În prealabil postat de caminaris
Si aici spicuit, unde e vorba de icoane:
- Parinte, o doamna a cerut sa-i pictam o icoana a Sfantului Arsenie, ca s-o puna in salon.
- Acolo va avea numai icoane? Nu va avea si alte tablouri, fotografii etc.? Apoi, nu vor fuma acolo? S-o puna mai bine in alta camera impreuna cu alte icoane si acolo sa se roage. Odata am mers intr-o casa si icoanele le aveau puse sub scara, desi aveau o gramada de locuri libere. La o alta casa, stapana casei si-a facut iconostasul in fata tevii de scurgere. “Bine, cum te-ai gandit de ti-ai pus icoanele in acest loc?”, am intrebat-o. “Aici imi place“, mi-a raspuns. Si nici nu era spre rasarit, ci spre nord. Cum sa vina harul? “Celui ce are i se va da - spune Sfanta Scriptura - si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua“[9]. Noi credem ca avem, dar ni se ia si ceea ce avem.
Incet-incet se pierde evlavia, de aceea se si intampla toate aceste rele pe care le vedem. Se poate sa se si demonizeze cineva daca nu ia aminte. A fost o femeie - Dumnezeu s-o ierte, ca a murit acum - , care s-a indracit, deoarece arunca aghiazma la chiuveta. Avea putina aghiazma, a spalat inca si sticluta, deoarece a ramas putin busuioc inauntru. Dupa aceea s-a indracit. A plecat harul, deoarece harul nu poate sta la omul neevlavios.
- Parinte, un om poate sa aiba evlavie fata de unele lucruri, iar fata de altele nu?
- Nu, daca are evlavie adevarata, va avea evlavie fata de toate. Odata a fost gazduit un preot la manastirea Stavronikita si la psalmii Utreniei[12] cobora strana si se aseza. “Parinte“, ii spun, “se citesc psalmii Utreniei“. “Asa ii savurez eu mai bine“, imi spune. Auzi vorba! Dupa cativa ani a venit si m-a gasit. In timpul discutiei mi-a spus ca facea icoane de hartie si le dadea de binecuvantare. “Cum lipesti icoanele?“, il intreb. “Pun clei pe lemn“, imi spune, “Pun apoi si icoana si cand fac mai multe, le pun una peste alta si eu ma asez deasupra lor, ca sa se lipeasca bine. Iau si o carte si citesc putin“. Cand am auzit mi s-a urcat parul in varful capului. “Ce faci?“, il intreb. “Stai deasupra icoanelor ca sa se lipeasca?“. “De ce? Nu-i bine?“, imi raspunde.
Vezi unde se ajunge? Raul este ca lipsa de evlavie inainteaza, nu se opreste. Omul evolueaza sau spre bine sau spre rau. De unde a pornit acela si unde a ajuns! “Astfel savurez mai bine cei sase psalmi“, a spus atunci, si a ajuns sa spuna “Astfel si icoanele se vor lipi si eu voi citi“. Cand i-am spus atunci despre cei sase psalmi, i s-a parut lucru ciudat. In timp ce alti parinti batrani stateau in picioare. Se sprijineau putin de strana, dar nu se miscau deloc. Altceva este sa fie cineva bolnav, sa-i tremure picioarele si sa stea jos - n-o sa-l spanzure Hristos - si altceva este ca altul sa creada ca ceea ce face el este cel mai bine si sa spuna: “Sezand, savurez mai bine“. Asta cum s-o justifici? Viata duhovniceasca nu este desfatare. Daca te doare ceva stai jos. Hristos nu este tiran. Si Avva Isaac spune: “Daca nu poti in picioare, aseaza-te“[13]. Nu spune: “Daca poti, aseaza-te“.
Evlavia fata de icoane
Cata evlavie trebuie sa avem fata de icoane! Un monah a pregatit o icoana a Sfantului Nicolae ca sa o dea de binecuvantare cuiva. A invelit-o intre-o hartie curata si a pus-o in dulap pana ce o va da. Dar fara sa ia aminte a pus-o invers. Peste putin, in camera lui a inceput sa se auda un zgomot. Se uita monahul incoane si-ncolo, ca sa vada de unde venea acest zgomot. De unde sa-si dea seama ca zgomotul venea din dulap? Zgomotul a continuat destula vreme, “tac-tac-tac”, nu-l lasa sa se linisteasca. In cele din urma, ducandu-se aproape de dulap, a inteles ca zgomotul iesea din icoana. “Ce sa aiba icoana?“, si-a spus. “Ia sa vad!”. De indata ce a desfacut-o a vazut ca era pusa invers. A pus-o cum trebuie si indata zgomotul a incetat.
Cel evlavios are evlavie in mod special la icoane. Si cand spunem ca “are evlavie la icoane”, ne referim la faptul ca are evlavie la persoana zugravita pe ele. Cand cineva are o fotografie a tatalui sau, a mamei sale, a bunicului, a bunicii sau a fratelui lui nu o poate rupe sau calca; cu cat mai mult o icoana. Martorii lui Iehova nu au icoane. Cinstea pe care o daruim icoanelor o considera idolatrie. Am spus odata unui martor a lui Iehova: “Dumneavoastra nu aveti fotografii in casele voastre?“. “Avem“, mi-a raspuns. “Ei bine, mama nu saruta fotografia fiului lei, atunci cand ele este departe?“. “O saruta”, imi spune. “Saruta hartia sau copilul?“. “Pe copilul ei“, imi raspunde. “Ei, precum aceea atunci cand saruta fotografia fiului ei isi saruta fiul si nu hartia, asa si noi sarutam pe Hristos, si nu sarutam hartia sau scandura”.
- Parinte, daca o scandura a avut candva pe ea chipul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al vreunui sfant si culorile s-au sters sin pricina vremii, nu trebuie sa o mai sarutam din aceasta cauza?
- Ba da, trebuie. Atunci cand omul saruta cu evlavie si dragoste fierbinte sfintele icoane, ia culorile de pe ele si se zugravesc sfinti inauntrul sau. Sfintii se bucura atunci cand se ridica de pe hartii sau scanduri si se intiparesc in inimile oamenilor. Cand crestinul saruta cu evlavie sfintele icoane si cere ajutor de la Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinti, sarutandu-le cu toata inima lui, soarbe in inima sa nu numai harul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al Sfintilor, ci si pe Hristos intreg sau pe Maica Domnului sau pe Sfinti si ii aseaza in catapeteasma bisericii sale. “Omul este Biserica a Sfantului Duh”[17]. Vezi, fiecare slujba incepe cu sarutatul icoanelor si tot cu sarutatul lor se termina. Daca oamenii ar intelege lucrul acesta, cata bucurie nu ar simti si cata putere nu ar lua.
- Parinte, in Paraclisul Maicii Domnului, la un oarecare stih, pentru ce se spune: “Mute sa fie buzele paganilor care nu se inchina cinstitei Icoanei tale“?
- Atunci cand cineva nu are evlavie si saruta icoanele, buzele lui nu sunt mute? Iar cand cel evlavios le saruta, buzele lui nu sunt vorbitoare? Sunt unii care, atunci cand se inchina la icoane, nici nu ating buzele de icoana. Altii le ating numai putin de icoana atunci cand le saruta. Iata, asa[18]. Ati auzit ceva? - Nu.
- Ei, atunci buzele sunt “mute”. In timp ce atunci cand cel evlavios saruta icoana si sarutul se aude, buzele lui sunt “vorbitoare”. Atunci cand se spune ca sunt “mute”, nu inseamna ca le blesteama, ci, simplu, acele buze sunt mute, iar celelalte sunt vorbitoare. Cand privim sfintele icoane, inima noastra trebuie sa isi reverse dragostea sa fata de Dumnezeu si fata de Sfinti, sa cadem, sa ne inchinam si sa le sarutam cu multa evlavie. Sa fi vazut pe un batranel evlavios la Manastirea Filoteu, batranul Sava, cu cata evlavie, cu cata dragoste saruta icoana Maicii Domnului - Dulcea Sarutare! La aceasta icoana a Maicii Domnului s-a facut o umflatura, deoarece parintii o sarutau in acelasi loc.
Icoana care se picteaza cu evlavie absoarbe de la pictorul evlavios harul lui Dumnezeu si transmite oamenilor mangaiere vesnica. Pictorul se picteaza, se transpune in icoana pe care o face. De aceea starea lui sufleteasca are o mare insemnatate. Parintele Tihon[19] imi spunea: “Eu, fiule, atunci cand pictez epitafe, cant: <<Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand…>>“. Canta si plangea mereu si lacrimile lui cadeau pe icoana. O astfel de icoana face o predica vesnica in lume. Icoanele predica si predica veacuri de-a randul. Un om indurerat arunca o privire catre icoana lui Hristos sau a Maicii Domnului si primeste mangaiere.
Toata temelia este evlavia. Vezi, unul numai se sprijina de peretele unde a fost pusa o icoana si primeste har, iar altul poate sa aiba cea mai buna icoana, dar nu se foloseste, deoarece nu are evlavie. Sau cineva poate fi ajutat de o cruce simpla, iar altul sa nu se foloseasca nici chiar de Cinstitul Lemn atunci cand nu are evlavie.
|
20.08.2009, 18:07:16
Subiecte asemănătoare
Threaded Mode