Citat:
În prealabil postat de dianagroza
Din punctul BC de vedere, fara nici o dovada in acest sens.
|
Probabil că ați vrut să spuneți "din punctul BO de vedere"
Citat:
Tocmai am citit Acatistul intrarii in biserica a Maicii Domnului si in Icosul al 3-lea se zice "Ana cea neprihanita s-a bucurat ca implinind fagaduinta sa, aduce pe ceea ce s-a nascut din fagaduinta lui Dumnezeu, ca dar de mare pret...."
Aceasta formulare ii anuleaza Sfintei Ana, pacatul stramosesc?
|
Probabil că, prin această formulare liturgică, se exprimă o idee pe care am întâlnit-o la Sf Grigore Palama, care merge mai departe decât învățătura Neprihănitei Zămisliri, afirmând că ascendenții Sf Fecioare s-au purificat în mod progresiv de păcatul originar. Mi s-a părut curioasă această învățătură, dar, iată, ceea ce ați găsit dv o susține. Sau ar putea fi invers, cunoscând acest imn, sfântul să-și fi elaborat teoria plecând de la el. Aici ar fi bun ajutorul unui liturgist, care să ne spună dacă în vremea vieții în trup a Sf Grigore Palama exista acest icos.