![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Problema Începutului este foarte complexă și ea nu se referă doar la lumea materială, a cărei cunoaștere ne preocupă. Spre exemplu, în Biblia tradusă de Părintele Anania, primul cuvânt este: „Întru-nceput”, care îl traduce pe en arhé și care, cum tâlcuiește părintele, „sugerează că Dumnezeu transcende începutul, că El este anterior oricărei mișcări. Arhé însă înseamnă nu numai început, ci și principiu (tradus în Vulgata prin principium), adică concepție, regulă, normă, punct de vedere. Textul preconizează ideea Înțelepciunii creatoare (Pr 8, 22-31), a Logosului (Cuvântului) creator (In 1, 1-3)”. Mai departe, referindu-se la „Să fie lumină!”, se arată că este vorba de lumina necreată, dumnezeiască; prin urmare, aceasta este lumina dintâi, cea adevărată, care o precede pe cea fizică. Omul din Rai Îl vedea pe Dumnezeu în această lumină a Lui, în ceea ce numim astăzi har. Trăia și cunoștea duhovnicește, iar materia toată era străbătută de harul dumnezeiesc. Despre Rai ni se spune că l-a făcut Dumnezeu în Eden, iar Moise îl și localizează geografic. Dar el era întâi de toate un loc duhovnicesc, unde Adam și Eva stăteau de vorbă cu Dumnezeu și nu o făceau, evident, prin intermediul trupului, al gurii, căci Dumnezeu este Duh. Deci prin duhurile lor Îl cunoșteau și comunicau, iar starea paradisiacă este întâi de toate una de comuniune duhovnicească. Aceeași comuniune pe care ne-o redescoperă ulterior Hristos, care nu ne îndeamnă să ne ducem într-un loc anume de pe pământ pentru a regăsi Raiul, ci ne învață să-L regăsim pe Dumnezeu, comuniunea cu El, prin iubire jertfelnică, prin lepădare de sine, prin rugăciune, prin eliberarea de întunericul păcatului. Și așa cum nu are relevanță dacă raiul a fost un loc pe pământ, din moment ce legătura cu Dumnezeu se reface duhovnicește, tot așa nu are relevanță cum și când a fost creat Cosmosul, din moment ce fenomenologia creației nu poate fi înțeleasă deplin fără a-L cunoaște pe Creator. Tot ce avem de făcut, prin urmare, este să-L cunoaștem pe Hristos, așa cum ni S-a făcut El cunoscut, și prin El să cunoaștem și să înțelegem toate.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
Discuția despre Creație trebuie mutată sau începută cu Evanghelia, ca s-o înțelegem mai bine, pentru că în ea este revelat însuși Cel prin care S-au creat toate, încă de la începutul lumii. Știm despre El că este mai înainte de veci, știm că jertfa Lui este înainte de întemeierea lumii (el fiind Mielul jertfit de la întemeierea lumii - și pentru întemeierea lumii, avea să adauge părintele Galeriu). Și știm că el este Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, adică Rațiunea lucrurilor și, totodată, Cel care „a zis”: Să fie (lumină, cer, pământ ș.cl.).
Din veșnicie toate se fac „cu voia Tatălui, prin lucrarea Fiului și cu desăvârșirea Sfântului Duh”. Lucrarea pe care Hristos o face întrupat este similară celei de la început; este o restaurare, de fapt. Atunci l-a creat pe om și i-a dat suflare de viață; acum îl înnoiește radical luând El însuși trup omenesc și înnoind suflarea harului. Dacă la început „a suflat Dumnezeu suflare de viață” peste Adam, acum, după Înviere, a suflat peste ucenici și le-a spus: „Luați Duh Sfânt”. Poate să pară fără legătură cu subiectul topicului. Totuși, crearea și restaurarea omului cred că sunt cheia pentru a pricepe și crearea cosmosului, nu în amănunt, nu științific, ci mai adânc, mergând la Sursă.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|