Frica de Dumnezeu

[georgeval]

În prealabil postat de Marius22

Indraznesc sa spun ca in acest indemn din cadrul Sfintei Liturghii, ce premerge momentul impartasirii credinciosilor, nu intamplator frica de Domnul este pusa inaintea credintei si dragostei.

Credinta si dragostea devin intrucatva mai lucratoare numai daca sunt insotite de aceasta emotie sfanta, cutremur sfant, pe care trebuie sa-l traim atunci cand ne apropiem de primirea Sfintelor Taine. Momentul impartasirii nu trebuie intampinat printr-o stare de impasibilitate, de falsa linistire, ci din contra, prin traire interioara intensa. Primirea de catre noi, nevrednicii, a Trupului si Sangelui lui Hristos este un eveniment ce "covarseste toata mintea". Ori acest lucru trebuie constientizat de catre noi, si, prin urmare, trait.

Frica de Dumnezeu, nu este teama de pedeapsa Sa, teama ca El mi-ar putea provoca un rau, o vatamare, ci frica de propria persoana, de propriile neputinte care nu contenesc sa ne impiedice sa primim si sa pastram desavarsit, in sufletul si trupul nostru, pe Hristos.

De aceea, paradoxal, Biserica nu ne spune in acest moment "Bucurati-va!", ci "Infricosati-va!". Nu ne pune inainte bucuria, ci frica, pentru ca aceasta stare se cade veacului acesta, ispitelor si pacatelor ce tin de el. Arata faptul ca viata aceasta ar trebui sa fie un continuu priveghi.

Adevarata bucurie este a veacului viitor, cand ni se va da a ne impartasi cu Hristos, "mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei".

De acord. Am auzit un preot care spune "Cu frica lui Dumnezeu cu credinta........" sunt curios daca traducerea este corecta, sensul ramane acelasi asa cum bine ai subliniat, dar indemnul parca este mai mangaietor