Despre vraji si necazuri de la diavol. Povestea mea

[Catisma]

O mică rectificare apropo de prietena X. ... Spuneam că nu stiu dacă si vedea lucruri, dar am pierdut din vedere că ea văzuse pe „cineva” care mă arătase pe mine, atunci, la masă. Auzea si vedea fel si fel de chestii, ziua în amiaza mare, cum s-ar spune...

Nu mă gândesc la ea la modul obsesiv. Mi-e milă de ea si-mi pare rău cum a ajuns. Dar se vede treaba că paranormalul si credinta adevărată „nu se pupă” si s-a lăsat atrasă si captivată de o zonă care o fascina, până a devenit captivă.

Bineînteles, în toată această poveste, continui să propun o lectură crestină si nimic altceva. Apropo de comentariul referitor la faptul că problema mea e una complexă, atât de natură duhovnicească, cât si psihică, pot spune că eu cred că e o afirmatie valabilă, în măsura în care, desigur, aceste „atacuri” speculează fondul uman existent si tot ceea ce înseamnă el. Se joacă dracul cu omul? Cu slăbiciunile, cu înclinatiile, cu gândurile*, cu patimile lui? Solicită resorturile intime ale omului? Apasă pe pedale? O, da.

_______________


*„Nu este de mirare că puterile văzduhului au astfel de cunostinte, când vedem că foarte adesea, oameni cu simtul observatiei mai dezvoltat cunosc starea noastră lăuntrică după chipul si manifestările din afară. Cu atât mai mult pot observa acestea ele, care, duhuri fiind prin natura lor, fără îndoială că sunt mai pricepute si mai pătrunzătoare decât oamenii.” (Avva Serenus - din „Convorbirile duhovnicesti” ale Sf. Ioan Casian)