Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Pentru ca limbajul acela, arhaic cum e, am impresia ca e mult mai expresiv si mai nuantat. Ca un singur exemplu, nu ti se pare ca exista o mare diferenta intre nadejde (care inseamna speranta, avand insa si conotatii de credinta, incredere "activa") si speranta (care e mult mai gol, mai generic si cumva exterior fiintei noastre).
Cum ar suna, in Tine-mi pun sperantele, Doamne? Sau sper ca imi vei ierta pacatele? Mai potrivit mi se pare acel "nadajduiesc intru Tine, Doamne" sau "in Tine-mi pun nadejdea", pentru ca, prin acest cuvant, cumva ne angajam cu toata fiinta.
Sunt sigura ca mai sunt si alte exemple care sa ilustreze bogatia de nuante si trairi a limbajului asa-zis arhaic, dar asta e primul care mi-a venit in minte.
|
Limbajul liturgic expirat de multa vreme e una din marile probleme ale ortodoxismului.E mai mult un moft care departeaza in special generatiile de timeri de liturghie,creaza un vid inexprimare.In loc sa se utilizeze limbajul actual de exprimare se folosesc o multime de cuvinte straine lexicului romanesc..sau chiar cuvinte inventate .de pilda pomposul...intronizare in loc de inscaunare,..tarnosire in loc de inaugurare.De cele mai multe ori starneste zambet folosirea lor.De gramatica nici nu mai vorbesc..e departe gramatica de limbajul religios.Poate generatiile viitoare de preoti vor fi mai receptivi la nou.