Citat:
În prealabil postat de AGabriela
... dar Dumnezeu nu este oare dragoste?
|
Să nu încercăm să Îl definim noi pe Dumnezeu!
E nebunie să tinzi a cuprinde Oceanul în picătură...
Poate că e folositor să ne întrebăm iarăși de ce Hristos ne spune nouă "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața". Oare pentru a Se defini pe Sine înaintea noastră?
Sau poate, mai degrabă, ca noi să avem un liman al frământărilor noastre: ce este adevărul, ce este binele, ce este viața, frumosul, iubirea etc.
Acestor frământări omenești dintotdeauna, cărora noi le-am dat în istorie zvârcolitele și nenumăratele noastre răspunsuri, Hristos le indică un Liman: EU! EU SUNT!
Dar noi continuăm să facem ce am învățat cel mai bine: să negăm evidența, să filosofăm steril în analitica noastră rece deznădejde și să refuzăm adâncirea noastră personală întru Persoana Lui.
Inima împietrită cugetă așa: cum este Dumnezeu? cine este El? de unde vine El? unde șade? cu ce se ocupă? etc. etc. Mai mare plânsul și râsul, spre bucuria dracilor.
Dumnezeu însă spune nouă:
Căutați Adevărul? Ei bine, Eu Sunt!
Binele? Eu Sunt!
Iubirea? Eu Sunt!
Viața? Eu Sunt!
Nu Îl cuprindem noi pe Dumnezeu cu mintea, explicîndu-L, iar Domnul nu Se explică nouă, nu Se definește în conceptele noastre, ci Domnul ne păstorește oaia minții îndreptînd-o spre Limanul Lui. Pacea răspunsurilor la frământările noastre este Domnul. Revelația este act al păcii.
Cuvântul nu ne răspunde la întrebări pentru a-L cunoaște pe El, cât mai degrabă ne potolește bătaia repezită a inimii (vrăbiuță speriată) luînd de mână întrebările noastre și aducîndu-le cuminte Acasă: EU SUNT.