"Doua scurte povesti despre ortodoxie" de Andrei Plesu

[Mihailc]

În încercarea de a-i căuta o calificare riguroasă lui Pleşu (filosof ???) nu s-au spus nişte lucruri mai aproape de esenţial. Cum că Pleşu este un om viu în sensul plenar al cuvântului, o întâlnire fericită între cultură şi credinţă. Ca să fiu mai aproape de adevăr, între o cultură uriaşă şi o înţelegere adâncă a credinţei. L-am auzit vorbind despre rugăciunea inimii la o altitudine a gândului greu de egalat. Pleşu practică un apostolat implicit şi eficace printre intelectuali şi trebuie înţeles în acest context. Felul lui orecum atipic de a fi ortodox, n-ar trebui să ne îngrijoreze. Este un ortodox în maniera lui Jean Bies, un căutător de comori ascunse în marile tradiţii ale omenirii dar face asta fără a cădea în sincretism conjuncturalsau judecăţi comparative. Deşi nu se bate cu cărămida în piept, Pleşu a frecventat părinţi duhovniceşti despre care noi mai putem afla doar din cărţi dar nu se laudă cu ei mulţumindu-se doar să-i citeze discret. Există destui oameni care au găsit folos incusiv duhovnicesc în cărţile lui.
Noi românii nu ne prea iubim oamenii cu adevărat valoroşi decât atunci când îi pierdem şi ne trezim brusc în faţa anvergurii lor. Sunt multe aspecte la care trebuie să reflectăm înainte de a da certificat de orto sau heterodoxie cuiva.