[Dianami]

Imi pare rau ca postarea mea a nascut dispute, oarecum. Nu acesta a fost scopul ei ci doar am vrut sa va arat o situatie concreta. Cum spuneam acolo, e usor sa judeci si sa spui ce ar trebui facut, din afara.

Fani71, iti multumesc pt. cuvintele frumoase.

În prealabil postat de Daniel777

Intr-adevar ,prescurtat,aceasta este problema: Daca nu mai vrem sa facem copii ,mai putem face sex?

Nu, problema nu se reduce doar la ce ai scris tu. Implicatia si urmarile sunt mult mai profunde. Cum am mai spus, din afara lucrurile stau altfel.

Mihnea Dragomir, duhovnicul ne-a spus ce ar trebui sa facem. Pana acum l-am ascultat si toate deciziile luate la sfatul dumnealui ne-au fost de folos. Ne cunoaste de 11 ani, ne-a "urmarit" in evolutia noastra ca familie. Nu e preot de mir. Cand ne-a sfatuit a facut-o tinand cont de f. multe lucruri, el ne stie slabiciunile si punctele slabe pe care trebuie sa le intarim.
Metoda simptotermala nu se poate folosi in caz de menstruatii care apar intre 40-55 zile, aleatoriu. De exemplu, eu nu am mereu ovulatie (deficit hormonal dovedit), iar acum alaptez exclusiv, am bebe mic.

În prealabil postat de zaharia_2009

Am citit si eu postarea doctoritei preotese sau a preotesei doctorite si m-a surprins f. mult. Eu personal am incercat o senzatie amara ,,ascultind-o" in sensul ca multa ei carte precum si multul timp pierdut cu aceasta nu i-a oferit profunzimea necesara unui ,,post" de preoteasa. Nici timpul petrecut alaturi de preot nu l-a folosit prea serios sau poate ca insusi preotul nu a stiut ce sa-i spuna ca sa o aduca la o traire superioara . Rasufla calm dar sesizabil egoismul propriu antitetic daruirii lui Hristos sau trairii reale in duh si adevar.

Imi pare rau ca ti-am lasat a asemenea senzatie. Nu stiu ce legatura are pregatirea mea profesionala cu ceea ce ar trebui sa fiu in calitate de sotie de preot.
Nu stii ce povara apasa pe umerii nostri, nu stii cum este sotul meu ca preot, cum isi duce misiunea, nu stii cum sunt eu.
Nu am vrut sa am o "postare de preoteasa". Doar am fost sincera si am dezvaluit pe un forum public niste framantari personale.
Daca as fi stiut ca viata mea poate fi pusa in pericol dand nastere unui copil, primul, te asigur ca nimeni nu m-ar fi convins sa nu nasc acel copil. Insa cand acest lucru se poate intampla dupa ce ai deja 3, nu poti sa te mai gandesti doar la tine.
Aici as vedea eu un pic de egoism, sa nu ma intereseze ce se intampla cu mine, imi fac datoria crestina de a naste un copil cu riscul pierderii vietii sau al copilului. Numai o femeie care naste si-si tine pruncul in brate din prima clipa poate intelege prin ce trec si cat de greu este.
Daca Dumnezeu ne va da si al patrulea copil, voi duce sarcina si voi face tot ce imi sta in putinta pt. copil.
Insa in mod constient nu-mi pot asuma riscul unei noi sarcini, stiu ca de fapt ma impotrivesc voii Domnului si gresesc. Dar asta ma priveste doar pe mine, in fond. Poate voia Domnului este sa nu mai avem copii. Nu am cum sa stiu.

Exemplul dat de tine e o situatie particulara. Ce a fost in sufletul femeii, al sotului ei, daca ea s-a mantuit facand asta...doar Dumnezeu stie. Noi doar o privim admirativ. Si totusi, si in acest caz, poti vedea ce inseamna inima de mama si sacrificiul. In ciuda tuturor greutatilor, s-a gandit la copilul ei si a facut totul pentru el. Sa stii ca asta e valabil si pentru copiii nascuti pe care ii ai acasa, esti responsabil si pentru ei.

În prealabil postat de Jane Says

Pe mine ma preocupa problema pentru ca eu voi fi in pozitia sa le spun oamenilor, suferiti de boala X, luati tratamentul Y, se recomanda evitarea unei sarcini. Sau, suferiti de boala X, luati tratamentul Y, sunteti insarcinata. Now what?
Si vorbesc de oameni care de multe ori n-au discernamant si nu stiu ce sa faca cu viata lor, nu au mijloace si au ajuns accidental in situatia aceea. Eu ce atitudine voi avea? Pentru ca niciodata posibilitatea ca lucrurile sa mearga prost nu e de 100%. Cu ce suflete o sa ma intalnesc la Judecata de Apoi, sa facem cunostinta, stiti, dvs i-ati spus mamei in 2014 sa ma avorteze ca era bipolara si era sub tratament cu psihotrope.

Te inteleg perfect. Ca medic poti fi pus in situatia in care esti intrebat ce metoda contraceptiva sa folosesti. Este o responsabilitate uriasa din punctul meu de vedere, pentru ca, desi eu n-as recomanda niciuna, pt. ca nu sunt de acord cu ele, pacienta poate merge la alt cabinet pana gaseste ceea ce isi doreste.
Sau ca ginecolog: iti vine o pacienta si vrea sa faca intrerupere de sarcina. Tu ii spui ca nu faci si incerci sa o convingi sa nu faca un asemenea pacat. Ea pleaca din cabinet si pana la urma tot va gasi pe cineva care sa-i faca.
Tu, ca medic, te simti cu contiinta impacata ca tu n-ai facut crima, insa ea tot se va produce? Eu n-as putea...de-aia nici n-am vrut sa fiu ginecolog, responsabilitatea este mult prea mare si eu prea slaba sa mi-o pot asuma.


In fine, i-ar m-am intins prea mult. Concluzia e doar una: trebuie sa acceptam voia Domnului si sa ne ducem crucea. Viata de familie si nasterea de copii implica mai multe responsabilitati decat pot crede unii. Nu mai ai doar grija pt. propriul tau suflet ci si pt. altele. De aceea unii se mantuiesc prin casatorie, iar altii prin celibat.
Drumul casatoriei este anevoios, e bine daca ai un sot credincios care iti poate fi sprijin in momentele de slabiciune. Daca nu il ai, e si mai greu, trebuie sa te ridici si pe tine si pe el/ea.
Casatoria este binecuvantata, nunta este o Taina, nasterea copiilor o minune, o comuniune a omului cu Dumnezeu.
Mi se pare ca noi, oamenii, ne plafonam si avem nevoie de directive clare, de genul: martea si joia, nu in posturi, nu de sarbatori, nu inainte de Sf. Liturghie, etc. Avem/nu avem voie si daca vrem copii sau nu putem sa-i facem.
Nu cred ca Biserica Ortodoxa va spune vreodata, negru pe alb, ce este sau nu este voie. Nici Sf. Parinti nu s-au pus de acord, unii zic intr-un fel, altii in altul...de aceea avem constiinta, pana la urma, deciziile le luam singuri sau cu sotul, cu ajutorul duhovnicului. Responsabilitatea alegerilor noastre o purtam singuri si vom da socoteala fiecare pt. tot ceea ce facem. Pana in momentul acela nu ne poate spune nimeni daca drumul este corect, tot ceea ce putem face este sa ne rugam si sa speram ca am ales bine.