Casatoria cu o persoana divortata

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AGabriela

... dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

Să nu încercăm să Îl definim noi pe Dumnezeu!
E nebunie să tinzi a cuprinde Oceanul în picătură...

Poate că e folositor să ne întrebăm iarăşi de ce Hristos ne spune nouă "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Oare pentru a Se defini pe Sine înaintea noastră?

Sau poate, mai degrabă, ca noi să avem un liman al frământărilor noastre: ce este adevărul, ce este binele, ce este viaţa, frumosul, iubirea etc.

Acestor frământări omeneşti dintotdeauna, cărora noi le-am dat în istorie zvârcolitele şi nenumăratele noastre răspunsuri, Hristos le indică un Liman: EU! EU SUNT!

Dar noi continuăm să facem ce am învăţat cel mai bine: să negăm evidenţa, să filosofăm steril în analitica noastră rece deznădejde şi să refuzăm adâncirea noastră personală întru Persoana Lui.

Inima împietrită cugetă aşa: cum este Dumnezeu? cine este El? de unde vine El? unde şade? cu ce se ocupă? etc. etc. Mai mare plânsul şi râsul, spre bucuria dracilor.

Dumnezeu însă spune nouă:
Căutaţi Adevărul? Ei bine, Eu Sunt!
Binele? Eu Sunt!
Iubirea? Eu Sunt!
Viaţa? Eu Sunt!

Nu Îl cuprindem noi pe Dumnezeu cu mintea, explicîndu-L, iar Domnul nu Se explică nouă, nu Se defineşte în conceptele noastre, ci Domnul ne păstoreşte oaia minţii îndreptînd-o spre Limanul Lui. Pacea răspunsurilor la frământările noastre este Domnul. Revelaţia este act al păcii.
Cuvântul nu ne răspunde la întrebări pentru a-L cunoaşte pe El, cât mai degrabă ne potoleşte bătaia repezită a inimii (vrăbiuţă speriată) luînd de mână întrebările noastre şi aducîndu-le cuminte Acasă: EU SUNT.