Frica de Dumnezeu

[georgeval]

În prealabil postat de Marius22

Indraznesc sa spun ca in acest indemn din cadrul Sfintei Liturghii, ce premerge momentul impartasirii credinciosilor, nu intamplator frica de Domnul este pusa inaintea credintei si dragostei.

Credinta si dragostea devin intrucatva mai lucratoare numai daca sunt insotite de aceasta emotie sfanta, cutremur sfant, pe care trebuie sa-l traim atunci cand ne apropiem de primirea Sfintelor Taine. Momentul impartasirii nu trebuie intampinat printr-o stare de impasibilitate, de falsa linistire, ci din contra, prin traire interioara intensa. Primirea de catre noi, nevrednicii, a Trupului si Sangelui lui Hristos este un eveniment ce "covarseste toata mintea". Ori acest lucru trebuie constientizat de catre noi, si, prin urmare, trait.

Frica de Dumnezeu, nu este teama de pedeapsa Sa, teama ca El mi-ar putea provoca un rau, o vatamare, ci frica de propria persoana, de propriile neputinte care nu contenesc sa ne impiedice sa primim si sa pastram desavarsit, in sufletul si trupul nostru, pe Hristos.

De aceea, paradoxal, Biserica nu ne spune in acest moment "Bucurati-va!", ci "Infricosati-va!". Nu ne pune inainte bucuria, ci frica, pentru ca aceasta stare se cade veacului acesta, ispitelor si pacatelor ce tin de el. Arata faptul ca viata aceasta ar trebui sa fie un continuu priveghi.

Adevarata bucurie este a veacului viitor, cand ni se va da a ne impartasi cu Hristos, "mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei".

De acord. Am auzit un preot care spune "Cu frica lui Dumnezeu cu credinta........" sunt curios daca traducerea este corecta, sensul ramane acelasi asa cum bine ai subliniat, dar indemnul parca este mai mangaietor

[tara tara vrem ostas]

frica de Dumnezeu insusi ca persoana e o slabiciune si pare o nebunie... daca traiesti in frica toata viata nu vei mai apuca sa te bucuri de viata.

[George.m]

În prealabil postat de georgeval

Ma intreb daca la Sfanta Liturghie, indemnul "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" este corect?

Frica de Dumnezeu aduce pocainta in inima noastra. Iar de Hristos nu ne putem apropia altfel, decat in stare de pocainta, avand constiinta ca nu suntem vrednici de El, ci de osanda, de chinul cel vesnic, de scrasnirea dintilor, de intunericul cel mai din afara.

Frica de Dumnezeu aduce omului inaintea ochilor sai ceea ce merita: iadul. Insa nu spre deznadejde, ci spre pocainta, spre venirea intru sine, spre parasirea vietii celei mincinoase.

Ce bine ar fi daca am dobandi una dintre cele trei virtuti! Dar, din nefericire, de prea multe ori suntem netematori de Dumnezeu, putin credinciosi si lipsiti de dragostea cea adevarata.

[AlinB]

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

frica de Dumnezeu insusi ca persoana e o slabiciune si pare o nebunie... daca traiesti in frica toata viata nu vei mai apuca sa te bucuri de viata.

Daca bucuria ta deriva din viciu, fara doar si poate ca da, dar asta e un lucru sanatos.
Pierzi o viata, castigi o vesnicie.
Cine poate zice ca nu e o afacere buna?

În prealabil postat de georgeval

De acord. Am auzit un preot care spune "Cu frica lui Dumnezeu cu credinta........" sunt curios daca traducerea este corecta, sensul ramane acelasi asa cum bine ai subliniat, dar indemnul parca este mai mangaietor

Frica lui Dumnezeu - expresia asta o folosea părintele Galeriu, şi văd că şi părintele Rafail Noica. Un articol despre aceasta aici

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de N.Priceputu

Frica lui Dumnezeu - expresia asta o folosea părintele Galeriu, şi văd că şi părintele Rafail Noica.

Nu mi se pare greşit. E doar o exprimare arhaizantă, eventual latinistă. "Terror Dei" (genitivum) apare şi în Vulgata, de exemplu în Geneza 35:5.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu mi se pare greşit. E doar o exprimare arhaizantă, eventual latinistă. "Terror Dei" (genitivum) apare şi în Vulgata, de exemplu în Geneza 35:5.

Într-adevăr, e arhaizantă, şi, ca multe arhaisme, e purtătoare de sensuri pierdute. Desemnează frica sfântă, cu origine în Dumnezeu, spre deosebire de frica de Dumnezeu, care e omenească şi care parcă îl distanţează pe om de Părintele Ceresc.

[georgeval]

În prealabil postat de George.m

Frica de Dumnezeu aduce pocainta in inima noastra. Iar de Hristos nu ne putem apropia altfel, decat in stare de pocainta, avand constiinta ca nu suntem vrednici de El, ci de osanda, de chinul cel vesnic, de scrasnirea dintilor, de intunericul cel mai din afara.

Frica de Dumnezeu aduce omului inaintea ochilor sai ceea ce merita: iadul. Insa nu spre deznadejde, ci spre pocainta, spre venirea intru sine, spre parasirea vietii celei mincinoase.

Ce bine ar fi daca am dobandi una dintre cele trei virtuti! Dar, din nefericire, de prea multe ori suntem netematori de Dumnezeu, putin credinciosi si lipsiti de dragostea cea adevarata.

Inteleg George. Cunosc cele doua sensuri ale fricii de Dumnezeu pentru cei incepatori -teama fata de consecintele pacatelor si pentru cei progresati- teama de a nu pierde starea de fericire la care au ajuns. (Ascetica si mistica), dar ma gandeam la indemn si la traducere. Multumesc pentru lamuriri.

[tara tara vrem ostas]

În prealabil postat de AlinB

Daca bucuria ta deriva din viciu, fara doar si poate ca da, dar asta e un lucru sanatos.
Pierzi o viata, castigi o vesnicie.
Cine poate zice ca nu e o afacere buna?

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

Ai enumerat doua variante absurde: Dumnezeu exista, dar noi nu ne putem imagina cum este, atata timp cat nu L-am vazut, caci este de ne-cuprins cu mintea. Iar daca L-am vazut, nu mai e nevoie de imaginatie. Atunci stim.