Conferinte Christos Yannaras in Romania

[Daniel_7]

. In acest spirit trebuie evaluat si Pidalion-ul pe care constiinta Bisericii l-a primit ca pe un ajutor foarte folositor pentru exercitarea pastoririi ortodoxe.

Cei ce au exercitat si exercita lucrarea pastorala a Bisericii, si mai cu seama episcopii si duhovnicii ei, au Pidalion-ul drept o calauza si sfatuitor al lor pentru exercitarea pastoririi lor in acord cu spiritul teocentric al Bisericii, asa cum il exprima Sfintele Canoane. Fara Sfintele Canoane si Pidalion-ul sfant, care o talcuieste corect, pastorirea Bisericii risca sa devina antropocentrica si sa cada intr-una din cele doua extreme: fie in eticism si juridism, fie in anomism si respingerea moralei lui Hristos. Sfantul Pidalion ajuta si calauzeste pe pastorii Bisericii ca sa-i aduca pe credinciosi la autenticul etos eclezial si euharistic.

Poate ca acest lucru nu e usor de inteles de teologii care n-au raspunderea calauzirii pastorale a sufletelor pentru care a murit Hristos.

In nici un caz insa Sfantul Pidalion nu reprezinta, cum crede dl Yannaras, o „codificare” a Sfintelor Canoane dupa model occidental, ci o adunare si o interpretare corecta a lor spre usurarea lucrarii pastorilor Bisericii in vederea unei exercitari responsabile a pastoririi lor.

4. Sfantul Nicodim este judecat apoi pentru traducerea de catre el a doua lucrari romano-catolice.

Noi, dimpotriva, consideram lucrarea aceasta a lui ca evidentiind libertatea ce caracteriza pe Sfantul Nicodim. Desi el insusi era un antilatin infocat, mergand pana acolo incat sa caracterizeze botezul latinilor drept „miasma”, atunci cand a gasit ceva folositor la apuseni nu s-a dat in laturi sa se foloseasca de el, dupa ce in prealabil a curatit acest lucru de elementele neortodoxe si l-a facut ortodox.

E caracteristic faptul ca un alt luminator al Bisericii noastre, Sfantul Teofan Zavoratul citind Razboiul nevazut al Sfantului Nicodim, l-a pretuit pana intr-atat ca, dupa o noua prelucrare, l-a tradus in ruseste. Aceasta traducere a fost editata in engleza in 1987 de Editura Seminarului Teologic „Sf. Vladimir”. In introducerea scrisa de H.A. Hodges, se recunoaste faptul ca Sfintii Nicodim si Teofan au modificat si rescris parti ale cartii (lui Lorenzo Scupoli) si indeosebi cele ce privesc modul rugaciunii, ca ele sa exprime invatatura ortodoxa despre rugaciune. Schimbarile facute nu exprima in sine o critica personala a traducatorilor, ci confruntarea celor doua traditii, rasariteana si apuseana, privitoare la rugaciune (cf. Unseen Warfare, p. 14).

Si profesorul de patrologie, dl Panayotis Christou admite faptul ca aceste doua lucrari occidentale — Razboiul nevazut si Exercitii spirituale — Sfantul Nicodim le-a prelucrat „in cadre ortodoxe” si de aceea se prezinta, sub o forma noua, mult mai ampla (Ekklesiastiki Grammatologhia II, Tessaloniki, 1971, p. 324).

5. Un „batran” [„gheron”] aghiorit care a citit judecatile dlui Yannaras despre Sfantul Nicodim a facut urmatoarea observatie. In efortul lui de a „curati” Biserica de orice eticism si pietism, dl. Yannaras a devenit el insusi „curat” [„catar”], cazand in vechea erezie a celor „curati” [„catarilor”] pe care o combate. Credem ca este foarte primejdios din punct de vedere duhovnicesc pentru orice crestin si teolog, si mai cu seama pentru cei lipsiti de o mai mare asceza si experienta spirituala, sa intreprinda o curatire sau o purificare a Bisericii de elemente eticiste reale sau imaginare; fiindca astfel ei risca sa se faca „judecatori” ai Bisericii si sa ajunga in afara ei.

6. Faptul ca opiniile d-lui Yannaras despre Sfantul Nicodim vin in contradictie cu opinia panortodoxa despre acest Sfant il marturisesc si opiniile ocazionale despre Sfantul Nicodim venite din partea unor vestiti Parinti aghioriti ca si a altor teologi si „batrani” [„gheronti”] ortodocsi.

Iata cateva din acestea intre multe altele: Istoricul Sofronie Eustratiadis, mitropolit de Leontopolis:

“Nicodim … este cel mai insemnat si invatat dintre aghioritii timpurilor noi. Model de asceza si apostolie, vas nedesertat al stiintelor bisericesti, ravnitor al marilor Parinti ai Bisericii in iubirea de osteneala si tagaduirea de sine evanghelica, s-a mistuit ca o lumanare ca sa lumineze pe cei evlaviosi si sa straluceasca viata monahala prin izbanzi duhovnicesti si lupte identice cu cele ale marilor Dascali ai evlaviei pe a caror urme a pasit. Setea lui nesaturata de luminare a neamului, de invatare a credinciosilor, credinta sa arzatoare si inflacarata in Hristos si iubirea sa pentru Sfanta Lui Biserica l-au impins la lupte inalte, la o slujire sfanta, si ca un sfesnic ce lumineaza si straluceste in noaptea intunecata a neinvatarii a lumina cetele monahilor si inimile crestinilor si plin de tot harul a umplut hambarele Bisericii cu roadele duhovnicesti ale mintii sale” (Aghioritiki Vivliothiki, nr. 262-264 1958, p. 228).

Fericitul egumen Gavriil Dionisiatul:

„Prin dumnezeiesca indemn Maica Biserica a randuit intru Sfinti pe fericitul Nicodim bazandu-si aceasta actiune canonica pe sfintenia vietii si folosul sufletesc al scrierilor lui” (Monachou Theoklitou Dionysiatou, Aghios Nikodimos o Aghioritis, Atena, 1978).

Preacuviosul si invatatul gheron Theoklitos Dionisiatul:

„Infigandu-si radacinile mai cu seama in secolul XIV, secolul iradierii isihasmului, [Sfantul Nicodim] a ajuns pomul cel mai frumos si cel mai roditor al pamantului athonit pentru o mie de ani, sub umbra caruia isi vor gasi hrana si odihna cei ce se opresc aici pentru toti vecii” (ibid., p. 372).

Fericitul neoimnograf gheron Gherasimos Mikraiannanitis lauda pe sfantul astfel:

„Stralucind ca un nou luceafar al Bisericii, ai luminat-o cu dumnezeiestile tale cuvinte ca un invatator al evlaviei, gura de-Dumnezeu-inteleapta, lucrator dumnezeiesc al virtutilor, aratator dumnezeiesc al vietii celei mai bune si alauta a cantarilor preadulci” (Stihira a treia de la Vecernia Mare).

Cunoscutul isihast roman, gheron Cleopa referindu-se la Sfantul Isaac Sirul scrie:

„Acelasi lucru e spus si de marele dascal al Ortodoxiei, fericitul Nicodim Aghioritul” („Man’s Freedom in the Service of God”, in: The Tradition of Life, 1970, p. 50).

Regretatul parinte profesor, John Meyendorff:

“Monah preainvatat si poligraf al manastirii Dionisiu, Nicodim detine un loc special in istoria isihasmului. Opera sa a fost esentiala nu numai in istoria traditiei isihaste in Grecia, ci si in intreaga lume ortodoxa. Contemporanul sau, Paisie Velicikovski a incetatenit lucrarea sa si in tarile slave” (O Aghios Grigorios o Palamas kai i orthodoxi mystiki paradosi, Ed. Akritas, Atena, 1983, p. 175-179).

M. Ghedeon: „S-a ostenit pana la moarte pentru luminarea neamului si ar trebui sa apara cate un Nicodim in fiecare secol” (Aghiorithiki Vivliothiki, nr. 263-264, 1958, p. 228).

Rusul I. Hivarin: „Intreaga Biserica Ortodoxa multumeste Domnului pentru ca i-a daruit un nou aparator ceresc” (ibid.).

Profesorul de patrologie Panayotis Christou:

„Sfantul Nicodin i-a intrecut pe toti aghioritii in contributia sa la renasterea duhovniceasca a Ortodoxiei… Multi au recunoscut sfintenia vietii lui si ravna pentru revitalizarea vietii duhovnicesti la Sfantul Munte si in Ortodoxie in general, pretuirea fata de persoana lui a crescut cu timpul, iar aceasta a condus Patriarhia Ecumenica sa-l recunoasca drept Sfant in anul 1955… El ii foloseste pe larg pe marii Parinti pe cei asceti si isihasti. Da o culoare intens duhovniceasca expresiei lui…” (To Aghion Oros, Atena, 1987, p. 250-252).

Parintele profesor Gheorghios Metallinos:

„E uimitor faptul ca intr-o singura carte este continuta bogatia Traditiei Ortodoxe, paza simturilor, asceza, rugaciunea mintii etc. Se gaseste si un capitol special despre inima, pe baza ultimelor date stiintifice ale secolului XVIII. Si nu e o simpla referinta. Sfantul Nicodim e cel ce incorporeaza fiziologia si functia inimii in traditia ortodoxa, care conduce la mantuire si sfinteste indumnezeirea…” „La Sfantul Nicodim intalnim justificarea radicala a umanismului si evaluarea iubitoare a creaturilor lui Dumnezeu. Aceasta pozitie caracterizeaza pe toti Sfintii Bisericii noastre” (Synaxi 18, 1986, p. 77-79).

Profesorul grec din America, George Bebis:

,,Nu numai ca n-a sistematizat si asimilat teologia Bisericii intr-un mod trufas si superficial, ci a facut din teologia crestina din expresia Scripturilor si a Parintilor o noua realitate, o noua experienta, un nou mesaj. Tocmai aici se afla contributia Sfantului Nicodim: a reexpus si reinnoit experienta mesajului vesnic nou al lui Hristos si al Bisericii Lui. Astfel a fost autentic, in sensul ca a inteles esenta mesajului mantuirii pe care l-a facut apropiat si accesibil epocii noastre. Si a fost contemporan pentru ca niciodata n-a pierdut sensibilitatea problemei umanitatii care a deviat de la Dumnezeu in toate perioadele istoriei omenesti. Mai mult, prin mesajul lui la ortodocsii epocii lui, este considerat ca unul din cei care au pregatit eliberarea spirituala si nationala a poporului grec” (St. Vladimir’s Theological Quarter¬ly 34,1990, p. 105).

Monahul Gabriel Gliel:

„Aceasta carte («Manual sfatuitor») a devenit un text model pentru monahii athoniti, si care a contribuit insemnat la constituirea monahismului athonit modeland multi barbati cuviosi din secolele XIX-XX” (A Contemporany Ascetics of Mount Athos I, St. Hermann of Alaska Brotherhood Press, 1992, p. 30).

(Alte opinii ale parintilor aghioriti despre Sfantul Nicodim se gasesc in periodicul Aghioreitiki Vivliothiki, nr. 227-230, 1955, consacrat Sfantului Nicodim.)