Citat:
În prealabil postat de laurastifter
Doamne ajută!
Da, te înțeleg... Am fost într-o situație similară acum câțiva ani, când eram în clasa a XI-a și o profesoară a început să ironizeze foarte tare credința noastră creștină, pe motiv că teoria evoluționistă ar fi cea corectă (ca și cum nu-și putea exprima opiniile fără să spună cuvinte necuviincioase la adresa lui Dumnezeu). N-am îndrăznit să intervin în discuție, dar... spre sfârșitul orei, ea a întrebat în glumă: nu-i niciun credincios pe aici, ca să mă contrazică? Atunci, evident, m-am simțit datoare să mărturisesc credința, deși nu eram întrebată personal... Am reușit cât de cât, dar într-un mod foarte timid și neconvingător.
Dumnezeu să ne învrednicească de darul curajului duhovnicesc!
P. S. Îți mulțumesc mult pentru răspuns, pentru cuvintele calde și sincere pe care mi le-ai adresat. :)
Hristos în mijlocul nostru, Vlad!
|
Un inceput bun. Faptul ca ai avut curajul sa te expui in fata intregii clase pentru Dumnezeu disponibilitatea ta pentru jertfirea propriei reputatii, orgoliu in apararea Adevarului. Iar Dumnezeu, vazand buna-credinta ta, ti-a inmultit din plin darul curajului duhovnicesc si al marturisirii.
In ziua de astazi, in societatile secularizate, crestinul se confrunta cel mai adesea cu pericolul de a fi ridicul, inadecvat si plictisitor.