Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Ai dreptate în ceea ce privește observația mea, trebuia să fac o referire mai clară la tipul de dans pe care Flovins îl agreează, nu am fost destul de clar (mea culpa).
Înainte de scrie chiar citisem un articol despre dansul liturgic: http://www.crestinortodox.ro/liturgi...xa-119921.html.
Greșala mea a fost că am crezut că se subînțelege că fac referire la acest tip de dans: http://www.youtube.com/watch?v=gqSk4...yer_detailpage, căruia de altfel i-am dat reply. Oricum exprimarea în sine a fost puțin forțată și accept corecția cuvenită.  |
Bun articolul, nu știam de el, cu multe completări binevenite. Sigur că expresia "dans liturgic" restrânge semnificativ aria fenomenului la cultul propriu-zis, însă liturgicul nu se limitează totuși la desfășurarea tipikonului... e destul de vehiculată expresia "liturghia de după liturghie", o sugestie profundă că viața persoanei în toate aspectele ei este inundată de liturgic, chiar și cele mai aparent profane acte existențiale. Probabil aici identificăm una dintre cele mai dureroase pierderi ecleziologice contemporane, faptul că pentru mulți dintre noi viața liturgică se oprește la ușa bisericii sau continuă strict formal și tehnic printr-un soi de ritualizare a vieții private.
Articolul totuși pare să nu țină seama de faptul că cultul ortodox actual este o sinteză mai nouă cristalizată în mediul monahal, în mare parte la Lavra Sfântul Sava din Ierusalim, dar și la Constantinopol. Cultul ortodox bizantin vechi, din care s-au păstrat destul de puține elemente, era mult mai dinamic decât ne putem imagina astăzi, era multă mișcare în biserică, de la procesiuni colective și până la participarea corpului la rugăciune, ovații, dialoguri reale între cler și popor etc. Cel mai probabil un ortodox nițeluș habotnic din secolul XXI s-ar regăsi cu greu sau nu s-ar regăsi deloc într-un ortodox, să-i zicem obișnuit, din secolul VI.
Așa-zisa "distracție" din zilele noastre, după cum se vede și în filmulețul acela de pe youtube, este doar o replică crispată a veseliei de altădată de la ospețe, o încercare de defulare colectivă nereușită, din care lipsește bucuria...îmi aduce aminte de baletul proletcultist de vremea lui Ceaușescu.