Partener ateu

[Pippo_]

În prealabil postat de AdrianAamz

Progresul duhovnicesc este unirea persoanei umane cu Hristos, desavarsirea prin Hristos, dincolo de orice acumulare de cunostinte si dincolo de orice mod de gandire.

Iar la acest progres au acces si academicianul, si plugarul. Totul e doar sa vrea. Si de cele mai multe ori academicianul e reticent fatza de Hristos, pe cand plugarul nu. Iar cel care se mantuieste nu e cel care a ajuns la o gandire nemaipomenita, ci cel care a a ajuns sa spuna ca Sf. Pavel: "De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine".
Pentru aceasta nu e nevoie de un intelect de exceptie, ci doar de un suflet curat.

Unirea cu Hristos e dincolo de orice "dezvoltare a gandirii" _ e o traire.

Eu inteleg detaliat diferite aspecte ale problemei si pot spune ca nu este atat de simplu precum pare si in acelasi timp este cumplit de simplu. Dificultatea de a intelege consta in incapacitatea omului de a imagina ansamblul. Eu am reflectat intensiv tocmai in dezvoltarea imaginatiei de ansamblu cu respectarea logicii totale simultan pana in cele mai mici detalii. Astfel se pot intelege multe lucruri, "ca prin oglinda", fara a atinge perceptia directa.

Dezvoltarea gandirii (ratiunii) implica purificarea sufletului. In acelasi timp este adevarat ca un suflet slab dar curat (purificat) poate ajunge la perceptia directa, continuandu-si evolutia duhovniceasca mul mai usor, direct sub indrumarea lui Dumnezeu a carui persoana ajunge sa o constientizeze (unirea cu Hristos).


E destul de greu de explicat mai ales in scris, ceea ce pare un paradox dar nu este.

Incerc in alte cuvinte: motivul pentru care nu este Dumnezeu perceput direct, este impuritatea (eroarea) gandirii, sentimentelor si vointei. Deci orice om slab in cele 3 puteri ale sufletului poate ajunge la a-l percepe pe Dumnezeu daca asa slab cum este, el este pur. In schimb evolutia duhovniceasca implica dezvoltarea celor 3 puteri ale sufletului. Ce inseamna asta? Ca oricum omul trebuie sa evolueze rational. Cu ajutorul lui Dumnezeu prin perceptia directa a persoanei lui Dumnezeu devine mult mai usor, in schimb oricum o dam, de dezvoltarea ratiunii pentru a putea exista evolutia duhovniceasca, nu scapam. Iar cum majoritatea suntem atat de impuri si plini de prejudecati iar gandurile noastre sunt pervertite, avem nevoie de multa, foarte multa ratiune pentru a le indrepta constient. Ratiunea duce un razboi cu mintea, cu gandurile eronate, iar razboiul este dirijat de intentie.

Dealtfel chiar un sfant expunea ideea ca de cand ne nastem, simturile preiau controlul mintii, iar sfintenia (Omul Rational) reprezinta reluarea controlului simturilor de catre minte. Alt sfant vorbeste despre aceeasi "capcana a simturilor" si despre "Mintea Omului".

La sfintii pe care i-am citit cat de cat, ideea "omului sfant" este sinonima cu "omul rational", intreaga problema focalizandu-se (reducandu-se in principiu) asupra mintii si ratiunii, restul descrierilor fiind modalitati si pregatiri pentru purificarea mintii.


Practic, in descrierile sfintilor, ratiunea si gandirea reprezinta evolutia duhovniceasca. E adevarat ca unii sfinti critica cunostintele, dar aceasta critica se rezuma la cunoasterea lumii, scapand din vedere tocmai esenta: mintea omului si indreptarea ei.

În prealabil postat de AdrianAamz

Unirea cu Hristos e dincolo de orice "dezvoltare a gandirii" _ e o traire.

Este adevarat in acelasi timp ca gandirea devine una cu trairea. Daca acum pentru noi trairea nu este posibila, este tocmai datorita gandirii eronate. Indreptarea gandirii dezleaga trairea, traire pe care acum la noi gandirea eronata o orbeste.