Argumentele in privinta existentei lui Dumnezeu

[HoratiuM]

În prealabil postat de bogdan81

Horatiu,
Acum am vazut. Cred ca faceti o confuzie.
Afirmati ca persoana umana este scanteia de increat din noi insine.
Tocmai ca persoana umana, conform teologiei crestine, e creata, iar nu increata.
Dumitru Staniloae spune clar asta, acuzandu-l pe Serghei Bulgakov, care sustinea ca si dvs. ca persoanele umane sunt increate, de panteism.
La fel spune si marele teolog rus Vladimir Lossky, ca persoanele umane sunt create si asa raman in vesnicie, chiar daca se impartasesc de har.
Natura ipostasurilor umane ramane creata.
A spune ca persoana din noi e increata e o forma de panteism.

Ciudat că îmi replicaţi în acest fel după ce a intervenit catalin2 cu „resursele academice” de care dispune. Eu v-aş recomanda să nu-i acordaţi atâta atenţie. Nu cred că o merită. În plus, jucând pe mâna lui, veţi pierde şi veţi cădea în ridicol.

Ca să vă dau un exemplu: mi-l citaţi pe V. Lossky spunând că persoanele umane ar fi strict create, iar orice afirmaţie opusă ar conduce la panteism. Acum, acelaşi V. Lossky pe care mi-l citaţi are o afirmaţie exact opusă celei pe care încercaţi Dvs. să o acreditaţi. În Introducere în Teologia Ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 92, el face următoarea afirmaţie:

„… omul a fost făcut de Însuşi Dumnezeu, cu mâinile Sale (…), iar suflarea însăşi a lui Dumnezeu este cea care transformă lutul în "suflet viu". Unii au fost înclinaţi să vadă în acest "suflet viu" sufletul spiritual al omului şi, astfel, să considere intelectul nostru ca emanaţie din Dumnezeu. Însă dacă sufletul nostru ar fi fost necreat, atunci noi am fi Însuşi Dumnezeu, împovăraţi doar de lutul pământului, iar întreaga creaţie nu ar fi decât un joc iluzoriu. Cu toate acestea, Sf. Grigorie de Nazianz poate vorbi, şi pe drept cuvânt, despre prezenţa în om a unei "părticele din Dumnezeu" (subl. mea, HoratiuM). Aceasta înseamnă că harul necreat este implicat în însăşi lucrarea creatoare şi că sufletul primeşte, în acelaşi timp, viaţă şi har; căci harul este suflarea lui Dumnezeu, "curgerea dumnezeirii", prezenţa dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt. Dacă omul începe să trăiască în momentul în care Dumnezeu suflă viaţă în el, aceasta se datorează faptului că harul Duhului Sfânt este principiul real al existenţei noastre.”

După cum vedeţi, nici această afirmaţie a lui Lossky nu este scoasă din buzunarul dumnealui, ci e luată de la unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii. De altfel, afirmaţia este cât se poate de întemeiată. Pentru următoarele motive:

1. Dacă în om nu există ceva increat, atunci el nu poate cunoaşte Dumnezeirea, nici măcar prin participare — participare ce devine, atunci, imposibilă —, căci Energiile Increate nu ar putea fi percepute de o entitate determinată, măsurată cum este creatura, Energiile fiind absolute. Mai mult, nici Cincizecimea n-ar fi fost posibilă. Deci cum pot Energiile Increate să producă un efect „creat” în mod nemijlocit, adică rămânând, simultan, increate, fiind cunoscute ca atare şi cum Se poate da Duhul nemijlocit unei făpturi?

2. Dacă în creatură nu ar exista acea scânteie de Increat, ea nu ar fi nemuritoare. Cu alte cuvinte, în mod paradoxal, ea nu ar rămâne distinctă de Dumnezeu, ci, odată cu moartea, s-ar stinge, s-ar decrea înapoi, în Dumnezeirea din care a fost scoasă. Cu alte cuvinte, diferenţa ontologică dintre Increat şi creat are o funcţie dublă: aceea de a diferenţia originar între Principiu şi făptură care este altceva decât Principiul; dar şi de a păstra această diferenţă indiferent de schimbările suferite de făptură (moartea, care, atunci, nu poate semnifica decrearea făpturii). Panteiştii neagă prima funcţie; cei care nu acordă nici un statut ontologic veritabil făpturii, o neagă pe a doua. Dvs. ajungeţi în această din urmă situaţie prin ce aţi spus.

3. Aceste concluzii nu implică niciodată că scânteia de Increat ar fi de aceeaşi esenţă sau natură cu Increatul care este în mod nemijlocit în Substanţa divină. De fapt, putem vedea această scânteie drept temeiul însuşi al determinării sau „finitudinii” creaturii (pun cuvântul între ghilimele, deoarece niciodată şi nicăieri creatura nu a fost cu adevărat finită; în orice instanţă a ei infinitul apare chiar şi sub forma divizibilităţii continue). Cu alte cuvinte, diferenţa ontologică ce desparte Increatul de creat nu este un termen terţ diferit de creat şi Increat; ci este ea însăşi increată (nu şi creată, deoarece diferenţa ontologică este condiţie a creaţiei, deci nu poate fi rezultatul acesteia din urmă). Or, această diferenţă este chiar temelia creaturii.

Ca să nu credeţi că ceea ce vă spun este scos din buzunarul meu, vă rog să reluaţi lectura capitolului 17 din Evanghelia după Ioan unde Isus Hristos spune că lumea trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl şi că, prin El, se va uni cu Acesta. De asemenea, 1 Cor. 13:12, unde ni se spune că vom cunoaşte faţă către faţă şi deplin, sau în 2 Cor. 12:9 şi 13:5, unde se vorbeşte despre faptul că Isus Mesia locuieşte în el şi în ceilalţi. Cum ar putea Sf. Pavel să cunoască toate acestea dacă nu ar avea un anumit acces la Increat?

Vă sfătuiesc, prin urmare, să fiţi mai prudent în materie teologică. Aici nu mai funcţionează logica termenilor sau cea formală. Afirmaţiile tranşante trebuie bine cântărite înainte de a fi aruncate către semenii noştri.