Detalii despre cum sa te rogi

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Iorest

Mda ce să zic, de parcă felul cum e administrată viața publică nu are legătură duhovnicească, dacă-ți trimiți ortodocșii în sclavie, să moară cu zile în lipsa unor facilități medicale, să-și piardă credința sau să treacă la catolici, protestanți, musulmani prin căsătorie în țările de adopție pt că în țară traiul mereu a fost mai prost decât dezvoltarea altor state nu e treabă duhovnicească, atunci teoretizatul pe alte teme e.

Nici mie nu imi place teoretizarea ,dar uneori lucrurile sunt complicate,mai ales dupa ani intregi de trecut tot prin filtrul ratiunii. Prin ratiune poti ajunge insa la simplitate, daca ea se tine aproape de Hristos si de har.

Dar despre treburile cotidiene chiar am ceva de zis, pentru ca au locul lor foarte important. Mantuirea fara fapte nu se poate. Si tot ce ni se intampla in jur, de la politica pana la ultimul om din viata noastra are un sens. Chiar si viata Bisericii are in ea si lucruri concrete.
Iar sensul cel mare si important al vietii de zi cu zi, este sa ne pastram credinta si atitudinea crestina care este cautarea dragostei, in viata de zi cu zi. Adica sa fim acei luminatori ai lumii,in putinul in care am fost pusi.
Aceasta este o forta extraordinara care noi o avem si care poate misca oamenii din jurul nostru, poate chiar masele, si pentru care cei care se doresc puternici in sensul lumesc ar da bani grei pentru a o capata peste rand prin minciuni,manipulare,intoleranta si toate ce le aduce dorinta de putere.
Oamenii sunt dezorientati in jur,blazati , nedreptatiti, si cauta repere, si de aceea foamea de sfinti si de Hristos e mai mare ca oricand. Se implineste iarasi Cuvantul "ridicati ochii si vedeti ca holdele sunt albe,gata de seceris"
Acesta e efectul invers al instrainarii si secularizarii lumii ,al consumirismului si atotputernicei netului :lipsa iubirii, a sensului , foamea de sfinti dar nu sunt , adulmecarea lui Hristos chiar daca e negat aparent.
Trebuie numai sa deschizi baierele sufletului si sa fii mobilizator si darnic fata de altii , si sufletele acelea plapande si istovite cad ca secerate de flacara iubirii.

Deci da ,trebuie sa ne ocupam de lume,de lumea din jur, dar numai in echilibru,bunavointa,caldura si Hristos ,chiar si in cele mai practice si banale chestii,peste tot e loc de a arata credinta , prin aceasta parola simpla : bunavointa fata de toti

[Iorest]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Oamenii sunt dezorientati in jur,blazati , nedreptatiti, si cauta repere, si de aceea foamea de sfinti si de Hristos e mai mare ca oricand. Se implineste iarasi Cuvantul "ridicati ochii si vedeti ca holdele sunt albe,gata de seceris"
Acesta e efectul invers al instrainarii si secularizarii lumii ,al consumirismului si atotputernicei netului :lipsa iubirii, a sensului , foamea de sfinti dar nu sunt , adulmecarea lui Hristos chiar daca e negat aparent.

Văd că e o refacere exterioară fără precedent a zidurilor bisericești, dar Bisericile sunt mai goale față de anii 90, nu cumva dacă era o foame cum zici s-ar fi dublat nr de lăcașe de închinare și tot n-ar fi fost loc în ele indiferent de sezon, vremea de afară, probleme economice.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Iorest

Văd că e o refacere exterioară fără precedent a zidurilor bisericești, dar Bisericile sunt mai goale față de anii 90, nu cumva dacă era o foame cum zici s-ar fi dublat nr de lăcașe de închinare și tot n-ar fi fost loc în ele indiferent de sezon, vremea de afară, probleme economice.

Oamneii tanjesc dupa iubire si dupa intelegere ,ar dori sa vada fapte de dragoste minunate asa cum numai in vechime erau, (sau mai sunt si acum izolate la necunoscuti) , ca sa isi redescopere puterea de a iubi .
Ei tanjesc dupa modele spirituale care inving lipsa de orizont a lumii secularizate ,si am observat la Biserica unde merg ca vin din ce in ce mai multi tineri datorita predicii ,care e foarte militanta si impotriva inrobirii noastre excesive de avalansa de tentatii a vietii moderne

Biserica ortodoxa nu atrage totusi lumea asa mult prin practica, si chiar prin explicare , dar prin nevoia de rugaciunea trebuie sa recunoastem ca da .De la smecheri pana la intelectuali,puternici dar si timizi , patroni si in special multi necajiti , acestia iau cu asalt locurile de inchinare, ca si ultima speranta a acestei vieti.
Pentru ca rugaciunea nici nu cere intelegerea slujbei Liturghiei, care eu de zeci de ani incerc sa o inteleg si tot mai descopar la ea, nici nu cere pariticiparea la ce nu cunosti si inca nu iti e clar, ci e vorbirea ta directa cu Dumnezeu ,in care sfintii din cer sau prezenti fizic sau prin duh, te ajuta sa iti poti modela rugaciunea catre cea dorita de Dumnezeu.
Cu alte cuvinte intri cu o nevoie acuta dar si o nestiinta mare, in curtea Bisericii , si iesi luminat de soborul vazut (caci si prezenta celorlalti conteaza) si cel nevazut al sfinteniei care canta ca un cor.
Da ,intelectual imi e e greu si mie sa fiu atras, ca am nevoie de clarificari si intelegere , dar daca apuc si ies din casa, niciodata nu regret apoi.

[iustin_dumitru]

Cand ma apuc sa citesc mi se par foarte de folos rugaciunile caci spun exact ce m as fi gandit si eu ca imi lipseste dar nu stiam cum sa o spun.

Spre deosebire,cand zic din miintea mea, repet poate aceea rugaciune a inimii si in rest unele lucruri mai arzatoare din mine , dar tot din domeniul duhoovnicesc, gen ajutor pentru neputinta interioara, ajutor pentru cineva bolnav dar fara sa cer doar minuni,ajutor pentru iesirea din pacat, o picatura din har caci daca l am avea pe acesta ar disparfe toata nedumerirea noastra si pustiul sufletesc si mental.

Dar in general imi e greu sa ma apuc sa citesc mi se pare oarecum fad, ca nu oprea vine din inima mea, fac compromisuri ,ma iau cu altele . Desi stiu ca daca m as apuca imediat mi ar place ce as citi. deci cred ca am simptome tipice de lene, sau de dezorientare.Si in general imi pun speranta ca rugaciunea ar trebui sa se uneasca cu spiritul nostru , sa fie si o iimplicare a gandurilor noastre ca sa fie intradevar ceva care sa ne pasioneze

In general incerc sa tin seama si de mine ca sa nu fiu doar un cititor , si mai ales sa inteleg pe sfinti cum s-au rugat ,caci cuvintele lor chiar sunt har,caci se vede ca de greu se obtin.

De regula sfaturile primite te ajuta putin, dar luptae tot cu tine. Am scris asta ca sa imi iau energia pentru o noua incercare ce vreau sa o fac :Ok nu imi vine sa citesc desi apreciez ce scriew in cartea de rugaciuni. Asa ca voi incerca sa imi rup acel timp,dar sa nu mai citesc , ci sa ma gandesc la ce as fi citit , sa vad ce loc ocupa in mintea mea, ce opozitii intampin.
Sper ca asa sa imi aducc cu adevarat rugaciunea in minte, caci e trist pe de o parte sa cred, dar pe de alta parte sa nu imi regasesc mintea.

[iustin_dumitru]

O sa incerc sa comentez cateva pattern-uri care apar in rugaciuni ,care toti le folosim , caci nu cred ca sunt comentate undeva,dar multi din noi le simtim. Nu stiu exact utlitatea unui asemenea demers, poate de schimb de informatii

"Împărate ceresc, Mângâieto*rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm*plinești, ... vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea..."

In cursul zilei datorita impietririi nu simtim,dar cand ne rugam simtim cat de mult gresim in viata noastra, si prin aceasta aratam ca nu in noi ne punem speranta curatirii de pacate,caci tot noi suntem aceia care pe parcursul zilei nu facem nimic in acest sens. Marturisim ca speranta noastra vine de la Mangaietorul ,cel trimis de Hristos , care e unica posibilitate de a ne curati, doar prin salasuirea lui in noi.
Nu singuri ne mantuim ,nici in mod automat , ci prin conlucrarea noastra cu El.
Dara fara El ,Duhul harului, nici macar nu putem pune inceput dorintei noastre de curatire

"cercetează și vin*decă neputințele noas*tre" sau "nepricepându-ne de nici un răspuns,"

Recunoasterea neputintei ma face sa ma simt sincer si relaxat, pentru ca recnosc ca principala mea stare ,neputinta . Si atunci inseamna ca,chiar si in neputinta de a face ceva ,Dumnezeu te poate ajuta,deci rugaciunea are sens.

"iartă-mi păca*tele ce am făcut în a*ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; "
"nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde*legile noastre, ci caută și acum ca un milos*tiv și ne izbăvește"

Cerera de iertare a pacatelor trebuie sa fie continua pentru ca si indiferenta noastra e continua, si indiferent cat ne am ruga,reluam iar si iar aceleasi pacate.
Am sti ca am scapat de unele ,doar daca viata noastra s-ar schimba radical si nu le am mai face


Sunt multe alte lucruri asemenea care desi mereu repetate, si parand mereu acelasi , adesea dezvaluie noi intelesuri si noi stari de spirit.

Nu cred ca a facut cineva analiza rugaciunilor in afara de Tatal Nostru despre care mai multi Sfinti parinti au scris.
Asa ca daca e un demers util, sigur zilele viitoare imi va veni daca sa continui sau nu.

Dar macar pe mine sa ma ajute ca de la minte rugaciunea sa coboare si la buze si in final la inima

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Nu cred ca a facut cineva analiza rugaciunilor in afara de Tatal Nostru despre care mai multi Sfinti parinti au scris.
Asa ca daca e un demers util, sigur zilele viitoare imi va veni daca sa continui sau nu.

Dar macar pe mine sa ma ajute ca de la minte rugaciunea sa coboare si la buze si in final la inima

Interesante meditațiile la rugăciuni pe care le-ai început. Ne ajută să ieșim din rutină, aprofundând, gândind cuvintele rugăciunii dintr-o perspectivă proprie – a ta, aici.

Ca să fie și mai interesant, iată un comentariu – la această rugăciune începătoare, dar și la altele – pe care l-am găsit în Catehismul Ortodox "Viu este Dumnezeu" apărut la Editura Harisma în 1992 și reeditat de Episcopia Alba Iuliei: https://archive.org/details/ViuEsteD.../n475/mode/2up

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Interesante meditațiile la rugăciuni pe care le-ai început. Ne ajută să ieșim din rutină, aprofundând, gândind cuvintele rugăciunii dintr-o perspectivă proprie – a ta, aici.

Ca să fie și mai interesant, iată un comentariu – la această rugăciune începătoare, dar și la altele – pe care l-am găsit în Catehismul Ortodox "Viu este Dumnezeu" apărut la Editura Harisma în 1992 și reeditat de Episcopia Alba Iuliei: https://archive.org/details/ViuEsteD.../n475/mode/2up

Ma bucur mult atunci ca am scris pentru ca am avut ocazia sa primesc linkul acela de la tine,si chiar aveam nevoie sa stiu daca exista asa ceva ,adica o oarecare intrare in detaliile rugaciunii , sau s-au primit asa de-a lungul veacurilor.

[iustin_dumitru]

Acestea sunt unele extrase din rugăciunea de dimineața referitoare la păcat si comentate. Dar mai sunt și alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.

[iustin_dumitru]

Doamne, curateste pacatele noastre.
A curati e mai mult decat a ierta. A ierta inseamna ca ai facut ceva rau, dar nu te asigura ca pe viitor vei face bine. Pe cand a curati inseamna a scapa de viciu insusi, nu doar a ierta ce a fost rau, ci si a nu mai face raul de acum inainte.

Stapane, iarta faradelegile noastre.
Invocarea iertarii este esentiala, dar nu suficienta. Ea trebuie insotita de curatire si de transformare interioara.

Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Asta este printre cele mai favorite si confortabile. A recunoaste neputinta e mai usor decat a recunoaste pacatul.

Nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele.
In afara de invocarea iertarii si curatirii, este si multumirea ca macar nu am fost pierdut. A fi pierdut e mai mult decat a fi pedepsit, caci cel pedepsit trage speranta ca dupa pedeapsa Dumnezeu il va curata, dar cel pierdut pana si speranta o pierde.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica sa strigam.
E interesant ca descoperirea faptelor ne duce cu gandul ca ele sunt rele, desi ar putea fi si bune, adica s-ar putea descoperi fapte bune noi. Aici se vede cum intervine constiinta noastra si recunoaste ca ceea ce se va descoperi ne provoaca teama.

M-ai invrednicit pe mine, pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in casa Ta.
Aici nu am nimic de clarificat, caci de fiecare data cand rugaciunea recunoaste ca sunt pacatos, simt ca rimeaza cu starea mea de spirit. Recunoasterea starii de pacat creeaza contrastul cu sfintenia casei Sale, dar si da incredere, caci chiar si in starea de pacat, Dumnezeu ne asteapta la spitalul Sau pentru vindecare.

Ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau.
Similar, asigura contrastul dintre starea mea de pacat si indrazneala de a lauda, dar introduce si avertizarea osandei, ca sa arate ca intr-adevar e o indrazneala a veni in fata lui Dumnezeu necurat, si ca aceasta nu se poate face fara mantaua pocaintei.

Curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta.
Adaugarea ca „niciodata n-am facut bine inaintea Ta” e de ajutor pentru a sublinia neputinta noastra si a vedea realitatea, caci chiar daca credem ca am mai facut mici eforturi, totusi niciodata n-am ajuns la bine cu adevarat, mai ales cand ne-am bazat pe noi insine. Si chiar de am fi pe drumul sfinteniei, aceasta vine cu o si mai mare luciditate si smerenie, si oricat ar face de bine cel imbunatatit, are luciditatea sa constate ca e departe de desavarsirea ceruta de Dumnezeu.

Izbaveste-ma deci de cel viclean.
Adera la ideea ca curatirea noastra apartine tot lui Dumnezeu, dar in plus adauga si cat de mica e sansa noastra de a scapa de pacat, caci nu avem de luptat doar cu noi insine, mai ales impotriva celui viclean, care e puternic.
Acestea sunt unele extrase din rugaciunea de dimineaČta referitoare la pacat si comentate. Dar mai sunt si alte teme precum lauda angajamentul care sper ulterior sa le comentez daca simt nevoia.
Sunt ideile care le simt eu cand ma rog, asa ca nefiind prea mare filozofie, le puteti comenta si voi

Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca.
Deoarece patima cere tot mai mult si mai mult de la noi, asocierea cu „sporirea” ne ajuta sa o identificam ca pe acea forta care ajunge sa stapaneasca complet sufletul si gandurile noastre. De asemenea, lucrurile lumesti, printr-un tip similar de acaparare, pot pune la fel stapanire pe noi.

Am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului.
Aici imi e mai greu de acceptat, pentru ca si in timpul serii si in timpul viselor nu mi se pare deloc ca n-am pacatuit. Mintea mea e constienta de toate deviatiile pe care le-am facut chiar si in acest interval scurt. Mi se pare mai degraba ca se refera la cei care nu au cazut, adica la sfinti. Dar ca sa se arate ca nu e asa simplu, se zice doar „fara ispita”, nu „fara cadere”. Iar ispita vine la oricine, si la cei pacatosi, si la cei sfinti. Un atenuator ar mai fi cuvantul „toata”, care ar putea insemna o situatie mai grea la prima vedere, dar cred ca inseamna mai ales faptul ca daca acum ma rog, inseamna ca macar n-am cazut in deznadejde.