făptaşul. Ei au prins pe un om nevinovat care venea de la câmp şi cum drumul lui trecea chiar pe lângă templul păgân, aceştia au considerat că el este făptaşul şi fără să îi spună de ce, au început să îl bată, ducându-l înaintea lui Capitolin. Când soldatul Emilian a văzut toate acestea, a ieşit înaintea soldaţilor Valerian şi Maxenţiu, cei care îl aduceau pe omul nevinovat şi le-a mărturisit că el a săvârşit fapta. Fiind adus înaintea lui Capitolin, Emilian a mărturisit că este creştin, fapt pentru care a fost osândit la moarte prin foc. Emilian a fost dus în afara oraşului, aproape de malul Dunării, unde soldaţii prefectului l-au aruncat pe un rug aprins.

Însă, Emilian a rămas nevătămat de foc şi rugându-se şi mulţumind lui Dumnezeu a adormit cu pace. Soţia lui Capitolin, fiind creştină în taină, a rămas pe lângă locul acela şi a dat trupul Sfântului Mucenic Emilian creştinilor din oraş care l-au îngropat în locul numit Gedina. O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria). Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia, şi în Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Drumul Taberei din Capitală.

19 Iulie
 

Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare.


https://sphotos-b.xx.fbcdn.net/hphot...60585926_n.jpg

One of the most beautiful adornments of a woman is her modesty and immodesty in a woman is the most unnatural and most repulsive spectacle in the world. A wonderful example of feminine modesty was shown by St. Macrina in her life. In her youth, a bitter wound opened up on her breast; even though her mother counseled her to show the wound to a doctor and seek a remedy, Macrina did not agree to it. She had completely dedicated herself to God and would not allow even the thought of exposing her body before men and not even before her own mother. One evening Macrina earnestly prayed to God; from her eyes tears flowed, which fell to the dust before her. With unwavering confidence in her Lord, with her fingers she mixed the dust with her tears and with that anointed her wound. The next day she awakened healthy. When her mother, with great sorrow entered to see her daughter, Macrina did not want to reveal that the Lord healed her (out of humility, concealing the miracle which she herself performed through her prayer) but begged her mother saying: "I will be healed, my mother, if you place your right hand on my bosom and make the sign of the cross over the spot of the wound." The mother reached out her hand and made the sign of the cross over that spot but did not feel the wound anymore but only the scar of the healed wound. Thus did St. Macrina conceal her body out of modesty and her miracle-working out of humility.

Prologue from Ochrid


Soră a sfântului Vasile cel Mare (praznuit la 1 ianuarie) si a sfântului Grigorie de Nyssa (praznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinti. La nasterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a aparut in trei rânduri mamei ei, poruncindu-i sa dea copilei numele de Tecla, prima mucenita si modelul fecioarelor crestine (praznuita la 24 septembrie). Ea a pastrat secret acest nume si a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Batrâna, care a fost ucenita a sfantului Grigorie Taumaturgul (praznuit la 17 noiembrie) si a trait câtiva ani in padurile din Pont, in timpul Marii Persecutii.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie19.htm

20 Iulie
 

Mâine pe 20 Iulie îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.n...25212212_n.jpg

† Holy Glorious Prophet Elias (Elijah) (9th c. BC)

Read his marvelous story in the Holy Scriptures, 1 and 2 Kings. At his birth, his father Sabah saw angels of God surrounding the Prophet, clothing him in fire and feeding him flames. At the end of his years on earth, he was carried bodily to heaven by a flaming chariot; with Enoch (Gen. 5:24) he is one of the two ever to be taken bodily to heaven without first dying and being raised.

He and Moses appeared standing with Christ at the Transfiguration on Mt Tabor. His name means 'The Lord is God'.


Cinstirea Sfântului Ilie

În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiții populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu și mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuți ale sfinților Noului Testament. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Ilie

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Marcelia
 

SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIŢĂ MARCELIA
22 iulie

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...2-marcelia.jpg

SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIŢĂ MARCELIA, ceea ce s-a adus ca jertfă bine primită Celui Ce pe Cruce S-a jertfit ca să şteargă mulţimea păcatelor noastre cu sângele Său, să aducă florile rugăciunilor sale care să acopere mirosul cel greu al patimilor noastre.Sfântă Muceniţă Marcelia, ceea ce bine te-ai nevoit pe cărările muceniciei şi ai dobândit cununa slavei nestricăcioase, cu ale tale rugăciuni scoate-ne din umbra păcatului.

22 Iulie
 

Tot pe 22 Iulie este sărbătorită și Sfânta Mironosiță, Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.

https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.n...19051451_n.jpg

Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : " Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! "( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie22.htm

27 Iulie
 

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

http://www.crestinortodox.ro/files/i...elimon-354.jpg

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu".

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...mon-96365.html

Sfantul Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon

https://lh6.googleusercontent.com/-E...elimon-354.jpg

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

https://lh6.googleusercontent.com/-M...06845641_n.jpg

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfantul Pantelimon si noi, urmatorii acestuia.

https://lh6.googleusercontent.com/-P...pantelimon.jpg

Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.
Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon."
Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale:
“Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.”

Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...3130q1u1aa.jpg

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului a fost sârb după tată şi grec (din Peloponez) după mamă. Tatăl său se numea Manuel şi a fost supraveghetorul copiilor de casă de la curtea voievodului Gheorghe Brancovici (+ 1456). Viaţa lui a fost în primejdie în această casă din cauza uneltirilor unui alt slujitor. Soţia voievodului, doamna Irina, pentru a-l scăpa de pericol, l-a trimis la fratele ei Toma în peninsula Peloponez. Aici, Manuel s-a căsătorit cu Maria, fiica unor oameni cu o situaţie materială bună şi a avut trei copii, doi băieţi şi o fată. Cel mijlociu a fost Nicolae, viitorul patriarh Nifon. Manuel a murit la puţin timp după aceasta, iar Maria a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru buna creştere a copiilor. Nicolae a fost încredinţat călugărului Ioasaf care l-a îmbrăcat în haină monahală ca „frate”. După un timp fratele Nifon a intrat sub ascultarea călugărului Zaharia din oraşul Narta, care l-a călugărit. Mai târziu a primit şi harul preoţiei. Mai târziu, Nifon s-a îndreptat spre Muntele Athos unde îşi petrecea timpul în rugăciune.

În anul 1483, Nifon a fost ales Mitropolit al Tesalonicului, iar în anul 1486, după moartea lui Simeon, a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Datorită uneltirilor, Nifon a fost exilat. După doi ani a ocupat din nou scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, împăratul l-a exilat în Adrianopol. Aici se afla Patriarhul Nifon, când Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti (1496-1508) l-a chemat în Ţara Românească cu scopul de a conduce şi reorganiza Biserica. În anul 1503 înfiinţează Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. Căsătoria domniţei Caplea, sora voievodului Radu cel Mare, cu boierul moldovean Bogdan, care îşi abandonase soţia, nu a fost acceptată de Mitropolitul Nifon, întrucât era împotriva canoanelor bisericeşti. Aceste neînţelegeri cu domnitorul Radu cel Mare l-au determinat să renunţe la scaunul arhieresc şi să se retragă la Mănăstirea olteană Bistriţa.

Sfântul Nifon s-a retras în ultima vreme a vieţii în Muntele Athos, la mănăstirile Vatoped şi Dionisiu, vieţuind asemenea monahilor de rând, până la 11 august 1508, când s-a mutat la cele veşnice. La 16 august 1517, a doua zi după târnosirea catedralei ctitorite de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş, a avut loc prima canonizare de pe teritoriul ţării noastre, a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

Moaştele Sfântului Nifon primite de Neagoe Basarab au fost aşezate în Catedrala de la Curtea de Argeş, iar din porunca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 25 octombrie 1949, Sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova unde se găsesc şi astăzi.

Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...ojg7irim5a.jpg Sfântul Mucenic Andrei Stratilat – A fost ostaş în timpul împăratului Maximian (285-305). În timpul unui război împotriva perşilor, care a avut loc în anul 305, Sfântul Andrei s-a rugat Domnului nostru Iisus Hristos pentru a-l ajuta în acea luptă şi astfel a învins pe duşmani. El a cerut voie generalului Antioh pentru a lansa acest atac. După luptă ostaşii au înţeles imediat că au biruit doar prin rugăciunile lui Andrei. Generalul Antioh a aflat tot atunci, deşi nu se aştepta, faptul că este creştin şi a încercat să-l determine să renunţe la credinţa creştină pentru a sluji zeilor, dar fără folos. Sfântul Andrei a fost întemniţat şi eliberat, iar după acest moment a mers în Tarsul Ciliciei la Episcopul Petru al cetăţii pentru a se boteza el şi cei 2.593 de ostaşi alături de care a biruit duşmanii, deoarece nu era botezat niciunul. Supuşii lui Antioh au mers pe urmele lor şi i-au ucis acolo. Sfintele lor moaşte au fost îngropate creştineşte de episcop şi clerul comunităţii.


Sfinţii Mucenici Timotei, Agapie şi Tecla – au primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Hristos în vremea împăratului Diocleţian (284-305) din porunca guvernatorului Urban din Cezareea Palestinei. Timotei a fost ars de viu, iar Agapie şi Tecla au fost aruncaţi la animale sălbatice în două rânduri. Scăpând nevătămaţi au fost aruncaţi în mare. Pătimirea lor a fost în cetatea Gaza.

Sfântul Mucenic Lup
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...jbusc14j0a.jpg

Astăzi, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Lup, vieţuitor al vremurilor grele de asuprire a creştinilor, în timpul împărăţiei lui Aurelian, care, deşi născut păgân, a dat dovadă de atâta râvnă pentru Hristos şi pentru învăţăturile Sale, încât, dorind să se boteze, cerurile s-au deschis şi au vărsat apă peste dânsul, primind baia botezului într-un mod care a uimit pe creştini şi pe prigonitori deopotrivă.

Sfântul Mucenic Lup (sau Lupus) a trăit în smerenie la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viaţă apăsătoare de sclav. Localitatea Novae era aşezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi oraşul Sviştov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localităţii Zimnicea. Pentru acest motiv, mulţi sunt de părere că mucenicul s-ar trage din acelaşi neam cu noi, românii, deşi mineiele româneşti vorbesc doar în puţine cuvinte despre viaţa acestui mucenic.

După rânduiala societăţii romane, Lup era sortit să aparţină clasei sclavilor, care nu se bucurau de protecţia legilor, nu aveau nici un drept şi erau apăsaţi de munci grele şi de lipsuri. De aceea, erau adesea înglodaţi în multe îndatoriri, năpăstuiţi şi chiar omorâţi fără nici o consecinţă legală. Cu toate acestea, Lup se bucura de libertate întru Hristos, prietenul celor năpăstuiţi, pe care Îl iubea şi Îl mărturisea la tot pasul.

Pentru o vreme, Sfântul Mucenic Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mai-marele oştirii din cetatea Tesalonicului, pomenit de Biserică în fiecare an la 26 octombrie. După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul Sfântului Dimitrie, Sfântul Lup a înmuiat marginea veşmântului său şi un inel în sângele marelui mucenic şi mergea cu ele prin cetate, mărturisind credinţa cea adevărată şi săvârşind multe minuni, tămăduindu-i pe oameni de boli şi neputinţe. După cum aflăm din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, acesta şi-a încredinţat toată averea slugii sale, Sfântul Lup, iar el, la rândul său, a împărţit-o săracilor.

Se spune că într-o zi, mâniindu-se, a luat idolii cei lipsiţi de viaţă ai păgânilor şi i-a sfărâmat, iar pe alţii i-a scufundat în adâncul apei. Ca urmare, Lup şi-a atras ura închinătorilor la idoli, iar aceştia s-au năpustit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie, însă Dumnezeu le-a întunecat minţile şi s-au tăiat între ei ca nişte nebuni, timp în care sfântul nu înceta să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credinţă, de înţelepciune şi de darul lui Dumnezeu.

Împăratul Maximian, care încă se afla în Tesalonic, auzind de aceste fapte ale Sfântului Lup, a poruncit să fie căutat de ostaşi şi apoi ucis. Cu toate acestea, pentru râvna puternică a mucenicului, Dumnezeu îi ţinea departe pe cei care îl căutau mereu ca să-l ucidă. Se pare că, odată, prigonitorii Sfântului Lup, văzând că nu pot nicicum să se apropie de el, au încercat să îl ţintească cu arcul, dar la fel, Dumnezeu îl apăra, iar săgeţile, în loc să-l rănească pe mucenic, se întorceau asupra arcaşilor, iar ei se răneau unii pe alţii. Atunci, mărturisesc vechile scrieri, de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat şi nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, acesta s-a rugat la Dumnezeu şi îndată din cer s-a vărsat apa peste dânsul, botezându-se în chip miraculos.

După această minune, Sfântul Lup s-a dat singur şi de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un mieluşel spre înjunghiere. Deşi a fost supus la nenumărate chinuri, nu a încetat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. În cele din urmă a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, în ziua de 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la viaţa cea plină de dreptate şi de frăţietate în Împărăţia cerească.

Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae şi în împrejurimi cu multă evlavie de către populaţia creştină daco-romană. La sărbătoarea lui luau parte şi creştinii din clasele de jos, precum şi cei din înalta conducere. Astfel, ni se relatează că, pe la sfârşitul veacului al VI-lea, prinţul Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu (582-602), a vizitat cetatea Novae, unde a ajuns tocmai în ziua sărbătoririi cu multă evlavie şi strălucire a smeritului Mucenic Lup, care a trăit şi s-a jertfit pentru Hristos, Părintele săracilor, în această cetate

Sfântul Mucenic Fanurie
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...s51c7qtj7a.jpg

După tradiţie, Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos din părinţi păgâni şi bogaţi, fiind cel mai mare dintre cei 13 fraţi. După ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a sărăcit, iar mama Sfântului a început a duce, în ascuns, o viață păcătoasă. Când a văzut că fiul ei, Fanurie, a aflat aceasta, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii. Acolo, din voia lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a adus la cunoaşterea Evangheliei şi l-a botezat, apoi l-a învăţat să vieţuiască potrivit poruncilor lui Hristos. După o vreme, primind chemare de la Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să propovăduiască pe Hristos în cetăţile păgâne din apropiere, apoi, a fost prins de închinătorii la idoli şi pus la chinuri. Icoana descoperită în străvechea biserică din Rodos înfăţişează în 12 scene mucenicia lui astfel: Sfântul a fost adus înaintea unui dregător păgân, mărturisindu-şi cu îndrăzneală credinţa, apoi a fost bătut cu pietre, a fost întins şi bătut cu toiege, sfâşiat cu unghii de fier, întemniţat, adus din nou la judecată, ars cu făclii, tras pe roată, aruncat în groapa cu lei, strivit cu o piatră grea, adus într-un templu păgân unde i s-au pus cărbuni aprinşi în palme şi, în cele din urmă, omorât în foc.

Din pricina vitregiilor vremii, viaţa Sfântului a fost uitată până când s-a descoperit icoana sa în veacul al XIV-lea.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos, din Marea Mediterană, era sub stăpânirea Cavalerilor ioaniţi, conducătorii insulei au început unele lucrări de refacere a zidurilor cetății. Atunci muncitorii au dezgropat ruinele unei biserici străvechi, unde se aflau mai multe icoane, dintre care una era uimitor de bine păstrată. Credincioşii ortodocşi au dus icoana la arhiepiscopul Nil (1355-1369), care păstorea în vremea aceea. El a descifrat inscripţia de pe icoană, arătând că ea îl înfăţişează pe Sfântul Mucenic Fanurie, despre care nu se ştia nimic până atunci. Pe icoană era pictat chipul Sfântului, ca un tânăr ostaş, purtând în mâna dreaptă o cruce şi o lumânare aprinsă, iar de o parte şi de alta erau 12 reprezentări ale chinurilor îndurate de acesta. Înțelegând că Dumnezeu ne-a descoperit un Sfânt din vechime, peste care se lăsase negura uitării, creştinii au reconstruit vechea biserică în cinstea nou arătatului Sfânt Fanurie, considerat de atunci ocrotitorul insulei Rodos. Se spune că, în jurul anului 1500, călăuziţi de o lumină cerească, păstorii au descoperit, pe un munte din apropiere, o peşteră în care era mormântul Sfântului.

La puţin timp după aflarea icoanei sale, Sfântul a început să săvârşească minuni. Astfel, trei diaconi din Creta au plecat în Peloponez unde au fost hirotoniţi preoţi, întrucât stăpânirea veneţiană nu îngăduia venirea unui arhiereu ortodox în Creta. La întoarcere, cei trei preoţi au fost luaţi robi de piraţi şi vânduţi la trei stăpâni musulmani din Rodos. Ajungând robi în Rodos, cei trei preoţi au auzit de nou arătatul Sfânt Fanurie şi au început să i se roage pentru a fi eliberaţi. Sfântul s-a arătat în vis de trei ori celor trei stăpâni care-i ţineau pe preoţi robi şi, prin înfricoşări, i-a înduplecat să-i eli-bereze. Astfel, cei trei preoţi au plecat în Creta ducând cu ei o icoană a Sfântului Fanurie şi vestind tuturor minunea eliberării lor prin arătarea Mucenicului.

În popor, există obiceiul de a se împărţi turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.

Numele Sfântului, în limba greacă, înseamnă „cel ce arată” şi, de aceea, este considerat aflătorul lucrurilor pierdute şi arătătorul căii de urmat în vreme de îndoială.

Biserica îl prăznuieşte în fiecare an, în ziua de 27 august, ca pe un Sfânt Mucenic făcător de minuni.

Hramul parohiei „Mihai Bravu - Sfântul Fanurie” din Bucureşti

Pentru credincioşii şi slujitorii Parohiei „Mihai Bravu - Sfântul Fanurie” din Bucureşti (Str. Cerceluş, nr. 18, sector 3) este o zi de sărbătoare şi bucurie prilejuită de hramul parohiei. În seara zilei de luni, 26 august, începând cu ora 18.00, au fost săvârșite în biserica parohiei slujba Vecerniei, a Litiei şi a Acatistului Sfântului Mucenic Fanurie, iar în ziua hramului, slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii, după cum a precizat Părintele Cristian Popa, parohul Bisericii „Sfântul Fanurie”.

Sfântul Mucenic Fanurie sărbătorit la Mănăstirea Stavropoleos
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...iu0b1q7v8a.jpg

Sfântul Mucenic Fanurie a fost cinstit, astăzi, 27 august 2013, la Mănăstirea Stavropoleos din Capitală. Deși mănăstirea nu îl are ca ocrotitor, totuși i-a dedicat o cinstire specială.

Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS Stavrofora Mihaela Luchian, stareța Mănăstirii Stavropoleos: „Este un obicei al locului de a-l cinsti pe Sfântul Mucenic Fanurie și oamenii care îl iubesc vin și sunt alături de noi în ziua de 27 august. A fost săvârșită slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, după care, împreună cu credincioșii care au participat la slujbe, am mers în curte unde am gustat colivă și ne-am bucurat”.

Un alt locaș de cult care astăzi și-a sărbătorit hramul este Mănăstirea „Sfântul Fanurie” - Siliștea Gumești din județul Teleorman.

TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL

http://i180.photobucket.com/albums/x...otezatorul.jpg

Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi, 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, profetul care a dezvăluit lumii, prima dată, că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu. Cultul său s-a dezvoltat în timp, iar Biserica, şi în Răsărit, şi în Apus, i-a consacrat, ca şi Maicii Domnului, mai multe sărbători importante în timpul anului bisericesc : Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august).

Considerat Înaintemergatorul Domnului, Sf. Ioan este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament.
În această zi, creştinătatea prăznuieşte cu evlavie şi tristeţe Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare importantă din anul bisericesc, care se încheie pe 31 august.
Prin viaţa ca şi prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut şi sub denumirea de Înaintergătorul şi Botezătorul Domnului, rămâne pentru Creştinătate un Profet şi un model de viaţă spirituală ireproşabilă. Sfântul Ioan îi învăţa pe contemporanii lui să lupte până la moarte împotriva păcatului, să respecte dreptatea, să asculte Legea lui Dumnezeu, pentru a înainta astfel în virtute.
La acest praznic de doliu şi de post aspru, Biserica face pomenirea morţii martirice a Profetului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi. Totodată, praznicul îl cinsteşte cu laudele cuvenite pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare postitor şi rugător dintre oameni, un apostol al pocăinţei, care mustra cu asprime pe cărturari şi pe farisei, numindu-i năpârci şi pui de şerpi. Ioan a fost profetul care striga în pustiu:"Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3,2).

ISTORICUL SĂRBĂTORII
Pentru Ioan cea mai importantă şcoală de formare duhovnicească, ca propovăduitor al pocăinţei şi botezător al lui Iisus a fost Pustiul Iodanului. Cuvântul lui Ioan Botezătorul era îndrăzneţ . El nu l-a cruţat nici pe regele Irod Antipa, tetrahul Galileei, pentru păcatul său de a se căsători cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip, când acesta era în viaţă. Din căsătoria cu Irodiada, Filip a avut o fiică, Salomeea.
Au rămas vestite în istoria creştinismului vorbele moralizatoare ale Sfântului Ioan:" Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău !"
Din Evanghelie aflăm că Irod l-a întemniţat pe Ioan pentru curajul său, iar Irodiada, care nutrea o puternică ură împotriva Proorocului, aştepta un prilej de răzbunare. Irod şi-a sărbătorit ziua de naştere cu mare fast, în apropierea Paştelui, invitându-i la această aniversare pe nobilii regatului. Era momentul ca Irodiada să se răzbune.
Cu acest prilej, fiica ei, Salomeea, a dansat cu voluptate în faţa oaspeţilor. Ea a fost admirată de toţi nobilii invitaţi la ospăţ şi mai ales de Irod, care i-a promis drept, recompensă orice i-ar cere, chiar şi o jumătate din regat.
Sfătuită de mama sa, Salomeea i-a cerut regelui drept răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod a fost derutat, dar trebuia să-şi respecte jurământul, pentru că de faţă erau cei mai importanţi nobili din regat. Sentinţa a fost executată imediat. Un soldat l-a decapitat pe Sfântul Ioan, care era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus.
Capul însângerat a fost adus pe un platou, iar Salomeea i-a prezentat Irodiadei mult aşteptatul trofeu.
Irod se temea, totuşi, că Ioan ar putea învia, dacă trupul ar fi îngropat alături de cap. De aceea, regele le-a dat ucenicilor Sfântului, doar trupul acestuia. Ei au mers în cetatea Sevastia şi l-au îngropat, după care au mers la Iisus să-i mărturisească sfârşitul mucenicesc al Proorocului Ioan. În schimb, capul Sfântului a avut o istorie tulburătoare: la început a fost îngropat de Irodiada în curtea locuinţei sale, la mare adâncime.

ISTORIA ZBUCIUMATĂ A MOAŞTELOR SFÂNTULUI IOAN
Capul Sfântului Ioan Botezătorul se numără printre cele mai venerate moaşte. După tradiţia Bisericii, Capul Sfântului Ioan a fost „pierdut" de trei ori şi tot de atâtea ori a fost găsit- „ aflat". În calendarul Ortodox sunt rânduite cele trei „Aflări"(descoperiri) ale Capului Său, care sunt prăznuite astfel: pe 24 februarie-„Întîia şi a Doua Aflare"a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe 25 mai se omagiază a treia „Aflare"a Capului Sfântului Ioan.
Tradiţia creştină , spune că doar Ioana, soţia dregătorului lui Irod ştia unde a îngropat Irodiada capul Sfântului Ioan. În mare taină, ea l-a dezgropat şi l-a înhumat, într-un vas de lut, în mare secret, în Muntele Eleonului ( Muntele Înălţării).

PRIMA „AFLARE"
După mulţi ani, un proprietar bogat şi credincios s-a călugărit sub numele de Inochentie. El a ajuns pe Muntele Eleonului, zidindu-şi acolo o chilie. În timp ce săpa şi pentru temelia unei bisericuţe, monahul a găsit vasul de lut care ocrotea Capul Sfântului Ioan. Călugărul l-a păstrat în bisericuţa sa, până când a intuit că va trece la cele veşnice. De teamă că va fi pângărit de păgâni, călugărul l-a îngropat din nou acolo unde l-a găsit. În timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ,Proorocul Ioan s-a arătat în visul a doi călugări şi le-a cerut să-i dezgroape capul. Acest moment este socotit „Prima Aflare" a veneratului cap.

A DOUA „AFLARE" A CAPULUI SF. IOAN
După ce Sfântul Ioan le-a dezvăluit călugărilor, locul unde este îngropat capul său, cei doi monahi i-au îndeplinit dorinţa Proorocului, iar după ce le-au dezgropat, au purtat moaştele într-un sac oriunde mergeau.
După un timp, cei doi s-au împrietenit cu un olar şi i-au dat acestuia sacul, să -l mai ducă şi el.Sfântul Ioan s-a arătat în visul olarului, cerându-i să fugă de călugări.
Moaştele ocrotite de olar, i-au adus acestuia multe bucurii. Când şi olarul a intuit că nu mai are mult de trăit, el a pus capul Sfântului Ioan într-o raclă şi i-a încredinţat-o surorii sale.
La rândul ei, sora olarului a dăruit-o călugărului Eustatie, care locuia într-o peşteră. Aici, moaştele au făcut numeroase minuni, iar călugărul le spunea credincioşilor, care veneau să se roage la el, că toate minunile sunt rodul puterilor sale. Aflând că va fi trimis în exil, călugărul Eustatie a îngropat moaştele .

A TREIA „AFLARE"
După un timp, peştera unde a locuit Eustatie a fost locuită de mai mulţi călugări credincioşi, care au înălţat în apropiere o mânăstire. Prin anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul mănăstirii, a văzut în apropierea oraşuli Emesa un foc foarte mare, în timpul unei slujbe. Aşa s-a descoperit cinstitul odor, care a fost aşezat în biserica cetăţii Emesa din Siria .

PĂRTICELE DE MOAŞTE -ŞI LA AMIENS, ÎN FRANŢA
În vremea luptei împotriva icoanelor, Capul Sfâtului a fost îngropat alături de trupul său la Comani. În timpul împăratului Mihail, odorul a fost dezgropat şi dus la Constantinopol, în Biserica Sfântului Ioan, în anul 860. După mai bine de trei secole, în anul 1204, cruciaţii au pătruns în sfântul lăcaş şi au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul. Moaştele luate de aceştia au fost duse în Catedrala oraşului Amiens, în Franţa, unde sunt venerate de credincioşi.

„Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este pentru creştinătate un eveniment dureros, este apogeul păcatului şi desfrâului de atunci al regelui Irod Antipa. Acel moment a culminat cu o crimă oribilă pe care , an de an, biserica o reiterează. Praznicul acesta reprezintă un moment de gândire în profunzime morală, pentru a ne feri cât putem de păcatul desfrâului şi al uciderii", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti ( B-dul Nicolae Titulescu).

http://i180.photobucket.com/albums/x...otezatorul.jpg

DATINI ŞI OBICEIURI

Potrivit tradiţiei, în ziua acestui praznic, cunoscut în popor şi sub numele de Sfntul Ioan Cap Tăiat, se ajunează. Tot prin tradiţie, praznicul aduce cu sine o seamă de interdicţii: În această zi, pentru menţinerea sănătăţii, este bine să nu se consume fructe rotunde -mere, pere, prune şi nici căpăţâni de usturoi, care au formă rotundă, asemănătoare capului.

În acelaşi timp, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză şi roşii, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de şapte ori, şi iar a înviat.

Dintr-un sentiment de pioşenie, nu se mănâncă nici fructe de culoare roşie şi nu se bea vin roşu, alimente care amintesc de sângele vărsat în timpul decapitării Proorocului Ioan.

Unele persoane ajunează sau mănâncă numai struguri, pentru a scăpa de boli moştenite din familie.
În ziua praznicului, alimentele nu se pun pe tipsie

În această zi se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate.

De asemenea, pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

În acelaşi timp, în această zi, în gospodării nu se foloseşte cuţitul nici la tăiatul pâinii. Produsele alimentare şi pâinea se rup cu mâna.

La oraşe şi la sate, pentru menţinerea sănătăţii se păstrează o datină străveche : postitorii consumă în această zi doar turtă preparată din grâu sau din mălai.

Dansul


Ca este zi de sarbatoare
O stie un intreg norod,
Dar si mai mult cei ce serbeaza
Nasterea regelui Irod.


Bucate-alese, vinuri scumpe,
Haine luxoase, dansuri noi,
Si cantece tumultuoase:
,,-Dansati! Petrecerea e-n toi.

Priviri hulpave se indreapta
Spre dansul cel dezlantuit
Si chiar Irod, plin de uimire
Priveste dansul amutit.

Ce mandra e Irodiada,
Desi-n gat i s-a pus un nod,
Vazand ca dansul Salomeii
Il cucereste pe Irod!

Dar regele, desi e rege,
Se face sclav prin juramant
Si cade-n marsava capcana
A marii ispite in cuvant!

Si , astfel, sclavul ce e rege
Ordona fara bucurie
Pretentia Irodiadei:
,,Capul lui Ioan pe o tipsie!”

- O, rege-sclav, in vesnicie
Ce dansuri vei mai admira
Si cine crezi ca tremura-va
De sangeroasa sabia ta?

Cum adica i s-a taiat capul de 7 ori pe varza?!?! si iar a inviat? Nu se mananca fructe rotunde, mere, pere(nu prea sunt rotunde) iar apoi se spune ce acestea se sfintesc si se dau saracilor. Strugurii au si ei boaba rotunda.... Astea sunt din ortodoxie sau traditii babesti?(eu sunt incepator si nu stiu prea multe, va rog sa ma lamuriti)

Pai, daca e post negru, nu prea ar trebui sa se manance nimic.

Oricum, daca evitam strugurii, insa bem vin si ne serbam ziua onomastica, e si mai grav. Anumite obiceiuri din aceasta zi tin de evlavia populara, nu strict de ortodoxie.

Pomenirea Sfântului Proroc Zaharia - 5 septembrie
 

"El a fost tatăl Sfîntului loan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Tatăl lui a fost Varahia, din spiţa lui Abia, unul dintre fiii lui Aaron. Sfîntul Zaharia a fost mare preot, care ocupa al optulea rang de slujire la Templul de la Ierusalim. Soţia lui, Elisabeta, a fost fiica Sofiei, sora Sfintei Ana, maica Maicii lui Dumnezeu.

În timpul domniei regelui Irod ucigaşul de prunci, Zaharia se afla odată slujind la Templul din Ierusalim, fiind preotul de rînd în acea săptămînă. în altar s-a înfăţişat deodată înaintea lui un înger al Domnului, iar Zaharia s-a temut tare. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zaharia” (Luca l: 13), şi i-a vestit că Elisabeta, soţia lui, îi va naşte fiu, ca răspuns la rugăciunile lor.

Dar şi Zaharia şi Elisabeta erau foarte înaintaţi în vîrstă. De aceea Zaharia s-a îndoit de cuvintele vestitorului ceresc. Atunci îngerul i-a zis: „Eu sînt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca l: 19). Din acel ceas Zaharia a amuţit şi nu a mai putut grăi pînă cînd nu s-a născut fiul lui, iar el a scris pe o tăbliţă: „loan este numele lui” (Luca l: 63). Apoi glasul i s-a întors şi Zaharia L-a slăvit pe Domnul.

După ceva vreme, cînd Stăpînul Hristos deja Se născuse şi Irod începuse să ucidă copiii din Bethleem, el a trimis soldaţi şi la Zaharia, ca să i-l ia pe fiul lui şi să-l ucidă, căci Irod auzise toate cele despre Zaharia, şi despre felul minunat în care se născuse loan. Auzind de venirea soldaţilor, Elisabeta l-a luat repede pe fiul ei loan în vîrstă de un an şi jumătate, a ieşit din casă şi a intrat într-o pustietate stîncoasă. Văzînd în urmă cum soldaţii o urmăresc, ea a strigat muntelui: „O, munte al lui Dumnezeu, primeşte pre maica cu pruncul ei!”.

Iar muntele s-a deschis şi a ascuns întru sine pe maică şi prunc. Atunci fiara Irod, turbînd din aceea că i-a scăpat copilul, a poruncit uciderea tatălui lui înaintea altarului. Sîngele lui Zaharia a curs pe marmura pardoselii şi s-a făcut tare ca o piatră, spre dovadă şi mărturie veşnică a crimei lui Irod.

La locul unde Elisabeta a intrat în stîncă cu fiul ei, a izbucnit izvor de apă, şi a crescut finic roditor de palmier, prin grija lui Dumnezeu. La patruzeci de zile după uciderea lui Zaharia, a murit şi binecuvîntata Elisabeta. Copilul loan a rămas în pustie, hrănit de înger şi păzit de Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, pînă în ziua în care s-a arătat la Iordan." (Sfantul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida)

Sfinţii Cuvioși Simeon și Amfilohie 7 septembrie
 

Sfântul Cuvios Simeon

https://lh3.googleusercontent.com/-D..._pangarati.jpg

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul sec. al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ. Încă din tinereţe şi-a arătat dragostea şi râvna pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. Născându-se într-însul dorul după linişte a pustiei, a luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Bistriţa şi, împreună cu încă doi ucenici ai săi, la anul 1432, s-a retras în isihie, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi, la poalele muntelui numit "Păru". Sporind mult cu darul Sfântului Duh, ajungând sihastru desăvârşit şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii, s-au adunat în jurul lui ucenici iubitori de linişte, aşezământullui fiind cunoscut mult timp cu numele de Sihăstria lui Simeon. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Biserica a fost sfinţită la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist 1, când l-a hirotonit preot pe Simeon, care a devenit astfel, primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 Schitul lui Simeon.
Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în anul 1476 au năvălit turcii asupra Moldovei biruindu-l pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni. Văzând primejdia aceasta, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, apoi au trecut în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva, unde, după puţin timp, s-a mutat în pace la cereştile locaşuri în toamna aceluiaşi an, 1476.
Sfinţenia Cuviosului Simeon se arată şi prin aceea că, după moarte, a strălucit şi prin sfintele sale moaşte, care au fost cinstite de Ştefan Voievod. Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Anastasie, în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi: "După ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan Voievod şi i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Socevei". Această aducere a sfintelor lui moaşte se pare că a avut loc spre sfârşitul anului 1484, când se ştie că ucenicii cuviosului s-au întors din nou la sihăstria lor întemeiată de Sfântul Simeon Ieroschimonahul.

Sfântul Cuvios Amfilohie

https://lh4.googleusercontent.com/-P..._amfilohie.jpg

Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, în nordul Moldovei. Intrând în viaţa monahală, de tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, a venit la Pângăraţi în anul 1508, unde a îndrumat obştea mănăstirii timp de 56 de ani. Despre el vorbeşte leromonahul Anastasie de la Mănăstirea Moldoviţa, care l-a cunoscut personal: "Din copilăria sa s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Şi până la bătrâneţe bine şi-a ocârmuit viaţa sa; în foame şi în sete, în răbdare şi întru osteneale, întru toată nevoinţa duhovnicească. Şi sfârşitul vieţii sale bine au săvârşit: că a dat ţărna ţărnei şi s-a dus în calea cea lungă a părinţilor, luându-şi plata ostenelilor sale de la Dreptul Judecător şi cu cinste fiind îngropat de ucenicii săi".
Nevoinţele sale nu au fost trecute cu vederea de Stăpânul tuturor, ci au atras cu ele purtarea Sa de grijă şi ocrotirea Sfântului Dimitrie. Astfel, în urma unei minuni prin care Sfântul Dimitrie s-a arătat domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, acesta a zidit pentru cuviosul Amfilohie şi ucenicii săi o mănăstire cu hramul Sfântului Dimitrie. "Cu bunăvoirea lui Dumnezeu şi cu sporirea Preasfântului Duh şi cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ostaşul lui Hristos, s-au zidit şi s-au săvârşit Sfânta Mănăstire întru numele Sfântului Mucenic şi s-au sfinţit de Grigorie, Mitropolit al Socevei, în anul 1560 din porunca lui Alexandru Voievod".
În anul 1566 Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârşitul vieţii, a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti şi le-a dat cuvântul său cel mai de pe urmă. A lăsat egumen la Pângăraţi în locul său pe leromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldoviţa, mănăstirea lui de metanie. Aici fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele Enoh, ca cel ce întotdeauna se înalţă cu inima şi cu dorirea către cele cereşti, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morţii sale, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat cu pace sufletul în braţele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie, la şapte ceasuri din noapte, în zilele lui Bogdan Voievod. Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinţii celor două mănăstiri, Moldoviţa şi Pângăraţi, îl prăznuiau anual la data săvârşirii sale.

Sfinții Ioachim și Ana
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/9...d16l61fv2a.jpg


Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 9 septembrie, pe Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Maicii Domnului şi bunicii Domnului Hristos.

Sfântul Ioachim era din seminția lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din seminția lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.

Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani fără să aibă copii şi nu au deznădăjduit, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi de soţia lui, cinstita Sara, care la bătrâneţe a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. Dar, la această vrednicie nu au ajuns până ce nu s-au rugat lui Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune.

Sinaxarul zilei ne spune ei erau drepți înaintea lui Dumnezeu şi la fiecare sărbătoare luau două părţi din câştigul lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu.

Odată, pe când erau deja bătrâni și erau în Ierusalim să jertfească Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”.

Şi a plecat Ioachim foarte întristat şi ruşinat şi defăimat de la praznicul acela, şi, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustie şi s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile şi striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea lui rod pântecelui. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina ei, se ruga lui Dumnezeu. Şi i-a auzit pe dânşii Domnul şi a trimis pe îngerul Său, binevestindu-le lor naşterea Maicii Domnului, care a şi fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc.

Ana a rămas în curând însărcinată, iar peste nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie.

La vârsta de trei ani, Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la Templu și au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredințând-o preotului Zaharia. Atunci, după ce părinții ei au adus sacrificii Domnului (după obiceiul vremii), au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în camerele Templului să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.

În următorii șapte ani, Dreapta Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor; aceasta a rămas însă orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. Prăznuirea adormirii Sfintei Ana are loc în 25 iulie.

În timpul domniei Sfântului Iustinian Împăratul (527-565), a fost construită o biserică în cinstea Sfintei Ana la Deutera. Împăratul Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a restaurat această biserică după ce Sfânta Ana i-a apărut în vis soției sale însărcinate. Atunci trupul și vălul (maforionul) Sfintei Ana au fost aduse la Constantinopol.

În România, cinstitele moaşte ale Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana au fost aduse la Catedrala Patriarhală din București cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe 23 august 2013, de către o delegație a Bisericii Ortodoxe din Cipru. Timp de trei zile mii de credincioși s-au putut închina la moaștele celor care sunt ocrotitorii familiilor.

Semnificația numelui ANA
 

Sfânta Ana a fost mama Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Sfânta Ana s-a căsătorit cu Sfântul loachim, ducând împreună o viaţă curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Sfânta Ana a rămas pentru noi toţi un exemplu de smerenie şi viaţă creştină.

Ana - din ebraică: Domnul a avut milă, Domnul S-a îndurat, acest nume atât de frumos ne aminteşte că în orice moment din viaţa noastră, în orice necaz şi în orice bucurie, Dumnezeu este cu noi, apărându-ne şi întărindu-ne. Dumnezeu este Tatăl nostru, al tuturor, şi ne iubeşte ca fii ai Lui. Dumnezeu, îndurătorul, are milă de noi toţi, şi de cei buni, dar şi de cei răi, cărora Domnul le oferă şansa de a se căi pentru păcatele făcute şi de a începe o viaţă bună şi luminoasă.
„Dumnezeu, nu doar că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar ne şi ajută, chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră şi nu ne lipsesc bunăvoinţa, nădejdea în El şi răbdarea." - Sfântul Ioan Gură de Aur.
Derivate: Anca, Aneta, Anica, Anişoara, Nana, Ani ş.a.
Sfânta Ana a fost mama Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Sfânta Ana s-a căsătorit cu Sfântul loachim, ducând împreună o viaţă curată şi binecuvântată de Dumnezeu. Sfânta Ana a rămas pentru noi toţi un exemplu de smerenie şi viaţă creştină.
Sfinţii Părinţi loachim şi Ana simt un model pentru toate familiile creştine, şi un ajutor neîntârziat pentru toţi cei care se roagă lor. Sfinţii Părinţi loachim şi Ana au săvârşit de-a lungul timpului multe şi mari minuni, mărturii ale dragostei lor de oameni, ale harului dumnezeiesc ce s-a revărsat peste ei şi, prin rugăciunile şi ajutorul lor, şi peste noi toţi.
Sfinţii şi drepţii dumnezeieşti Părinţi loachim şi Ana sunt prăznuiţi pe 9 septembrie.
(Leon Magdan, Numele meu - mic dicționar ortodox, Editura Corint Turism, București, 2004, p. 9)

Minunata icoana a Sfintei Ana de la Manastirea Bistrita, judetul Neamt, m-a mangaiat adesea. De cate ori am ocazia, intru si ma inchin, apoi imi continui calatoria. De aceea, azi am cautat-o sa o postez. Am gasit-o alaturi de un comentariu pe care il postez partial:





http://img.over-blog.com/295x393/2/0...a-Bistrita.jpg


,,Icoana Sfintei Ana a fost dăruită la 26 iulie 1401 domnitorului Alexandru cel Bun și soției sale, Ana, de către împăratul bizantin Manuel și Irina (sau Ana) Paleologu, în semn de împăcare a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol cu Biserica Moldovei, și ca unul din semnele de recunoaștere a Mitropoliei Moldovei de către aceasta, împreună cu Icoana Maicii Domnului de la Neamț. Icoana Sfintei Ana a fost donată apoi, în 1402, mănăstirii Bistrița, unde se află până astăzi. Este una dintre Icoanele purtate frecvent în procesiune, prin toată Moldova, cunoscută pentru combaterea secetei. De aceea s-a și deteriorat, întrucât de multe ori ploaia râvnită de credincioși surprindea Icoana pe câmp, în timpul rugăciunii.

Într-adevăr, la Icoană se petrec felurite minuni: vindecări, alungări de duhuri necurate, izbăvire din primejdii de moarte, ocrotirea mănăstirii de cutremure și distrugere, ocrotirea domnitorilor credincioși (spre exemplu, salvarea lui Petru Rareș), păzitoarea moldovenilor credincioși în luptele cu turcii, tătarii, polonii. Deși Icoana se află într-o mănăstire, e considerată protectoare în mod special pentru mireni: mame, copii, țărani, în toate momentele importante ale vieții lor și mai ales în cele... grele. Copii vindecați de boli grave, familii reîmpăcate după rugăciune, deși se aflaseră în prag de divorț, și continuându-și viața în armonie, vindecarea alcoolismului și a sterilității - sunt numai câteva din minunile punctate în legătură cu Sfânta Icoană. Aici, la Icoana Sfintei Ana, s-au rugat pentru a avea copii Maria Enescu, mama lui George Enescu, și Emilia Porumbescu, mama lui Ciprian Porumbescu.
În cazul demonizaților, procedura care se făcea din vechime era următoarea: trei Sfinte Masluri, spovedanie, 3 zile de post, Împărtășanie, molitfele Sfântului Vasile cel Mare – toate rugăciunile fiind săvârșite înaintea Icoanei. La final, cei mai mulți dintre cei aduși se vindecau. "


Sursa:

http://mirelasova.over-blog.com/arti...-81848942.html

Eu consider acesta sarbatoare ca fiind a familiei.
Ioachim si Ana reprezinta modelul de familie in general. Si as spune pentru cea
fara copii, in particular.
La fel si familia sfintilor Zaharia si Elisabeta.
Nu am inteles insa de ce nu este trecuta in calendar sarbatoare cu rosu (asta de azi).

Chiar ma intreb: exista sarbatoare pentru mama, pentru tata separat. De ce nu exista o sarbatoare a familiei mai bine?

Si eu m-am rugat lor (pentru copil) si ma rog in continuare ca fiind ocrotitori ai familiei.

Predica Parintelui Arsenie Boca la Înălţarea Sfintei Cruci


<<O! Într-una din cântările Bisericii, alcătuită după Psalmii lui David, preamărim pe Dumnezeu în cuvintele: “Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este”. O altă cântare bisericească, preamărind crucea zice: “Acum vedem aşternutul unde au stătut picioarele Tale Stăpâne…” Astăzi cu adevărat cuvântul cel de Dumnezeu grăitor al lui David a luat sfârşit, că iată arătat ne închinăm şi aşternutului preacuratelor Tale picioare.

Deci până la răstignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul morţii celei mai de ocară. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara în slavă, încât Apostolul Pavel nu găsea alt cuvânt în care să se laude decât în Crucea Domnului, mustrând pe cei ce sunt vrăjmaşii crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Oare de ce zice despre Cruce că e aşternut numai al picioarelor Lui? – Fiindcă Iisus S-a răstignit pe Cruce nu cu fiinţa Sa dumnezeiască, ci cu firea omenească, Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.


Să lămurim ceva şi din înţelesul crucii ca suferinţă.
Suferinţa, necazurile, încercările sunt cea mai necunoscută cruce, deşi fiecare are de dus câte una. Mai toţi se roagă lui Dumnezeu să-i scape de cruce. Nu e bine aşa. E semn că oamenii nu-i cunosc rostul şi nu-i cunosc pe sfinţi. Iată de pildă ce spune Marcu Ascetul, că prin aceasta se cunoaşte dacă o are cineva, dacă primeşte cu bucurie necazurile. Tot acest sfânt ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:

1. ca pedeapsă pentru păcatele făcute (“pedeapsă” în graiul bătrânilor înseamnă învăţare de minte);
2. pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; şi
3. pentru întărirea virtuţii. “Să nu spui că se poate câştiga virtutea fără necazuri: căci virtutea necercată în necazuri nu e întărită!” (Filocalia I, p. 236.66).

Cea mai grea încercare a vieţii e necazul morţii. Cum stăm faţă de o asemenea încercare? Ar trebui să stăm şi mai liniştiţi ca faţă de cruce; fiindcă Mântuitorul prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocară în slavă, ci a schimbat şi rostul morţii şi l-a făcut bun. Până la Iisus moartea era o pedeapsă dată firii omeneşti, plată a păcatului. De la înfrângerea morţii, prin învierea Omului nou, moartea cea mai grea încercare a vieţii acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului şi a izbăvirii firii omeneşti. Aşa ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul.


Iată de ce prăznuind Crucea vorbim de înviere şi a morţii omorâre.
Acestea sunt cunoştinţe duhovniceşti care dau curaj vieţii acesteia, îi dau înţeles şi o linişte cu atât mai mare cu cât e mai învolburată marea societăţii omeneşti.
Iată pe ce temelie stăm, în praznicul Înălţării, când zicem: “Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”...>>
Sâmbăta, 14 septembrie 1949 Ziua Crucii

Sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/pre...r-arsenie-boca

13 septembrie - Sf. Sfintit Mucenic Corneliu Sutasul
 

După patima cea de bună voie a Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea şi după Înălţarea Lui la ceruri, era în Cezareea Palestinei un sutaş, anume Corneliu, de neam din Tracia. Acesta fiind în întunericul necredinţei, avea lucrările luminii şi, deşi era păgân, a vieţuit ca un creştin, şi pe Hristos, pe care nu-l ştia, prin milostenii îl cinstea. Vieţuind în mijlocul lumii celei rele, s-a făcut bun, precum mărturiseşte de dânsul Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în faptele Apostolilor, zicând: "Un bărbat oarecare era în Cezareea, anume Corneliu, sutaş, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci, şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fapte 10,1-2). Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credinţei şi a-l aduce în cunoştinţa adevărului, că lucrările lui cele bune să nu se acopere de întunericul necredinţei. Acest bărbat temător de Dumnezeu, rugându-se lui Dumnezeu în casa sa, într-una din zile, a văzut că i s-a arătat lui îngerul lui Dumnezeu, spunându-i că rugăciunile şi milosteniile lui au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi poruncindu-i să trimită în Ioppi după Simon, care se chiamă Petru, şi de la dânsul ceea ce va auzi, aceea să facă. Iar el, îndată a trimis cu rugăminte să cheme pe Petru. Deci, mergând trimişii la Ioppi, s-a suit Petru în casa de sus, ca să se roage în ceasul al şaselea din zi şi fiind foarte flămând, a avut o vedenie care îl îndemna să nu se îngreţoşeze a merge la acel bărbat de alt neam din cei netăiaţi împrejur, pentru că nu se amestecau evreii cu alte neamuri, ci se îngreţoşau de dânşii. Vedenia lui Petru a fost astfel: Un vas oare-care ca o masă de pânză, legată în patru colţuri, se pogora de trei ori din cer, şi un glas îi poruncea lui Petru că cele ce se află în vas, cele cu patru picioare de pe pământ şi fiarele şi târâtoarele, precum şi păsările să le junghie şi să le mănânce. Lepădându-se Petru, a zis că niciodată n-a mâncat ce este necurat. Atunci, glasul din cer i-a zis: "Cele ce Dumnezeu le-a curăţit, tu nu le spurca" (Fapte 10,15). Această vedenie era semnul întoarcerii la Creştinism al lui Corneliu şi al celorlalte neamuri. Foamea lui Petru a însemnat foamea cea scrisă de Proorocul Amos: "Nu foame de pâine, nici sete de apă, ci foame de auzirea cuvântului Domnului" (Amos 8,11). Şi o foame că aceea era în casa lui Corneliu şi a tuturor limbilor. Că precum do-rea Petru acea pâine trupească, aşa doreau aceia pe cea sufletească. Vasul cel de patru colţuri legat închipuia biserica Lui care prin patru Evanghelişti s-a întărit în credinţă.Continuarea - http://www.doxologia.ro/viata-sfant/...rneliu-sutasul http://www.doxologia.ro/sites/defaul...0/03/13sep.jpg

Credinţa, Nădejdea şi Dragostea - fiicele Înţelepciunii

http://adria74.files.wordpress.com/2...hia2.jpg?w=470

La 17 septembrie, calendarul ortodox pomeneşte pe Sfânta Muceniţă Sofia, dimpreună cu fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis. Acestea au vieţuit în Italia şi au pătimit moarte martirică în timpul împărăţiei lui Adrian (117-138). Sofia, care în traducere din limba greacă înseamnă „înţelepciune“, le-a botezat pe fetele sale cu numele celor trei virtuţi teologice: Pistis, care se tâlcuieşte „Credinţă“, Elpis, adică „Nădejde“, şi Agapis, care înseamnă „Dragoste“. Pentru credinţa lor creştină, au fost martirizate în anul 137, când Pistis avea doisprezece ani, Elpis era de zece ani, iar Agapis avea nouă ani.
Detalii despre soţul Sofiei şi tatăl celor trei fiice sunt destul de puţine, undele scrieri menţionând numele Filandru, un senator roman din Mediolanum, mort în anii tinereţii. Rămasă văduvă curând după naşterea celor trei fiice, Sofia le-a crescut în înţelepciunea cea creştină, cu frică de Dumnezeu, sporindu-le în faptă numele ce le purtau. Averea rămasă de pe urma soţului său a împărţit-o săracilor şi, împreună cu Pistis, Elpis şi Agapis, a plecat spre Roma. Într-o vreme în care însuşi numele de creştin în Imperiul Roman însemna chinuri şi pedeapsa cu moartea, Sofia şi fiicele sale nu-şi ascundeau credinţa în Hristos, ci mărturiseau deschis în faţa tuturor. Auzind prefectul provinciei, Antioh, despre această familie creştină, le-a denunţat împăratului Adrian. Şi au fost chemate în faţa împăratului, pentru a fi judecate, acuzate fiind de delictul de a fi creştin. Aduse de ostaşi în faţa scaunului imperial, Sofia îşi povăţuia tinerele fecioare să nu se lepede de Hristos, chiar cu preţul vieţii. Şi s-au rugat împreună lui Dumnezeu să le întărească, ştiind că vor primi tortură şi moarte pentru credinţa lor.

Aduse în faţa chinuitorilor, păreau a merge la un ospăţ

http://adria74.files.wordpress.com/2...hia1.jpg?w=470

Când au ajuns în faţa împăratului, toată lumea prezentă era uimită de hotărârea lor. Însuşi împăratul se minuna de puterea credinţei lor, în special a copilelor, la o vârstă atât de fragedă. Crezând că acest lucru se datorează doar faptului că erau împreună şi se întăreau una pe cealaltă, a decis să le interogheze separat. Din chipurile lor părea că merg la un ospăţ, cu feţe luminoase, cu inimi îmbărbătate şi cu ochi veseli, departe de imaginea unui om ce se îndreaptă spre tortură. Chemând pe fiecare în parte, începând cu Sofia, împăratul Adrian le-a poruncit să aducă jertfe Artemisei, zeiţa vânătorii. Cele patru muceniţe au rămas neînduplecate. Văzând înţelepciunea lor, împăratul nu a vrut să le piardă şi a amânat judecata cu trei zile, în speranţa că acel răgaz le va face să apostazieze. Timp de trei zile, le-a trimis în casa unei femei pe nume Palladia, sub pază, timp în care Sofia mai mult şi-a întărit fiicele în credinţa în Hristos.

Pătimirea Sfintei Pistis - credinţa în Hristos biruieşte chinurile trupeşti

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...tis-agapis.jpg

A treia zi, Pistis, care avea doisprezece ani, a fost adusă prima la judecată. Ademenită cu promisiunile împăratului, care-i făgăduia că-i va fi însuşi ca un tată, aceasta s-a întărit în credinţa în care mama ei o crescuse, refuzând a cinsti alte zeităţi păgâne. Înfuriat, împăratul a poruncit să fie bătută cu toiege şi să i se taie sânii, din care în loc de sânge, în chip minunat, a curs lapte. La multe alte chinuri a fost supusă tânăra fecioară, însă Dumnezeu o întărea pentru credinţa ei. Văzând acestea, împăratul a poruncit să i se taie capul, sentinţă primită cu bucurie, atât de ea, cât şi de mama şi surorile sale, căci avea să fie prima dintre ele ce devenea mireasă a Domnului Hristos, Mirele ceresc. Şi tăindu-i-se capul, mama sa i-a îmbrăţişat trupul, însă nu se tânguia, ci slăvea pe Domnul, căci dragostea pentru Dumnezeu biruia durerea maicii pentru fii.

Mucenicia fericitei Elpis - nădejdea în Dumnezeu, scut în faţa chinuitorilor

http://www.dervent.ro/resurse/felici...-3-Fice-02.jpg

Elpis, care avea zece ani, a fost adusă următoarea. Asemenea surorii sale, a fost îndemnată de împărat să se închine zeiţei Artemisa, având exemplu chinurile la care putea fi supusă. A răspuns că îşi urmează sora, căci din aceeaşi mamă s-a născut, cu acelaşi lapte s-a hrănit, în acelaşi botez a primit credinţa creştină şi cu aceleaşi învăţături a fost crescută. Mărturisind pe Hristos la fel de hotărât ca sora sa, a fost bătută, aruncată în foc, spânzurată apoi cufundată într-o căldare cu smoală topită, dar pe toate pătimindu-le, cu putere de la Dumnezeu a fost întărită. Văzând că toate aceste torturi mai mult o întăresc, împăratul Adrian a osândit-o şi pe ea la tăiere. Asemenea surorii sale, a primit cu bucurie această veste, căci avea să i se adauge în ceata drepţilor ce au mărturisit pe Hristos în faţa prigonitorilor. Îmbrăţişându-şi mama şi întârind pe sora sa cea mică, şi-a plecat capul sub tăişul sabiei.

Martiriul fecioarei Agapis - sacrificiu suprem din dragoste pentru Hristos

http://doarortodox.files.wordpress.c.../sf-sofia1.jpg

Urmând la judecată Agapis, împăratul n-a reuşit să o înduplece a renunţa la credinţa creştină, nici cu ameninţări, nici cu făgăduirea bunătăţilor pământeşti. În zadar au fost vorbele împăratului în faţa mezinei în vârstă de doar nouă ani. A fost întinsă pe roată şi bătută cu toiege, dar credinţa nu şi-a lepădat-o. Apoi au pregătit chinuitorii un cuptor încins, în care nu a mai aşteptat să fie aruncată, ci a intrat singură, şi umbla şi binecuvânta pe Dumnezeu în mijlocul focului. Ieşind şi de acolo mai întărită, la alte chinuri groaznice a fost supusă, primind a muri de ascuţişul sabiei, asemenea surorilor ei. Şi bucurându-se, şi-a îmbrăţişat fericita mamă, care în chip minunat a avut puterea de a-şi privi toate cele trei fiice pătimind moarte mucenicească, pentru viaţa cea veşnică împreună cu sfinţii.

Sfânta Muceniţă Sofia - martiriul inimii

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...sofia_w400.jpg

Pentru a-i intensifica suferinţa, împăratul a lăsat-o pe Sofia în viaţă, crezând că îşi va petrece restul zilelor tânguindu-se şi plângându-şi cele trei fiice. Aceasta, luând trupurile fecioarelor Pistis, Elpis şi Agapis, le-a împodobit şi le-a pus în racle frumoase, îngropându-le pe un deal, în afara cetăţii. Însăşi stând trei zile lângă mormântul lor şi rugându-se, a adormit întru Domnul şi a fost îngropată de creştini alături de fiicele sale. Şi s-a învrednicit şi ea de cununa mucenicească, deşi n-a suferit cu trupul, căci cu inima mult a pătimit pentru credinţa sa întru Hristos.

Cinstirea Sfintei Sofia şi a fiicelor ei: Pistis, Elpis şi Agapis
Mormintele Sfintei Sofia şi a fiicelor sale Pistis, Elpis şi Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie“, devenită loc de pelerinaj pentru creştini. Moaştele Sfintei Sofia au fost mutate, pentru prima data, de pe Via Aurelia în Biserica „Santa Giulia“ din Brescia. Ansa, soţia lui Desiderius, ultimul rege al longobarzilor, a dăruit aceste sfinte relicve călugăriţelor benedictine de la Mănăstirea „Santa Giulia“. În timpul Revoluţiei Franceze, moaştele Sfintei Sofia şi ale altor sfinţi au fost mutate în Biserica „Sfintei Agata“, din acelaşi oraş, Brescia. Un document din 3 aprilie 1799 consfinţeşte o nouă strămutare a sfintelor relicve din Biserica „Sfânta Sofia“ în Virle Treponti. Moaştele Sfintelor Pistis şi Elpis au fost aduse în Franţa, în racle de argint, şi înainte de Revoluţia Franceză au fost venerate în Catedrala Notre Dame de Visau, dioceza Cahors.

SFÂNTUL MARE MUCENIC EUSTATIE

SFÂNTUL MARE MUCENIC EUSTATIE, ca cel asemenea lui Iov a răbdat în ispite, încununându-şi viaţa plină de pătimiri cu darul muceniciei, să mijlocească la Hristos împreună cu soţia şi fiii săi, scoaterea noastră din focul patimilor stricătoare de suflet şi aşezarea pe cărarea răbdării lucrătoare prin care ne mântuim sufletele.

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...0-eustatie.jpg

SFÂNTUL PROOROC IONA


SFÂNTUL PROOROC IONA a arătat lumii cartea pocăinţei şi s-a învrednicit el însuşi a fi carte a înţelepciunii Cuvântului mai înainte de venirea Sa cu Trupul pe pământ. Cu ale sale rugăciuni, Domnul să ne întărească a lucra faptele pocăinţei şi să ne învrednicească de cununa slavei pentru împodobirea locaşului sufletului nostru cu podoabele virtuţilor.

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...odoxe-iona.jpg

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) !

http://www.apostolia.eu/uploads/modu...athonitul2.jpg

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită - pe lângă părinţi - din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.
Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că "dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."
De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci."
Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase.
Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă.
În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa .
Această a doua chemare, petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de tot ce vedea în această viaţă s-a schimbat radical.
Simeon îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, a fost foarte preţuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăinţă, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar şi bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.
Puţin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.
Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieţii sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean şi oaza spiritualităţii filocalice, Sfântul Munte cunoştea la sosirea sa un moment de apogeu.
În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiţia seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, munca şi ascultarea - fratele Simeon se împărtăşeşte din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

http://logos.md/img/site/Sf.%20Siluan%20Athonitul.jpg

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândeşte - ca un dar nepreţuit - rugăciunea inimii, ce ţâşnea de la sine, fără încetare.
Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.
După 6 luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.
Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" şi abia şopteşte "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!". Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.
Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii harului sfâşie sufletul ("nu puteţi înţelege durerea mea" spunea Siluan).
Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, acelaşi har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţită a început să slăbească; pacea şi bucuria lăsau loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde harul.
În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.
Păstrându-şi "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.
Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

http://calindragan.files.wordpress.c...n-atonitul.jpg

După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea şi necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".
"Doamne, zice atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".
Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de la Dumnezeu:
"Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui."
Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găseşte în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanităţii care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe; mândria - această adevărată sămânţă a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan îşi concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte orice suferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă şi mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pe marginea adâncului, "şi nu deznădăjduieşte".
Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăseşte ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.
În această stare, Cuviosul Siluan începe să înţeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câte puţin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi din belşug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.
Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ţi aşterne în scris experienţa interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confraţii săi monahi. În această perioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.
Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferinţă (8 zile), perfect lucid, senin şi cufundat în rugăciune, se stinge uşor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.
Prin Viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea experienţelor cotidiene, durere şi deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărţile sale - ultimul...
"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: "Miluieşte-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: "Eşti neînduplecat!" Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă..."

http://www.apaceavie.ro/wp-content/u...nAthonitul.jpg

Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.
Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.
Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine.
Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunătatea Ta.
Mintea noastră este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îî sunt cu putinţă.
Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.

SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL, podoaba monahilor, frumuseţea prea luminată a Athosului, luceafărul rugăciunii pururea veghetor în noaptea acestei lumi, trandafirul cel dumnezeiesc al gingăşiei, cămara cea împodobită cu miresmele smereniei adevărate, izvorul tainelor Duhului,prietenul cel minunat al Cuvântului, scara iubirii cereşti, limanul celor înviforaţi de multe ispite, cartea în care S-a odihnit Cuvântul, palatul înţelegător al Soarelui, cel împodobit cu miresmele rugăciunii neîncetate, văzătorul celor nevăzute, făclia veşnic aprinsă a iubirii, luminând cămările inimilor credincioşilor, stâlpul cel nebiruit al înţelepciunii Cuvântului, ca cel ce s-a îmbrăcat cu veşmântul Duhului şi s-a făcut propovăduitor al tainelor Fiului, însuşi împărtăşindu-se de moştenirea cerească a Părintelui, s-a răstignit pe crucea iubirii de oameni pentru întreaga lume prin nevoinţa neîncetată a rugăciunii, prin care cerea aducerea la Tatăl a tuturor fiilor celor rătăciţi pe căile întunecate ale păcatelor, luminându-i cu făclia Duhului iubitor. Acesta a înţeles cu adevărat chemarea înaltă la nevoinţa odihnitoare a iubirii şi unindu-se cu Hristos s-a făcut purtător al gândurilor Sale dumnezeieşti, pe care descoperindu-le prin scrierile sale, ne-a luminat nouă calea mântuirii, arătându-ne înălţimea iubirii de oameni a Stăpânului. Însufleţit de râvna cea curată pentru Dumnezeu a aprins în cămara inimii candela rugăciunii neîncetate şi şi-a înveşmântat sufletul cu suspinurile mijlocirii pentru întreaga lume. Pentru aceasta, a şi primit de la Hristos mărturiile iubirii Sale de oameni şi a fost numărat încă de pe pământ cu Sfinţii. Acesta prin testamentul cuvintelor sale a aprins făclia nădejdii în inimile întristate, a tămăduit cu untdelemnul iubirii izvorât din cuvintele sale sufletele rănite de păcat, ne-a întărit în nădejdea că nimic nu opreşte iubirea de oameni a Stăpânului spre a dărui harul Său inimilor ce glăsuiesc către El cu gânduri smerite. Acesta a împodobit în chip minunat muntele Athosului, fiind ca un sfeşnic ascuns în chilia sa de privirile oamenilor, dar cercetat pururea de lumina razei Duhului Sfânt. Acesta, curăţindu-şi cartea sufletului de toate însemnările păcatelor cu lacrimile pocăinţei, s-a învrednicit a purta cuvintele luminate ale Duhului, scrise de mâna dumnezeiască spre întărirea celor ce vor căuta să se apropie de Cuvântul Cel nescris. Acesta, urmând iubirii de oameni a lui Dumnezeu, neîncetat s-a rugat ca toată lumea să se mântuiască şi să cunoască pe Ziditorul Său, lăsându-ne nouă pilda rugăciunii pentru toţi oamenii, ca un testament prin care ne facem şi noi moştenitori testamentului Părintelui Care a gătit fiilor Săi iubitori lăcaşuri în Împărăţia cerurilor. Ca cei ce suntem cu totul străini de nevoinţa rugăciunii şi de covârşitoarele daruri care izvorăsc din aceasta, mai bine este a iubi tăcerea şi de a ne arăta cu umilinţă neputinţa de a înţelege pe acest luceafăr al rugăciunii care împodobeşte în chip minunat cerul Bisericii lui Hristos. Dar, pentru a nu lăsa lipsit de laude pe Cel Ce pururea în inima lui a adus laude Ziditorului şi a făcut bucurie Tatălui, aflându-se el vrednic de împodobirea cu razele Duhului şi vrednic cercetărilor iubitoare ale Cuvântului, ştiind îngăduinţa şi iubirea de oameni a Sfântului, să nu ne lenevim a-i cere ajutorul şi a-i aduce după datorie cuvenita mulţumire prin cântări de laudă. Prin ale sale rugăciuni neîncetate, Domnul să aprindă şi în inima noastră întunecată făclia smereniei şi a iubirii, care să mişte întreaga noastră fiinţă spre nevoinţele iubirii adevărate faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ca toţi să ne mântuim sub acelaşi acoperământ al iubirii dumnezeieşti. Amin.

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...atonitul_2.jpg

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...atonitul-1.jpg





http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...atonitul_1.jpg

Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul
 

http://www.informatia-zilei.ro/sm/wp...ul-350x463.jpg


A trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Era fiul preotului Ioan de la Biserica din Corint şi nepotul episcopului Petru din acelaşi oraş. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim şi de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, care călugărindu-l l-a trimis la Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan. A stat în pustie împreună cu Sfântul Gherasim timp de nouă ani, până când Sfântul Gherasim a trecut la Domnul, iar Chiriac s-a întors în Mănăstirea Sfântului Eftimie, unde stareţ era acum Ilie. Aici a stat timp de zece ani, după care, datorită neînţelegerilor dintre călugării Mănăstirii Sfântului Eftimie şi cei ai Mănăstirii lui Teodosie, se retrage la Mănăstirea Suchiei, întemeiată de cuviosul Hariton. Aici petrece 30 de ani, iar la vârsta de 70 de ani, dorind o viaţă mai aspră s-a retras în pustiul Hutafa. Din acest moment Sfântul Chiriac primeşte darul facerii de minuni de la Bunul Dumnezeu, însă după ce numărul credincioşilor care veneau la el pentru folos duhovnicesc s-a înmulţit, s-a retras în pustia Susachim. La vârsta de 107 ani, călugării de la Mănăstirea Hariton au venit la Sfântul Chiriac rugându-l şi convingându-l să vină într-o peşteră mai aproape de mănăstire pentru a şti când va muri. A mai trăit încă doi ani, iar la vârsta de 109 ani a trecut la Domnul în peştera de lângă Mănăstirea Hariton.

Astazi 1 octombrie sarbatorim "Acoperamantul Maicii Domnului".
Are cineva vreo icoana cu asa ceva? Icoana de pe site mi se pare foarte ciudata.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...ui-121432.html

Si mai serbam ceva ce n-am stiut pana azi:

http://www.crestinortodox.ro/religie...ie-126270.html

Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana Ta, cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul Tau Acoperamant si ne scapa de tot raul, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare ce datează din timpul domniei împăratului Leon cel Înţelept (886-911), potrivit sinaxarelor.
Acoperământul era un articol vestimentar (Isaia 3, 17), care s-a păstrat cu stricteţe şi în perioada talmudică. Astfel, femeile purtau un văl sau un şal mai lung, ce le cădea pe umeri şi pe spate. Ele îl foloseau uneori şi pentru a căra într-însul alimente precum grâu, porumb, orz ş.a. (Rut 3, 15). Cel mai adesea, acoperământul era făcut din păr de cămilă, din ţesături de cânepă sau in; pentru sărbători se purta unul din materiale mai preţioase, precum lână sau porfiră.
Deşi uneori acoperământul Maicii Domnului a fost confundat cu brâul ei, descoperit odată cu acoperământul în mormântul din Ghetsimani şi păstrat de asemenea în Constantinopol, în biserica Chalcoprateia, ele sunt în realitate două relicve diferite. Fără îndoială, brâul era un alt obiect vestimentar, întâlnit la orientali, care a apărut din motive practice, pentru a încinge hainele lungi şi largi, mai ales în cazul preoţilor vetero-testamentari. Brâul era şi practic, dar şi estetic. Ulterior, Isaia i-a dat şi o interpretare simbolică (Isaia 11, 5), văzând în brâu simbolul dreptăţii, al înfrânării şi al dependenţei omului de Dumnezeu. Practica acoperirii capului a fost preluată de primii creştini, apoi de bizantini. Spre deosebire de acoperămintele pe care le purtau orientalele, acoperământul Maicii Domnului apare în icoane, începând cu secolul al V-lea, ca fiind împodobit cu trei stele, simbol al Pururea Fecioriei Maicii Domnului: înainte, în timpul şi după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Arătarea Maicii Domnului credincioşilor care se aflau în Biserica Panaghia din Vlaherne se găseşte relatată în viaţa Sfântului Andrei „cel nebun pentru Hristos” († 956) şi în cea a ucenicului său Epifanie.
Minunea cu acoperământul Maicii Domnului s-a petrecut în timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-912). Se spune că în ziua de 1 octombrie a anului 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineaţa, Sfântul Andrei şi ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, fiind însoţită de Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, precum şi de alţi sfinţi.

Ajunsă în mijlocul bisericii, ea a îngenuncheat şi a început să se roage atât de intens, încât lacrimile îi scăldau faţa.



“Împărat ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te laudă şi cheamă numele Tău şi unde se face pomenirea numelui meu sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta.
Primeşte-le, Doamne, rugăciunile şi făgăduinţele şi-i scapă de toate nevoile şi răutăţile”
După ce s-a ridicat de la rugăciune, şi-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, aşa încât să îi acopere pe toţi cei prezenţi în biserică. Deşi a fost vorba despre o minune, Biserica Greacă nu a dat amploare acestei sărbători.
Cinstirea Sfântului Acoperământ s-a dezvoltat mai mult în Biserica Ortodoxă Rusă, încă din secolul al XII-lea; de atunci s-a extins în aproape toate Bisericile Ortodoxe.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

https://lh4.googleusercontent.com/-b...0-no/Md-50.JPG

O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilor frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Sfintii Mucenici Ciprian si Justina
 

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...ian--marta.jpg


In data de 2 octombrie, Biserica Ortodoxa ii pomeneste pe Sfintii Mucenici Ciprian si Justina. Pentru multi bucuresteni, insa, aceasta sarbatoare reprezinta un mic pelerinaj la Biserica Zlatari, unde se inchina la Mana Sfantului Ciprian, odor aflat in aceasta biserica de mai bine de 200 de ani.
Scapata de filtrele comuniste, biserica, aflata in plin centru istoric al Bucurestiului – chiar pe Calea Victoriei (numita odinioara "Podul Mogosoaiei"), vizavi de CEC-ul Mare – este o bijuterie arhitecturala bine proportionata, fiind atinsa la interior de penelul inegalabilului Gheorghe Tattarescu, care a imbinat stilul italian cu iconografia traditionala bizantina. Alaturi de icoanele delicate, ferecate in argint, catapeteasma bisericii este o alta opera de arta, subliniindu-si originalitatea printr-o sculptura perforata, care lasa sa se intrevada, din interiorul Altarului, tainele rugaciunii.

Sfintele moaste sunt purtate in procesiune, in preziua sarbatorii, si asezate pentru inchinare in partea dreapta a Sfantului Altar, credinciosii care doresc sa se inchine, preinchipuind o procesiune individuala, pornind din fata bisericii, apoi de-a lungul acesteia pana in partea dreapta a Altarului (la Sfintele Moaste), ocolind Sfantul Altar si in final, ajungand inapoi, in fata bisericii, prin partea stanga a acesteia.
Sfantul Sfintit Mucenic Ciprian din Antiohia a fost vrajitor, in timpul lui Deciu, si a ajuns episcop, dupa ce s-a convins ca nicio forma de magie nu poate birui puterea lui Hristos pentru cei care cred in El.
A fost torturat si i s-a taiat capul la Nicomidia, pentru dragostea lui Hristos, in anul 268. Sfantul Ciprian este cunoscut mai ales ca mijlocitor al rugaciunilor pentru izbavirea de blesteme, farmece si altele asemenea.
Sfanta Mucenita Iustina Fecioara si diaconita, asupra careia n-au avut nicio putere vrajile lui Ciprian si careia i se datoreaza convertirea Sfantului Ciprian, a fost martirizata tot in timpul lui Deciu, trecand la Domnul in anul 268.
Credinciosii se pot inchina la Moastele celor doi sfinti, incepand din seara de 1 octombrie si pana in seara de 2 octombrie, biserica ramanand deschisa pana la ultimul inchinator. De regula, atunci cand vremea o permite, acestea sunt scoase spre inchinare, intr-un baldachin aflat in partea dreapta a Sfantului Altar, in curtea bisericii.

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...781eq1b54a.jpg

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...ian--marta.jpg

PARACLISUL SFINŢILOR MUCENICI CIPRIAN ŞI IUSTINA

Rugăciunile începătoare
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.Apoi:Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat, Cel Ce vine întru numele Domnului (de 4 ori)

Troparul
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite mucenic Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu sa mântuiască sufletele noastre.

Slava... Si acum... asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta
Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.
Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.
Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie.
Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine.
Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste.
Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
Ca de ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Iustina
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.
Stih: Sfinţilor Ciprian şi Iustina, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe nişte podoabe ale Bisericii lui Hristos pe voi vă fericim Sfinţilor Ciprian şi Iustina, căci pe Hristos iubindu-L din tot sufletul vostru, nu v-aţi ferit de chinurile muceniciei şi cununa vieţii veşnice aţi luat.
Stih: Sfinţilor Ciprian şi Iustina, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Taberele demonilor aţi biruit cu puterea crucii lui Hristos pe Care nu încetaţi a-l ruga ca să ne slobozească pe noi din cursele vrăjmaşilor nevăzuţi.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ruşinat a fost vicleanul demon de bărbăţia ta Sfinte Ciprian şi de credinţa fericitei Iustina, văzându-se şi mai păgubit la sfârşitul vostru mucenicesc.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În corabia mântuirii mă primeşte ca Una Ce ai putere a scoate pe toţi din adâncul păcatului şi a-i povăţui la limanul Vieţii.

Cântarea a III-a,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iscusit fiind în învăţătura cea vrăjitorească, petreceai în întunericul păgânătăţii, până când prin preacinstita fecioară Iustina, ţi-a strălucit raza credinţei celei adevărate în Hristos.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Voind Iubitorul de oameni a te aduce la lumina cunoştinţei Sale printr-o frumoasă fecioară ţi-a deschis calea mântuirii, pe care îndreptează şi paşii noştri, ca să ne facem vrednici de moştenirea bunătăţilor celor făgăduite.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu darul arhieriei fiind încununat, ai răbdat a bea şi paharul muceniciei, veselindu-te acum la masa cea cerească împreună cu Domnul Hristos-Împăratul tuturor.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sub acoperământul mântuirii primeşte pe robii Tăi, cei ce Te cinstesc pe Tine, şi ne păzeşte de toate săgeţile celui viclean.

Apoi aceste stihiri:
Neputând Aglaid a o atrage pe Sfânta iustina de la păzirea fecioriei sale, cu vicleşug a alergat la iscusitul vrăjitor Ciprian, dar în a sa cursă a căzut şi a fost ruşinat.
Maica Vieţii, păzeşte-ne pe noi de sabia vrăjmaşului nostru, care caută să împiedice paşii noştri de pe calea mântuirii şi ne călăuzeşte la limanurile vieţii celei veşnice .

SedealnaLui Hristos slujind cu toată osârdia, v-aţi învrednicit şi de cununa mucenicească şi vă rugaţi acum cu îngerii pentru mântuirea celor ce aleargă pe căile înşelăciunii.

<< continuare >>
 

Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un trandafir ai răsărit între spinii idoleşti, dar ai adus rod însutit de fapte bune, iar acum te rogi cu osârdie pentru cei încercaţi în cuptorul ispitelor.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos a căutat spre tine cu dragoste şi a păzit nestricată fecioaria ta, primindu-te în cămara Sa ca pe o fecioară şi muceniţă prealăudată.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Războiul cel greu ai purtat şi cu puterea Crucii ai învins taberele demonilor, înţelepţind şi pe cel mult iscusit în răutatea vrăjilor, de a căror vătămare păzeşte-ne şi pe noi, Sfântă Iustina.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În cărările mântuirii îndreptează-mă Preacurată, Ceea Ce ai născut lumii pe Calea Cea veşnică a mântuirii neamului omenesc.

Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Comoara dreptei credinţe ai aflat şi uneltirile vrăjmaşilor întru nimic le-ai prefăcut, luând biruinţa cea desăvârşită a muceniciei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Meşteşugul vrăjitoriei bine l-ai deprins, dar aflând calea Adevărului, cu toată râvna ai slujit dreptăţii şi prin mucenicie te-ai făcut moştenitor Luminii.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Alungă de la noi Sfinte, norul cel negru al ispitelor, ca unul ce ai putere a pune pe fugă cu ale tale rugăciuni taberele demonilor.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fiind Tu Cort al Împăratului ceresc, deschide-ne uşa mântuirii, ca să nu rămânem afară ca fecioarele cele neînţelepte.

Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind de frumuseţea ta tânărul cel neînţelept, cu vicleşug vrăjitoresc a căutat să te plece spre păcat, dar ai biruit cursele lui veliar cu puterea Mirelui Tău Hristos.
Stih: Sfântă Muceniţă Iustina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cale către pocăinţă te-ai făcut celui ce nu-L cunoştea pe Hristos şi sufletul tău ţi-ai mântuit, înţeleaptă fecioară Iustina.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu îngerii stând acum înaintea Celui Nevăzut de noi, păcătoşii, acoperă mulţimea păcatelor noastre, făcându-le ca şi cum ar fi nevăzute şi cere nouă mare milă de la Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Toată nădejdea mântuirii întru Tine mi-am pus-o, căci cu adevărat ai născut pe Împăratul şi Ţi-ai făcut fii duhovniceşti pe toţi cei ce-L cinstesc pe El.

Apoi aceste stihiri:
Cu ale voastre luminate rugăciuni risipiţi întunericul tulburării diavoleşti şi cu legătura păcii lui Hristos întăriţi sufletele noastre rănite de păcat.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
De la meşteşugul vrăjitoresc întorcându-te, de Dumnezeu înţelepţite, la dumnezeiasca cunoştinţă, doctor preaînţelept te-ai arătat lumii, dăruind tămăduiri celor ce te cinstesc pe tine, Cipriane cu Iustina, cu care roagă-te Iubitorului de oameni Stăpânului să mântuiască sufletele noastre.

Prochimenul :
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie ?

Evanghelia
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...
Slavă... glas 2:
Pentru rugăciunile Mucenicilor Tăi, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Pe mulţi i-aţi scos din întunericul păgânătăţii şi i-aţi adus la Hristos, pe care toate puterile cereşti Îl laudă neîncetat; pe Acesta rugaţi-L să fie milostiv faţă de neputinţele noastre.