Marturisirea credintei - o dovada a dragostei pentru Hristos

[andra_v]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Da, te înţeleg... Am fost într-o situaţie similară acum câţiva ani, când eram în clasa a XI-a şi o profesoară a început să ironizeze foarte tare credinţa noastră creştină, pe motiv că teoria evoluţionistă ar fi cea corectă (ca şi cum nu-şi putea exprima opiniile fără să spună cuvinte necuviincioase la adresa lui Dumnezeu). N-am îndrăznit să intervin în discuţie, dar... spre sfârşitul orei, ea a întrebat în glumă: nu-i niciun credincios pe aici, ca să mă contrazică? Atunci, evident, m-am simţit datoare să mărturisesc credinţa, deşi nu eram întrebată personal... Am reuşit cât de cât, dar într-un mod foarte timid şi neconvingător.
Dumnezeu să ne învrednicească de darul curajului duhovnicesc!

P. S. Îţi mulţumesc mult pentru răspuns, pentru cuvintele calde şi sincere pe care mi le-ai adresat. :)

Hristos în mijlocul nostru, Vlad!

Un inceput bun. Faptul ca ai avut curajul sa te expui in fata intregii clase pentru Dumnezeu disponibilitatea ta pentru jertfirea propriei reputatii, orgoliu in apararea Adevarului. Iar Dumnezeu, vazand buna-credinta ta, ti-a inmultit din plin darul curajului duhovnicesc si al marturisirii.

In ziua de astazi, in societatile secularizate, crestinul se confrunta cel mai adesea cu pericolul de a fi ridicul, inadecvat si plictisitor.