În prealabil postat de N.Priceputu
Da, cunoașterea lui Dumnezeu e un fapt subiectiv, pentru că Dumnezeu însuși este Subiect pur. Și fără o experiență subiectivă nimeni nu are o legătură cu Dumnezeu, pentru că e o legătură de iubire. Însă până a ajunge la acea experiență trebuie să cunoști câte ceva despre Persoana pe care urmează să o iubești. Iar asta vine din auzite. Alții Ți-l fac cunoscut, și anume cei care L-au cunoscut deja. Pentru că așa suntem făcuți, având nu numai capacitatea de a simți, ci și pe aceea de a gândi și de a cunoaște realități, căci suntem reali și trăim și în materie și în istorie.
Dacă ne limităm la cunoașterea lăuntrică, intimă, vom ajunge la trăiri mistice (care însemnă o unire cu cineva) nesigure, periculoase, pentru că lumea spiritului e populată de multe ființe răuvoitoare.
Problema răului e legată tocmai de aceste ființe răuvoitoare. Paradoxul epicurean păcătuiește printr-un mod simplist de a-L înțelege pe Dumnezeu. Căci Epicur nu știa că Dumnezeu este Iubire și că din iubire a adus lumea la existență, din nimic. Și pentru că iubește toate ființele pe care le-a creat le-a dăruit libertate totală, inclusiv libertatea de a I se opune. Deoarece El însuși dorește să fie iubit și să fie ales din iubire, nu de frică.
Or, dacă Lucifer, mândrindu-se pentru frumusețea sa extraordinară, a vrut să ia locul lui Dumnezeu, a căzut din comuniunea de iubire cu Dumnezeu și a ajuns să I se opună pentru veșnicie. Căci îngerii, fiind ființe aproape de desăvârșire când au fost create, nu au avut posibilitatea decât a unei alegeri, care i-a desăvârșit în bine sau în rău.
Și, cum creativitatea e un atribut divin, diavolul nu poate crea nimic, și vrea, prin urmare, să distrugă tot ce a creat Dumnezeu. E un fel de creație pe dos. Și cel mai mult îl urăște pe om, pentru că în el se reflectă chipul lui Dumnezeu.
|