[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă tem că e fix sarcina ta să îl găseşti. Poate cea mai urgentă şi mai importantă sarcină.
De ce te-aş împiedica să-ţi faci treaba?...:)

P.S. Lumea asta e adînc înşurubată-n piept, nu numa-n cap şi-n codri şi oceane...

Ma tem ca nu ai inteles deloc ce am vrut sa spun.
Eu personal am gasit motivul si mi se pare singurul motiv care face omul sa vrea sa depaseasca nivelul de patimi, de lumesc, infantil:

În prealabil postat de adam000

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine?

Altceva vroiam sa iti spun: tu pornisei de la ideea ca este responsabilitatea omului. Eu spuneam ca omul impatimit nu are motivatie proprie, omeneasca (la nivel omenesc, de om impatimit) sa lase omenescul si patimile si criteriile proprii dupa care isi exercita responsabilitatea (nu poate sa isi gaseasca motivatie singur, pentru ca este inchis intr-un cerc vicios cumva - si incercam sa descriu acel cerc vicios al nivelului omenesc, dar ma tem ca nu s-a inteles), doar Dumnezeu ii da aceasta motivatie primul (este a Lui Dumnezeu, nu a omului).

Asa ca te intrebam pe tine (cel care venisei cu ideea ca omul poate si este responsabil sa depaseasca singur acest nivel), care este, in opinia ta, motivatia pe care omul si-o poate gasi singur, la nivel omenesc, care sa fie suficient de puternica pentru a initia si sustine un asemenea demers?
Ca eu nu vad nici una.

Pentru ca din felul in care vedem diferit acest mic detaliu, ar decurge alte consecinte - daca omul isi poate gasi singur si prin puterile proprii motivatia... atunci nu ar trebui sa avem nici o intelegere pt neputiintele (temporare) ale vreunui seaman, dar daca omul nu isi poate gasi singur si prin puterile proprii, atunci ar trebui sa avem toata intelegerea si rabdarea fata de neputiinta aproapelui de a gasi singur o astfel de motivatie (nu sintem cu nimic mai breji decat aproapele impatimit si ne-dornic sa iasa din starea aceea, deci sa nu judecam, pt ca chiar daca noi am reusit ceva cat de mic sa ne dorim sa ne ridicam, nu am reusit prin fortele noastre proprii).