[CristianR]

În prealabil postat de Florin-Ionut

E o problemă legată de iarba cu sămînța ei care a fost lăsată pe Pamînt înainte de a fi creat Soarele. Ceea ce contrazice legile naturii așa cum le vedem noi astăzi.

Cred că n-ar trebui să ne bazăm prea mult pe legile naturii așa cum le vedem noi astăzi, dacă ne gândim că Geneza s-a petrecut înainte de Cădere. Într-un fel vedea și înțelegea Adam înainte de a se despărți de Dumnezeu, altfel vedem și înțelegem noi acum. Mai bine zis, nu vedem, cu toată știința pe care ne închipuim că o deținem. Vorba unui filosof, în vremurile noastre știm tot mai mult despre tot mai puțin; tindem spre a ști totul despre nimic. Adică despre neesențial; ne pierdem foarte mult în amănunte periferice, având în vedere că știm tot mai mult despre natură, despre Creație și tot mai puțin despre Dumnezeu, singurul care cunoaște cu adevărat Creația și prin Care și noi am putea-o cunoaște. Însă noi ținem să o cunoaștem fără El.

Problema Începutului este foarte complexă și ea nu se referă doar la lumea materială, a cărei cunoaștere ne preocupă. Spre exemplu, în Biblia tradusă de Părintele Anania, primul cuvânt este: „Întru-nceput”, care îl traduce pe en arhé și care, cum tâlcuiește părintele, „sugerează că Dumnezeu transcende începutul, că El este anterior oricărei mişcări. Arhé însă înseamnă nu numai început, ci şi principiu (tradus în Vulgata prin principium), adică concepţie, regulă, normă, punct de vedere. Textul preconizează ideea Înţelepciunii creatoare (Pr 8, 22-31), a Logosului (Cuvântului) creator (In 1, 1-3)”.

Mai departe, referindu-se la „Să fie lumină!”, se arată că este vorba de lumina necreată, dumnezeiască; prin urmare, aceasta este lumina dintâi, cea adevărată, care o precede pe cea fizică.

Omul din Rai Îl vedea pe Dumnezeu în această lumină a Lui, în ceea ce numim astăzi har. Trăia și cunoștea duhovnicește, iar materia toată era străbătută de harul dumnezeiesc.

Despre Rai ni se spune că l-a făcut Dumnezeu în Eden, iar Moise îl și localizează geografic. Dar el era întâi de toate un loc duhovnicesc, unde Adam și Eva stăteau de vorbă cu Dumnezeu și nu o făceau, evident, prin intermediul trupului, al gurii, căci Dumnezeu este Duh. Deci prin duhurile lor Îl cunoșteau și comunicau, iar starea paradisiacă este întâi de toate una de comuniune duhovnicească.

Aceeași comuniune pe care ne-o redescoperă ulterior Hristos, care nu ne îndeamnă să ne ducem într-un loc anume de pe pământ pentru a regăsi Raiul, ci ne învață să-L regăsim pe Dumnezeu, comuniunea cu El, prin iubire jertfelnică, prin lepădare de sine, prin rugăciune, prin eliberarea de întunericul păcatului.

Și așa cum nu are relevanță dacă raiul a fost un loc pe pământ, din moment ce legătura cu Dumnezeu se reface duhovnicește, tot așa nu are relevanță cum și când a fost creat Cosmosul, din moment ce fenomenologia creației nu poate fi înțeleasă deplin fără a-L cunoaște pe Creator.

Tot ce avem de făcut, prin urmare, este să-L cunoaștem pe Hristos, așa cum ni S-a făcut El cunoscut, și prin El să cunoaștem și să înțelegem toate.