multumim ca sunteti de acord cu invatarura ortodoxa.
Nu trebuie sa confundam mantuirea cu desavarsirea si indumnezeirea.
Mantuirea are doua aspecte (componente):
1. iertarea pacatelor savarsite
2. eliberarea de robia patimilor si pacatelor
Ambele componente, iertarea noastra si eliberarea noastra (de patimi si pacate) sunt realizate de Hristos Iisus.
Prima componenta a mantuirii, adica iertarea pentru pacatele savarsite, este darul lui Hristos (adica nu trebuie sa o "cumperi" cu bani sau cu "fapte bune" caci "fara de Mine nu puteti face nimic" Ioan 14). Iertarea este daruita omului cand acesta se pocaieste (ii pare rau de relele savariste si isi doreste sa nu mai pacatauiasca).
A doua componenta a mantuirii (eliberarea de patimi si pacate) presupune un proces mai lung sau mai scurt, depinzand de dorinta fiecarui individ in parte de a se lepada de pacate si de a se uni cu Hristos. Lepadarea de pacate presupune savarsirea faptelor bune cu ajutorului lui Hristos evident.
In concluzie mantuirea, nu este un proces juridic, adica eu zic gata l-am primit pe Hristos si sunt mantuit.
Mantuirea se vede doar in faptele omului. Nu inseamna ca dupa ce omul este mantuit el nu mai face nici un pacat... nicidecum, ci doar ca omul in starea de mantuire nu mai doreste sa savarseasca pacatul si "se opune pacatului pana la sange" (Evrei 12,4)... si se curateste de pacatele savariste (prin Taina Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii).
Dupa ca a obitnut mantuirea omul nazuieste apoi spre desavarsire, iar dupa desavarsire spre indumnezeire.
Asadar prima tinta a omului este mantuirea aici si acum... adica omul in fiecare zi trebuie sa isi doreasca mantuirea... si Hristos i-o va dauri mai repede sau mai tarziu in masura vointei lui de a se lepada de pacate si de a savarsi faptele bune (duapa voia lui Dumnezeu).
http://www.crestinortodox.ro/credint...ire-96183.html
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ele-68823.html
Parintele Teofil Paraian
- Pentru a te mântui e obligatoriu sã fii desãvârsit sau nu?
- Nu, nu e obligatoriu, pentru cã desãvârsirea este o etapã mai înaltã. Adicã, fiecare om se angajeazã la o viatã superioarã, cu puteri superioare puterilor lui, cât dã Dumnezeu, iar desãvârsirea este o etapã superioarã mântuirii, este perfectiunea.
Unde e mãsura perfectiunii, în ce anume constã, nu stim. În învãtãtura crestinã, desãvârsirea se ia în considerare, în special, cu douã virtuti: în raport cu iubirea si în raport cu smerenia.
Sfântul Isaac Sirul, la întrebarea "ce e desãvârsirea?" rãspunde cã este "o prãpastie de smerenie, un adânc de smerenie", adicã o lansare în smerenie pânã la mãsurile posibile omului. În Epistola Sfântului Apostol Pavel cãtre Coloseni, vorbind despre eliberarea de patimi, zice: "Înlãturati si voi toate acestea: desfrâul, patima, pofta rea, lãcomia care este închinare la idoli" (III, 5) si mai departe: "Omorâti mãdularele voastre cele de pe pãmânt: mânia, iutimea, rãutatea, defãimarea, cuvântul de rusine din gura voastrã" (III, 8), dupã care adaugã: "Îmbrãcati-vã ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile îndurãrii, cu bunãtatea, cu blândetea, cu smerenia, cu milostenia, cu îndelunga rãbdare. De are cineva ceva împotriva cuiva, sã iertati, precum si Hristos v*a iertat pe voi". La acestea completeazã: "Peste toate acestea învesmântati*vã cu iubirea care este legãtura desãvârsirii" (III, 12-14).
Sfântul Apostol Pavel are în vedere lucrul acesta si spune cã "iubirea e desãvârsire" iar în Evanghelia de la Matei se spune "Fiti desãvârsiti, precum Tatãl vostru din ceruri desãvârsit este" (V, 48). Cuvintele acestea le*a spus în legãturã cu iubirea, pentru cã tot el a zis mai înainte: "Ati auzit cã s*a zis celor de demult «sã iubesti pe aproapele tãu, sã urãsti pe vrãjmasul tãu», iar eu vã zic vouã «Iubiti pe aproapele vostru, binecuvântati pe cei ce vã blestemã, faceti bine celor ce vã vrãjmãsesc, rugati*vã pentru cei ce vã vatãmã si vã prigonesc, ca sã fiti fii Tatãlui din ceruri, pentru cã El rãsare soarele si peste cei rãi si peste cei buni si trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti»" (V,43-45). Se pune, deci, într*o legãturã desãvârsirea cu iubirea; însã când e vorba de desãvârsire, de depãsire, fãrã îndoialã, se au în vedere toate virtutile posibile, toate la câte se poate gândi omul, toate la câte se poate angaja omul. Nu e o mãsurã când se spune cã e gata, omul care a ajuns la mãsurile acestea e desãvârsit!
Urmeazã îndumnezeirea, pentru cã în mãsura în care omul se aseamãnã cu Dumnezeu - se si apropie de Dumnezeu, iar Dumnezeu se apropie de om si îi comunicã omului din desãvârsirile Sale, din El Însusi, adicã omul se îndumnezeieste.
Nu stim cum este lucrul acesta, pentru cã noi nu cunoastem esenta lui Dumnezeu, dar stim cã, cu cât omul se apropie de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu se apropie de om, care primeste ceva din ceea ce este dumnezeirea.
Pãrintii cei duhovnicesti, vorbind despre asta, fac o comparatie cu fierul si cu focul sau cu fierul încãlzit în foc, care primeste însusirile focului. Tot asa este si cu îndumnezeirea, fãrã sã putem noi sã o definim, întrucât nu*L cunoastem pe Dumnezeu în esenta Lui. Dar se considerã cã etapele înaintãrii în viata duhovniceascã sunt: mântuirea, care înseamnã, în special, eliberarea de patimi si împlinirea virtutilor potrivnice patimilor; desãvârsirea, perfectiunea, deplinãtatea, în general vorbind, perfectiunea religios*moralã si, în sfârsit, îndumnezeirea, care este un dar de la Dumnezeu, o revãrsare a lui Dumnezeu în fiinta omului.
...
- Pãrinte, unii dintre tinerii de astãzi cred cã a te mântui e mai usor în cãlugãrie ca în familie.
- Nu se pune problema aceasta. Bine, cine o pune o poate pune, însã, în realitate, fiecare îsi merge pe calea lui. Nu se poate spune cã toatã lumea, ca sã se mântuiascã, trebuie sã se cãlugãreascã. Si în mânãstiri sunt cãderi si în viata comunã sunt ridicãri. Martiri, în general, n*au fost dintre cãlugãri, au fost dintre oameni obisnuiti. Pãrintele Arsenie Boca, când am venit eu pentru prima oarã aici, mi*a spus un cuvânt formulat asa: "Nu toti cei din lume se prãpãdesc, si nu toti din mânãstire se mântuiesc". Poti fi improvizat si în mânãstire, dupã cum poti fi om superior si în viata obisnuitã. Important nu e stilul de viatã, ci important e felul de angajare într*o viatã dupã voia lui Dumnezeu.