Parintii filocalici disting roadele unei minti curate de cele ale unei minti cazute din demnitatea ei de "strajer" al sufletului. Spre deosebire de mintea curata, care primeste ganduri sau continuturi de la Dumnezeu, de la Sfintele Puteri sau de la firea lucrurilor contemplate, mintea cazuta, "sfasiata" de impastierea pe care o produce pacatul, isi nascoceste singura sau cu ajutorul duhurilor rele, ispite variate si grele.
Din cauza simturilor, mintea are in fata doua cai, alegandu-o pe care o vrea. Cea dintai este o cale nerationala, de supunere fata de ceea ce este material, trupesc. Aceasta este, de fapt, caderea mintii din lucrarea ei spirituala fireasca, intr-o lucrare paranaturala, care o transforma, dupa expresia deja mentionata a
Sfantului Maxim Marturisitorul, intr-un "laborator de ganduri rele". Cea ce a doua cale este una rationala, de curatire si supunere a simturilor unei lucrari ascetice elaborata. Prin aceasta, mintea este restaurata, devenind un adevarat "cer", "soare" duhovnicesc si "tron al Duhului Sfant". Alegerea intre aceste doua cai este dovada a discernamantului spiritual.
.................................................. ....................
Fanteziile sau inchipuirile constituie o forma esentiala prin care intra in planul constiintei ispitele sau momelile diavolesti. Functia esentiala a imaginatiei sau a inchipuirii, in starea originara a fost aceea de a permite omului sa-si reprezinte realitatile cu care intra in legatura. Ea transforma, deci, reprezentarile pe care omul le primeste prin simturile sale, de la lumea exterioara. In starea initiala, lucrarea ei era legata de descoperirea si descifrarea ratiunilor primordiale ale lucrurilor. Prin caderea in pacat, insa, si lipsita de discernamant, ea nu mai are puterea de a vedea aceste sensuri dumnezeiesti, care stau la radacina tuturor celor ce exista, ci, intunecata de pacat, ca si celelalte facultati sufletesti, cu care ea este in legatura, trimite mintii imaginea contrafacuta, pervertita a lucrurilor. Ea nu mai descopera si nu mai exprima, la omul cazut, ratiunile dumnezeiesti sau ideile divine,
care stau la baza creatie, ci ispitele si momelile variate ale diavolului, cu referire la aceste lucruri, sub aparenta adevaratelor ratiuni, dar de fapt, niste false ratiuni. Puterea sufleteasca a inchipuirii sau a fanteziei, constituie, dupa cadere, un mijloc de materializare a momelilor diavolesti, alimentand, intr-o prima faza declansarea lor, iar, odata declansate, le sustine in dezvoltarea si exacerbarea lor.
sursa:
http://www.crestinortodox.ro/editori...lor-70237.html