Frica de Dumnezeu

[Marius22]

În prealabil postat de georgeval

Ma intreb daca la Sfanta Liturghie, indemnul "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" este corect?

Indraznesc sa spun ca in acest indemn din cadrul Sfintei Liturghii, ce premerge momentul impartasirii credinciosilor, nu intamplator frica de Domnul este pusa inaintea credintei si dragostei.

Credinta si dragostea devin intrucatva mai lucratoare numai daca sunt insotite de aceasta emotie sfanta, cutremur sfant, pe care trebuie sa-l traim atunci cand ne apropiem de primirea Sfintelor Taine. Momentul impartasirii nu trebuie intampinat printr-o stare de impasibilitate, de falsa linistire, ci din contra, prin traire interioara intensa. Primirea de catre noi, nevrednicii, a Trupului si Sangelui lui Hristos este un eveniment ce "covarseste toata mintea". Ori acest lucru trebuie constientizat de catre noi, si, prin urmare, trait.

Frica de Dumnezeu, nu este teama de pedeapsa Sa, teama ca El mi-ar putea provoca un rau, o vatamare, ci frica de propria persoana, de propriile neputinte care nu contenesc sa ne impiedice sa primim si sa pastram desavarsit, in sufletul si trupul nostru, pe Hristos.

De aceea, paradoxal, Biserica nu ne spune in acest moment "Bucurati-va!", ci "Infricosati-va!". Nu ne pune inainte bucuria, ci frica, pentru ca aceasta stare se cade veacului acesta, ispitelor si pacatelor ce tin de el. Arata faptul ca viata aceasta ar trebui sa fie un continuu priveghi.

Adevarata bucurie este a veacului viitor, cand ni se va da a ne impartasi cu Hristos, "mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei".

În prealabil postat de Marius22

Credinta si dragostea devin intrucatva mai lucratoare numai daca sunt insotite de aceasta emotie sfanta, cutremur sfant, pe care trebuie sa-l traim atunci cand ne apropiem de primirea Sfintelor Taine.

Adevărat. Aşa trebuie înţeleasă frica de Dumnezeu. E o frică ce te face să te pleci, să îngenunchezi, să cazi la pământ, o frică ce te cutremură şi te face să te simţi păcătos, însă nu e spaimă, nu îţi doreşti să fugi, să te ascunzi, pentru că sufletul tău tânjeşte după sfinţenia Celui care inspiră această frică.

În prealabil postat de Marius22

Frica de Dumnezeu, nu este teama de pedeapsa Sa, teama ca El mi-ar putea provoca un rau, o vatamare, ci frica de propria persoana, de propriile neputinte care nu contenesc sa ne impiedice sa primim si sa pastram desavarsit, in sufletul si trupul nostru, pe Hristos.

Foarte frumos ai spus!

[AlinB]

Adevarat e, ca nu stim ce e aia.
Doar ne-o inchipuim cum o fi la altii.

[georgeval]

În prealabil postat de Marius22

Indraznesc sa spun ca in acest indemn din cadrul Sfintei Liturghii, ce premerge momentul impartasirii credinciosilor, nu intamplator frica de Domnul este pusa inaintea credintei si dragostei.

Credinta si dragostea devin intrucatva mai lucratoare numai daca sunt insotite de aceasta emotie sfanta, cutremur sfant, pe care trebuie sa-l traim atunci cand ne apropiem de primirea Sfintelor Taine. Momentul impartasirii nu trebuie intampinat printr-o stare de impasibilitate, de falsa linistire, ci din contra, prin traire interioara intensa. Primirea de catre noi, nevrednicii, a Trupului si Sangelui lui Hristos este un eveniment ce "covarseste toata mintea". Ori acest lucru trebuie constientizat de catre noi, si, prin urmare, trait.

Frica de Dumnezeu, nu este teama de pedeapsa Sa, teama ca El mi-ar putea provoca un rau, o vatamare, ci frica de propria persoana, de propriile neputinte care nu contenesc sa ne impiedice sa primim si sa pastram desavarsit, in sufletul si trupul nostru, pe Hristos.

De aceea, paradoxal, Biserica nu ne spune in acest moment "Bucurati-va!", ci "Infricosati-va!". Nu ne pune inainte bucuria, ci frica, pentru ca aceasta stare se cade veacului acesta, ispitelor si pacatelor ce tin de el. Arata faptul ca viata aceasta ar trebui sa fie un continuu priveghi.

Adevarata bucurie este a veacului viitor, cand ni se va da a ne impartasi cu Hristos, "mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei".

De acord. Am auzit un preot care spune "Cu frica lui Dumnezeu cu credinta........" sunt curios daca traducerea este corecta, sensul ramane acelasi asa cum bine ai subliniat, dar indemnul parca este mai mangaietor

[tara tara vrem ostas]

frica de Dumnezeu insusi ca persoana e o slabiciune si pare o nebunie... daca traiesti in frica toata viata nu vei mai apuca sa te bucuri de viata.

[AlinB]

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

frica de Dumnezeu insusi ca persoana e o slabiciune si pare o nebunie... daca traiesti in frica toata viata nu vei mai apuca sa te bucuri de viata.

Daca bucuria ta deriva din viciu, fara doar si poate ca da, dar asta e un lucru sanatos.
Pierzi o viata, castigi o vesnicie.
Cine poate zice ca nu e o afacere buna?

[tara tara vrem ostas]

În prealabil postat de AlinB

Daca bucuria ta deriva din viciu, fara doar si poate ca da, dar asta e un lucru sanatos.
Pierzi o viata, castigi o vesnicie.
Cine poate zice ca nu e o afacere buna?

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

Ai enumerat doua variante absurde: Dumnezeu exista, dar noi nu ne putem imagina cum este, atata timp cat nu L-am vazut, caci este de ne-cuprins cu mintea. Iar daca L-am vazut, nu mai e nevoie de imaginatie. Atunci stim.

[cristiboss56]

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

Iertare , dar e complet aiurea ce scri aici ! Sa sti tu , ca viata prin natura ei divina , nu are cum sa fie irosita decat prin astfel de ganduri nefolositoare . Viata nu-i pierdere de timp si cugetari nefolositoare , draga frate !