casnicia alaturi de un necredincios

[Aspasia]

Sunt casatorita de 1 an si 2 luni iar eu si cu sotul ne cunoastem de 2 ani si jumatate. Despre el stiam ca nu este credincios dinainte sa ne casatorim, insa nu parea sa fie deranjat de convingerile mele religioase sau de faptul ca mergeam la biserica duminica si ma spovedeam din cand in cand. Pur si simplu refuza sa ma insoteasca motivand ca se plictiseste sa stea la slujba sau ca are de recuperat cu munca (pe calculator). L-am lasat sa faca ce vrea si nu l-am fortat pentru ca m-am temut sa nu starnesc in el reactia adversa. Din ce intelegeam de la el, respecta oamenii si dreptul lor de a crede in ce vor, doar ca el nu simtea nici o nevoie sa frecventeze biserica samd.
I-am acceptat cererea in casatorie din alte motive foarte valabile, adica atitudinea serioasa si responsabila fata de serviciul sau, familia sa, corectitudinea fata de prieteni si societate in general, dar mai ales faptul ca ne potriveam in ceea ce ne doream de la viata, adica o viata linistita de familie, cu copii si asta inca de tineri. A fost crescut bine de parintii sai, niste oameni simpli probabil cu frica de Dumnezeu, dar care in anii comunismului s-au dezobisnuit sa isi mai manifesteze credinta si nici nu au crezut ca e bine sa isi invete copiii despre ea, din moment ce crestinii erau cam prigoniti pe atunci. I-am apreciat sotului meu si vointa si ambitia sa personala de a urma o facultate si de a avea o meserie intelectuala in conditiile in care nu prea a primit nici suport financiar de la ai sai.
Toate bune si frumoase (cum s-ar spune) pana anul acesta cand, inainte sa nasc primul nostru copil, ne-am mutat impreuna acasa la parintii mei. Parintii mei au fost foarte incantati si sunt in continuare, ne ajuta cand pot cu ingrijirea bebelusului, dar nu ne sufoca cu prezenta sau sfaturile lor. Doar ca ei doi sunt credinciosi practicanti, adica frecventeaza biserica si manastiri si respecta toate sarbatorile si posturile din calendarul crestin-ortodox.
Sotul meu ii respecta si de fata cu ei nu isi spune opiniile despre religie, dar au inceput sa fie tot mai frecvente situatiile in care, de fata doar cu mine facea glume proaste cu referire la Biblie, cler sau lua in batjocura orice aspect legat de religie. Am rabdat mai multe randuri, desi ma necajea si cred ca nu era greu sa observe asta, i-am si spus intr-un rand ca ma deranjeaza ce spune uneori si a parut ca intelege. Insa a continuat tot asa, pana intr-o zi cand parca mi-a ajuns, am izbucnit si i-am spus printre altele ca daca stiam ca asta ma va astepta toata viata, ma gandeam mai bine inainte sa ma marit cu el.
Ce am spus l-a socat si mai apoi mi-a reprosat ca nu va uita niciodata ca am pus problema asta si apoi (ceva cam surprinzator pt. mine) ca va fi numai vina mea daca relatia noastra nu va merge bine, pentru ca eu pun mai presus de casatoria noastra ideile mele abstracte. Si mai apoi am mai auzit de la el ca nu poate sa inteleaga cum o fiinta inteligenta poate sa creada o suma de 'basme slabute' care (dupa parerea lui) alcatuiesc Biblia si mai ales sa tina mai mult la ele decat la viata sa de familie.
Cand i-am cerut macar sa evite sa mai ia in batjocura ceva de care stie ca mie imi pasa, raspunsul lui a fost ca daca ar face asa, ar simti ca nu poate sa vorbeasca sincer fata de mine, ca mereu o sa fie restrictii intre noi si ca poate intr-o zi o sa ajungem sa gasim alte persoane cu care putem comunica liber si care sa ne inteleaga si accepte mai bine.
M-am ingrijorat serios ca a pus problema asa, desi nu i-am cerut decat ceva simplu, adica sa evite sa mai spuna lucruri batjocoritoare de fata cu mine la adresa religiei mele (si a lui de altfel, pentru ca a fost botezat crestin-ortodox) dar sper in continuare ca a spus-o doar la nervi, pentru ca stiu ca el este impotriva divortului in general, mai ales intr-o familie unde sunt copii, ca a noastra acum.
A nu se intelege ca eu l-am sufocat cu practici religioase acasa, de fapt nici nu am deschis discutii pe teme religioase cu el, pentru ca stiam ca vor duce numai la contradictii si nu vroiam atmosfera tensionata intre noi, ci singura sursa de stress (in privinta aceasta) cred ca a fost pentru ei poate traiul in comun cu ai mei. Dar cum nu avem alta posibilitate pentru moment, nu putem decat sa locuim in continuare cu ei si eu sa sper sincer ca sotul se va obisnui cu ceea ce l-a deranjat pana acum sau macar ca nu isi va mai varsa toata tensiunea pe mine.
Ceea ce mi se pare mai ingrijorator este ce se va intampla pe viitor intre noi, pentru ca inca nu stiu ce sa cred: ca m-a mintit inainte de casatorie doar ca sa accept, sperand poate ca o sa renunt cu timpul la ce cred? Cand i-am pus aceasta intrebare, el a raspuns ca nu m-a mintit ci asa a crezut dintotdeauna doar ca n-am vrut eu sa observ. Se poate ca adevarul sa fie undeva pe la mijloc. Mi-e greu sa ma gandesc si la problemele care vor aparea mai tarziu in educatia fetitei noastre, adica el va crede ca o 'indoctrinez cu o mentalitate retrograda' care sa o faca sluga sistemului corupt al Bisericii (dupa cum mi-a spus el) cand tot ce vreau eu va fi sa-i impartasesc cele mai frumoase valori sufletesti dupa parerea mea, fara de care eu cred ca as fi o persoana mult mai rea, egoista si poate chiar nici nu as avea o familie la ora de fata...
Eu vreau mult sa cred ca aceasta familie (a noastra) poate sa reuseasca, dar nu stiu cate sanse are ea in practica atunci cand doi parinti au convingeri atat de diferite dpdv religios...
Fara doar si poate imi iubesc sotul si asta imi dau seama foarte clar in zilele noastre frumoase in care ne simtim toti atat de bine impreuna si cand nu intram in discutii contradictorii pe astfel de teme. Fireste ca ne mai ciondanim si noi ca toti oamenii pe motive mai lipsite de importanta, dar niciodata nu pare atat de serios ca discutiile pe care le-am descris mai sus....
Vreau mult sa imi aduc toata contributia de care sunt capabila la pastrarea linistii si fericirii in familia noastra, insa nu stiu daca as putea sa renunt cu totul la Dumnezeu si la ceea ce cred, ca se intample asta. Nici nu cred ca ne-ar face bine, nici nu cred ca as mai ramane aceeasi persoana ci poate m-as schimba numai in rau si atunci la ce folos?
Va rog mult impartasiti-mi parerile si experienta dumneavoastra pentru ca acum am mai multa nevoie de cat mai multe si mai variate!
Va multumesc anticipat.