Cine a inventat iadul?

[Jane Says]

În prealabil postat de catalin755

Repet... In Vechiul Testament nu se pomeneste de un loc de condamnare eterna. Insusi Dumnezeu pedepsea evreii sau alte popoare. Deci, daca in V.T. nu exista conceptia de iad cum de s-a format ulterior? Si inca o data o sa mai pun intrebarea: daca un om traieste cativa zeci de ani si face greseli crede cineva ca va fi chinuit o vesnicie pentru acei cativa ani egali cu zero la nivel cosmic? Ce sunt 40, 50, 60 de ani de viata fata de 1 miliard de ani? Dar fata de 10 de miliarde de ani? E vorba de o VESNICIE!!! Deci ceva cu o varsta imposibil de masurat, etern. Isi poate cineva imagina ca Dumnezeu are o astfel de gandire? Oare acest mod de razbunare nu se aseamana mai mult mintii umane? Ma indoiesc ca cineva atat de creativ si capabil de iubire ce nu poate fi perceputa in totalitate de mintea limitata a omului poate fi atat de rea, de distructiva.

Citeste ce ti-am scris si linkul dat de Scotianul.
Nu Dumnezeu e raspunzator pentru Iad, ci noi insine.
Nici macar nu cred ca are rost sa ne exprimam la diateza pasiva, ca vom fi chinuiti, noi, victime pasive.. da click pe linkul de mai sus.

Ia uite-aici:
Iadul e un dublu rau: vointa de a savarsi pacatul si durerea neputintei de a-l savarsi. E o atasare la pacatul ce nu mai poate fi savarsit material si deci un refuz de cautare a bunurilor spirituale. Prin neputinta omul e scos chiar si din relatia cu lucrurile, sau dintr-o relatie egoista, trecatoare, cu alta persoana. Toate legaturile lui cu realitatea ii sunt taiate. El duce o existenta fantasmagorica, de cosmar. E inchis total in groapa singuratatii. Numai demonii si poftele sale il musca asemenea unor serpi. Se poate spune, ducand mai departe aceasta idee, ca subiectivitatea sa crescuta monstruos il face sa nu mai vada realitatea altora. Nu mai poate avea nici macar contacte patimase, fugitive, cu ei. Imaginatia sa subiectiva acopera si realitatea obiectelor, caci le socoteste prea modeste pentru imaginatia sa. El cade intr-un fel de existenta de vis in care totul se haotizeaza intr-un absurd fara nici un sens, fara nici o consistenta, fara nici o cautare de iesire din el, fara nici o speranta de iesire.

Pai eu cred ca inceputurile iadului pot fi inca din viata aceasta.. daca ne gandim la sexualitatea exacerbata de exemplu, ale carei ramuri fantasmagorice pot depasi inca din cursul acestei vieti posibilitatile reale de satisfacere, escapismul in lumi imaginare, ignorandu-i pe ceilalti etc.. si toate astea avand potentialul de a se amplifica la infinit.

Dumnezeu sa aiba mila de noi toti.